144 matches
-
dintr-odată. Ea avu parte de o priveliște cu totul neașteptată și nefirească dinaintea ochilor săi: ușa de la apartamentul Adrianei era din nou lăsată, din nu se știe ce pricini, întredeschisă. Un gând, ca un trăsnet teribil, pe loc îi strălumină femeii mintea: „Ultima dată, când ușa aceasta era deschisă, proprietara înăuntru era distrusă!” Parcă șovăind, cu un dram în plus de luare-aminte, Luiza împinse ușa de tot și intră, cu pași foarte ușori, înăuntru, din ce în ce mai indispusă nervos. Până și ea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mintea cu o energie nemaiîntâlnită, până și unghiuțele tale atent îngrijite, de la mâini și de la picioare, încep să lumineze precum licuricii cu ochi mari, de lapis lazuli, atât de dragi ție, lămpile noptierelor, insula lacului kanas, lacul tău secret, este străluminată, acolo trebuie depozitată averea ta cea mai de preț, în île du jardin, în catacombele secrete ale bisericuței-marii-tale-speranțe, unde se roagă la marea sărbătoare veverițele-călugăr. nouă în al doilea loc: nu știi dacă vei mai putea strânge avere ca până
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
spiritualitatea sa de neclintit, clădită în jurul bisericii ortodoxe și a legii morale. Oamenii trăiau solidar evenimentele și idealurile. Își cunoșteau bine rostul lor pe pământ și nu se îngândurau de graba timpului. În centrul virtuților stătea ortodoxia, făcând prezent trecutul, străluminând viitorul, exact cum spune Părintele Stăniloaie: „ortodoxia reprezintă poporul român, temelia tuturor legilor sale de viață”. (Ortodoxie și românism, 1936) În 1931, când Savel avea șapte ani, familia și satul se bucurau de viață, fratele mai mare, deschizătorul de drum
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
cea mai mică bucățică de ciorbă. De trebuie să-ți încerci vastul pe ele și să le grăbești avântul cu vreo câțiva pumni?! Așa și cu fetele de împărați. S-ar fi căsătorit ele cu doi cărăbuși, probabil ca să le strălumineze ăia fofoloancele, ca pe niște vitrine. Și să crape de necaz alălalte fete de împărat care n-a întîlnit în viața lor cărăbuși. Dar eu crez că nu se merită, să strici vreun cărăbuș cu nestemate, pentru nici o coardă de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a bătut-o pe mătușă-sa!) a plecat undeva departe, iar Aneta plânge În continuu după rochiță, ori de ciudă că Vizanti nu era cu ea pentru a-i da de cheltuială hoțului. Din ce În ce mai rar, universul copilăriei lui Va era străluminat de câteva imagini foarte clare, sicriul frumos ornamentat, mătasea albă, părul negru-castaniu al Vioriței, din ziua despărțirii lor, mulțimea pestriță de oameni sosiți sau invitați la Înmormântarea celei care a fost și a rămas ... prima mare iubire a sa, nasul
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
care se înșurubau împrejurul propriului corp, ca vârtejurile de nisip în deșert. Shams trăia într-o lume secretă, Omar - într-o lume rarefiată. Prietenia venea, pentru fiecare, ca uscatul după potop. Omar nu mai găsise atâta răbdare și atâta tandrețe străluminată de la dispariția mamei lui. Shams primea îngăduința și ascultarea care îi lipsiseră. La „Ulduz“, Shams nu se purta ca un proprietar, ci ca un chelner umil, care ducea tăvile. Uneori, zâmbea sub insultele celor care benchetuiau și așa, fără vin
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
dintr-odată. Ea avu parte de o priveliște cu totul neașteptată și nefirească dinaintea ochilor săi: ușa de la apartamentul Adrianei era din nou lăsată, din nu se știe ce pricini, întredeschisă. Un gând, ca un trăsnet teribil, pe loc îi strălumină femeii mintea: „Ultima dată, când ușa aceasta era deschisă, proprietara înăuntru era distrusă!” Parcă șovăind, cu un dram în plus de luare-aminte, Luiza împinse ușa de tot și intră, cu pași foarte ușori, înăuntru, din ce în ce mai indispusă nervos. Până și ea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
urmă de punte care să ducă spre Apus. Iar deasupra acelor pământuri, văzurăm un nor care părea să nu se termine nici el, acoperind Întreg văzduhul de la Miazăzi. Era cenușiu, era plin de vâltori molcome și, când și când, Îl străluminau fulgere. Ici-colo, lăsa să se scurgă din el coloane vineții de ploaie - era atât de uriaș, de parcă ar fi fost părintele tuturor norilor și, numai când Îl vedeai cum făcea bulbuci precum un terci pus pe foc, simțeai că te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
a ține trează și în revarsare de parfumuri imensa grădină de trandafiri a ființei unei femei, atentă la ea însăși. Basme, legende auzite ori născocite, ritmuri, presupuneri, înnodări și împletiri de senzații, valuri de analize zbuciumate deasupra cărora se ridică, străluminând, câte un surâs firesc și cuceritor, podoabe și găteli alese nu numai din pietrele prețioase și veșmintele subtile ale viermilor de fluture, ci și din luminile becurilor electrice, din tăceri și nopți - abundent, hieratic, generos, regal !”¹ Deschizând la întâmplare, pretutindeni
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
telexul bătând textul alocuțiunii oficiale cu un minut mai devreme de sosirea prin poșta submersibilă a revistei de ieri în care s-a și publicat.Dar nu face să, fiindcă ne apropiem de încheierea preafericită. Sub ogiva gotică a ferestrei străluminate de un muc de lumânare, Zaston Anibal citește ultimul paragraf din ultima luare de cuvânt a Preșului... “...După cum se știe, s-a anunțat vizita unei Comisii Europene Interdepartamentale și a mai multor organe internaționale pentru și în același scop: definirea
