980 matches
-
a unghiilor date cu lac transparent. Mărținei i-a dispărut incertitudinea, frica de toate și mai ales rușinea față de sine, nu se mai gândește la psihoza care a bântuit-o În ultimele zile. O, da, sigur că este obosită și stânjenita de cum s-a purtat. Prostește. Auzi, să iubească o stafie?!! Fie ea, stafia, chiar și a unui cavaler cruciat, din vechime... Ce caut aici?! În subconștient știe ce căuta, dar nu vrea să-și răspundă. Trupul fizic nu-i mai
Vara Leoaicei. In: Editura Destine Literare by Melania Cuc () [Corola-journal/Journalistic/99_a_392]
-
contrazică aprecierea ei la adresa propriei ei persoane, să pomenească de Pak-Ah-Pu și să întrebe dacă, zău așa, domnișoară Leplastrier, astea erau purtări de femeie prudentă. În loc de asta însă a spus: - Nu strică să fii prudent. Au tăcut. El nu părea stânjenit de asta. Ea era. Tăcerea făcea ca așa-zisa ei iubire pentru Dennis Hasset să pară o barieră prea grea și insurmontabilă. O făcea să se simtă neinteresantă. O făcea prea conștientă de chelnerii care-i priveau. Nu-i plăcea
Peter Carey Oscar și Lucinda by Iulia Gorzo () [Corola-journal/Journalistic/3860_a_5185]
-
interlocutorii știu. Lămuritor e felul cum se raportează la două subiecte cu încărcături diferite sub acest aspect. Despre Eliade și Cioran, pe care i-a cunoscut personal, dar care - esențial - nu-i sunt deloc străini Martei Petreu, Vona vorbește oarecum stânjenit, nesigur, în permanență gata să se eschiveze. Pentru ca, o dată intrat în artificii matematice (,abțibilduri", le spune el), romancierul să devină, deodată, impetuos. Neta prioritate asupra temei îi legitimează pe deplin exuberanța. Peste așteptări de locvace, Alexandru Vona începe să lege
Poveștile de peste umăr by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Imaginative/10736_a_12061]
-
sa, ,apărându-i astfel destinul și casa". Ceea ce urmează e greu de închipuit pentru cititorul român: un elogiu nemăsurat al soldatului rus, care se dovedește că are toate calitățile posibile. E îndemânatic, protector, conciliant cu stăpânirea locală, darnic, musafir desăvârșit, stânjenit că-și deranjează gazda, vesel, harnic, curat, ordonat, iscusit, respectuos, întruchipare a bunătății și a idealului de om. Nu exagerez cu nimic, portretul totalmente pozitiv e uimitor. O singură suferință îi umbrește chipul: înstrăinarea, pe care Onache o înțelege și
Cântarea Basarabiei by Ion Simuț () [Corola-journal/Imaginative/10014_a_11339]
-
Care este ordinea în care abordezi aceste ipostaze ale feminității? Care dintre ele e cea mai importantă pentru tine și de ce? I.N: Cîndva, pe la zece ani, a început să-mi crească ceva dureros pe piept. Am fost grozav de stînjenită, nu-mi convenea nicicum, încă mai eram în echipa de fotbal a copiilor de pe strada mea. Știam ce mi se întîmplă, fiindcă aveam o soră mai mare, deja adolescentă, deja domnișoară preocupată de lenjerii și de rochii. Hotărît, nu voiam
Femeia de lângă Mircea Cărtărescu by Simona Tache () [Corola-blog/Other/18840_a_20165]
-
că și mina ei exprima stupefacția provocată de oferta făcută, tânărul medic o încunoștiință subit cum că el era cel de-al treilea copil al părintelui Artemie, că Marieta știa lucrul ăsta, încă de când suferise accidentul cerebral. Mai adăugă, zâmbind stânjenit, că tot el fusese cel care sunase pe vremea când Mira făcea terapia de revenire cu falsa nevorbitoare. Informația o lăsă fără grai pe Mira. Doctorul nu apucă să adauge și altceva, căci directoarea revenise însoțită de Marieta, amândouă cu
