565 matches
-
vornicul moldovean Bucioc, hanul tătarilor, bulucbașa de ieniceri Selim, bulucbașa de akingii Ibrahim, generalii Noranim și Acșagîr. Pe două rânduri de perne, mai sus decât toți ceilalți, ședea Schender pașa. Purta o za de Damasc, sub care se vedea binișul stacojiu, lung, cu mânecile largi și despicate strâns pe bust și larg în poale, căptușit cu blană de capră. Șalvarii îi erau verzi, ca semn distinct al înaltei sale funcții, iar cizmulițele ușor încovoiate erau galbene. Coiful, înconjurat cu un turban
DRUMUL CARULUI (ROMAN ISTORIC) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366961_a_368290]
-
cere/ arginți împrumut sau simbrie” Redefinire, p. 60) Ana Urma oferă în poezie cheia propriei personalități. Se caută și se descoperă „Ca un fir de nisip/ locuiesc temporar o clepsidră/ mereu vertical la marginea clipei/ sub tâmplă pecetea un semn stacojiu/ între litera A și numele meu/ port stigmatul chemării/ pe drumul sortit pentru Unul”. (Gânduri în expansiune, p.79) ori „desprinderi de verde/ în sâmburi striviți sub carâmb/ absorb în spirală aritmic ecoul/ când zmeiele frunză sunt scrum/ și zidul
CRONICĂ DE CARTE: ÎNTRE FIRE ŞI GÂND DE ANA URMA de VASILICA GRIGORAŞ în ediţia nr. 1859 din 02 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368586_a_369915]
-
aranjamente presupuse par să-mi fie împotrivă, dar nu cred până la urmă că vor risca, recită pe nerăsuflate doamna din fața noastră căreia nu-i zărisem clar chipul, i-l bănuiam fixat undeva în spatele unui lampadar ce cobora dintr-un tavan stacojiu, cu brațe lustruite și sculptate împrăștiind o lumină calmă, proteguitoare, spre o femeie cu un chip încă nedeslușit și cu atât mai mult misterios. Ce era ciudat e că intrase direct, fără vreo formulă protocolară, în subiect, îl epuizase în
SCRIITOAREA de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 157 din 06 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349651_a_350980]
-
septembrie 2011 Toate Articolele Autorului Duo Pe scaun, “centru-stânga”, tanti Samara, Înmănușată, cu lorgnon și păr de vată; Cu eleganță-și scutură țigara; Vorbirea calmă, elevată, măsurată. Pe scaun, “centu-dreapta”, tanti Dida, Cu părul ca o noapte fără lună, Obrazul stacojiu cum cărămida, Cu chef de vorbă aprigă, neebună. Și scarmănă, și deapănă, și taie, Și de accord mereu se completează ... Pe-alee trece-un cărucior cu paie Și porumbelul alb le suspectează. Doar câteodată data e incertă, Dar o supun
DUO, DE ADRIAN SIMIONESCU de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 272 din 29 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355915_a_357244]
-
de vis, căutate îndelung de sufletul meu candid. Privesc în zare un stol de păsărele ce par ca niște pete de smoală aruncate pe pânza unui pictor iscusit. Crăiasa toamnă ne oferă un tablou emoționant pictat în culori vii și stacojii. Cerul e încărcat de nori posomorâți, trândavi și obosiți. Soarele stă pitit după această perdea plumburie, probabil odihnindu-se, fiind moleșit de atmosfera de toamnă. Respir intens aerul încărcat de emoția toamnei. Frunzele îngălbenite s-au desprins din pomii triști
EMOŢIE DE TOAMNĂ de ELENA LAVINIA NICULICEA în ediţia nr. 298 din 25 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356877_a_358206]
-
de toamnă. Respir intens aerul încărcat de emoția toamnei. Frunzele îngălbenite s-au desprins din pomii triști, vântul hoinar îmbrățișându-le și purtându-le în pași de vals, în dansul ritmic al Naturii. Pământul jilav e acoperit de un covor stacojiu țesut cu măiestrie din frunze galbene și ruginii. Descopăr în mine un covor de alese sentimente ce-mi acoperă inima. Copacii se simt părăsiți, trăindu-și demn momentele de singurătate. Simt o stare accentuată de goliciune interioară și mă alătur
EMOŢIE DE TOAMNĂ de ELENA LAVINIA NICULICEA în ediţia nr. 298 din 25 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356877_a_358206]
-
