611 matches
-
În lucrarea Studii despre iubire, José Ortega y Gasset realizează o scurtă prezentare a ceea ce s-ar putea numi istoria iubirii amintind că: ,Lumea antică [Grecia antică] s-a orientat mai întâi după cea a lui Platon, apoi dupa doctrina stoică. Evul Mediul a învățat-o pe cea a Sfântului Toma și a arabilor, veacul al XVII-lea a studiat cu fervoare teoria pasiunilor a lui Descartes și Spinoza” Se constată, așadar, că puterea gândului este transmisă de-a lungul secolelor
Poezia ’umayyadă () [Corola-website/Science/329355_a_330684]
-
nedreptățile ei. Deosebirea față de prima poezie, în care Boethius deplângea situația în care se află, este că acum Filosofia îl va ajuta să înțeleagă caracterul efemer și lipsit de autenticitate al atracțiilor vieții, într-un stil ce amintește de gândirea stoică: „Este nenorocire numai ceea ce consideri ca atare și, dimpotrivă, orice soartă este fericită când este suportată de un suflet stăpân pe sine” . Prezența argumentelor și parafrazelor de tip stoic în această secvență a dialogului reprezintă o opțiune interesantă, din care
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
autenticitate al atracțiilor vieții, într-un stil ce amintește de gândirea stoică: „Este nenorocire numai ceea ce consideri ca atare și, dimpotrivă, orice soartă este fericită când este suportată de un suflet stăpân pe sine” . Prezența argumentelor și parafrazelor de tip stoic în această secvență a dialogului reprezintă o opțiune interesantă, din care trebuie să înțelegem în primul rând rolul pe care Boethius îl acordă acestui tip de filosofie: gândirea stoică are funcția de a elibera intelectul de „legătura” cu lucrurile, de
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
un suflet stăpân pe sine” . Prezența argumentelor și parafrazelor de tip stoic în această secvență a dialogului reprezintă o opțiune interesantă, din care trebuie să înțelegem în primul rând rolul pe care Boethius îl acordă acestui tip de filosofie: gândirea stoică are funcția de a elibera intelectul de „legătura” cu lucrurile, de dependența față de lumea materială. O funcție purificatoare sau mai degrabă „nivelantă”, am spune, prin care intelectului i se smulg prejudecățile legate de valoarea lucrurilor sensibile. Nu mai mult, însă
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
față de lumea materială. O funcție purificatoare sau mai degrabă „nivelantă”, am spune, prin care intelectului i se smulg prejudecățile legate de valoarea lucrurilor sensibile. Nu mai mult, însă, deoarece, odată imunizat față de aparentele nenorociri, intelectul are nevoie de altceva. Meșteșugul stoic este numai „leacul cel slab”, instrumentul prin care intelectului i se „taie” legăturile cu scoarța terestră, pentru a putea ulterior să se înalțe spre adevărata lui patrie: „Minții tale îi voi da aripi prin care să se poată înălța ca
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
multe organizații neguvernamentale. Una din ONG-urile majore din Moldova pentru îngrijirea persoanelor în situații social vulnerabile Respirația a Doua, o cunoscută organizație de tineret Tinerii pentru dreptul la viață. Scopul Organizației obștești pentru copii și tineri cu dereglări funcționale „Stoicii” este socializarea și resocializarea copiilor și tinerilor cu dizabilități prin informare, instruire și incluziune. Asociația Obștească „Cutezătorul” contribui pe toate căile legale la dezvoltarea procesului de democratizare a societății, informarea și educația civică a populației, apărarea drepturilor ei constituționale, creșterea
Bălți () [Corola-website/Science/297395_a_298724]
-