CAPITOLUL 15 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1871 din 14 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373697_a_375026]
-
poate chiar în pragul bătrâneții. Purta o cămașă albă călcată, pantaloni maro închis și ținea în mână un sacou din același material. Deși femeia era atât de răvășită, el nu era transpirat și nici nu răsufla agitat. Nu părea nici stânjenit. Doar câteva șuvițe de păr îi cădeau în dezordine pe frunte. M-am gândit atunci că nu mai auzisem niciodată un ordin rostit cu un glas atât de frumos. Era calm, impozant, ferm. Până și cuvântul „târfă“ sunase fermecător. „Taci
Yōko Ogawa Hotel Iris by Iuliana Oprina () [Corola-journal/Journalistic/2840_a_4165]
-
nici o vorbă, doar se ițeau grozav de curioși la cine venea ori pleca. Când m-au reperat cu demâncarea-n mână, mi-au dorit poftă bună! Surprins, le-am mulțumit mașinal, copleșit de asemenea urare corală. Totdeauna m-am simțit stânjenit să mănânc în public. Dar atunci, nu! Eram în largul meu, înregimentat în colectivul acela firesc, contaminat de-un substrat ludic. Și gustarea mi se părea mai bună! După intervalul de adaptare la așa insolit, am dedus că picii erau
MULŢUMIM, DOMNULE! de ANGELA DINA în ediţia nr. 1934 din 17 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384994_a_386323]
-
privi în ciobul din podul palmei și-un zâmbet larg, mulțumit îi umplu chipul. Curios nevoie mare, Sandu, trăgând cu ochiul, se-arătă atât de mirat încât strigă-n gura mare: -Minune! Nu-mi vine să cred! Și râse cam stânjenit nevenindu-i să dea glas constatării. Să fim purtați pe tărâm de poveste?! Ori visez?! -Dar ce văzuși, omule? Ce te-apucă?! -Păi, în spărtura din mână bunicul ăsta, după cum vezi, uzat, prăfuit, e curios reflectat! Are ochi luminați, frunte
MIRAZA de ANGELA DINA în ediţia nr. 1976 din 29 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/385146_a_386475]
-
ușoare, câte un pic de friptuă să se refacă, îi cumpăram iaurturi și fructe. Am ținut-o în brațele mele ...„ „Bravo, Simona, ești un copil bun și iubitor „ . Atât de stângace mi se păreau cuvintele mele, încât mă simțeam foarte stânjenită. Cum se simte ea acum ?„ „Mai bine un pic, o aduc acasă zilele următoare...„ Și n-o să mai lipsesc !„ „Doar atât cît e nevoie, Simona dragă, uite ce nume frumos ți-a dat mama ta, ți se potrivește, e ca
REGINA MEA de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2259 din 08 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383514_a_384843]
-
în „ton” cu vremea am făcut rost de poeziile lui Bacovia și mi-am cufundat sufletul în ele. După zece zile de tratament cu băi de plumb bacovian și plajă la „Scântei galbene” a venit și soarele pe litoral, zâmbind stânjenit că ne-a lăsat în voia vântului și ploilor în plin sezon estival. I-am mulțumit de bunăvoință și am plecat acasă cu sufletul tonifiat de Bacovia. Mă energizasem cu poezia acestui gigant care a... „auzit materia plângând”. Pentru că trebuie
UN GULIVER COTIDIAN de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1681 din 08 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383047_a_384376]
-
Mai bine zis, a fost. „Cei 5” au transformat actul de voință populară în hârtie de șters la dos. Ce-ar mai fi de spus? Poate doar că, de vineri începând, nu mai poți vorbi despre democrație fără să simți, stânjenit, că joci fără voia ta într-un film prost. Care se va termina probabil și mai prost. PS - De vineri caut asiduu o reflectare similară sau măcar o abordare a subiectului democrație vs. judiciarocrație în presa online românească. Nimic. Nothing
