KorAP: Find »[drukola/base=străjer & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...32 >

785 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

să Își stăpânească un zâmbet. Cunoștea bine legendele care circulau pe seama acelui loc. Dar dacă la mijloc era Într-adevăr diavolul, cel puțin avea să-l vadă la față. - Nu se vede nimeni la bord. Pare abandonată, observă unul din străjeri. - Da, nu e nici urmă de viață, confirmă poetul, scrutând pustietatea de la castel prora. Pe Îngustul coridor central nu se zărea nimeni, după cum nimeni nu ținea cârma. Corabia părea În perfectă stare, ca și când abia ar fi tras În port, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Pâraie de sudoare Îi curgeau pe trup, dar emoția descoperirii părea să Îi fi alungat orice oboseală. Nu izbutea să vadă Încotro se Îndrepta. Apoi mai izbi o dată și se opri tresărind, În timp ce, În spatele său, se ridicau strigătele Îngrozite ale străjerilor. În fața lor apăruse un uriaș bărbos, Înalt de mai bine de șase coți. Pe capul său monstruos, Împodobit cu o coroană, două cumplite fețe, opuse una alteia, scrutau Întreaga zare cu o dublă privire vicleană. Uriașul ședea Într-un tron

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
și strigătul speriară calul, care se smuci Într-o parte brusc, făcându-l să piardă sprijinul scării. Ateriză cu toată greutatea În noroi, ridicând stropi și abia mai izbutind să se țină pe picioare. În spatele său izbucniră râsetele pizmașe ale străjerilor, care se solidarizau cu tovarășul lor din gardă. Nici bargello nu reușise să Își Înăbușe un zâmbet. Între timp, atrași de larmă, pe bastioane Începuseră a se Îngrămădi ceilalți soldați din corpul de gardă, care căscând sonor, care zornăind din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
urmă să strige bargello, lăsându-se recunoscut. De sus, zbieretele Încetară pe dată, Înlocuite fiind după câteva clipe de zgomotul lanțului dat la o parte. Dante, trăgându-și calul de hățuri, trecu Încet pe sub arcada joasă. Încerca să vadă fețele străjerilor, pentru a și-i aminti pe fiecare, blestemându-i cu jumătate de gură. Chiar În acel moment, din spatele său se ridică un cântec În depărtare, un soi de psalmodiere cu vorbe nedeslușite. Pentru o clipă, crezu că era o halucinație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Îl purta de căpăstru. Povara era acoperită cu o pânză din lână albă, pe care se remarca o cruce roșie. După o scurtă Întrerupere, psalmodierea fusese reluată, condusă de călugărul din frunte. Cortegiul trecu Încet pe sub poartă, fără ca nici unul din străjerii din post să Îi Împiedice. - Cine sunt? Întrebă poetul. - Pelerini pe drumul spre Roma, Îmi Închipui, Îi răspunse bargello. - Cu toții În căutarea mântuirii la curtea lui Bonifaciu? - Se adună În grupuri, sperând astfel să treacă munții fără să fie prădați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
spre Roma, Îmi Închipui, Îi răspunse bargello. - Cu toții În căutarea mântuirii la curtea lui Bonifaciu? - Se adună În grupuri, sperând astfel să treacă munții fără să fie prădați. De parcă mare lucru li s-ar putea lua acestor zdrențăroși! răspunse șeful străjerilor, aruncând o privire disprețuitoare către mulțimea ce trecuse de poartă. Iar dacă scapă de tâlhari, au grijă hangiii noștri să termine treaba! adăugă el cu un rânjet. Dante mai urmări puțin grupul din priviri, apoi Încălecă din nou. - Unde trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
descompuse ori de câte ori conștiința i se stingea Într-o toropeală nelămurită. Așteptă ca lucrurile să Își Înceteze mișcarea, strângând din pleoape. Apoi, clătinându-se, se deplasă până la scrin, de unde scoase codicele cu Eneida. Printre pagini ascunsese o foaie. O găsise un străjer de gardă, Într-un balot de mătase, În aparență anonim. O citi pentru a nu știu câta oară. Încredeți-vă În lucrarea noastră, o Credincioși ai Iubirii, și primiți-i din cele patru zări pe cei ce vin să Îndeplinească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ce se scurgea pe străduța Îngustă ca un râu turbat. Printre oamenii Îmbrăcați În cele mai multe cazuri cu straiele modeste ale lucrătorilor, se distingeau ici și acolo veșmintele mai rafinate ale câte unui membru al breslelor mari și uniforma câte unui străjer din cartier. - Messer Duccio, ce faci aici? Ce fac cu toții? Secretarul Comunei, un om Între două vârste, complet chel, Împins de Îmbulzeală, aproape că se prăbușise peste el. - Toți merg la Santa Maddalena, priorule! Îi grăi omul. Acolo e relicva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
