1,505 matches
-
pe urmele lui Chopin și a Papei Ioan Paul al II-lea Așezată în chiar inima Europei, Polonia poate oferi experiențe inedite tuturor turiștilor, chiar și celor mai pretențioși. Cei ce iubesc natura vor aprecia plajele coastei baltice din nord, stâncoșii Munți Sudeți, Pădurea Bialowieska, unde trăiește cel mai mare animal din Europa, bizonul, mlaștinile Biebrzanskie sau Parcul Național Slowinski. Vizitatorii interesați mai mult de istorie vor fi impresionați de vechile centre urbane și de castelele din Varșovia și Cracovia, iar
Agenda2005-21-05-turistic () [Corola-journal/Journalistic/283731_a_285060]
-
de corbi, ce sfâșiau tăcerile din spatele lințoliilor de ceață și nelinișteau caii. Pentru a nu se pierde în întunecimile de cerneală ale Văii Întunericului, grupul se aținea mereu în apropierea malurilor Râulului Negru, ale cărui izvoare se nășteau în măruntaiele stâncoase sub temeliile Muntelui de Foc, chiar acolo unde cele două creste ale muntelui se împroșcau reciproc cu șuvoaie de foc și pucioasă precum doi uriași dragoni ce se băteau în capete încă de la facerea lumii. Muntele nu se zărea din cauza
VIS ALB (POVESTE) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2158 din 27 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384298_a_385627]
-
Albul imaculat al zăpezii care puțin mai devreme se așternea peste Valea Întunecată precum un lințoliu al virginității, fusese profanat de sângele victimei hăituită de prinț. Urmărirea durase destul timp și puterile fiarei slăbeau din cauza sângerării. Odată ajunsă la poalele stâncoase, fiara muribundă din cauză că pierduse prea mult sânge, încerca să se piardă cu ultimele forțe printre crăpăturile adânci dintre stânci, către inima muntelui. Săgeata de Argint însă l-a ajuns și lupta dintre cele două sălbăticiuni se vădea tragică. Fiara rănită
VIS ALB (POVESTE) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2158 din 27 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384298_a_385627]
-
și fiecare persoană din mașină separat, ca la noi la bac, cu prețuri diferite pentru adulți și copii. După o călătorie de vreo oră, timp suficient pentru familiarizarea atât cu arhitectura clădirilor cât mai ales cu relieful norvegian, cu munții stâncoși însă nu prea înalți, împăduriți cu pomi tineri și subțiri, am ajuns la Kristiansund, un oraș viu colorat, așezat pe stâncile a patru insule cu legături între ele prin poduri. Prima impresie a fost favorabilă. Încă mai exista zăpadă prin
PUNTI PESTE VREMURI de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1439 din 09 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384593_a_385922]
-
flori din cea mai abruptă pantă, ascunsă în spatele unui grad viu mai mare decât un om. ` Acolo, pierdută între margarete, maci, clopoței și albăstrele rupea cu dinții spice de iarbă ascultând vuietul așezării din vale, inima pământului pulsând spre adâncurile stâncoase și copacii sălbatici răsăriți unde le plăcuse locul. Și într-o după-amiază se întîmplă minunea că termină mai devreme treaba casei și fugi pe cărăruia greoaie oricărui pas obișnuit dar nu și sprintelor ei picioare și se așeză cu spatele
POVESTEA BRADULUI de LIA ZIDARU în ediţia nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383975_a_385304]
-
Mă întreb de multe ori dacă nu cumva este adevărat!? Aproape în fiecare noapte visez o cascadă ce iese din munte. Apoi dintr-o dată mă trezesc parcă în altă parte, pe o vale sălbatică pe care înaintez până la un perete stâncos ce-mi stopează calea. Dar spaima și agitația din somn mă trezesc, buimac și lac de transpirație. - Să-i spui părintelui Popa Ștefan să-ți citească din cartea sfântă. - Sau la vrăjitoare să-mi descânte! - surâse soțul. - Te rog, nu
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
ivea de după câte o stâncă un grup de arbuști. Era o liniște deplină că nici adierea vântului nu se simțea. Nu zări nici o vietate și nu auzi nici un tril de păsărele. În jurul său plutea o atmosferă apăsătoare. De după un abrupt stâncos îi apăru în fața ochilor masivul sterp, rece și amenințător. Câțiva fiori îl cutremurară, întrebându-se ce caută pe aceste meleaguri lipsite de orice urmă de viață. Privirea îi coborî lent de pe crestele amețitoare care se adunau în jurul său ca o
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
moș Martin Carpatin uitat de Dumnezeu? Vai de pielicica mea! Fuga înapoi până nu se trezește domnia sa! Dar înainte să pună în practică planul de refugiu, aruncă instinctiv încă o privire de ansamblu și observă cu surprindere că în peretele stâncos erau săpate câteva litere. Citi cu atenție: „Zona duhurilor rele”. - Eheee!... Asta înseamnă că a mai fost careva pe aici!... Sau să fie de sute de ani?... Imposibil! Doar nu aveau și atunci aceeași scriere ca acum!... Sau mai știi
