252 matches
-
gândească astfel? Are un fel de colaps, simte cum eșafodajul se prăbușește. Ceva de genul acesta s-a mai întâmplat, dar a fost brusc și neprevăzut. Acum se simte secătuit, toate elementele care-l alcătuiesc pe Pretty Bobby sunt parcă stoarse, lăsând în urmă nimic altceva decât un vas gol. Un înveliș exterior. Când adoarme, sacagii pornesc deja pe străzi, la primele livrări ale dimineții. A doua zi, în tot Bombayul se trag obloanele. Rămân deschise doar magazinele europenilor din Fort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
vorbe potolite, Au picurat‐ o morții ceas cu ceas, In inimile noastre împietrite și care împietrite au rămas !... O, vis deșert! Sub lespezile‐aceste Se află doar ciolane și țărână. De ce să m‐ amăgesc cu o poveste Dintr‐ o credință stoarsă și bătrână? 283 Ciudată temniță, rămâi cu bine! Senin la cuget, pregătit demult, Aștept în pace marele tumult, și răzvrătirea morților din mine. (Din volumul Vis și căutare, Editura „Cartea Româneascăʺ) Ecaterina Pitiș PITIȘ Ecaterina, n. 1 dec. 1882, Brașov
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
încât acum rareori mai reușeau să prindă măcar una. În mijlocul întunecimii, ochii santinelelor scăpărau la auzul oricărui sunet ca de nevăstuică furișându-se prin apropiere. Instinctiv, începeau să saliveze și se uitau unii la alții, strâmbându-se: — Îmi simt stomacul stors ca o cârpă udă. În seara aceea, luna era minunată, dar soldații n-ar fi vrut decât s-o poată mânca. Frunzele moarte cădeau din belșug pe acoperișurile fortăreței și prin jurul porții castelului. Un soldat le mesteca lacom. Sunt gustoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o convocau discreționar la orice oră din zi sau din noapte. După ani, autoarea încă nu poate uita urletele celor schingiuiți, nu uită târșâitul picioarelor înlănțuite, nu uită deținutul zidit de viu în celulă, nu uită femeia deținută cu ochiul stors, ori simulările de execuție prin împușcare și alte orori și atrocități. Nu uită că a dat o declarație să nu divulge nimic din ce a văzut și pătimit, nu uită că la căsătorie a trebuit să ceară învoire de la căpitanul-securist
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
și adu-mi ceva rece! — Nu știam că Helenka locuiește la noi în frigider, am replicat eu, după care amândouă am început să râdem, dar fără prea multă tragere de inimă. Nu pot, Brigit, mi-am cerut eu scuze. Sunt stoarsă de energie. M-aș prăbuși pe jos. —Curvă leneșă și inutilă ce ești, s-a lamentat ea. Dacă acum ar apărea Luke Costello, băiatul anilor șaptezeci, cu puța în mână, în căutare de ceva hârjoneală, ai avea destulă energie! Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
metalică, urcă. În prag, într-o cămașă groasă, lungă, albă, Ira tremura de febră. Trupul mic, încordat, convulsionat. „Simțeam că vii...“ O disperare copilăroasă, isterizată. Un ritual păgân, reluat cu ferocitate. Zvârlise cearșaful, ca pe un catarg umil, îngenunche, neputincios, stors, la picioarele patului scund. „Plec, trebuie să plec. Acum, imediat.“ Repeta, ca un automat: „Trebuie să plec. Să plec imediat, chiar acum. Acum, nu e altă soluție“ și ea nu auzea și nu răspundea. Se îmbrăcă grăbit, să n-aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
rătăcirile: doi ani singur, ce să fi făcut, doar nu-i eunuc, ci bărbat, mde, cabărbații. Șoc, spital, injecții, divorț, spital: irecuperabilă, decretase micuțul Marga. Se încurca, o lună, două, cu unul altul, nu durează, nu-i decât o cârpă stoarsă, sărăcuța, așa spunea marele doctor al nebunilor. Iată alt damblagiu: un țăran mic, gras, fără vârstă. După ce i-au luat pământul și l-au obligat să intre îngospodăria colectivă, n-a acceptat să lucreze pe altă fâșie de pământ decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
palid-violacee, tari, zemoase, cu biberonul lung și amar. „Iartă-mă, Dominic.“ Își lipise gura de lobul urechii lui clăpăuge. „Da, m-am uitat în portofel. Să-ți aflu numele. Iartă-mă, Dominic“, și reluă ritualul, să-l trezească. Apatic, însă, stors, plăpândul Dominic, deloc grăbit să-și recunoască numele, deloc n-avea chef să înlocuiască înlocuitorul, să joace actul secund, reprezentându-se pe sine, absentul nu voia să se trezească a fi el însuși, vibrațiile ventuzei nu-l vor trezi, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