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92878_a_94170]
-
din partea mamei? Cristina lasă tabletă pe care lucra și se repezi în brațele tatălui. — Am luat doi de zece astăzi! Felicită-mă și, nu uita ce mi-ai promis, plecăm cu toții în vacanța de primăvară în Grecia. Criști păru puțin stânjenit pentru câteva clipe, apoi îi zise: — Desigur draga mea, dar mama are ultimul cuvânt, cu ea tratează. Atmosferă din cămin, relația dintre cei doi se deteriorase. Aventură lui Criști cu tânără Carmen ieși la iveală până la urmă. Delia o dădu
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383264_a_384593]
-
cinci priori, cu siguranță cufundați În somnul tulbure al minților slabe, somn populat cu fantasmele preacurviei și ale lăcomiei. Apoi se opri, reținându-l cu mâna pe Bargello. — Pentru care motiv m-ai căutat pe mine? Celălalt Își drese glasul. Părea stânjenit. — Fiindcă mi s-a spus că știi carte mai mult decât oricine. Ești poet, nu? Ai scris o operă. — Și la ce te-aș putea ajuta eu, un poet? — E ceva nebunesc În moartea asta. Dante hotărî să nu ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
multe zile fără să se apuce de nimic, tot umblând Încoace și Încolo prin biserică, cufundat Într-o meditație adâncă. — Ca și când ar fi fost nesigur ce anume să reprezinte? — Da. Sau, mai bine zis... Arhitectul se Întrerupsese cu un aer stânjenit, de parcă s-ar fi căit că Începuse acea discuție. Sau, mai bine zis? — De parcă s-ar fi temut. — De ce? Nu știu. Dar, despre orice ar fi fost vorba, Îl urmărise până aici de la Roma. Dante reflectă asupra acestor cuvinte. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu excela, cu siguranță, În religiozitate. L-aș fi Încadrat mai curând În școala lui Epicur. Pasămite, plăcerile lui Eros nu Îi repugnau. Avea mereu pe buze un nume femeiesc... — Ce nume? Celălalt șovăi o clipă, Înainte să răspundă. Părea stânjenit. — Oh, un nume pe care Îl cunoști prea bine. Beatrice. Dante se opri brusc, cu ochii larg deschiși de surpriză. Îl Înșfăcă de un braț, silindu-l să se apropie. În minte Îi reveniseră cuvintele juristului din timpul Întâlnirii lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
constructori. — La fel ca prima victimă? În timp ce reflecta, Dante Își plecă ochii asupra datei din josul paginii și tresări. — Dar s-a Întâmplat acum mai bine de o săptămână! De ce ai așteptat atât ca să Îmi aduci la cunoștință? Celălalt roși, stânjenit. — Controlul registrului se face numai din zece În zece zile... Omul meu nu-și putea Închipui... Îngăimă el. Poetul ridicase glasul fără să vrea. Se grăbi să Își coboare din nou tonul. Așadar, ceea ce Îi spusese infamul acela de Giannetto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
unui furt? Era prea de tot. Așa ceva nu se putea. — Ce vrei să spui? Întrebă, ca să câștige timp, pe când evalua acest nou fapt. — Femeia e În posesia a ceva ce aparține Bisericii. — Despre ce-i vorba? Noffo rămase o clipă stânjenit. — Nu... nu pot spune. — La Florența nu e permisă inchiziția fără vinovăție manifestă. Crezi că ești la Roma? replică poetul. — Nu pot pentru că nu știu. — Cum? exclamă Dante uluit. Ce Înseamnă asta? Cum poți să o acuzi, dacă nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Își depășea evident atribuțiile, se băga unde nu-i fierbea oala cu un voluntarism strident -, dar era, totuși, femeie, orișicât. Am intervenit Împăciuitor: - Dacă nu e posibil astăzi, pot să revin