497 matches
-
și procreația, și pulsiunea morții, rămășițele lui pământești, și realitatea, și redactarea Eseurilor, și regele, și relativismul, revendicarea sa de către libertini, la Roma, și Seneca, și sexualitatea, și simțurile, și sinuciderea, și Socrate, și sofiștii, și solipsismul, stima de sine, stoic, studiile sale, sublimarea, și sufletul, și tatăl său, temperamentul său, și teismul, și timpul, tinerețea sa, tradus, și tragicul, și trupul, trupul care gândește, și Varro violențe de care s-au făcut vinovați creștinii Valla anticlerical, caracterul său, creștin, și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
o doctrină atent articulată), poate fi luată în considerare pentru a pune în evidență felul său straniu de a gândi lumea înconjurătoare. El aparține unei familii de eroi cu adânci rădăcini în solul american, în care trăiesc vechile valori ale stoicilor, dar și disperarea convertită în curaj a personajelor lui Stephen Crane sau Ring Lardner: Marlowe este Existențialistul American aparținând clasei mijlocii, Existențialistul Poporului, am putea spune, de vreme ce funcțiile lui depășesc barierele de clasă. Mărcile integrității sale reprezintă un motiv adânc
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
singură cristologie influentă, ci mai multe. Cel mai timpuriu reprezentant al unei cristologii bazate pe Logos/Sophia este Teofil din Antiohia, un apologet creștin grec devenit, probabil, episcop de Antiohia În anul 169. Teofil menține distincția lui Filon și a stoicilor dintre un Logos interior lui Dumnezeu 32, numit și Sophia (cf. Proverbe 8:22) și Logosul „pronunțat”33 drept Cuvînt. Folosind o imagistică biblică, Teofil dezvoltă o cristologie naturalistică: „Avînd deci Dumnezeu propriul său Logos Înnăscut În măruntaiele sale, l-
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
conformat 171. Valentinienii despre care relatează Ipolit 172 arată mai puțină grijă față de demnitatea Demiurgului și Îl definesc drept un „avorton” (ektroma) al Sophiei 173, „stupid și nebun”174, situîndu-l Însă pe acest intermediar de foc (asemenea „focului demiurgic” al stoicilor 175) Între Pleroma spirituală și Vrăjmașul Beelzebul 176. El este convertit de către Sophia și astfel se pune capăt ignoranței sale177. Același happy end se regăsește și la basilidienii lui Ipolit 178, pentru care Demiurgul este dedublat În Marele Arhonte al
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
uomini e le cose"217. În cele din urmă, Ulise se hotărăște să rămână la Itaca: "Restero a Itaca per sempre". Și el începe să-și scrie aventurile, Iliada și Odiseea. Itaca a devenit spațiul scrisului. La Ovidiu, la unii stoici și la câțiva părinți ai bisericii primitive, Itaca era emblema nostalgiei aspirației spirituale. Întoarcerea pune capăt aventurii și lasă loc idilei, fapt cântat de către Du Bellay 218. Ferice de drumețul vâslind ca și Ulise/ Or ca vestitul lânii din mit
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
datorește fie împrumuturilor din mozaism, pe care și Justin le presupune, fie acestei largi explicații teologice, care implică influența Logosului asupra cugetării. Pentru întărirea acestei idei, Justin demonstrează că ea este familiară filosofi ei grecești și face apel la doctrina stoicilor despre logosul seminal imanent în lume, și fragmentat în nenumărate logosuri sau rațiuni seminale ale ființelor, care sunt sufletele lor individuale. Stoicismul e însă un raționalism panteist, în care logosul curge în lucruri „cum curge mierea în faguri” (Emile Brehier
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
de umbră a lui reflectată în adânc, dar care activează, ca să zicem așa, în chip autonom, independent, față de cel dintâi. Acest logos secret, pe care Lucian Blaga îl numește când larvar, când abisal și care aduce pe departe cu logosul stoicilor și oarecum cu logosul din concepția lui Justin Martirul, e puterea misterioasă, care organizează obscurul domeniu al inconștientului. Inconștientul acesta e, după cum am spus în treacăt altădată, mult mai amplu și mai simetric structurat decât al lui Jung. El e
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Oamenii sunt ființe active, care își pot ordona acțiunile pe baza înțelegerii raționale. Astfel, Aristotel arată că, pentru a vedea care este specificul naturii umane, trebuie să determinăm mai întâi principiul interior care dirijează conduita umană, iar acesta este rațiunea. Stoicii au preluat o parte din teoria lui Aristotel cu privire la dreptul natural, respingând însă modelul biologic. Ei au elaborat un model determinist, în care tema centrală era unitatea și interdependența tuturor lucrurilor. Potrivit acestei concepții, natura umană era o parte a
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
