325 matches
-
contextul generator. Iar în secțiunea Lirice, în afară de imaginea reușită din Sentimentală - „Ca lacul înghețat, inert,/ Adoarme sufletu-mi deșert/ Și toate gândurile tac./ Icoana ta doar, neclintită,/ Stă ca o lebădă-mpietrită,/ Surprinsă de îngheț pe lac” -, se află doar stanțe stângace, descriptive. Primii comentatori ai Rimelor... au apreciat ca originală preocuparea pentru cei mici și umili, a căror suferință S. o înțelegea, devenind „cântărețul durerii resemnate”, cu „o notă de discreție, de finețe”, ajutat de „facilitatea de versificație, și de
SEVASTOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289650_a_290979]
-
în statuile feminine dintr-un parc, văzute ca „o sută de poeme trăite-n altă lume”. Notabilă e și inserarea, alături de textul minulescian, a poemului Tanit de Iuliu Cezar Săvescu, precursorul simbolist defunct; invocarea lunii, cu reminiscențe eminesciene, turnată în stanțe după model macedonskian, e o mostră de confluență a modurilor de poematizare în pragul noului secol. Poeziile de debut ale lui Ion Vinea și ale lui Tristan Tzara arată și ele o culminare a manierei simboliste, ancorată încă în lirismul
SIMBOLUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
sfântă” la care râvnea, versurile din cartea de debut a lui Ș. condamnă egoismul și nepăsarea contemporanilor și pledează pentru încrederea într-o renaștere a neamului. Sunt evocați Ștefan cel Mare, Heliade („nemuritorul”), Bălcescu („martirul fără mormânt”), Alecsandri (poetul „deșteptării”). Stanțele antimonarhice au vigoare protestatară și limpezime, dar aparțin mai mult cronicii politice decât liricii. Volumul Poeme și maxime (1885) cuprinde versuri erotice și elegiace, fade ca expresie a sentimentului, precum și declarații de adeziune la o poezie militantă. SCRIERI: Procesul epocei
SONŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289790_a_291119]
-
realismului socialist dovedindu-se acum un liric intimist și decorativ. Treptat începe să se afirme și grupul de poeți formați la școala S. E vorba de Camil Petrescu, care își începe colaborarea în numărul 8/1919, cu poemele Melopee, Alchimie, Stanțe, de Ion Barbu, despre care E. Lovinescu va scrie, în numărul 34/1919, articolul Un poet nou: „În ziua înmormântării lui Vlahuță [...] s-a prezentat în biroul meu un tânăr, sub numele Ion Popescu. Un tânăr bizar ce-și alesese
SBURATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289528_a_290857]
-
și o proză și o seamă de „sentințe”), restul rămânând în manuscris. Postum, prin grija lui Iosif Vulcan, îi vor mai apărea poezii în „Familia” și „Foaie pentru minte, inimă și literatură”. Câteva s-au tradus și în maghiară. Dacă stanțele de dragoste sunt cu totul fade, o anume pulsație au cele de inspirație patriotică, în care autorul, în aceeași limbă greoaie, provincială, invocă „timpii fericiți” de demult și cugetă cu tristețe la „românul cel decăzut”. Jalea pentru „națiunea” lui, accesele
SFURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289660_a_290989]
-
Pillat (Poetul), Ion Minulescu (Aquarelă), G. Bacovia (Amurg violet), Ștefan Aug. Doinaș (Intermezzo), Virgil Șotropa (Galerele aleargă, Vremile, În goană), Mihai Beniuc (Vulturii doborâți), Victor Ilieșiu, Francisc Păcurariu, prezent în redacție și marcându-și acum începuturile literare (Înviforată creștere, Împrimăvărare, Stanțe, Stih tânăr, Un zar, Ursita ș.a.), Iosif Moruțan, Valentin Strava, Ion Cherejan, Teodor Ciceu, Valentin Raus ș.a., iar proză dau Andrei Radu, Pia Dragoș, Alexandru Anca ș.a. Îndeosebi la rubrica „Grai și suflet românesc” apar numeroase retipăriri: Mihai Eminescu (Printre
TRIBUNA ARDEALULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290247_a_291576]
-
