2,070 matches
-
de deformată, încât mai întâi mă umflă râsul. Falca e umflată de parcă aș ascunde în ea un pepene galben. Ochiul e atât de umflat, că nu-l pot deschide. La mijlocul obrazului am o tăietură care urcă până la ureche. Gura e strâmbată, bărbia e acoperită de sânge și iod. Sângele ăsta o fi al meu? Cobor ochiul din oglindă spre dosar: Ioana, 27 de ani, traumă craniană. Intru în cabinetul de ortopedie. O doctoriță roșcată cu unghii false mă invită să mă
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
germană, forțez nota să continuăm în germană, poate așa înțeleg mai mult. Dacă e ceva de înțeles. Dar ceva mai bun oricum nu am de făcut. Îl întreb câți ani are. Douăzeci și patru. Arată de nouășpe. Și ce face în München. Strâmbă din nas și din sprâncene și îmi spune că nu o să-mi placă. Zic totuși să încerce, nu e pro blemă. A fost pe rând zidar, tâmplar, spălător de geamuri. În timp ce vor bește, com pletează unul din bile țe lele
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
obser vație. Nu-mi refuza niciodată privirea. Dintre noi doi, eu eram cel care-și ferea ochii când mă surprindea cercetând-o. O singură dată am avut ocazia să o întreb ceva. Fusese răm lăsați singuri și am observat-o strâmbându-se de sufe rință și izbucnind în plâns. Unul convulsiv, nu princiar așa cum m-aș fi așteptat de la ea. Am întrebat-o ce a pățit, iar ea a bâiguit ceva ară tându-mi vinovatul. Am zburat răzbunător ca un uliu că
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
au creat-o, Îngâmfați, satisfăcuți de fotoliul pe care l-au prins, indiferent cât și ce i-a costat acel fotoliu, În stare să-și vândă mama, copiii, sufletul pentru el, nerealizând că, În realitate, sunt niște pigmei cu spinarea strâmbată de temenele la propriu și figurat, niște figuri jalnice, fără cultură, fără vise frumoase, fără suflet pentru "simplul cetățean" care le-a acordat Încrederea și posibilitatea ocupării acestui fotoliu despre care vorbesc cu dispreț din vârful buzelor și de care
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
Te-au căutat de la depou, fii atent ce-i spui. De dinăuntru, de undeva din capătul scărilor, se auzi o voce enervată strigând: Ce faci, dragă? Vii odată cu fierul cela? Ți-a sosit amorezu, tu! Îi aruncă o privire scurtă strâmbându-se la el și urcă scara. Miluță se luă după ea. În ușă, sus, fata mai întoarse o dată fața. Arăți de parcă ești beat! îi strigă și izbucni în râs. Să vezi ce-o să-ți facă maică-ta! Sssst! se rugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-se. Au fost la bal as-noapte. Așa-i că da! Bine zici! se bătu peste frunte plutonierul. A fost chiolhan mare la Prefectură... Pentru o clipă, plutonierul amuți, aprins ca un curcan, gata să plesnească, apoi își reveni și se strâmbă caraghios, făcându-i pe toți să râdă. Da dumneata?! Ia fă-te-ncoa, mătușă! Unde mi te-ai pitit pân-acu? Spionezi, hai? Spionezi forța publică? Curăț podelele, domnu jandarm, se dezvinovăți bătrâna făcându-i-se frică, și o năuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
gât cravatei cum se leagă nodul și-apoi ni vin de fericesc norodul Cu chipul lor isteț de oaie creață. La ei își cască ochii săi norodul Că-i vede-n birje răsucind mustață, Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strâmbă: Stâlpi de bordel, de crâșme, cafenele și viața lor nu și-o muncesc și-o plimbă. și-aceste mărfuri fade, ușurele, Ce au uitat pân’ și a noastră limbă, Pretind a fi pe cerul țării: stele. Aruncând cuvinte goale Ce
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
chinuie, părinte. Aia, că de ce am regulat-o? Acela, că de ce i am luat pământul, altul că de ce l-am bătut, unu că de ce l-am împușcat. Acela fără gât, acela fără limbă, toți se dau la mine, toți mă strâmbă. Nu pot să merg, nu pot să umblu, nici pe drum, nici pe cărare. Am, părinte, am în mine un pârjol mare, care arde, arde tot mai tare. Acum ce să fac, părinte? Ce mă sfătuiești? Să te pocăiești, fiule
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