îmi este dor de sat, Iar dor de sat îmi este tot mereu. Îmi place să revin tot pe-nserat, Când pulbere de aur praful pare, Un Univers de vise legănat, Cătun pierdut în spațiu și uitare. La drumu-i veșnic Luna stacojie Privește curioasă și timidă Ciorchinii stalactitelor din vie, Podoabă siderală translucidă Doar ciutura pe ghizduri părăsită Visează însetată numai apă, Îngândurare cernere prin sită, Tăcerile în turme se adapă. În murmurul de calde violine Se leagănă în visele senine, Cu
SATUL MEU, DE ADRIAN SIMIONESCU de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 279 din 06 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355550_a_356879]
-
cuvinte, cu un soi de răutate congenitală și, cu degetele acela boante și fără manichiură, își zornăii îndelung șirul de monede legate între ele cu zale, acolo, direct peste sânii flasci și acoperiți doar în parte de piepții unei bluze stacojii și croită în pliuri foarte ample. 7 * * * Scrâjnete de roți blocate brusc în boghiuri, apoi de osii anchilozate la un semnal letal i se răsuciră Daciei în timpane, astupând de tot sunetul aurului vechi și toate vorbele țigăncii. Nu realiza
FRAGMENT DE ROMAN, FEMEIE IN FATA LUI DUMNEZEU de MELANIA CUC în ediţia nr. 214 din 02 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/370866_a_372195]
-
din zidul de mai bine de cinci palme grosime. Ar trebui să se simtă confortabil, dar ea caută și, nu stie ce sau pe cine. Sub mănușile fastuoase, pielea palmelor ustura, crapă, zemuișete că o rășina lichidă. Părul femeii este stacojiu și îi ajunge pe umeri. Ea simte șuvițele. Reci. Fără textura, ca și cum ar fi moarte, nu i-ar mai aparține. Palmele! Ascunse în mănuși că de opereta, palmele Mărținei ard că în flăcări. Atunci, de ce trupul ei tremura că sub
VARA LEOAICEI, FRAGMENT DIN ROMANUL IN LUCRU de MELANIA CUC în ediţia nr. 214 din 02 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/370852_a_372181]
-
spune, va crede despre ea, lumea. Care lume?? Mâinile sale, cu degetele prelungi și frumoase din naștere, încă mai tremura în mănușile din dantelă fină și roșie-roșie. O pereche de mănuși ieșite din modă, așezate una-n altă, sunt crucea stacojie pusă peste țesătura bluzei vaporoase și albe. Mărțina poartă mănuși la fiecare ocazie. S-a obișnuit cu ele că și cu o a doua epiderma. Semn de trufie, de nebunie?... Oricum i-ar spune unii sau alții, numai ea și
VARA LEOAICEI, FRAGMENT DIN ROMANUL IN LUCRU de MELANIA CUC în ediţia nr. 214 din 02 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/370852_a_372181]
-
că-i bine așa! Vin cu tine la mama ta să-i ducem împreună cumpărăturile. Parcă o văd pe mama ce ochi va face în momentul în care Sandy va intra pe poartă cu colanții ei cu ștrasuri, cu tunica stacojie mulată pe corp și cu coama proaspăt vopsită în vișiniu! Dar nu o poți refuza pe Sandy când îi intră ceva în căpșorul ei îngrijit până la ultimul fir de păr. Așa că, se înființează la mine, cu poșetuța aurie atârnând în
ALO, AICI SANDY! de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1631 din 19 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352939_a_354268]
-
lumea epico-literară a scriitoarei Vavila Popovici a fost determinată de ambianța morală și literară în care a trăit și trăiește, sau este rezultatul spontan al imaginației? Scriitorii pendulează mereu între realitate și imaginar, între Realia și transfigurarea acesteia în litera stacojie. Pentru dumneavoastră cum este această relație dintre lumea adevărată și universul literar pe care, cu generozitate și bucurie, îl oferiți cititorilor? Vavila Popovici: În primul rând, țin să vă mulțumesc pentru prietenia și încrederea pe care mi-ați acordat-o
VAVILA POPOVICI ÎNTRE ,,ULTIMA PIRUETĂ” ŞI ,,NOPŢI ALBE” de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 1577 din 26 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353960_a_355289]
-
dinaintea trupului său îmbălsămat, biet popor plin de așteptare, răbdare, și înșelat. Cetele trec și iarăși trec, fără să le pese că acel covor ce se întindea la picioarele marelui uzurpator fusese un adevărat râu de sânge, iar nu postavul stacojiu, peste care odinioară pășise țarul. Dar cui îi pasă astăzi că idolii slăviți ieri, cu cinci copii nevinovați, copii ai lor sunt acum un morman de oseminte carbonizate în depărtata Siberie? Și chiar acestor oase carbomizate nu li s-au
