206 matches
-
să plece de la curtea lui Enro tocmai acum. Nu știa destule. Părea important să rămână pentru a afla mai multe. Se opri la ușă. - Ce trebuie să-i spun amiralului? Zâmbetul celuilalt se lărgi. - Numai cine ești, zise Enro cu suavitate. Prezintă-te. Fă cunoștință cu ofițerii statului major. - Înțeleg, zise Gosseyn. Efectiv înțelegea. Moștenitorul Ashargin arătat militarilor. Enro se aștepta la o opoziție din partea ofițerilor de rang înalt; n-avea decât să arunce o privire la prințul Ashargin pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
să plece de la curtea lui Enro tocmai acum. Nu știa destule. Părea important să rămână pentru a afla mai multe. Se opri la ușă. - Ce trebuie să-i spun amiralului? Zâmbetul celuilalt se lărgi. - Numai cine ești, zise Enro cu suavitate. Prezintă-te. Fă cunoștință cu ofițerii statului major. - Înțeleg, zise Gosseyn. Efectiv înțelegea. Moștenitorul Ashargin arătat militarilor. Enro se aștepta la o opoziție din partea ofițerilor de rang înalt; n-avea decât să arunce o privire la prințul Ashargin pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
Gwen, dar nu mă aflu la originea acestei scurgeri de informații, chiar dacă trebuie să recunosc că mă covîrșește de plăcere, și doar pentru că m-a amuzat n-am să rețin termenul grosolan cu care m-ai abordat, adăugă el cu suavitate, În timp ce alegea cu mare grijă o crosă de lemn. - Ticălosule! SÎnt sigură că Yves e cel care ți-a strecurat istoria asta, replică ea pe un ton acru, iar tu te-ai folosit de ea ca să mă distrugi la viitoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
din carapace Haiku plin de strălucire. Îngemănează efemeritatea florilor de tei , a miremelor, cu stăpâna vremii, țestoasa ce ține pe carapacea ei pământul. În opt cuvinte , din care 5 substantive, este adus un elogiu existenței florale, a existenței frumuseții, a suavității aromelor, a fragilitățiii ființei, ascunsă sub carapacea aparent distrasă de vremi. Gingășia observației se împletește cu asprimea carapacei. Vă rog, țestoase umane, priviți în jururi și vedeți florile de tei, frumusețile românești, miresmele florilor de tei și ale cuvintelor lîmbii
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
ușurată. Unul pentru toți, toți iar pentru unul: Liberă voie, soartă nivilată, Verul, frumosul, marele și bunul, Eternă pace, viață socială, Propriul sacru, rizolvat comunul. Cetate! rezidență-imperială Mirelui-popol, d-angeli custodită, Tindă cerească și universală!” Imaginația lucrează, aici, prin acumularea de suavități. Suavitățile sînt luate, apoi, În primire de retorica ideologică și morală a poetului și, În multe cazuri, suavitățile, viziunile mari, armoniile pier În spuma frazelor goale. O energie aeriană extraordinară ascunde erosul heliadesc. O parte, o fază a erosului. Cea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Unul pentru toți, toți iar pentru unul: Liberă voie, soartă nivilată, Verul, frumosul, marele și bunul, Eternă pace, viață socială, Propriul sacru, rizolvat comunul. Cetate! rezidență-imperială Mirelui-popol, d-angeli custodită, Tindă cerească și universală!” Imaginația lucrează, aici, prin acumularea de suavități. Suavitățile sînt luate, apoi, În primire de retorica ideologică și morală a poetului și, În multe cazuri, suavitățile, viziunile mari, armoniile pier În spuma frazelor goale. O energie aeriană extraordinară ascunde erosul heliadesc. O parte, o fază a erosului. Cea de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pace, viață socială, Propriul sacru, rizolvat comunul. Cetate! rezidență-imperială Mirelui-popol, d-angeli custodită, Tindă cerească și universală!” Imaginația lucrează, aici, prin acumularea de suavități. Suavitățile sînt luate, apoi, În primire de retorica ideologică și morală a poetului și, În multe cazuri, suavitățile, viziunile mari, armoniile pier În spuma frazelor goale. O energie aeriană extraordinară ascunde erosul heliadesc. O parte, o fază a erosului. Cea de Început, de dinaintea stabilizării lui. Căci, vom vedea deîndată, Heliade este În poezia erotică mai moralizator decît oriunde