Temele, peisajele se schimbă, dar stările eului atestă aceeași trăire agonică: un port în amurg e ca un imens cimitir, dominat de crucile catargelor, lumea seamănă cu un vas fantomă plutind bezmetic în întuneric și nemărginire, toamna și iarna nasc „stanțe triste”, ca într-o părăsire sfâșietoare, când „zdrențele de gânduri moarte” nu îi mai pot oferi omului decât viziunea propriei înmormântări. Profund nefericit de cunoaștere sau de trăirea laică, poetul invocă revenirea la credință, jinduind o învestitură mesianică, pe care
TUDOR-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290284_a_291613]
-
În 1944 era redactor al gazetei „Mediașul nou”, apoi secretar de redacție la „Ecoul Târnavelor” (1945). Neschimbat în formula lirică, trimite revistelor „Luceafărul de ziuă”, „Tribuna Sibiului”, „Tribuna”, „Utunk” părți din ciclurile Tristul argonaut și Inimă sub arcuș, care, împreună cu stanțele singurului său volum de dinainte de 1945, vor intra într-o antologie de autor, Mâhniri lângă leagăn (1972). P. lăsase Editurii Dacia din Cluj-Napoca o carte de memorii și portrete din peisajul literar interbelic (Radu Stanca, Aurel Marin, Peter Neagoe, Emil
POPA-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288908_a_290237]
-
și focșăneanul P., primar al orașului între 1881 și 1884, căruia i-au apărut versuri încă în primele numere, din 1867, ale revistei și apoi în 1880-1881. El este autorul a două volume, Suspinele primăverei (1868) și Poezii (1887), cuprinzând stanțe tipărite inițial în gazetele vremii: „Originea” și „Curierul de Iași”, „Oltul”, „Revista literară și științifică”, „Timpul”, „Pressa”, „Amicul familiei”, „Album macedo-român”. La „Literatorul”, care i-a publicat o epistolă în 1881, era considerat convorbirist. P. încearcă o poezie de atitudini
PRUNCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289055_a_290384]
-
Prut (1941), Brățări (1944) și Lirica lui Virgil Treboniu (1944). Poezii ale sale sunt incluse în antologiile Primăvara, vara, destinul, Dumnezeu, toamna, iarna (1938), Dragostea văzută de șapte poeți (1939), scoase în aceeași colecție. Mai multe pasteluri, în genere autumnale (Stanțe, Teama, Sfârșit, Final, Umbre), din placheta Versuri, creionează climatul apăsător al unei amărăciuni provocate de nefericiri familiale (moartea tatălui, părăsirea casei părintești), maladii fizice ori nevroze, despărțiri. Versul clasic face loc deseori celui liber, aspirând să capteze duritatea cotidianului, însă
MUNTEANU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288295_a_289624]
-
Din pocale de- alabastru/ Cercuite cu argint/ Vinul negru de Corint”), în Seară albastră, Noaptea amorului sau în Noaptea patimilor. Cu timpul, sensibilitatea proprie, vădit modernă, simțul muzical deosebit, experiențele variate și, poate, noi lecturi ies la suprafață. Și dacă Stanțe, Cântecul crinului roșu ș.a. mai păstrează fibre vechi, alte poeme, precum Oraș cu amăgiri deșarte, Nevroză, Vechi motiv flamand, Imnul funebru de Chausson sau ciclul Toamna denotă apropierea de simbolism. Printre slujitorii acestuia, poetul face către 1910 figură distinctă, dar
MUNTEANU-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288297_a_289626]
-
frecvent de rupturi și dizarmonii, voite a fi șocant-expresive. Metaforele și construcțiile alegorice rămân însă opace, indescifrabile, iar o coerență de fond, fie ea și abil criptată, pare să nu existe. Astfel, sensul câte unui poem (sau al câte unei stanțe) e insesizabil, chiar dacă lirismul ambiționează să se înscrie în registrul meditativ, moral-filosofic, gnomic, confesiv, contemplativ sau „de notație”. În fapt, e vorba de un fel de exclamare a trăirii erotice ori a angoasei, a incertitudinii etc. De aici, un efect
NEAGU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288386_a_289715]
-