REGINA MARIA. REGINA INIMII de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 931 din 19 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/360434_a_361763]
-
mare bogăție sufletească și din dorința de a-i face și pe ceilalți să simtă vibrațiile înalte ale dragostei. „Ea-și pierde lumea, sau pe-a mea o lasă Mă simt abandonat pe o pustie De țărm uitat cu floare stacojie Într-o tăcere caldă și mâloasă.” (E ziua-n mine ca o moarte lentă, Ion Vanghele ) Poetul Ion Vanghele transferă creațiilor sale puterea artistului care nu se cantonează în deplângerea hazardului , refulându-și sentimentele în versuri. Iubiri trecătoare, pasiuni devoratoare
VOLUMUL ANTOLOGIC VADE MECUM (VINO CU MINE)! de LUMINIŢA CRISTINA PETCU în ediţia nr. 589 din 11 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/360044_a_361373]
-
nicăieri stăpân deplin pe-ntreg pustiul zilei risipind printre degete cenușa vechilor chitanțe pe care literele negre bine apăsate lăbărțează taxă dreptului la viață și taci îndelung secondat doar de cântecul graurului leagănat pe ramul de soc cu floarea trecută. STACOJIU Vâscul tăcerii cuibărește golul dintre ramuri lumina ia culoarea mării în furtună spărgându-se încioburi reci ce umplu străzile murdare sticlește-n tușe vineții dintre vitrine stropi de ploaie sau joacă în pupila dilatată a călătorilor încremeniți în așteptare și
POEZIE de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 1106 din 10 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/359810_a_361139]
-
grele glasul copilului de alături ce-și agită frenetic prin fața ochilor pistolul de plastic și privirea-mi tot lunecă peste zâmbetul obosit al mamei până când reușește să se reîntoarcă și să se agațe cu nădejde de minunata pată de culoare stacojie ca o rană proaspătă a pistolului ce se leagănă se răsucește în sus în jos precum flash-ul bilei strălucitoare a unui inconfundabil perpetuum mobile. SFÂRȘITUL VEȘNICIEI Se scutură ploaia petalelor de vișin în cimitirul ce se umple de viață
POEZIE de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 1106 din 10 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/359810_a_361139]
-
verticali pentru repetabilizarea dinamismului stilistic absurd. Ei au tabieturi solare , crampe artistice și crăpături deocheate, prin care pătrunde singurătatea . Caii verzi joacă leapșa cu psihozele secolului XXI și fac pacte nonverbale cu solitudinea. Ce e oare această mamaie cu coji stacojii? Singurătatea artistului e aidoma unei fecioare, ce adoră necrologurile perfecțiunii. Ea pufăie havana și poartă pălărie tapițată. Singurătatea mestecă gumă Airwaves în anii bisecți spre a stopa incinerarea involuntară. Artistul e un caluț verde ce vede caii verzi pe pereții
CAI VERZI PE PEREȚI de MIHAELA DOINA DIMITRIU în ediţia nr. 2254 din 03 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/340235_a_341564]
-
revoltau, îmi decalotau ordinea dinlăuntru. Mi-aș fi dorit să existe acolo, în acel cotlon vechi un carpe diem, dar articolele din rațiunea scriitorului damnat să moară onest, pufăiau din trabucurile relațiilor livrești deformate.... Se simțea că șuvoiul de litere stacojii se dezlănțuise, termitele verbale, cuvintele, luau locul pădurilor narative. Nouă ani hipnotizată de hazard și rutină. Ce ironie! Ce sublim! Nouă ani vasală cancerului benign, penitenciarului-Hades. Ce ironie! Ce sublim! (fragmente din Jurnalul: DE CE SĂ NU URÂM BĂRBAȚII?!) Referință Bibliografică
NOUĂ ANI LA PORȚILE HADESULUI de MIHAELA DOINA DIMITRIU în ediţia nr. 2208 din 16 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/340247_a_341576]
-
chemați să dăm socoteală, era o sala de câteva sute de locuri Avea un culoar central care o desparțea simetric în două. După ce deschidea-i cu destulă greutate ușa masivă de stejar de la intrare erai imediat “înhățat” de un covor stacojiu aliniat perfect de-a lungul culoarului care te conducea ca într-o arenă romană direct spre “cușca fiarelor”, mai precis la o scenă pe care trona o masă lungă făurită tot din stejar masiv îndărătul căreia se aflau...”tartorii” adică