la Corbu? bunicul i-a așteptat pe americani o viață, ce vor distruge ei? În clipa asta legată cu un fir de ață. După multe imagini ca în Infernul lui Dante, am visat că natura s-a înnegrit, s-a strâmbat. Florile au putrezit, au pierit, păsările n-au mai cântat, n-au mai zburat, aripile s-au lipit de subsuoară, ciocurile au înțepenit; noi toți am murit, cântecul de lebădă nu a mai venit din cer, cum spunea Lucian Blaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
adevărat la treabă. Dar se cunosc multe alte amănunte legate direct de începutul marii aventuri. Așa, de pildă, în noaptea dinaintea pornirii expediției, Virgil n-a dormit aproape deloc. Sigur că da... sînt convins că vor fi destui care vor strîmba din nas și vor zice: ei, și ce dacă n-a dormit? Asta-i ceva așa de grozav? Păi, sigur că este și de asta vreau să spun, nu de altceva. Pentru că aici stă, într-o mare măsură, toată cheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Bărzăunul. Stați că vă arăt eu, sări imediat Virgil, sigur că presupunerile lui din noaptea trecută se vor adeveri întocmai. Acum să ne odihnim cîteva minute, să mîncăm cîte o pară, două, și pe urmă... Mie nu mi-i foame! strîmbă disprețuitor din nas Ilinca. N-am venit pînă aici ca să ne așezăm la masă! N-aveți decît... cui i-i foame... Nici mie nu mi-i foame, spuse și Vlad. Eu zic să-ncepem mai repede treaba. Sigur că da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
autorul principal al acelei expediții, nu Vlad! Eu zic să începem săpăturile în mai multe părți deodată. Cunosc foarte bine locurile astea și cam bănuiesc pe unde ar putea fi comoara. Unde? Unde? întrebară cu toții, curioși. Ei, unde, unde, se strîmbă Virgil. Ce strigați așa? Păi dacă aș fi știut exact, nu săpam eu pînă acum? V-am spus doar că bănuiesc, nu că știu! Și... cam pe unde bănuiți dumneavoastră? întrebă ironic Ilinca, privindu-l dintr-o parte. Uite, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
neînsemnat, se arcui deodată și sări pe o margine de zid, unde era mai în siguranță. Ce vrei, tu? Nu te-astîmperi? căă... De ce m-ai făcut "găinușă", mă? Da tu de ce m-ai făcut "prost"? și începu iar să se strîmbe la ea. Iiii, se aprinse și mai tare Ilinca, așa ți-i treaba? Te-nvăț eu minte, jîmbatule! Și porni din nou spre Bărzăun amenințîndu-l cu cazmaua ridicată. De data asta însă, Bărzăunul n-a mai fugit, cum se așteptase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
proțăpit în ușa primăriei ca o momîie. Ce cauți, mă, aici? îl întrebă acesta cînd Virgil dădu să intre. Păi... m-a chemat dom' Nicanor. Aha!... făcu Potîngă, ca și cum ar fi fost în cunoștință de cauză. Imediat după aceea însă strîmbă din buze de parcă ar fi mîncat aguridă, scoase capătul de țigară din colțul gurii și întrebă: Ce? M-a chemat domnul Nicanor, repetă mai rar și mai tare Virgil, crezînd că paznicul n-a înțeles, ori n-a auzit. Așaaa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
acesta cu un fel de nepăsare în glas și se așeză pe bancă, lîngă Virgil. L-am întîlnit ducîndu-se cu vaca la pășune. Plîngea și zicea că numai Bărzăunul ne-a băgat pe noi în toată grozăvia asta. Bărzăunul se strîmbă a lehamite și aruncă cu o pietricică după o cioară. Sigur că da, zise Tomiță uitîndu-se la el ca la un spin otrăvit, ție nici nu-ți pasă! Ați venit, mă? se auzi vocea domnului Nicanor de pe terasa primăriei. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
poți înțelege? Îs un fel de șopîrluțe, mai mari un pic decît mormolocii, care trăiesc în mlaștini și... ce mai, îs foarte importanți pentru oamenii de știință. Iar în învățămîntul superior îs căutați ca pîinea caldă. Fugi de-aici, se strîmbă Virgil cu dezgust. Păi ce, așa ceva se mănîncă? Ei, se mănîncă! Auzi vorbă la el!... Parcă viperele, șoarecii ori gîndacii de Colorado se mănîncă?... Cum să bagi în gură asemenea otrăvuri? Dar au o importanță colosală din alte puncte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