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
din forme, o smulgere către lumină. Ești atins de o tânjire leneșă, necunoscută și te lași să aluneci În iarbă ca Într-un leșin amoros. E ca o posesiune totală a cosmosului. Te trezești ușor la o adiere de zvonuri, străluminat de aripa neantului. Începi să-ți reintri În trup cu emoție, cu voce suavă, Îți chemi sufletul rătăcit primprejur și-l auzi cum zburdă Încă poznaș, alergând după fluturii colorați. Îl aștepți cu răbdare, te apropii de el cu gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
foc", se constituie într-un epos de peste 2. 000 de versuri. Baladele sunt exerciții lirice cu trimiteri spre stări însetate de absolut sau melancolii generate de inadaptabilitatea "Hiperionului" care zboară în galaxii "cu flăcăroase plete" sau cu o gigantică torță" "Străluminând de-acum întregul haos!" ca un adevărat fulger eminescian. Ca și Șt. A. Doinaș, Tudor George încearcă să liricizeze balada, dar îi lipsește concentrarea acestuia, motivele devenite simbolic exemplare pentru umanitate. Versurile sunt despletite în jurui unui motiv: "Tu, mic
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sfârșitului inexorabil: cu el se călătorea în veacurile trecute, mai ales "în acela, scump nouă și nostalgic între toate, care fu al optsprezecelea [...], netăgăduit, în întreaga sa ființă, ceva vechi și mult nobil își tânguia sfârșitul." Pantazi prin alte trăsături străluminează condiția de orfan a lui Mateiu, noblețea visată și exotismul afișat ostentativ: "fermecător de trist [...] înfățișarea nobilă [...]. A român nu semăna iarăși..." După cum bine observa Barbu Cioculescu "Respinși de mediu și de prezent, Craii își croiesc o lume a lor
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
cu mult mai adânc. Drumul e aici, în cetatea universitară, în templul spiritualității etc., ca la Martin Heidegger, un "holzwege", un drum croit cu mintea, așa cum îți croiești cu maceta în mână drum prin hățișurile junglei, până la "poienița" unde te străluminează înțelesurile Ființei. Șoseaua e aici, în înțelesul ei ezoteric, descifrabil doar de drumarii speciali din capitala culturii, nu o simplă și curată cale de acces, ci e tao, calea care-și poartă cu sine înțelesul și ținta, e drumul cel
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
ce se referă acel mecanism dincolo de cuvinte pe care textele sacre l-au denumit "calea Damascului". Nu am trăit, desigur, o experiență transfiguratoare în plan religios, fiind eu atunci mult prea nepregătit pentru o asemenea întâlnire, dar am simțit totuși străluminând difuz, sub țesătura meșteșugită a textului literar, acel ceva despre care Sfântul Augustin spunea că există în noi "mai adânc decât noi înșine". Nu cred că voi comite o impietate amintind aici cu precădere despre destinul literar al lui Valeriu
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
mai izbutită poezie a primului volum, emblematică și pentru următoarele, este însă Drumul miriapodului, care, în prozodie similibaladescă, vorbește despre aceeași dramă a dez-identificării: „Pluteam în vis, pluteam în nori / Din carnea mea plecau popoare / Și un sânge negru sclipitor / Strălumina adânca mare...”. E o ambiguitate aici, deliberat creată și tot astfel întreținută. Drumul miriapodului - și al viziunii poetului - este fie al pieirii definitive, fie al dispersării modern-mioritice și al realcătuirii ființei în jurul osaturii universale. O întrebare și răspunsuri opționale implicite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285395_a_286724]
-
referitor la Aragon care figurează poemul strângând «Într-o scoică murmurul milioanelor». Am menționat aceasta tocmai pentru că socotim stilul criticii literare folosit de dl. Ion Vitner, remarcabil, prin fuga de convențional, prin expresia elegantă și prin căutarea imaginilor limpezi, care străluminează cu atenție contururile mergând la amănuntul caracteristic și nu la rețeta searbădă. Înainte de a conchide am voi să mai formulăm câteva rezerve privitoare la unele preferințe cu care nu ne Împăcăm. Noi nu credem că Henri Miller e măcar un
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
o geografie universală, în care se înalță Muntele (unul dintre puținele cuvinte scrise cu majusculă), axis mundi, simbol al divinului, loc în care transcendentul coboară. P. nu apelează niciodată direct la retorica religioasă, dar spațiul cântat este sacralizat, totul pare străluminat de semnele grației, așa cum simțea Sfântul Augustin. Nu e vorba de o lirică mistică în înțelesul comun, ci de o poetică mistică. Cealaltă carte, Aurea saecula, conține în titlu o superbă ironie cu țintă politică, dar are, ca miză de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
mai e marcată/întreruptă de momentele riturilor de trecere sau ale marilor sărbători, și acestea se susține în bună parte pe drept din ce în ce mai convențional sau mai comercial celebrate. Spre îngrijorarea multora, creștinismul pare să-și fi pierdut puterea de a strălumina actele cotidiene, de a iriga cu sensul său existența comună. Practicată în regimul laicității, orice religie tinde, de altfel, să se retragă din fluxul zilnic, să-și rezerve ca loc de exercițiu spațiul sanctuarului și intimitatea persoanei, cu interogația, căutarea
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]