2,032 matches
-
un poet a cărui cadență îi molipsește chiar pe cei mai inerți cititori, molipsire ce merge pînă acolo că ritmul silabelor îți răsună stăruitor în urechi după încheierea lecturii, e uimitor ca despre un autor a cărui poftă de expresie stridentă a atins pragul rar al surprizei estetice - tocmai despre el să se scrie studii de o platitudine lucie. E o impolitețe să scrii fără stil despre stilul lui Barbu, e ca și cum un olog ar analiza iuțeala de picior a unui
Ion Barbu, poetul satir by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2540_a_3865]
-
se văd pielea și oasele, carnea „religioasă” și lumea întreagă, în fotograme spectrale, „sub dogoarea unei luni înghețate”. Jocurile de cuvinte practicate în petrecere de pietoni (titluri ca șlagăre de concentrare, sacrul și peticul, groapa cu alei) sunt de aceea stridente. Registrul de combustie și performanță poetică al autorului „nouăzecist” este cel grav, funebru, macabru-morbid, care se impune deodată, copleșitor, mult în afara ariei de acoperire a glumițelor lexicale. Vizionarismul lui Ioan Es. Pop străpunge materialul biografic și trece în partea cealaltă
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
Poeme). Dac-ar fi doar lucruri incidentale, mai treacă-meargă, dar sunt atît de frecvente încît în primul volum mai că fac regula (nu și-n celelalte, ce-i drept). Din păcate, poeta dă tot mereu în gropi - și încă destul de stridente: „Auzul e bun pentru muzică bună,/ Pentru jocul distrat și naiv,/ Sau cînd ochii odihnă cereau/ Speriați de vorbele pe care vedeau,/ Cen apele roșii svîrcoleau și pluteau” (se vede că ofițerul o fi fost brav pe front, dar tare
Fete pierdute - O celebritate necunoscută (Ana Carenina) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2380_a_3705]
-
despuiați și câini nenăscuți”; admirat de șoferul feminin al unui camion în care invitat să urce, tânărul ajuns în fața oglinzii de acasă, constată autoironic că „tanti mințise”... Pe de altă parte, cum se observă și în postfață, trivialitatea așa de stridentă la alți congeneri e ocolită prin aproximări imagistice și aluzii ce-i reduc violența fără să afecteze o anumită expresivitate ironic-burlescă. Sub titlul Sexul ei, stau următoarele două versuri: „alună culcată în iarbă / ca într-o strană”; sub altul, Poezie
Debutul unui poet: Virgil Botnaru by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/2383_a_3708]
-
persoane cu serioase probleme penale ca să-i reprezinte în Parlament. Cum, altfel, am putea explica faptul că sondaje de opinie recente îl desemnează pe Ceaușescu ca fiind cel mai bun președinte al românilor. Cum, altfel, am putea explica faptul că stridentele, penibilele parade cu fete despuiate de la Mamaia ale bizarului primar Mazăre ne sunt vârâte în ochi de televiziuni ca niște izbânzi artistice și sunt primite cu atâta încântare de mulțimile de turiști săraci cu duhul. Sigur, la rădăcina acestei periculoase
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2402_a_3727]
-
unui rîu calm. Ritmul vorbelor e așezat, fără tresăriri patetice, Nicoleta Baciu avînd o cumințenie senină, de ființă aflată cu un picior dincolo de lumea efemeră. Ți-e cu neputință să ți-o închipui intrînd în polemici aprinse pe seama unor probleme stridente, pentru simplul motiv că reticența cu care contemplă valea plîngerii moderne o face imună la stridențe. De aceea, Nicoleta Baciu e mai mult vestală decît scriitoare în acest volum, părînd însuflețită de o sapiență de factură hristică. Cunoașterea pe care
Omul lăuntric by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2407_a_3732]
-