Toate-s vechi și nouă toate! () [Corola-blog/BlogPost/339991_a_341320]
-
al poporului“ inventase și un nou tip de proces, acolo unde principiile esențiale de drept erau eliminate cu o lejeritate debordantă: se abolea prezumția de nevinovăție și doar faptul că fuseseși arestat însemna că actul condamnării era inevitabil, iar „litera stacojie“ a vinovăției devenise laitmotiv. Toate principiile juridice cunoscute erau răsturnate, la fel ca și valorile societății muribunde cu orientate pro-occidentală care se pregătea pentru o jumătate de secol de beznă. „Justițiarii“ noii stăpâniri erau nouă persoane, dintre care doi erau
Nichifor Crainic, Pamfil Şeicaru, Radu Gyr, condamnaţi la moarte şi închisoare de soţia lui Brucan, acuzatorul public Sidorovici. DOCUMENTE () [Corola-blog/BlogPost/340017_a_341346]
-
orfan (de Eminescu nu-i pasă!). Și nici Regele Carol I nu trebuie amestecat în crimă împotriva lui Eminescu, fiindcă rămâne Academia Română fără fondator. Să nu fi știut Nietzsche ce transmite când scria că „Hohenzollernii sunt o rasă de criminali stacojii“? Nu știu câți academicieni sub acoperire are această societate, dar știu că românii cei mai geniali: Eminescu, Brâncuși, Noica nu au fost membri ai Academiei Române în timpul vieții. Ar fi fost și greu fiindcă Statutul Academiei Române are greșeli de ortografie, ceea ce Eminescu și
Maladiile lui Eugen Simion. Constantin Barbu sare în apărarea lui Eminescu () [Corola-blog/BlogPost/340048_a_341377]
-
Autograf, Craiova, 2011) În ajunul Sfintei Maria, la eleșteiele lui Andrei Murgescu erau frământări mari. Ce fusese de construit se încheiase în linii mari, inclusiv împrejmuirea, un gărduleț scund, din scândură frumos lucrată, care acum era vopsit într-o culoare stacojie, ca să fie în contrast cu verdele vegetației. În incintă se găsea clădirea restaurantului, construit sub forma unui han de pe timpuri, cu o intrare dublă într-un vestibul, de unde se intra spre dreapta și spre stânga în două săli de restaurant a câte
SFÂRŞITUL LUI ANDREI MURGESCU. Fragment din romanul Îngerii de la Casa Morarului de Ion R. Popa, Ed. Autograf, Craiova, 2011 () [Corola-blog/BlogPost/339663_a_340992]
-
mai mult la aer. O viespe l-a-nțepat de nas și nu respiră bine. Puteți să vă duceți mai în față, să v-așezați pe bancă,îmi recomandă în timp ce îl smucește pe Nero ca să-mi elibereze calea. Pe bancă,un bărbat stacojiu,cu păr zbârlit, umflat de vântul de afară ,încearcă să-și sperie tristețea cu un oftat prelung. Nu văd în jurul lui vreun animal,dar cine știe ,poate -o fi înăuntru. Nu îl întreb de ce e supărat ,nu-mi place să
RECOMPENSA de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1597 din 16 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/341607_a_342936]
-
De ce tocmai acum, fiară?”- sare el la mine și-mi pune mâna în gât. “L-am căutat peste tot, pe Pater Vardian, prin toată mânăstirea și nu l-am găsit!” “Na! na!” -îmi croiește el două palme pe obrajii mei stacojii încât câteva clipe n-am mai văzut nimic în fața ochilor. , Într-un târziu el s-a rezemat de perete și m-a întrebat, schimbând tonul:” Au plecat cumva în oraș cu trăsura?” “Cine?”- mă fac eu că nu înțeleg. “Cum
ÎNGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS -FRAGMENT-CONTINUARE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1700 din 27 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/343970_a_345299]
-
când răsfoiești, schițând un zâmbet trist, Zăvor să pui pe suflet și ultimul sărut Îngroapă-l în cenușă, nu-ți sunt și nu exist! Îți plec din vis tiptil așa cum am venit, Miresme n-au să-ți lase nici macii stacojii, De fluturi se vor zbate în gândul ostenit Strivește-i sau alungă-i, eu nu voi reveni! De umbre fără vină vor adia din mine, Învăța să le-ngheți în iernile tăcerii! Ce sens ar mai avea să ațipească-n
SUB ARC DE CLIPE MUTE de INES VANDA POPA în ediţia nr. 1381 din 12 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/379405_a_380734]