Până în anul 1930, racovicenii măcinau grâul în satele vecine. Teascul pentru obținerea „uleiului de sâmburi”, folosit de gospodine în special la prepararea mâncărurilor de post, a fost folosit destul de puțin in Racovița. Singurul astfel de teasc a fost „La Gheorghea Stoică, „În Deal” ”, el fiind acționat manual. Frecvent racovicenii mergeau în Sebeșu de Sus pentru a obține prețiosul ulei. Teascurile de fructe erau instalații rudimentare pe care le avea aproape orice gospodărie. Unele tipuri mai perfecționate au fost întâlnite la preotul
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
bază ale stoicismului au pătruns și în elita romană, atât în epoca republicană, cât și mai târziu în timpul imperiului. În perioada de declin al Republicei, prin Cicero, și în perioada imperială, prin Seneca și împăratul Marc Aureliu, romanii preiau principiile stoice, împreună cu elemente ale altor școli filosofice grecești, scrierile acestora caracterizându-se prin eclectism. Lucretius adoptă sistemul filosofic al lui Epicur, adaptându-l la concepția sa despre viață și la realitățile romane. Filosofia epicureică, concurând stoicismul și alte curente filosofice, a
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
ratio", "corpora prima", "prima elementa", "principia", "primordia rerum" etc. Stoicismul, creat de Zenon din Citium în secolul al IV-lea î.Chr., este o fiolosofie raționalistă, recomandând o viață în conformitate cu legile naturii, pentru a atinge astfel înțelepciunea și fericirea. Filosofia stoică este un întreg coerent, o filosofie sistematică a totalității, care, pornind de la logică și trecând prin legile fizicei, are ca scop final - ca și alte doctrine filosofice elenistice - normativele morale, etica. În conformitate cu logica stoică, orice cunoaștere își are originea în
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
atinge astfel înțelepciunea și fericirea. Filosofia stoică este un întreg coerent, o filosofie sistematică a totalității, care, pornind de la logică și trecând prin legile fizicei, are ca scop final - ca și alte doctrine filosofice elenistice - normativele morale, etica. În conformitate cu logica stoică, orice cunoaștere își are originea în impresiile reale ale lucrurilor date de simțuri, care sunt înregistrate de spirit sub forma percepțiilor. Aceste percepții, confirmate prin experiențe repetate, se dezvoltă silogistic și devin concepte logice. Demonstrarea adevărului derivă din forța persuasivă
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
cartografice pentru reprezentarea suprafeței terestre în plan. Hiparh a creat prima hartă precisă a stelelor realizată într-un sistem unghiular de coordonate, cunoscut acum ca sistemul de ascensiune dreaptă. Poseidonios (circa 135 î.Hr. - circa 51 î.Hr.) a fost un filozof stoic grec, politician, astronom, geograf și istoric, ultimul nume citat de Strabon în sumarul învățaților preocupați de geografie. Un procedeu original dovedește Poseidonios în determinarea circumferinței terestre, prin observarea stelei Canopus din diverse puncte de pe pămînt. El a remarcat faptul că
Istoria geodeziei () [Corola-website/Science/333025_a_334354]
-
o teorie sintetică despre grația divină, în contextul eforturilor sale de combatere a pelagianismului (Quaestiones diversae). Pelagianismul zilelor lui Augustin nega păcatul originar dar și imortalitatea și integritatea lui Adam, altfel spus, întreaga lume supranaturală. Ideea lui Pelagius, de origine stoică, afirma emanciparea completă a omului față de Dumnezeu și puterile sale nelimitate în privința binelui și răului. Omul este capabil, conform acestei teorii, să obțină, fără nici o intervenție din partea lui Dumnezeu, un control complet asupra pasiunilor sale (apatheia). Datorită acestei capacități, datoria
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