piață un muzicant orb cântă la acordeon. Poate că nici măcar nu-i orb, ci poartă pur și simplu ochelari negri, așteptând o zi liniștită și însorită. Vorbim de liniște! Vântul înalță pe deasupra străzii zgomotoase, pe frunțile goale ale caselor, sunete stridente ce vor întârzia pe deasupra pajiștilor înainte de a coborî la canal. Soră-mea, care a murit la șaptesprezece ani, când stătea să nască, adora să cânte la acordeon. Se pare că ea a fugit de oameni, încercând să-și aducă pruncul
Inga Abele - Natură moartă cu rodie by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/2418_a_3743]
-
cu mine. Căruciorul ei dă pe dinafară de cartofi, zarzavaturi și dispreț, iar eu am în mână un pachet de Orbit Polar Ice cu gust de pioneză și mărul răului în sân. Oamenii-cămile nu observă nimic, dar când pornește alarma, stridentă și înnebunitoare, toate privirile se întorc spre ea, ca și cum ar fi goală... Ochiul meu roșu se-ntunecă. În sfârșit preț de câteva clipe pot să-mi fixez în mod legitim privirea asupra chipului ei, pipăind cele mai mici detalii. Ochii
Inga Abele - Natură moartă cu rodie by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/2418_a_3743]
-
însă, clișeizarea americană mi s-a părut mai permeabilă în a risca (simțindu-se aici faptul că Statele Unite sunt un Turn Babel de emigranți) decât cea franceză. Ca toate culturile, și acestea două au diferite virtuți și vicii, defectul american strident fiind, cred eu, feminismul agresiv și hiperbolizarea minorităților sexuale, iar cel francez, predispoziția excesivă pentru artificiu și spumos. Termenii pe care îi propun pentru a-mi formula nemulțumirea nu sunt poate foarte adecvați (cel puțin unul dintre ei), dar percepția
AIUD LA VENEȚIA by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16685_a_18010]
-
intelectual. Foarte interesantă este maniera în care răspunde Mircea Braga unor astfel de vagi provocări, tocite de retorica modernă. Fiecare mic eseu este o scurtă lecție de înțelegere tradițională a culturii, "tradițional" în cel mai bun sens al cuvîntului. Nimic strident, nici urmă de militantism, de profetism. Stilul elegant al lui Mircea Braga seamănă destul de mult cu cel al lui Livius Ciocârlie - demonstrațiile sînt coerente, bogate în referințe culturale, convingătoare. De fapt, autorul sibian profită de generalitatea întrebărilor asupra mersului culturii
Dimensiunea "tonică" a culturii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16714_a_18039]
-
din iarbă verde, dar numai pe pricini transcendente) l-au mînat mai departe, risipit și excesiv, pe cărările blestematei de îndeletniciri vag denumită a "publicisticei" (cea mai rea primejdie a omului de talent), ajungînd la o adevărată industrie cu firme stridente țintuite la poarta fragedei lui reputații literare (...), uluitoare prin mulțimea și felurimea unei producții de poligraf în pas sau maimuțărind actualitatea literară pe cît de senzațională, pe atît de vremelnică". Pentru ca autorul Romanțelor pentru mai tîrziu să fie amendat pentru
Memoriile unui hedonist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16697_a_18022]
-
interese naționale, inclusiv partidul fostului șef al SRI, aruncă o lumină alarmantă asupra peisajului politic și etic al postcomunismului. Simplu spus, este important de detectat elementul comun între cei care, sub diverse forme și cel mai adeseori în chip extrem de strident, au invocat idealuri naționalist-comuniste, și cel care a jucat rolul de orator en titre în Piața Universității, figura cîndva promițătoare a societății civile românești pe cale de a se naște în urma năruirii dictaturii leninist-ceaușiste. Firește, destinul ulterior al fostului lider studențesc
Post-comunism și post-fascism by Vladimir Tismăneanu () [Corola-journal/Journalistic/16711_a_18036]
-
cele din nord, odinioară prospere așezări miniere, acum locuri unde femei disperate își abandonează copiii. În ciuda limpidității poveștii cinematografice și a justeței tonului în interpretarea actorilor (Tavernier rămâne, incontestabil, un maestru, filmul său e plin de locuri comune și dialoguri strident - lozincarde, sindicalismul militant apropiindu-l, mai degrabă, de cinematograful francez al anilor '30 - cel al bunelor intenții și al Frontului Popular din La belle équipe al lui J. Duvivier, decât de cinematograful modern al sfârșitului de secol XX. Un cinematograf