mort! - Iar eu vreau să stau de vorbă cu el. Tot Îi putem asculta mărturia mută, dacă suntem În stare să o pricepem. Între timp, se Îndreptase spre poarta bisericii, profitând de o deschidere Îngustă prin mijlocul mulțimii, creată de străjeri, după ce Îl salutase cu un semn pe filosof. Șeful gărzilor o porni pe urmele lui, scuturând din cap. Hanul Îngerului dădea Într-o străduță de pământ bătătorit, rezemat de vechile ziduri romane, pe drumul spre Santa Maria Novella. Inițial trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Întrerupse lucrul. - Unde e ceea ce v-am trimis? i-o luă Înainte Dante. Celălalt Îi arătă spre un ungher din atelier, Între un dulap și o ușiță. Sacul zăcea acolo, Încă legat. - Nu m-am atins de nimic, după ordinul străjerilor, răspunse meșterul Alberto. Dar, orice s-ar afla Înăuntru, ar fi bine să fie scos cât mai iute. Pânza e Îmbibată cu apă. Poetul desfăcu grabnic șireturile și se apucă să scoată fragmentele, trecându-i-le omului, care le rânduia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Nu. Dispozitivele erau mândria și fericirea lui. Al-Jazari a Înnebunit pentru că descoperise hotarele lui Dumnezeu. - Hotarele lui Dumnezeu? - Așa se spunea. Dante tăcu preț de câteva clipe. Chipurile morților Îi dănțuiau prin fața ochilor. Apoi Își aminti de astrolabul găsit de străjeri pe corabie. Îl căută În traistă. Acum, În plină lumină, observă că acele semne mărunte nu erau o decorațiune, ci niște incizii regulate de grade și de orbite. Pe margine, iarăși un șirag de caractere arabe. Un obiect alcătuit cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
desen șters ce Începe din nou să se vadă pe foaie. - Cât de departe e focul? - La câteva leghe, imediat după cercul cel nou de ziduri. Dante rămase o vreme În tăcere, mușcându-și buza. - Dă poruncă unei escorte de străjeri să Înșeueze grabnic doi cai, pentru noi. Vreau să merg și să văd. - Dar focul a fost stins, nu mai e nici o primejdie... Încercă să obiecteze celălalt. - Nu incendiile mă preocupă, replică Dante sec. Aproape un ceas trebui să treacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
frânghiile legate Între ele. Unul după altul, se opriră, ridicând frânghiile pentru a le face mai vizibile. În fața ochilor poetului se conturase un octogon perfect. Dante continua să caute un posibil Înțeles În ceea ce vedea. În jurul său se Împleteau comentariile străjerilor, care schimbau Între ei observații din vârfurile edificiului. Era din ce În ce mai nedemurit. Într-acestea, se auzi strigat În gura mare de unul din soldați. - Aici, priorule. Cred că e ceva! Se Îndreptă spre cel care Îl chemase. Omul părea să caute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
după-amiezii Începea să se simtă ceva din umezeala nopții, dar nu Îndeajuns pentru a stăvili văpaia soarelui, ce trona sus pe cer. Obișnuita animație a străzilor, dincolo de zidul mânăstirii, ajungea supărătoare până la urechile sale, amplificată de ecoul zidurilor. Văzu că străjerii se adunaseră sub poarta deschisă, uitându-se la ceva de afară. Încercând să Își pună ordine În gânduri, coborî În claustru. Prin portal se Întrezăreau pâlcuri de bărbați și de femei la drum. Veneau dinspre Oltrarno, trecând pe Ponte Vecchio

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
manifestase la Abație. Totuși, instinctul Îi spunea că și miracolul era o verigă din acel lanț al morții. - Spune-le celorlalți priori să se lipsească de mine, la adunare. E nevoie de prezența mea undeva, se mărgini să Îi comunice străjerului. Când ajunse, biserica gemea deja de mulțime. Încă o dată, Își croi drum cu coatele, Încercând să revină În locul de observație de data trecută, sub pilastru. Baldachinul menit să adăpostească relicvariul lui Bigarelli fusese deja transportat În fața altarului, iar cineva trăsese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
filosoful. Câteva vorbe schimbate În grabă. Pe furiș. Cu acea repeziciune care e amprenta diavolului. Fu tentat să se apropie mai mult, dar acum cei doi se ignorau din nou. Se Îndreptă spre ieșire. În dreptul porții, fu abordat de un străjer. - Priorule, omul pe care Îl voiai e la Stinche. Dante tresări. Ce făcuseră idioții? El ordonase să fie căutat pentru a-l interoga, nu ca să fie târât În infernul acela. Trânti poarta și se avântă pe trepte, Îmbrâncindu-l cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
pe care Îl voiai e la Stinche. Dante tresări. Ce făcuseră idioții? El ordonase să fie căutat pentru a-l interoga, nu ca să fie târât În infernul acela. Trânti poarta și se avântă pe trepte, Îmbrâncindu-l cât colo pe străjerul năucit. Ajunse la poarta Îngustă și joasă a temniței de la Stinche, aflată undeva În zidul orb de lângă San Simone. Sus, dinspre ferestuicile din turn, atârnau, ca niște podoabe de la Întrecerea de Armindeni, sforile de care deținuții sperau că vreun suflet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