a evita celebra dificultate a „firului de păr” din dialogul Parmenide: Ideile sunt, în noua lui definiție, „cauze paradigmatice ale fenomenelor naturale firești” . Succesorul lui Xenocrate a fost Polemon (350-267 î.Hr), care împinge platonismul spre o sinteză cu influențe stoice. Acestora le urmează reprezentanții așa-numitului Platonism Mediu, o perioadă de vreo cinci secole, caracterizată de sincretism filosofico-mistic, susținut de doctrine în esență platonice dar cu serioase infuzii stoice, aristotelice, orientale, neopitagoreice. Este vorba de personaje destul de puțin cunoscute ca
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
350-267 î.Hr), care împinge platonismul spre o sinteză cu influențe stoice. Acestora le urmează reprezentanții așa-numitului Platonism Mediu, o perioadă de vreo cinci secole, caracterizată de sincretism filosofico-mistic, susținut de doctrine în esență platonice dar cu serioase infuzii stoice, aristotelice, orientale, neopitagoreice. Este vorba de personaje destul de puțin cunoscute ca Arcesilaus, Carneades, Antiochus din Ascalon (130-68 î.Hr, în perioada activității sale Academia fiind deja pustiită, în urma căderii Atenei din anul 88, astfel încât Antiochus, la un moment dat singura
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
un ansamblu cu mult mai cuprinzător: ""S-a spus adesea că nici filosofia, nici teologia islamică nu pot fi înțelese fără a descifra substratul aristotelic/neoplatonic, de fapt un complex de idei în care se amestecau trăsături aristotelice, platonice, plotiniene, stoice, epicureice, pitagoreice, hermetice, zoroastriene, maniheene, rămășițe ale vechilor religii semite, revelații iudeo-creștine etc."" (Tartler, 2014: 195) Încercarea de a reconcilia principiile filosofice cu cele religioase s-a lovit însă de contradicții și controverse alimentate de reticența implicită unui sistem religios
Curente ale gândirii filosofice arabo-islamice () [Corola-website/Science/335401_a_336730]
-
Dhammapada” „"Cel care a ajuns la capătul drumului s-a eliberat din tristețe și din toate lanțurile lumii și nu mai suferă"”. Strofa a-VII-a dobândește accente de satiră, omul superior are o singură soluție într-o lume fără valoare, atitudinea stoică. În vreme ce omul de geniu este caracterizat prin elevație, depășirea limitelor, transcendență, idealuri înalte, omul comun stă sub semnul pragmaticului, al fenomenalului, al platitudinii existențiale având scopuri imediate, el este lipsit de scrupule și încearcă să iasă în evidență tot mai
Glossă () [Corola-website/Science/322460_a_323789]
-
, în latină Marcus Aurelius (n. 26 aprilie 121, Roma, d. 17 martie 180, probabil la Vindobona, azi Viena) a fost un împărat roman din dinastia Antoninilor, între anii 161 și 180 d.Hr., și filosof stoic. Născut ca "Marcus Annius Verus" sau "Marcus Catilius Severus", a luat mai târziu, după ce a fost adoptat de împăratul Antoninus Pius, numele de "Marcus Aelius Aurelius Verus". Ca împărat s-a numit "Marcus Aurelius Antoninus Augustus". s-a născut la
Marc Aureliu () [Corola-website/Science/299677_a_301006]
-
primit o educație solidă în retorica greacă și latină prin instructorii săi, Herodes Atticus și Marcus Cornelius Fronto. Cu acesta din urmă a întreținut o bogată corespondență, în parte păstrată până azi. Formația sa filosofică a fost marcată de doctrina stoică, reprezentată de Epictet, Apollonius din Calcedonia și Sextus din Cheroneia. Singura sa lucrare a fost redactată în limba greacă, "Ta eis heauton" ("Către mine însumi"), tradusă mai târziu în limba latină cu titlul "Meditationes" ("Meditații"), în 12 cărți. Conținutul lor
Marc Aureliu () [Corola-website/Science/299677_a_301006]
-