o parte din teoria lui Aristotel cu privire la dreptul natural, respingând însă modelul biologic. Ei au elaborat un model determinist, în care tema centrală era unitatea și interdependența tuturor lucrurilor. Potrivit acestei concepții, natura umană era o parte a ordinii naturale. Stoicii, ca și Aristotel, au pus accent pe importanța rațiunii, ordinea rațională fiind în centrul tuturor lucrurilor. Trăsătura distinctivă a dreptului natural, în viziune stoică, era rațiunea. Dreptul natural este dreptul persoanei drepte sau înțelepte 49. În spațiul roman, eclecticul avocat
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
Dreptul natural este dreptul persoanei drepte sau înțelepte 49. În spațiul roman, eclecticul avocat Cicero a preluat și transmis ideea de lege naturală. În dreptul roman, termenul de lege naturală (jus naturale) era echivalentul latin al termenului filosofic grecesc pe care stoicii îl utilizau ca desemnând o lege considerată principiu absolut pentru toți oamenii, iar legea popoarelor (jus gentium), încorpora ideile acceptate în mod comun de onestitate și corectitudine, care au același înțeles pentru toată lumea civilizată de pretutindeni 50. În acord cu
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
scopurile, iar legea naturală îi arată cum pot fi acestea mai bine îndeplinite 60. Hugo Grotius (1583-1645) este considerat părintele dreptului natural modern. Faptul că pune bazele științei dreptului pe natura umană și nu pe natură în general, așa cum făceau stoicii, face din doctrina sa un iusnaturalism modern. Pornind de la premisa că lucrurile sunt prin natura lor bune sau rele și că dreapta judecată este în întregime capabilă să deosebească binele de rău, justul de injust, el separă categoric știința dreptului
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
persoană. Și suntem datori să stimulăm respectul de sine la alții, ca sursă a tuturor pornirilor bune. Doar că acest sentiment înălțător nu poate fi câștigat și păstrat decât atunci când acțiunile noastre sunt în acord cu legea morală. Ca și stoicii, Kant credea că problemele omului care aspiră la acea „stare de liniște sufletească și de mulțumire care poate fi numită foarte bine fericire” sunt cele pe care le are în primul rând cu sine, nu cu semenii săi. Virtutea, scria
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
un rău sau are, dimpotrivă, o semnificație superioară. Și aici Ionescu opune viziunea mundană, temporală, pe care o atribuie gândirii occidentale, celei autentic creștine care este una a atemporalității și eternității. Dacă idealul moral al lui Kant, ca și al stoicilor, este atenuarea și atât cât este cu putință chiar înlăturarea durerii, gânditorul creștin va afirma, dimpotrivă, că durerea ține de condiția omului și că ea va trebui să fie valorificată în vederea mântuirii sale. Corolarul politic al acestei viziuni este organicismul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
era cel mai infailibil dintre toate 2. Acest entuziasm extraordinar pentru oracolele tămăduitoare, unde minunile dețin un loc Însemnat, nu era străin de nevoia de o divinitate eficientă și binefăcătoarepe care toată lumea o resimțea la vremea respectivă, cu excepția epicureilor și stoicilor care, de fapt, nu reprezentau decât o minoritate. Curentul filosofic ce creează atmosfera epocii este și va rămâne pentru multă vreme platonismul. În vremea lui Plutarh, platonismul se suprapune În bună măsură cu neopitagorismul - de care a fost puternic influențat
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
influențat Ammonios, maestrul lui Plutarh 1. * În tratatul lui Cicero, De Divinatione, găsim esența polemicilor iscate În jurul divinației. E de notat faptul că argumentele pro și contra n-au fost reînnoite și că ne regăsim Între cei doi poli clasici: stoicii, gata să folosească divinația ca pe o dovadă a existenței zeilor providențiali, și, la polul opus, epicureii, scepticii și cinicii. Aceste două poziții sunt de altminteri definite fără a fi numite În mod explicit, Într-un fragment din De Defectu
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
f: „Întrucât e greu de știut și de determinat cum și până la ce punct trebuie să facem să intervină providența, unii reduc de-a binelea rolul divinității la nimic (epicureii), În vreme ce alții văd În ea cauza tuturor lucrurilor fără excepție (stoicii), or, aceste două păreri se Îndepărtează deopotrivă de la dreapta și cumpănita măsură”. Astfel că acuzatorii și apărătorii divinației se confundă cu cei care resping sau acceptă Providența. Pentru cei dintâi, problema este limpede: dacă zeii cunosc viitorul Înseamnă că În