À la française... by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16741_a_18066]
-
reporterul, care a tradus pentru Program Galeria, intrăm în vorbă, pe bordul vasului tip vechi, cu zbaturi, ca-n romanele de odinioară, cu doi cântăreți la banjou, chitara scundă, rotundă, prevăzută cu o tobă de rezonanță, care îi amplifică sunetele stridente. Discutăm cu unul din cântăreți, care e alb și poartă pe cap o canotieră de paie, la un frac alb, cu papion roșu, știind că va cânta pe vas pentru niște scriitori străini. Al doilea, un negru, pare handicapat. Ni
America invicta by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16756_a_18081]
-
și mai urgentă" (RL, 840, 1993, 4). Cică (provenit din formula introductivă cu verb de declarație: "zice că") e una dintre formele cele mai des întîlnite în vorbire și în scris: "o societate non-profit, cică" (AC 27, 1999, 3); cam strident populară e forma cicătelea, probabil rezultatul unei contaminări cu adicătelea: "Și pentru că noi nu putem subscrie la o asemenea logică, suntem trași de urechi și făcuți, cicătelea, de rîsul lumii, cum că mințim" (Ora, 191, 1993, 1). Și în acest
Expresiile neîncrederii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16787_a_18112]
-
atracții și a unor răfuieli de bâlci. Ceea ce ar fi dobândit altfel o fundație solidă și o diferențiere verticală pe paliere este demobilizat în expresia pedestră cu impact imediat, dar slab și perisabil. În loc să modifice o percepție, șocul năuc, greoi, strident colorat și vandabil doar o nedumerește și finalmente o copiază pe cea existentă, multiplicând-o în n exemplare. După minunea penelor și mai ales după aceea a vorbirii se va constata că șocul-papagal, șocul din colivie rostește exclusiv textele altora
Emancipare cu preț redus by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16779_a_18104]
-
mai putem - deși unii din noi am vrea - concepe fresca fără reflectoare. Blitzuri ce răpesc din strălucirea și intimitatea și naturalețea existenței. Frescelor și V.I.P.-urilor. Și mai vin și restauratorii. Acoperă frescele cu schele. După vreo restaurare, fresca e stridentă, țipătoare. Unii îi văd țipetele și o compătimesc. Alții, dimpotrivă, sînt dezamăgiți. Asta e tot? Cîte o școală de gîndire crede, la un moment dat, precum la Campo Santo, în cetatea Turnului ce, grațios și neliniștitor, se înclină, că frescele
Don Quijote, frescele și labirintul by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/16831_a_18156]
-
Luceafărul), cum filmul nu a reușit să adune decît 5 (cinci) spectatori! În sala goală, filmul suna sinistru, ca un prohod grotesc al Lumii noi... Contestația, în Omul din lună (ca și în Larry Flynt) e, în esența ei, kitsch, stridentă și superficială - ca însăși lumea la care se raportează. Protestatarul e un măscărici, și totul nu e decît o farsă. În afară de moarte. În preajma morții, e răvășitoare fața albă, de clovn trist, a lui Jim Carrey, bolnav pe ultima sută de
Mașini de război by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16866_a_18191]
-
altfel, autoarea recunoaște cu un umor savuros, dar din păcate neintenționat, că "sub chip de prefață citind-o, poate, cititorul sigur nici nu s-ar porni a citi cartea". Poate sigur așa s-ar întîmpla! Urmează parabola cîlțoasă sintactic și stridentă ca un disc tocit de atîtea reluări a creatorului/ Dumnezeu care-și trimite creația în lume și un fel de morală finală de-a dreptul năucitoare, scurtă și cuprinzătoare, apodictitcă, așezată drept în mijlocul paginii: "Dumnezeu cu visul/ și omul cu