ca teoretician al moralei, ci doar ca naturalist "(physicien)"” ("Scrisoarea către editorul său" din 14 august 1648). Prin aceasta, Descartes nu se diferențiază doar în raport cu tradiția aristotelică, pentru care mișcările corpului își au originea în suflet, dar și cu tradițiile stoică și creștină, pentru care pasiunile sunt boli ale sufletului, care trebuie tratate ca atare. Descartes poate astfel afirma că pasiunile „sunt toate bune prin natura lor "(de leur nature)" și că nu trebuie să evităm decât reaua lor întrebuințare și
Pasiunile sufletului () [Corola-website/Science/331678_a_333007]
-
(, , "din Arameia" (ὁ Ἀπαμεύς) sau "din Rhodos" (ὁ Ῥόδιος)) (c. 135 î.Hr. - c. 51 î.Hr.) a fost un filozof stoic, geograf, politician, astronom, istoric grec. A fost profesor în orașul său natal, Apameia, Siria și a fost aclamat ca cel mai mare poet al epocii sale. Opera lui vastă există astăzi doar în fragmente. Ultimul nume citat de Strabon în
Poseidonios () [Corola-website/Science/313172_a_314501]
-
orașul său natal, Apameia, Siria și a fost aclamat ca cel mai mare poet al epocii sale. Opera lui vastă există astăzi doar în fragmente. Ultimul nume citat de Strabon în sumarul învățaților preocupați de geografie este al celebrului filozof stoic și om de știință Poseidonios. Născut în Apameia Siriei, în jurul anului 135 î.Hr., Poseidonios, discipolul lui Panaitios la Atena, a fost unul dintre cei mai iluștri profesori ai antichității. „Întreaga sa activitate ca om politic și ca filozof — informează Strabon
Poseidonios () [Corola-website/Science/313172_a_314501]
-
5). A fost un om foarte învățat, „unul dintre filozofii cei mai instruiți" (XVI, 2, 10) din vremea lui Strabon. Așa se explică faptul că, după moartea profesorului său, lui i s a decernat cinstea de a fi șeful școlii stoice. Influențat în concepțiile sale filozofice de ideile lui Platon și mai cu seamă ale lui Aristotel (Strabon îl învinuiește de aristotelism (II, 3, 8). Poseidonios, asemenea dascălului său, ridică la rang de cinste, în locul logicii, fizica. În acest sens, pentru
Poseidonios () [Corola-website/Science/313172_a_314501]
-
46 î.Hr., Utica, Provincia Africa) cunoscut sub numele de (Cato Minor) pentru a se face distincție față de străbunicul său (Cato cel Bătrân), a fost un politician și un om de stat în Republica romană târzie și un adept al filozofiei stoice. El a fost și un orator celebru. Este amintit pentru încăpățânarea și tenacitatea lui legendară (în special în conflictul său de lungă durată cu Gaius Iulius Caesar), precum și imunitatea lui de a lua mita, integritatea lui morală și dezgustul său
Cato cel Tânăr () [Corola-website/Science/322627_a_323956]
-
judecători de pe tărâmul celălalt. Tradiția românească a păstrat legenda drepților Rahmani, locuitori ai celuilalt tărâm, dar despre aceasta vom vorbi mai târziu. În Odiseea lui Homer (IV. 84) arimii de la Dunăre sunt amintiți și sub numele de erembi, iar filozoful stoic Posidonius (sec. II î.H.) corectează numele în Arambi. Aceiași Erembi apar cu epitetul „munteni” la Dionysius Periegetul, care îi localizează lângă munți Rhipei și le atribuie o origine din titani. Războinicii arimaspii locuiau pe lângă gurile Dunării, la vest de
Editura Destine Literare by MARIUS FINCÃ () [Corola-journal/Journalistic/101_a_248]
-
Ercule, un câne alb, răpind o bucată din cărnurile de jertfă, a dus-o în gură pe acel deal. Iată originea cuvântului "cinic". Însemnarea originară a cuvântului este deci: discipol al filozofului socratic Antistene. Școala cinică e totodată muma școalei stoice. Mai târziu, și mai ales de pilda lui Diogen din Sinope, cuvântul și-a schimbat întru câtva semnificațiunea. Cinismul a degenerat în trufie și lipsă de pudoare. În suta întîia după Christos, adecă 500 de ani după moartea întemeiatorului, cinismul
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]