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
secretul de a ridica blocuri de piatră de mii de tone de unul singur... Seattle cel veșnic verde... Însorita coastă mexicană a Pacificului, unde “opalul de foc” incendiază cu sclipirile sale magazinele de bijuterii... Cabo San Lucas, ale cărui portaluri stâncoase despart Pacificul de Marea Cortez... San Antonio, bijuteria Texas-ului, și râul lui fermecat, din adâncul pământului... New Orleans, orașul pe jumătate francez al vrăjitoarei Marie Laveau, regina voodoo, al jazz-ului si al marelui Mississippi... Ori poate Cipru, insula
CÂND ,,CERUL SE SPARGE CRUNT ŞI CADE ÎN OCEANE” de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2304 din 22 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382962_a_384291]
-
nord-vest a Americii de Nord și este unul dintre cele mai întinse state din lume. Relieful este variat și diferențiat, de la Est la Vest, în trei mari zone paralele, orientate Nord-Sud: Munții Apalași (Appalachian Mountains), Marile Câmpii centrale (Great Plains) și Munții Stâncoși (Rocky Mountains, cu Mount McKinley — 6.198 m, Alaska). Hawaii, singurul stat (16.705 kmp), aparținând SUA, aflat în afara continentului nord-american este constituit din arhipelagul vulcanic omonim situat în partea centrală a Oceanului Pacific, la sud de Tropicul Racului și la
4 iulie – Ziua Naţională a Statelor Unite ale Americii [Corola-blog/BlogPost/92863_a_94155]
-
Sunt reședințe carstice care surprind, răsărite ca dintr- un vis, pe post de salut jucăuș din lumea lui Hades. Dealtfel, locuințele subterane nu sunt deloc un fenomen rar nici pe teritoriul Spaniei continentale. Atracția magnetică pe care o exercită terenul stâncos și găunos din Extremadura sau din vecinătatea Granadei asupra locuitorilor cavernelor are ceva aproape visceral, patetic, ca o declarație de dragoste imposibilă între protagoniști, om și natură. Dacă românul e frate cu codrul, ei bine mă încumet să zic că
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93054_a_94346]
-
aștepte. Sub soarele ca plumbul topit, doar umbra vulturilor se mișca în jurul corturilor, căci nici măcar muștele nu erau în stare zboare și căzuseră amețite pe pieile uscate, așteptând momente mai prielnice ca să se pună din nou pe mâncat. Acel masiv stâncos, care probabil nu figurase niciodată pe o hartă, se înălța aproape în inima celui mai mare deșert și la doar câteva zile de drum de o depresiune naturală, unde se înregistrau în fiecare an cele mai ridicate temperaturi de pe glob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
un burduf cu apă, ca să ude mormântul celui ce-și dăduse viața în acea aventură. Acum, în sfârșit, după atâtea nenorociri, greutăți și amărăciuni, familia neîmblânzitului Gacel Sayah avea o casă. Casa lor erau nesfârșite întindere a deșertului, un masiv stâncos, trei palmieri și un puț. Pentru majoritatea oamenilor, era puțin. Pentru tuaregi, era mult. Au adus de la poalele munților cel mai bun pământ și, la umbra palmierilor, au făcut o mică grădină. Apoi au semănat una câte una, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
seama că se află afară. — O să vezi! Îl ajută să încalece pe o cămilă, îl legă strâns de șa și, obligând animalul să se ridice în picioare, porni la drum ducându-l de dârlogi printre încâlcitele cărărui ale întunecatului masiv stâncos. După aproape o oră se opri, făcu animalul să îngenuncheze cu un șuierat scurt și, cu un pumnal ascuțit, tăie legăturile prizonierului și îi scoase năframa de pe ochi. Poți să pleci - spuse. Celălalt își miji brusc ochii, până se obișnui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
el: — Singura dată când m-au lăsat să ies fără să mă lege la ochi era noapte. — Păcat! Cel puțin ai idee pe unde se află? — Într-o zonă abruptă și unde se ajunge foarte greu, în inima celei mai stâncoase regiuni. — Era de presupus, dar nu-ți face probleme. Cu un pic de răbdare o să-i găsim. - Mecanicul zâmbi din nou și murmură: Și acum încearcă să te odihnești. Ai nevoie. Se ridică și făcu câțiva pași fără nici o țintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ochii, calculă înălțimea la care zburau vulturii și hotărî că venise momentul să părăsească liniștitul său refugiu de la umbra unei stânci și să se cațere pe o mică înălțime de unde controla cea mai mare parte a versantului oriental al masivului stâncos. Așa cum își imagina, și dușmanii săi începură să se pună în mișcare, dar îl surprinse când văzu că nu se mai străduiau să strângă cercul, ci păreau că hotărâseră să schimbe tactica. Acum, jumătate dintre ei mergeau spre nord, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pus la încercare tăria de caracter, fără altă companie decât duhoarea hoiturilor, ce dispăru doar când șacalii înfometați sfârșiră până și ultimul os; și atunci vulturii se pierdură în depărtare și o pustietate absolută puse stăpânire încă o dată pe masivul stâncos. În sfârșit, când se aștepta cel mai puțin, silueta subțire a tuaregului se profilă pe cer. — Metulem, metulem... - îl salută. Cum te simți? — Cât pe ce să înnebunesc. Unde ai fost? — Am dormit. — Trei zile la rând? — Te-am avertizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
