195 matches
-
faptul că numai femeile cărora le-a fost scris să nu devină mame se supun acestei sinistre ceremonii. Poate că ele Își urmează bărbații pe lumea cealaltă cu speranța de a obține acolo ceea ce li se refuzase În această lume sublunară. Nu există Însă nici un obicei conform căruia și bărbații să fie arși pe rug, fie o dată cu soțiile lor, fie cu alți bărbați. Cu toate acestea, ministrul, rajahul Dhian Singh, insistă să fie ars alături de stăpânul său și de soțiile acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
ca sens față de urcarea spre cer pe muntele Purgatoriu. Cel care a coborât este același cu cel care s-a ridicat deasupra tuturor cerurilor, ca să împlinească toate 735. Inversarea spiralei de înșurubare reflectă prima cezură a cosmosului, aceea dintre lumea sublunară, supusă nașterii și morții și lumea celestă, eternă 736. Dincolo de cel de-al optulea cer al stelelor fixe, încă material și vizibil, Dante ajunge la cea de a doua cezură care îl introduce în lumea invizibilă, imaterială, ultimul sefirot, lumea
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
o scurtă discuție, inspirată de același Sober, asupra ideilor de "tendință naturală" și de stare naturală pe care le întâlnim în gândirea pre-darwinistă. Ne reamintim că Aristotel își bazează întreaga știință, inclusiv teoria despre căderea corpurilor și distincția dintre lumea sublunară și lumea celestă pe o asemenea schemă explicativă 85. Rousseau va face din "starea naturală" un concept cu valoare explicativă în filosofia morală și filosofia culturii. Dar ideea o regăsim și în filosofia naturală. Chiar Newton folosește modelul stării naturale
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
Dar mai este și altceva: clemența lui Prospero, lipsită de inferioare slăbiciuni cum este, și netributară nici unei transcendențe, se exercită ca într-o aură de suavă și luminată caritate, generozitatea lui este o împăcare cu inerentele scăderi ale condiției noastre sublunare, iar nimic nu este mai puțin întors asupra sa decât iubirile sale: pentru Miranda, pentru Ariel, cel care, slujindu-i câțiva ani spre împlinirea planurilor sale, aparținea din veșnicie unei alte ordini și trebuia să se întoarcă în neîngrădirea și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
cel al filozofiei artei. Distincția este importantă, întrucât ea delimitează de la început obiectul ca aparținând lumii, modalităților „profane“ ale revelației. Simbolul presupune unitatea metafizică dintre creat și necreat, formă și conținut, iar din punct de vedere teologic, dintre divin și sublunar. Pro blema este că opera de artă, obiect contingent, istoric, nu poate găzdui o astfel de relație. Romantismul, care exaltă natura sim bolică a artei, apelează pentru aceasta la ipoteza „sufletului frumos“, unitar, aflat în armonie cu sine și fiind
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
un puzzle, prin intermediul jocului generic al substituirii de identități. Din acest motiv, singura care contează este culpabilitatea în sine, a cărei gravitate nu se măsoară în raport cu un timp sau cu o contextualizare anume. În general, personajele își mistuie sub regim sublunar pasiunile, ca și dorința de a afla o soluție unor interogații eterne. Pe de altă parte, s-a spus că S. „scrie cu obsesia spectacolului ce urmează a deveni propriul text. Drama visează spectacolul care nu există încă și din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289521_a_290850]
-
tropot, / Cântecul s-a rupt din ceruri - / Mult mă doare gândul clopot”. Existența paradoxală a poetului, ființând în lume și totuși neaparținându-i („Îndoit prealiniștitul”) refuză să ia parte la istorie („Numele l-a scris pe apă”) întrucât întreaga realitate sublunară este creația imperfectă a unui «demiurg rău» („Blestemat model să-nceapă”); pe de altă parte, «căderea în lume» a sufletului („Cântecul s-a rupt din ceruri”) - poposit în «vârsta de fier» a creației („Dorului pierdut în fieruri”) și oprit de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