larg deschiși În Întuneric, de teamă că adoarme la loc, lângă respirația lui șuierată, nepăsătoare? Minute lungi cât orele, ore În care s-a ridicat, s-a dus la baie, când și-a privit În oglinda Încețoșată fața tot mai stoarsă, umflăturile de sub ochi, ridurile care taie colțul ochiului, Traian nu este de acord cu un lifting, și a doua zi, la micul dejun, nedumerit: Ai avut cumva insomnie, draga mea? Am avut impresia că rătăceai prin casă ca o fantomă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
asta la Alecu, fostul ei soț. În fiecare an, spre primăvară, alerga către o nouă iubire, cu nările fremătând, cu poalele anteriului în vânt, parfumat și dichisit... ca să se întoarcă, după o zi, o săptămână sau o lună, cu totul stors, șifonat și murdar, ca un cotoi de pripas. Se întreba dacă moțul ei iubit va călca pe urmele tatălui său. De asta se temea foarte tare, pentru că ar fi fost păcat să se risipească prospețimea lui sufletească, setea lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Îl băgaseră În pușcărie pentru trădare de patrie, iar prietenii lui Brătianu, Duca n-au deschis gura ca să-l disculpe, doar ei Îl rugaseră să rămână În Bucureștiul ocupat de nemți, ca să-i apere pe români... Dar chiar așa: subțiat, stors, adus la nivelul Regatului: noi nu uitasem programul acela. Și ce dacă regățenii ziceau că a fost inspirat de bolșevici? De Lenin? Uite că, o dată-viața lui, Lenin făcuse ceva ne-rău... Și să-mi vină mie Sapșa-al lui Avrum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de pantomimă compusă din zâmbete, grimase și gesturi amenințătoare, o fărâmițare a unei personalități masive într-o sumedenie de personalități zglobii, teribiliste. Ajunsă în punctul acesta mort, rațiunea umedă a lui Cosmin se crispă și refuză să se mai lase stoarsă ca o căciulă de lână ținută la aerisit pe sârmă, în ploaie. Degetele îi bâjbâiră după pachetul de țigări și, după câteva fumuri, făcu dublu click pe un fișier winamp, botezat Maiko, nici el nu știa de ce. Era un playlist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
formulele sacramentale și se oprește la final, descumpănit. În brațe, nu mai percepe nici o împotrivire, nici un zgomot, nici o zbatere... În apa rămasă, mai puțin de jumătate, din cazan, plutește pe burtă un soi de simulacru, o pupă, o păpușă dizgrațioasă, stoarsă, coflecită, flască; mai degrabă, o bucată de piele neagră și zbârcită, tăbăcită; un cocon, lepădat ca și o aparență josnică și nefolositoare. Lumânarea din mâna Îngerului se consumase și ea, complet. A... murit? șoptește Fratele. Și da, și nu! surâde
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cu moliciunea indusă incontrolabil de alcool, care amenința să-l doboare. Nu c-am băut io, o tărie, pân'acu'! Noo...! Nici pomeneală! Dacă-aș mai fi avut oleacă din căpșunica aia curată, de anu' trecut, producție personală garantată, mulsă, stoarsă și zdrobită cu mânuța mea și cu-a lu' Lili, cu totul altfel am fi parlamentat noi acuma, dragilor, mânca-v-aș aia-voastră! Panaceu! Doftorie! Afrodiziac! Yes, băi, yes, nenișorilor! Viagra, Cialis și Levitra, la un loc! Roșu, galben și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
lucru, deoarece, când se mai privea în oglindă, își vedea fața tot mai subțiată, pomeții obrajilor altădată frumoși și rumeni se retrăgeau cu pielea spre pomeții obrajilor care ieșeau ca două cioturi în afară, iar nasul se ascuțise deasupra buzelor stoarse. Ochii lui albaștri ca seninul cerului se scufundau în orbite și capul care avea cândva un păr bogat i se arăta acum cu pielea lucioasă, fără măcar un fir de păr din cauza tratamentului cu chimioterapie. Corpul lui cândva de peste un
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
și zona grena au dispărut, cam într-o zi și jumătate. A rămas furunculul: o ridicătură grena, nu prea mare. Am pus pe furuncul petale de crin alb, conservate în spirt sanitar. Vârful furunculului s-a albit, lam presat și stors. În circa două zile l-am rezolvat. Apoi mi-au ieșit alte furuncule mai mici, în aceeași zonă. Când mă așezam pe scaun, aveam senzația că m-am așezat pe cuie, mă dureau ca niște înțepături. Le-am tamponat din
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
In câteva ore voi ieși din Italia, după 210 km parcurși în cinci zile. Dar mă doare rău piciorul stâng și mă opresc într-un bar lângă catedrală pentru a lua o doctorie (paracetamol) cu un suc de portocale atunci stoarse. Este una din băuturile mele preferate. Așa aș fi stat acolo, dar mă ridic și reiau drumul, pe trotuarul îngust de lângă șoseaua pe care trec mașini, neîncetat. De ce oare nu se întoarce civilizația noastră la trăsuri, cai, căruțe? Sau măcar