cuprinse în volumele proprii. SCRIERI: Poezii fugitive, București, 1846; Poezii, Iași, 1847; Suliotul. Grecia liberă, București, 1847; Vestita bătălie de la Călugăreni, București, 1848; Poezii diverse, în Bernardin de Saint-Pierre, Coliba indiană..., București, 1850; Poezii, București, 1850; Fiul mazâlului, București, 1851; Stanțe la România, București, 1852; Curtea lui Vasilie Vodă, București, 1852; Actrița din Moldova. Pe ursită, București, 1852; Hoții și hagiul, București, 1853; Colecție de poezii nuoi, București, 1854; Păcală și Tândală. Și-a găsit tingirea capac, București, 1854; Colecțiune de
PELIMON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288750_a_290079]
-
culturii moderne, criticul nu respinge niciodată, preconceput, inovațiile și experimentele. Le acceptă, nu motivat de snobism, ci parcurgând un traseu al investigației care descoperă valoarea artistică. De pildă, salută entuziast versurile lui Ion Barbu din Joc secund, definindu-le drept „stanțe purificate în flacăra minții”, „adevărate filtruri de melodie și simbol, descântece pentru intelect, formule poetice ale unui ritual magic”. Preocuparea lui P. este aceea de a decela frumosul autentic în opera literară. Nu reproșurile și obiecțiile precumpănesc la el, ci
PERPESSICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
reconstituie din tușe călinesciene biografia poetului înrudit cu autorul tezei prin marginalitate socială dublată de concentrarea exclusivă asupra creației, degajează apoi la nivelul fiecărui volum elementele esențiale ale viziunii poetice, de la punctul de pornire simbolist până la renunțarea la artificiu din Stanțe burgheze, insistându-se asupra apropierii de Mihai Eminescu sau Al. Macedonski, de Charles Baudelaire sau Stéphane Mallarmé și, în sfârșit, pune în lumină calitățile prozei bacoviene - apreciată de estet -, cum ar fi gustul pentru senzațiile rare și reverii, pentru armoniile
PETRESCU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288790_a_290119]
-
ape, Din fundul mării), fie prin focalizarea asupra peisajului, afină cu modul propriu lui G. Bacovia (Groază, Toamnă, Deznădejde), apoi într-altul, emancipat întrucâtva, în care se mizează pe verbalizarea cât mai exactă a impresiei vizuale (Amiază, Dimineață, Pe Bărăgan, Stanțe nocturne). Bunei stăpâniri a unei sintaxe destul de simple și a unui lexic nu foarte bogat, precum și unei anume dexterități în versificație li se datorează câteva reușite. Procedeul verbalizării elementului de percepție vizuală va fi ameliorat în cea de-a doua
NICHITA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288431_a_289760]
-
este un îndemânatec meșteșugar al versului cizelat cu migală, ca în lirica parnasiană din care și-a făcut un model. Dincolo de trufașa profesiune de credință („Pe vecinicia prinsă într-un vers,/ Trufaș am pus sigiliul meu de aur”), palpită în stanțele din volumul Sigilii de aur (1916) un „cald fior”, tremură o „lacrimă”, tresaltă porniri de „voluptate”. Iubirea îi inspiră trubadurului reverii de „cioplitor de stele”, îi dăruiește „fiorul unei clipe” de vrajă în plimbările sub „clar de lună”, dar tot
PAVELESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288737_a_290066]
-
uitarea, marele păcat al omului, care face inutilă experiența istorică. De aceea, preocuparea esențială a poetului ar trebui să fie întreținerea memoriei, fixată în forma ei cea mai sesizantă - arta, chiar dacă uneori aceasta nu produce decât o înșirare de „schiloade stanțe”: „Singurul meu bun e memoria, / o memorie de optsprezece carate, / [...] N-am să uit niciodată nimic...” Reamintindu-și secvențe aspre și dureroase din adolescența sa și a prietenilor săi, vârstă așezată sub semnul privațiunilor, se închipuie martor și „crunt orator
JEBELEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