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Univers domnește Fatalitatea și, În consecință, este de prisos să fii Înștiințat asupra viitorului. Dimpotrivă, dacă există libertate, zeii Înșiși nu pot afla dinainte ce vor face oamenii 2. Aceste raționamente erau Îndreptate mai cu seamă Împotriva doctrinei fataliste a stoicilor. Peripateticianul Alexandros din Aphrodisia, În tratatul antistoic De fato, Încercând să găsească o cale de mijloc prin care omului să-i fie păstrată libertatea fără a aduce prin aceasta vreun prejudiciu „preștiinței zeilor”, scrie: „Nici Apollo Pythianul nu răpește libertatea
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
o parte, socotea pământul În centrul universului și, În consecință, Îl considera indestructibil (425 d), dar care, pe de altă parte, admitea, În eventualitatea multiplicității lumilor, existența mai multor Zeuși. Lamprias se opune, de fapt, În „digresiunea” sa, și monismului stoic, și mecanicismului epicureic 1. 4. Însăși ipoteza existenței a cinci lumi și Înlăturarea infinității lor se sprijină tot pe Platon (mai ales pe Timaios). 5. Atașarea clară la Academie: „De altfel, iată un prilej, acum sau niciodată, să ne reamintim
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
cauzele suficiente ale unor astfel de coincidențe!” (398 b). Replica e dată În termeni tipic epicureici (tyche, automaton), ceea ce Însă nu trebuie să ne facă să credem că În pasajul citat mai sus ar fi vorba despre o „confruntare” Între stoici și epicurei. Pentru a percepe adevăratul Înțeles al cuvintelor lui Philinos, vom recurge din nou la articolul lui P. Boyancé referitor la oracolele Pythiei 1 și, mai exact, la remarcabilul comentariu al primei părți a tratatului. Răspunsul oferit de Philinos
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
timp, pe același Soare Îl considerați o ființă vie,răsărită din pământ, sau o plantă de baltă, rânduindu-l din oficiu În patria broaștelor și a șerpilor de apă. (C) Este de preferat să lăsăm toate aceste ridicole probleme pe seama stoicilor, iar ceea ce artiștii au creat prin meșteșugul lor haide să-l considerăm un accesoriu. În multe privințe, artiștii caută să fie inovatori. Nu Întotdeauna evită Însă răceala sentimentelor și folosirea accesoriilor. Să luăm ca exemplu pe cel care a figurat
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
o dată cu substanțele lichide, și Nimfele, care «zburdă prin frumoase păduri, pe lângă izvoare, pășind prin iarba fragedă a poienilor»”3. 12. Cleombrotos reluă cuvântul: - „Pe mulți i-am auzit vorbind despre astfel de lucruri. Dar, după cum observ, incendiul universal predicat de stoici, care invadase de mult versurile lui Heraclit, ca și pe cele ale lui Orfeu, cuprinde acum și pe cele ale lui Hesiod. Pe de-o parte, nu sunt de acord cu (416) această pretinsă distrugere a lumii, iar, pe de
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
reluă cuvântul: -„Am și eu, la rândul meu, de povestit lucruri asemănătoare. Dar pentru teza pe care osusținem ajunge să constatăm că nimic nu contravine și nimic nu Împiedică lucrurile să fie astfel. Știm, de altfel, continuă el, că și stoicii au aceeași opinie exprimată de mine; În plus, din mulțimea de divinități, ei nu admit decât una singură, destructibilă și eternă. În privința celorlalte, sunt de părere că au avut un Început și că vor avea un sfârșit 1. (B) Cât
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
sale că substanța este mânuită, dar și ținută În frâu de mișcările care se Îndreaptă sau se Îndepărtează de centrul universului șousiaț. 29. Stau și mă Întreb cine ar mai putea fi pus În Încurcătură de celelalte argumente aduse de stoici - și anume, În ipoteza pluralității lumilor, cum de se face că există un singur destin șeimarmeneț și o singură providență șpronoiaț, și nu mai mulți Zeus și Zen1? La o asemenea absurditate ar trebui să li se răspundă că ipotezele
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
înlocuite cu sacrificiul ritualic creștin, căci acesta a întrecut orice formă de sacrificiu uman, producând cea mai radicală schimbare în istoria omului. Geniul lui Eminescu a înțeles exact adâncurile sacrificiului hristic, în deplină consonanță cu "descoperirea" lui Girard: Și un stoic ar fi suferit chinurile lui Hristos, dar le-ar fi suferit cu mândrie și dispreț de semenii lui; și Socrat a băut paharul cu venin, dar l-a băut cu nepăsarea caracteristică virtuții civice a antichității. Nu nepăsare, nu despreț
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
îndoială, niciodată o problemă printre altele: care e locul, dacă inițial nu al semiologiei, măcar al problemelor semnului? Ce tematizări i-au fost favorabile sau au ocultat-o? Ce discipline au găzduit-o, au refuzat-o ori au contestat-o? Stoicii formulează în Occident prima semiologie. Constituită între logică și gramatică, ea se situează de partea logicii. Aici rămâne situată pentru Sextus Empiricus, neoplatonicieni, preafericitul Augustin, logicienii și scolasticii medievali, Locke, Leibniz, Berkeley, Hume, Vico, Condillac, Diderot, logica matematică ș.a. între
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]