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
XIX-lea!), imaginile lasă să se Întrevadă un mod particular de a privi și de a asculta. Evidentă este senzualitatea (simțualitatea) lor, clară este tendința poetului de a intimiza obiectele, de a le introduce Într-un spațiu al inocenței și suavității. Tendința de a diminutiva totul, cu efecte atît de rizibile adesea, dezvăluie o mișcare mai gravă a spiritului liric și ea poate fi definită prin Încercarea de a aduce lucrurile la starea de puritate matinală. Încercare bizară, contrară notei de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Însă lumea Bosforului (lumea fizică și pasională) este, cu precădere, o sărbătoare a voluptăților molatice, a răsfățului. Sentimentul securității Începe la Bolintineanu de la frontiera plăcutului, dulcelui, dalbului, desfătării, cu alte cuvinte: de la un anumit grad de corupere a matinalului, verguraului, suavității etc. „A gusta dulcea bucurie”, a bea „dulcea/roua de cerești plăceri” și, În genere, viața În acest eden dulce sugerează o Întîrziere În desfătare, o prelungire a plăcerii, o moleșire a gesturilor. Murmurul apei invită, spune chiar poetul, la
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Bolintineanu, la sud sau la nord. G. Călinescu credea că Bolintineanu atinge, În această temă, „libidinia cea mai trivială, concupiscența aceea fără gingășie”... Trivială, În sens propriu, poezia erotică a lui Bolintineanu nu este pentru că ea nu părăsește niciodată zona suavității. Momentul suprem În idila bolintineană este Îmbrățișarea. Sărutul este figura de vîrf a desfătării. Arătarea pulpei, deschiderea sinului, citate de G. Călinescu ca dovezi de vulgaritate, sînt nevinovate gesturi, Înecate dealtfel Într-un val de lumină și acoperite de mai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de tandrețe. CÎmpia (spațiul unei reverii amoroase) este acum favorabilă. Motoarele retoricii se pun În mișcare: dulcea taină a umbrelor, lumina mîngîioasă a făcliei de pe cer, glasul de Îngeri, sfinte armonii, plăceri Încîntătoare etc. O agresiune, o irepresibilă ofensivă a suavității. Leagănul acestei divine muzici de șoapte este, Încă o dată, cîmpia: „Frumoasă e cîmpia cu dulcea-i liniștire Pentru acel ce fuge de-a lumei amăgire, Pentru acel ce caută un trai neînsemnat! Plăcut, plăcut e ceasul de griji nentunecat, Și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și gingașă. Alecsandri găsește repede soluția (În spiritul, dealtfel, al romantismului) făcînd femeia Înger, „frumoasă Îngerelă cu albe aripioare”. Un „Înger cu aripioare”, un „dulce Înger de blîndețe”, o „gingașă lumină”, un „Îngerel”, un „dulce Înger luminos”, mărind nota de suavitate prin dublarea atributelor sau diminutivarea lor. Nu simplu Înger, ci Îngerel, dulce Înger luminos, dulce Înger de blîndețe. Un cumul de suavități care Îndepărtează orice sugestie de corporalitate. Femeia din poezia agasant galantă a lui Alecsandri este o ființă coborîtă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aripioare”, un „dulce Înger de blîndețe”, o „gingașă lumină”, un „Îngerel”, un „dulce Înger luminos”, mărind nota de suavitate prin dublarea atributelor sau diminutivarea lor. Nu simplu Înger, ci Îngerel, dulce Înger luminos, dulce Înger de blîndețe. Un cumul de suavități care Îndepărtează orice sugestie de corporalitate. Femeia din poezia agasant galantă a lui Alecsandri este o ființă coborîtă din cer („fiică a luminii sosită de la cer”). Rostul ei este să fie adorată și să producă mulțumire: „Orice te zărește e