zgura pietrificată a unor impetuoase trăiri. O aură mitică plutește peste lucruri și ființe, dând strălucire și fosforescență sensurilor cuvintelor, care se deschid spre lumea nevăzută a ființei și pe care poetul știe să le capteze în materialitatea sonoră a stanțelor: „Șoptite săbii, recele nețărm!/ Memoria nocturnă pietate./ Stinse surâsuri somnu-i învelesc,/ Îmbălsămat pentru singurătate.// Pe cine am pierdut aici cândva?.../ Genuni tăcerea!... Lacrimă, luceafăr/ Gândului meu și azi neprihănit,/ În infinitul alb, adie teafăr.// Miresme de vestminte netrupești!/ Ninsoarea, revelată
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
o culegere de eseuri și de o altă traducere, din Giuseppe Tucci, apoi de un volum de versuri proprii, Seara cu Dante și alte poeme (1996), ca să revină la operă lui Rudolf Otto. M. recitește lirica bacoviană din perspectiva culegerii Stanțe burgheze, aparținând ultimei perioade de creație a poetului, și identifică acolo elemente și valori ale unei viziuni poetice moderne (prefigurata, totuși, de volumele anterioare), care contrazic teza „talentului declinant” al poetului (afirmata de Vadimir Streinu și susținută sau corectata vag
MILEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288138_a_289467]
-
lui A., notabilă, nu și prin limba folosită, e Biblia sacră (1859), redată după o ediție grecească. A scris și versuri originale, fără să fi avut o înzestrare deosebită pentru poezie. Inspirate de urcarea pe tron a lui Gheorghe Bibescu, „stanțele epice” din volumul Prințul român (1843) sunt naive și exaltate. Asemenea „stanțe” apar și în „Foaie pentru minte, inimă și literatură” și în „Curierul românesc”. În „Învățătorul satului”, inserate în articolele moralizatoare din ciclul amintit, se găsesc câteva poezii simple
ARISTIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285453_a_286782]
-
redată după o ediție grecească. A scris și versuri originale, fără să fi avut o înzestrare deosebită pentru poezie. Inspirate de urcarea pe tron a lui Gheorghe Bibescu, „stanțele epice” din volumul Prințul român (1843) sunt naive și exaltate. Asemenea „stanțe” apar și în „Foaie pentru minte, inimă și literatură” și în „Curierul românesc”. În „Învățătorul satului”, inserate în articolele moralizatoare din ciclul amintit, se găsesc câteva poezii simple, pe motive populare. Un volum de versuri nu a mai apucat să
ARISTIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285453_a_286782]
-
pe care intenționa să-l transpună în întregime în românește. Tălmăcirile, rămase în bună parte în pagini de revistă, poartă amprenta propriei sentimentalități, care îi dictează de multe ori și selecția („cântece”, „romanțe”, „sonete”). A dat o versiune cuminte unor stanțe de Ch.-Ad. Cantacuzène. În fine, a tradus două sonete de Shakespeare, dar marea probă la care s-a supus este Hamlet. Alți dramaturgi de care s-a apropiat ca traducător sunt Calderón de la Barca ( Viața e un vis), Ibsen
BRABORESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285849_a_287178]
-
față de un merit oarecare. Își împreunează mâinile la spate și începe să măsoare încă perea în lung și-n lat. — Dintre cei care greșesc, fie cu voie, fie fără, datorită tinereții, lipsei de experiență, neștiinței sau indiferent cărei alte circum stanțe... — Poate e de ajuns să-i mustri cu cuvinte tari, să-i cumințești cu amenințări, intervine Livia calină. Se lipește de el și își freacă obrazul de al lui. Bătrânul simte cum îl cuprinde o undă de căldură. Senzația e
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
aten ția Flaccus. Și îi este frică pentru că nu știe cum să mai dea înapoi. Și de ce să nu le permită să se facă de râs până la capăt? îl îmboldește un gând ghiduș. Va lăsa procesul să ajungă în in stanță. Livia are cu siguranță printre creaturile ei vreun pretor corupt, dispus să accepte anchetarea cazului, apoi să instruiască un judecă tor oarecare din prima decurie, cea a senatorilor. Ia subit o decizie. O să-l învețe pe Libo să tacă mâlc
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]