jupuite, la un canal de irigare natural a cărui apă rău-mirositoare se scurgea liber pe pământ. - A fost adus un om aici, astăzi. Fabio dal Pozzo, negustor. Unde e? Întrebă Dante Îngrijorat, nerecunoscându-și omul printre deținuți. Sunt priorul Comunei. Străjerul schiță un zâmbet complice. - Amicul e deja dedesubt, cu zbirii. La frânghie. - Du-mă la el, repede! porunci poetul cu glasul Înecat de mânie. Cineva avea să plătească pentru acea rușine, a cărei cauză involuntară se simțea. Zăpăcit de acea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
hârtie. Dar poate că hârtia aceea valora și mai mult. O comoară, Între fetru și fetru. - Eliberați-l pe omul acesta, ordonă el. Șeful gărzilor ascultase Înmărmurit. Cu un semn din cap, porunci ca dispozițiile priorului să fie executate. În timp ce străjerii Îl dezlegau pe nenorocit din frânghii, se apropie de Dante. - Dar ticălosul acela e vinovat de furt mărturisit. Și apoi... și apoi pare să știe de o comoară... șuieră cu un licăr de lăcomie În ochi. Poate că n-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Învăluite de umezeala Înecăcioasă care se ridica dinspre malurile Arnului. Locul spre care se Îndreptau nu era aproape. Aveau nevoie să treacă de ziduri, pe drumul de dincolo de pajiștile de la Santa Maria Novella. La ora aceea, porțile erau Închise, dar străjerii nu ar fi făcut prea multe nazuri, mai ales dacă ar fi fost Încurajați cu câțiva bănuți. Dante se Întoarse spre femeie pentru a-i estima forțele. Era zveltă la trup, cu o musculatură puternică, și putea Înfrunta drumul lung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
palatului din față. Dar nimeni nu păru să Îi bage În seamă. Era istovit, cu veșmintele leoarcă de o sudoare insalubră. Continuară o ultimă bucată de drum, până la poarta de la San Piero. În fața mânăstirii, rezemați de coloanele de la intrare, doi străjeri dormitau. Se dezmeticiră la auzul pașilor, Înaintând alarmați, cu lăncile Întinse spre dânșii. - Sunt priorul Comunei, zise Dante pe un ton sec, arătându-se În lumina torței pe care unul din cei doi o strângea În mână. Dați-vă la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
replică poetul scuturând din cap. Cecco deschise larg brațele, Într-un gest de disperare caraghioasă. Între timp, fata se apropiase și ea. - Nu ne de pierzării. Nu o de pierzării pe ea. Nu e prea frumoasă ca să sfârșească În mâinile străjerilor? Dante Își acoperi ochii cu mâinile. Se pregătea să refuze din nou, când o nouă posibilitate Își deschise drum În mintea lui. - Care este ultimul vis al Împăratului? Ce se construia pe pământurile familiei Cavalcanti? Ce a venit de peste mări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Dumnezeu ca să le șteargă neamul de pe fața pământului? Instinctiv, Își ridicase privirea spre cer, parcă sperând că tavanul tavernei se va despica, sub o neașteptată ploaie de flăcări. Altminteri, avea să aibă el grijă, și Încă repejor, să le poruncească străjerilor un teribil repulisti. Nu o să mai lase piatră peste piatră din spelunca aceea, iar Ceccherino, mistuit sub ruinele fumegânde ale văgăunii sale, va rămâne ca o cumplită Învățătură de minte pentru toți invertiții... Pe neașteptate, vocile se domoliseră, ca și când cerul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
refuzat să coboare În groapă și, În același timp, puterile infernale l-ar fi Împiedicat să se Întoarcă, oprindu-l de fiecare dată În pragul eliberării. - De ce nu s-a gândit nimeni să oprească moara? strigă Dante spre unul dintre străjeri, care, cu mâinile Încrucișate, urmărea scena. - Morarul Încearcă s-o facă: a desprins legătura de la piatră, dar roata continuă să se Învârtă slobodă. Tot Încearcă s-o oprească dinăuntru, cu un par, ca s-o ancoreze mai apoi cu frânghiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
s-o ancoreze mai apoi cu frânghiile. Într-adevăr, de câteva clipe, colosala roată de mai bine de zece coți diametru Începuse să Încetinească, iar reînvierile mortului deveniseră mai sporadice. În cele din urmă, se opri de-a binelea. Doi străjeri se cățărară cu grijă peste schelăria de bârne care o susținea, până când ajunseră la punctul unde trupul rămăsese Înțepenit. De acolo, ajutându-se cu frânghiile, coborâră macabra Încărcătură până Într-o bărcuță ce aștepta pe râu. Dante rămăsese pe mal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]