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cît uneori impresia e că Într-adevăr se cheltuiește prea multă subtilitate În raport cu un autor sau altul: „Sentimentul securității Începe la Bolintineanu de la frontiera plăcutului, dulcelui, dalbului, desfătării, cu alte cuvinte: de la un anumit grad de corupere a matinalului, verguralului, suavității etc. «A gusta dulcea bucurieă a bea «dulcea / rouă de cerești plăceriă și, În genere, viața În acest eden dulce sugerează o Întîrziere În desfătare, o prelungire a plăcerii, o moleșire a gesturilor”. La asemenea eventuale Întrebări se poate Însă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
iubirii neîmpărtășite în viscere, și în pântece. Treptat, fratele și sora ajung să ocupe un loc similar în viața senzuală a lui Eric, în ciuda faptului că respingea toate femeile. Conrad este prezentat aproape hermafrodit, păstrând o inocență copilăroasă și o suavitate de fetiță, și curajul nesăbuit pe care obișnuia să-l manifeste ca un somnambul care se cățăra altădată pe spinarea unui taur sau a unui val. Sophie, conștientă că pierde bătălia dragostei, flirtează cu Eric, încercând să-l seducă când
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
din creștetul spicelor"; "Măduva surâsului mi-e caldă"; "E-n aer miros de dragoste viu, / Și toți trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul". Tușe argintii, solare, ademenitoare vorbesc de un senzualism sănătos, de frenezii și inocență, de exuberanță și suavități, de un ceremonial expansionist potrivit vârstei. Personalitatea de bază a poetei aceasta este. Neliniștile, scepticismul, regretele, dilemele, conștiința efemerității, sentimentul dezagregării finale reacții dând curs progresiv reflexivității sunt însemne ale personalității rotunjite ulterioare. Hotărâtoare, în cele din urmă, este imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o stare a peisajului". Timiditățile, gestica retractilă, feminitățile desuete îi sunt străine; structură deschisă, o Venus barbata independentă respingând falsele pudori și dând curs naturii feminine, ea imprimă secvențelor confesive o pasionalitate contagioasă. Dimensiunea senzorială, dorința erotică (nu lipsită de suavități), întrebările, câte sunt, aproape că exclud anxietățile. Într-un sonet din tinerețe se autodefinea la modul deziderativ o personalitate posesivă: "Neîmblânzită ca o stea lactee, / Departe, nici bărbat și nici femeie, / Măcar o dată pot să mă închipui?" Între grațios și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de șoapte și rememorări, discurs care s-ar vrea citit sau rostit în acompaniament de harpe și flaute, în lumini catifelate, scăzute. În fapt, Nicolae Dabija evoluează în prelungirea cântului eminescian, nu însă în latura lui exaltată, ci înaintând pe suavități, sacralizând și spiritualizând în căutarea sublimului. O vizită la Căpriana, magnifică mănăstire basarabeană, e prilej de planare în timpul-memorie, inclusiv într-un prezent diafanizat, aliaj de extatism și trezie calmă. Sacrul fuzionează cu erosul, luminându-l. Haidem, iubito, iar la
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
muzicală; moarte; multe; muzicalitate; nădejde; neauzită; nervoasă; nevoie; oameni; odihnă; oratorie; pace; părere; pedeapsă; pisica; plăcute; popor; poveste; prietenoasă; profesor; puternic; răsună; răsunător; răsunet; reacție; rece; recunoaștere; scenă; scumpă; sensibilitate; sfat; simț; slabă; slavă; solfegiu; spirit; spune; stranie; striga; strigă; suavitate; susul; șoapte; tăcere; taină; talentat; televizor; timbru vocal; timid; tonalitate; trai; uimitoare; undă; ușor; viață; vorbărie; vorbește; vorbi; a vorbi; vorbire; vuiet; zîmbăreț (1); 779/200/64/136/0 voie: bună (170); permisiune (82); nevoie (47); dorință (39); libertate (30