altă dată, nu-i nici o problemă. M-aș simți stânjenit să știu că am abuzat de bunăvoința dumneavoastră. Eu... oricând doriți... - Am stabilit ceva și așa rămâne! Te rog să nu iei În seamă acest incident penibil. Doamna Eva este puțin nemulțumită că ai intrat la mine fără să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de strigăte care se apropie și-l înconjoară într-o clipită. O mie și una de nații sub o mie și una de înfățișări îl roagă viermuind în jurul lui ceva. Ce? Să cumpere. Ce? N-apucă drumețul, amabil și ușor stânjenit, să cumpere o acadea de-o para sau, mă rog, o chiftea, că, techer-mecher, cu o temenea, i se oferă halva, baclava, ciulama, beizadea, iofca, peltea, pafta, zalhana, cafea, cherestea, mucava, mușama, musaca, dușumea, macara, telemea și brânză. Comerțul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
că o să mă înnebunești de-a binelea - făcu Sima-Vodă, apoi se plecă spre călugări; Iertați-mă că vă-ntreb, cruciulițele ce le purtați la gât sunt de aur? — De aur, da - zise Metodiu zăpăcit. — Nu vede bine până acolo - zise stânjenit Sima-Vodă, arătând spre Alfred - și de-asta v-am întrebat... nu vă fie cu supărare... ca toate păsările, e atras de lucrurile strălucitoare... în sfârșit... cred că înțelegeți... Se lăsă o tăcere penibilă. Primul care o sparse fu vistiernicul Ximachi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Piațeta era pustie: doar pe treptele hanului se vedea șezând și ținându-și capul în palme un om; după haine, părea a fi chiar hangiul. Când se apropiară băgară de seamă că omul plângea de ți se rupea sufletul. Tușind stânjenit, Metodiu zise: — Ave, homine! Morituri te salutant! — Proșe pane - răspunse hangiul, ștergându-și lacrimile și ridicându-se. Vru să suie treptele spre intrare, dar un nou acces de plâns îi zgudui umerii și cei doi călugări trebuiră să-l sprijine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe o porțiune destul de întinsă - zise Metodiu. Au încurcat toată cânepa. — Și la noi, în primăvară - se auzi glasul subțire al Malgorzatei - a dat gălbeaza în oi, dar le-am tuns cu tata și ne-am scos pârleala. Zbignew tuși stânjenit, iar pan Bijinski se uita triumfător spre doamna Potoțki, ca și cum ar fî vrut să-i spună: „Ei, vezi cum se exprimă noră-ta?”. — într-adevăr - zise Metodiu, voind să treacă peste momentul jenant - trăim vremuri grele. Episodul 126 îNVĂȚĂTURILE LUI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o măslină, cașcaval, piper și două-trei scobitori s-ar găsi pe-aici, jupâne? - zise el strâmbându-se nițel de tăria rachiului. S-ar găsi - răspunse grecul. — Totul pe un platou așa, mic, fără deranj mare. Și nu mai fiți așa stânjeniți, că, vorba aia - surâse larg otomanul - doar n-au dat turcii. Georgios se înclină și dispăru în cală. — Să trăiască Imperiul Otoman, părinte! - zise tare turcul ridicând plosca. — Poftim? - tresări Metodiu ce se uita spre Orșova. — Matale ești surd sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
într-un final să ies printr-un noroc chior direct în parcare. Dubița mea roșie rablagită, un Ford Escort care sper că a prins și vremuri mai bune, pentru binele ei, era pe jumătate ascunsă după mașinile poliției. Părea cam stânjenită; nu era obișnuită cu asemenea companie. Nu am pornit motorul imediat. Am stat în dubiță o vreme, gândindu-mă la ce urma să fac. Nu mă mira faptul că eram singura persoană care își exprimase dubiile cu privire la moartea lui Lee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]