când zări în depărtare silueta inconfundabilă a unui elicopter ce nu semăna deloc cu cel al lui Nené Dupré, se grăbi să-și încarce pușca și să se posteze pe o înălțime care domina cea mai mare parte a masivului stâncos. Aparatul rămase nemișcat în aer, la vreo sută de metri înălțime și la ceva mai mult de trei sute de locul unde se ascundea beduinul. Rămase așa câteva minute și, în cele din urmă, coborî foarte încet, aterizând aproape de locul unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-l să urce în aparat, iar după câteva clipe zburau din nou în direcția nord-est. După vreo douăzeci de minute însă, italianul cercetă cu de-amănuntul întunecata câmpie presărată de pietre ce se întindea sub el, se asigură că masivul stâncos dispăruse de tot în spatele lui și se înclină ca să-l bată ușor pe umăr pe pilot. Aici e bine! zise. Celălalt aprobă cu un gest și începu manevra de coborâre, aterizând apoi fără intenția de a opri motoarele. Mafiotul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Aci auzea glasuri, aci foșnete și rostogoliri de pietre, lătrături ascuțite de cîine sau de pasăre. Cum să mai distingi speranța de spaimă, lipite cum sînt una de alta ca meningea de creier. Noaptea vine repede prin văioage cu pereți stîncoși mîncați de pirită. Și frigul e un Însoțitor fidel al Întunericului, meniți parcă amîndoi să-ți propună scurte repetiții de somn În vederea marelui spectacol al tăcerii. Viermi mici, albi, grăsciori ca niște prunci se cuibăresc În carnea ta, caută căldură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
umbră. Călcă pe ceva și, coborându-și privirea descoperi două șine ruginite așezate pe traverse improvizate de lemn. Simți cum îl cuprinde bucuria și, exaltat, începu să meargă în lungul lor. Găsi gura minei imediat, după un fel de perete stâncos ce ieșea din versant. Cineva încercase să o ascundă îngrămădind bolovani și câțiva bușteni la intrare. Nu se mai ostenise însă să scoată și șinele ori poate nu mai apucase?... Miner cu experiență, Crișan înțelese imediat peste ce dăduse. Găsise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cerul senin, fără nici un nor. Albia pietroasă a pârâiașului împărțea pajiștea alpină în două. Izvora de undeva de mai sus, de după un stei de stâncă ce se sumețea din mijlocul mării de verdeață. Zona înierbată se termina la poalele vârfului stâncos, în formă de piramidă. Soarele coborâse în spatele piscului iar umbra acestuia se întindea până aproape de locul unde se afla Cristian. Aflându-se în zona scăldată în lumină, nu reușea să distingă foarte clar toate detaliile din fața sa. I se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
știu, pur și simplu nu-mi place. Simt eu că nu e bine. Deși încerca să pară curajoasă, Ileana se opri totuși înainte de a trece dincolo de intrare. Toma o trase doi pași înapoi după care începu să studieze atent peretele stâncos. Căuta un loc potrivit în care să așeze încărcătura explozivă. Nu putea lăsa pur și simplu dinamita oriunde. Roca părea destul de compactă și, din păcate nu vedea nici o posibilitate. Ar fi fost bine dacă ar fi putut da câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu crezi? Și de ce trebuie să fii tu primul? întrebă Ileana. Nu, Calistrat are dreptate. Hai, să vedem ce avem de făcut acum! Mi-e teamă ca nu cumva tavanul peșterii să fie prea subțire acolo, arătă Cristian spre peretele stâncos de peste gura peșterii. Nu e. De unde știi? întrebă el. Nu știu, dar îmi doresc din tot sufletul, spuse Ileana foarte sigură pe ea, simt că zeii ne vor fi alături. Cu inima îndoită, Cristian se dădu bătut. E drept că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
zadar. Nu putea usca fitilul, cel puțin nu mai devreme de apusul soarelui. Nervos, stinse bricheta și aruncă cât colo mănunchiul de fire din mâna lui. Vedea cum acesta se mișcă, balansându-se înainte și înapoi. Se lovi de peretele stâncos și apoi reveni spre el. Mișcarea de oscilație se propaga în sus spre capetele fixate în exploziv. Imediat își dădu seama ce greșeală făcuse. Ca într-un film tras cu încetinitorul, văzu cum roca de deasupra lui începe să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]