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
însă a privit cu ochi blajini la soldați și, după scurtă vreme, a început să vorbească: Ați încheiat o perioadă nespus de grea. Perioadă urâtă de toți. Eu însă aș vrea să vă spun că puterea voastră stă în sudoarea stoarsă aici pe câmpul de instrucție! De ce spun „puterea voastră?” Fiindcă ne așteaptă și vă așteaptă zile grele. Țara este - după cum bine știți - în stare de război și are nevoie de voi. Trebuie să știți, dragii mei, că nu sunteți o
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
și, pe deasupra, făcusem la piciorul drept o bătătură. Fiecare pas era un chin. Spre seară a început o ploaie subțire. Noroc că-mi luasem trenciul cu mine... Eram gata să mă culc pe pământ, cu riscul să răcesc. Mă simțeam stoarsă de ultima picătură de energie, când am ajuns într-un fel de haltă, în câmp pustiu. Acolo era un tren de marfă. M-am dus până la locomotivă. Nimeni. În pichetul de haltă, de asemenea nimeni. M-am urcat într-un
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
început, să nu aibă și sfârșit. Și, vai de cei pe care-i va ajunge, acel sfârșit, cu aripa sa ucigătoare; pe cei care,în prezent, joacă țonțoroiul, pe creasta valului, dintre pacea celor puțini, și războiul golilor, umiliți și storși, atât de josnic și de mișelnic, de ultimele picături de vlagă! Curând, se va termina și acest ultim strătuleț de vlagă. Următorul, ultimul strătuleț, de menținere a golilor,în starea letargică în care se află, se va compune din otravă
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
Șapte culori are Curcubeul când răsare, Vom merge să-l admirăm să le-nvățăm: Galben soarele zâmbește Printre nori când strălucește. Oranj portocala delicioasă Din ea suc iese de-i stoarsa. Roșu că haină lui Moș Crăciun Când la noi vine-n Ajun. Violet și Indigo...în grădinile cu flori Întâlnite deseori. Albastru frumusețea culorii Așternută-n valul mării. Verde vară așa-s câmpiile Copacii și viile. Gri par norii de pe
Culorile by Alin Gabriel Caras () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83561_a_84886]
-
gîndeam automat la o mie de lacuri. O mie nu era un număr. Nu putea fi, rapid și categoric, spart în bucăți manevrabile. O mie e infinit. Și în vreme ce parcurgeam ultimii cîțiva metri pînă la debarcader, fără instrucțiuni, obosiți și storși, dar, de obicei, și mulțumiți, mă imaginam adesea vîslind pe oglinda unui lac calm ale cărui maluri nu puteau fi văzute și care, în spatele nostru, fără să realizăm, se contopea cu altul, apoi cu altul. Nu exista un sfîrșit, puteam
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
polița șemineului pentru a-mi aminti de asta. De obicei, însă, spunea „De ce?“ sau „Vorbește-mi mai mult despre asta“, iar Thaw nu simțea nici o emoție față de el. îi plăceau vizitele astea, dar se întorcea în salon ușor neliniștit și stors, ca un actor al cărui joc nu fusese nici aplaudat, nici huiduit. Cînd fu în stare să meargă, își prelungi întoarcerea prin curtea spitalului. Pavilioanele lungi și joase din cărămidă roșie se aflau pe pantele unui deal aerisit. Peste tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
una bălăioară Dumnezeu să-ți-o omoară. 138 Frunză verde rosmalin, După nor vine senin, După dulceață venin. Amar mie-ntr-un suspin Lacrimile vale-mi vin. Săracă inimă arsă Varsă lacrimile, varsă, Săraca față frumoasă De lacrimi e toată stoarsă. 186 {EminescuOpVI 187} Mult mă-ntreabă inima De ce m-am stricat așa? De-aș trăi cât aș trăi Tot stricat și trist oi fi Că ce-am pierdut n-oi găsi; Inima-n mine-i tot tristă De dorul mândri
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
asista la patru înmormîntări! Făcu un gest circular spre bătrâni. Alexandru înghiți în sec. Întâlni ochii speriați ai lui Șerbănică. Desluși în ei o implorare mută, disperată. Avea fruntea roșie și în mod ciudat obrajii rămăseseră palizi. Ioniță Dragu, complet stors, părea de cârpă. Privea fix într-un singur punct, neîndrăznind să se uite la Florence. Pilotul întrebă gâtuit fără să-și ridice ochii: ― Cum trebuie să procedez? Inginerul îi azvârli o privire iute, subțire. Încerca parcă să-l cântărească, îl
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]