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
rezonanță: Alexa Visarion. Puțin mai târziu, tot înainte să încep studiile de Teatrologie la UNATC "I.L. Caragiale", am descoperit acel nume pe afișul unui spectacol pe care nu-l mai pot nici astăzi desprinde de imaginea piesei din care, cu suavitate și forță deopotrivă, se inspira: Steaua fără nume. La Teatrul Național, în Sala Amfiteatru, am văzut și revăzut de câteva ori o operă atât de subtilă, încât convertea sensurile lui Sebastian într-o metaforă universală despre o aceeași lume ca
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Dumnezeu cad în călimarul poetului". Arghezi e un poet nereligios care se opune zădărniciei și morții. Transcendența argheziană este o transcendență goală, iar imaginile tăcerii, nepătrunsului sunt imagini ale absenței. Impresionează în creația sa combinația expresie crudă și rafinament, "surprinderea suavității sub expresia de mahala" ( G. Călinescu). Realismul și grotescul se întâlnesc în spațiul fantastic. Arghezi este un hiper-rafinat și adamismul său trebuie înțeles din această perspectivă, și nu de pe poziția unei mentalități primitive care aruncă o privire pură asupra lumii
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
zăvoare, mucigai, din care nu lipsește totuși frumosul, o frumusețe recuperată prin vis sau amintire. Lumea închisorii este lumea valorilor confuze, poartă stigmatele răului: răul și urâtul sunt conjuncturi ale destinului. Sub expresia de mahala este surprinsă "duioasa ilaritate", "grotescul", "suavitatea", "mirosul argotic", amestecul seriozității cu bufoneria. Poezia Flori de mucigai deschide volumul omonim reprezentând o altă artă poetică argheziană, care exprimă efortul creator al artistului în vederea realizării artei. Poezia este rezultatul harului divin și al neliniștii artistice. În titlul Flori
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
simplissimei flori face parte din volumul Ce aude unicornul și exprimă relația eului liric cu lumea. Adresîndu-se elogios, eul liric privește cu detașare, ca unul care înțelege mersul lucrurilor simple. Titlul desemnează specia tradițională oda, iar metafora "simplissimei flori" semnifică suavitatea și invită la contemplație pe tema temporalității. În acest poem există două planuri: a. planul ființei în devenire; b. planul ritmului temporal. În primul plan, metafora vegetală "păpădia" trimite la sensuri existențiale, între etern și perisabil. Această idee poetică este
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
bată-i vina", "acu-i acu", la fel și rimele din termeni populari. Impresionând printr-o "expresie intelectualizată" (T. Vianu), cu reverberații filosofice, Eminescu ajunge la virtuozități verbale (rimele culte, rezultate prin folosirea numelor proprii: "Menelaos/adaos, / Istaspe/ oaspe"), la suavitatea melancolică, la armonie și la fantezia detaliului. Prin reluarea temelor, obține de fiecare dată: efecte de sunet, mișcare, culoare, iar supratema (tema timpului, a permanentei deveniri) revine obsedant, în ton elegiac. În poeme, omul este cuprins în spectacolul cosmic, în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și utilitară, dar resimte cu atît mai mult nevoia unui ideal liniștitor. Neputîndu-l crea, el l-a împrumutat unui alt ciclu de culturi, dar transformînd forța sublimantă, adică drajostea, într-un sentimentalism plat, contra-ideal pervers al combativității brutale. Excesul de suavitate face inacceptabil idealul dogmatizat și în loc să neutralizeze excesul de agresivitate, sfîrșește prin a-l stimula. Banalitatea ridicată la rangul de ideal oferă un pretext devalorizării bruște a oricărui efot de sublimare, imposibilă în absența forței combative a acceptării și respinsă
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]