Lucindă felicitate cu logostele by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16894_a_18219]
-
fapt lungi filosofări fără finalitate. Ulterior, pentru a înviora Contemporanul și a-i recuceri pe cititori, Nicolae Breban l-a adus ca redactor-șef pe Cătălin Țîrlea, dar acesta n-a izbutit decât să despice monotonia publicației cu câteva note stridente, întrutotul regretabile. Ceea ce totuși se citește în Contemporanul este editorialul-eseu al lui Nicolae Breban însuși, publicat pe prima pagină, sub formă de serial. Textele respective, chiar dacă sunt și ele lăbărțate și tautologice, pline de platitudini și injustiții, dau o senzație
NICOLAE BREBAN, ESEIST AMATOR by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16890_a_18215]
-
totuși, după ce îl epatează pe burghezul din noi, ni se impune ca o expresie a insațietății existențiale, a disperării, a sentimentului că se duce în neant "clipa cea repede ce ni s-a dat". Daniel Bănulescu se străduiește să fie strident numai și numai ca să se facă auzit. Lăsăm la o parte faptul că nu reușește să fie strident, întrucât are o grație înnăscută care armonizează orice extravaganță, dar scopul său acesta este: să se facă auzit. El se adresează cititorului
Poezie fără frontiere by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16906_a_18231]
-
disperării, a sentimentului că se duce în neant "clipa cea repede ce ni s-a dat". Daniel Bănulescu se străduiește să fie strident numai și numai ca să se facă auzit. Lăsăm la o parte faptul că nu reușește să fie strident, întrucât are o grație înnăscută care armonizează orice extravaganță, dar scopul său acesta este: să se facă auzit. El se adresează cititorului ca unei statui dintr-un parc. Lipsa de reacție a interlocutorului de bronz sau de marmură îl exasperează
Poezie fără frontiere by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16906_a_18231]
-
dizarmonie. Primul articol din care am și citat (Bacovia, un model al tranziției) consideră că scriitura "albă" are drept scop să reflecte decupajul deconcertant și atît de memorabil, relativa simetrie strofică fiind mărită de seducția pleonasmelor, de percutanța unor enunțuri stridente, pe alocuri chiar lacunare. Iată din Sine die și Vizită o mostră de de-poetizare: "Nu zile șirag./ Orizont suspect,/ Și metafizic prag". Sau: " S-ar putea face/ Multe reforme./ Mă gîndeam singur". Accentuarea depoetizării mărturisește un scurt circuit stilistic
Mutații în interpretarea modernismului by Henri Zalis () [Corola-journal/Journalistic/16914_a_18239]
-
descoperi însă un înspăimîntător gol ideatic. Din păcate, exemplele citate nu sînt singulare nici în "Ramuri" și nici în alte publicații literare. Ele relevă (cînd nu sînt simple forme de manifestare ale imposturii) interesul aproape exclusiv al autorilor pentru imaginea stridentă, chestiunea conținutului propriu-zis fiind, în concepția lor, absolut secundară" (Aurel Martin). Sau: "Influența suprarealistă se manifestă uneori cu o violență surprinzătoare.(...) Fără îndoială, literatura noastră contemporană trebuie să poarte semnul epocii pe care o trăim. Este firesc ca opere ale
Feeria libertății by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16963_a_18288]
-
șansele unei făpturi noi, posesoare a unei utopii personale, diferită de cea colectivă ori chiar opusă acesteia, se iscă atari stihuri ale neverosimilului mîntuit: "aș fi luat înfățișarea oricui cuiva/ deși abaterile imperceptibile ale măștilor înconjurătoare/ se risipeau în aerul strident/ cu maxilare kilometrice hiperbolice dar terestre// aș fi zis punte peste abis" (Acceptarea inițială). Sau cu sesizante implicații ale stării conflictuale, ale vehemenței istorice care-l animă, subiacent, pe poet: "se înțelege oare de la sine/ că poetul/ nu e decît
Feeria libertății by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16963_a_18288]