oleacă! Ce pleci așa, ca o mîrțoagă deshămată? Așteaptă-mă, că merg și eu! Și intră repede în curte să-și ia tenișii și să-și schimbe bluza. Din ușă mai strigă spre Bărzăun : Cît stăm acolo? Ei, cît! se strîmbă Bărzăunul. Ce-ntrebare și la tine! Păi... știu eu ?... Un ceas, două... pînă ne apucă foamea. Doar nu ne silește nimeni să stăm pînă la anul. Puțin mai tîrziu, pe cărarea ce tăia de-a dreptul islazul spre pădure, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
întunecate, arini aplecați de furtuni în toate părțile și, din loc în loc, cîte un petec de pămînt mai acătării, plin însă tot de bălării. Și cum crezi tu c-ai să poți prinde pește din hîrdăul ăsta cu nămol? se strîmbă descumpănit Virgil. Bărzăunul tăcu cîteva clipe uitîndu-se neliniștit în toate părțile, apoi spuse plin de încredere: Hai mai încolo!... Poate dăm de un loc mai cumpătat, de unde să putem arunca undița. Hai, dar nu cred să facem ceva. Tu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
umbra care se proiecta în apa liniștită. Dar ce ai, dom'le, de te arăți așa ațos?... Ce ți-a venit așa, deodată? Elev ești tu, sau prepelicar? Ce ți-a făcut fata? Bărzăunul nu răspunse, ci continuă să se strîmbe în toate felurile la umbra din lac. Tu n-auzi, bă, ce te-ntreb? strigă Virgil enervat. Ce ți-a făcut Ilinca? Bărzăunul se întoarse deodată spre Virgil și, fără alte vorbe, răcni de mai multe ori aidoma pieilor roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de posibilitatea noastră de a le reproduce. Ba încă mai primi și doi pumni zdraveni în spate. Nu te uiți pe unde calci, bă alifie?! Cuvintele fuseseră rostite de Vlad. Bineînțeles că și pumnii fuseseră tot opera sa. Bărzăunul se strîmbă la el, îi trase un picior într-o anumită parte mai moale a corpului, apoi o luă la fugă pînă la alt tufiș. Văzînd că Vlad nu-l urmărește, se așeză liniștit acolo, cu ochii țintă la autobuzul care tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
eu?... Dar cine mai merge? Păi... eu, Bărzăunul... Și Virgil se opri. Ar fi vrut să mai spună "și Vlad", dar ceva mai presus de puterile lui îl împiedică. Cum, numai noi trei? Voi sînteți într-o ureche? Și Ilinca strîmbă din buze a nemulțumire. Ba, dacă o fi să ne hotărîm să mergem, atunci îl mai chemăm pe Tomiță, pe... pe Nuțu, pe... Pe care Nuțu? Și Ilinca, deși nu știa exact despre care Nuțu e vorba, întrucît în sat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
vorbim și nici să-mi mai amintesc... Dacă vrei să mergem... spui da... iar... dacă nu vrei... spui nu și atunci am înțeles totul. Dealtfel, înțelesesem eu mai demult, numai că... Ce înțeleseseși? se zburli Ilinca? Eh, căă... Căăă..., se strîmbă Ilinca scoțînd puțin limba. Nu vezi că te fandosești degeaba?... Degeaba, Virgil... repetă ea privindu-l cu o duioșie cu totul aparte, care-l făcu pe Virgil să se jure în sinea lui că, pentru nimic în lume, n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
în glas. Ce? întrebă Vlad prinzînd-o de braț pentru a o ajuta să treacă peste un trunchi răsturnat. Că... în Peștera Liliecilor... Dar cum, o întrerupse Bărzăunul, tu i-ai spus mamei tale că mergem acolo? Ei, i-am spus, strîmbă Ilinca buzele, cum era să-i spun așa ceva?... Dar am întrebat-o dac-a auzit vreodată de Peștera Liliecilor. Și ce-a răspuns? întrebă Virgil luîndu-i din păr un puf de păpădie. A zis că a auzit de la bunicul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
vivat". L-am întrebat ce vrea să facă cu frînghia, dar mi-a răspuns tot printr-o întrebare: Bursucul ăsta de Bărzăun o fi acasă? Dar ce ai cu el? În loc să-mi răspundă măcar de data asta ca oamenii, a strîmbat buzele ca și cum ar fi băut zeamă de aguridă, apoi așa, tam-nesam, mi-a spus: Nuțu ăsta al lui Răstoacă e tare trăsnit!... Auzi tu la el, dom'le, ce s-a apucat să facă! Dar ce-a făcut? m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
zeamă de aguridă, apoi așa, tam-nesam, mi-a spus: Nuțu ăsta al lui Răstoacă e tare trăsnit!... Auzi tu la el, dom'le, ce s-a apucat să facă! Dar ce-a făcut? m-am arătat eu curios. Eh! se strîmbă Vlad și mai tare, zi-i lume și pace. Și porni de lîngă mine lăsîndu-mă total nedumerit. Urmărindu-i statura înaltă și slabă cum se depărta indiferentă, mi-a venit să-l asemui cu un cocostîrc. Și n-a intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]