somnoroasa jale a morții, călugărul e imaginea contemplativității amare; el, bea din acesceză și mortificare, apa mării, or se îmbată de muzica undelor somnul și visarea, noaptea integratoare desăvârșind această imagine. Monarhul e androginul misterios cu fața ninsă de paloare, sublunar, înger-demon, iradiind magica sa tristețe sau puterea sa astrală"5. O senzație de hieratism, de putere secretă de dincolo de timpuri iradiază din chipurile magilor eminescieni (vezi Povestea magului..., Strigoii, Memento mori): ei par ciopliți în chiar materialul dur al stâncii
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
o fată) și „aparițiile” din antract, adică Subconștientul Artistului, Inconștientul Artistului, Spiritul inductiv, Spiritul deductiv, Fata din portret, Dama de Pică (personaj din Pușkin), Al.Dumas-tatăl. „Aparițiile” și Artistul se prind într-un joc carnavalesc năucitor, livresc și existențial, un „sublunar congres de umbre”, în care artistul „nebun”, bufon și înțelept, trebuie să-și înțeleagă viața și arta. Dialogurile dovedesc erudiție, o strălucire a replicii și a paradoxului în genul lui Oscar Wilde. În piesa lui I. Ibsen, Oscar Wilde, Shakespeare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287649_a_288978]
-
mai sever -/ Cetatea siderală în stricta-i descărnare/ Își dezvelește-n Număr vertebra ei de fier..." (Pytagora). Nu e totuși discordie între cele două planuri; ceea ce pulsează jos, în adâncul ascunderii, se reflectă sus, în deschiderea formelor. Dacă, în lumea sublunară, asistăm la o geneză incendiară, spasmodică, "peste tot în trupuri, în roci fierbinți - orgie/ De ritmuri vii, de lavă, de freamăt infinit" (Panteism), în cea supralunară, a solarității ființei, ne întâmpină armonia legănată "în ritmuri largi și grave, de corul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
noștri n-ajung,/ Sub bolțile marelui azur fierbinte", "zei limpezi,/ Hopliți ai frumosului veșnic"26, frumosul pe care îl insuflă în creații îi face pe ei înșiși cu putință ("din frumusețea noastră nasc îngerii din cer"), reflectarea lor în lumea sublunară proiectându-le imaginea pe fondul înaltului de jos al sufletului, în "vaste ceruri interioare"27. Prin urmare, a urca spre cerul sfânt e totuna cu a coborî spre cerul interior, în sufletul frumos care, ca răsfrângere speculară a înălțimii celeste
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
personale. Iar istoria autentică tocmai asta însemna: construcție subiectivă, una care să se întemeieze pe acele revelații ale experienței: "Nouă nu ne mai convine nici istoria ca știință și nici istoria ca proces și realitate, ci trăim disperați o tragedie sublunară"135. Obiectivitatea, așadar, mult visata obiectivitate a istoricilor pozitiviști nu avea ce căuta în atitudinea spontană, ocazională, selectivă și cu grad maxim de subiectivitate a cercetătorului. Ceea ce nu prezintă interes subiectiv nu face parte crede Cioran din istorie, și dacă
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
această lume. Toți pelerinii, s-ar putea spune, au câte ceva din acei vagabonzi ai absolutului. Chiar dacă nu se duc într-un anume loc neapărat pentru a trece în altă dimensiune (deși această speranță, a ieșirii cel puțin temporare din ordinea sublunară, a evadării din Valea Plângerii, e împărtășită de mulți), ei merg acolo pentru a căuta urmele unor rupturi de nivel ori ale unor scurtcircuite între sacru și profan, ale unor contacte între mundan și supramundan, între ceea ce e sortit să
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
prin poezie? Mă îndoiesc că vom asista, în viitorul apropiat sau îndepărtat, la echilibrul și armonia de care vorbiți. Acestea sunt deziderate eterne, către care spiritul poate doar tinde, dar nu-i e dat a le atinge în această lume sublunară. Iisus însuși, perfect fiind, s-a îndoit o clipă doar (pe cruce), semn de imperfecțiune. Deși poate că însăși imperfecțiunea este unul din atributele perfecțiunii... Rolul poeziei în această sarabandă eternă? Același ca al oricărui efort spiritual: atingerea perfecțiunii, adică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
bunului Dumnezeu” gnostic. Exegeza gnosticilor utilizează, cum se știe, provocarea și paradoxul. Ea reabilitează principalele personaje negative ale Bibliei, plecând de la principiul axiomatic că versiunea oficială reprezintă, de fapt, o scriere ideologică inspirată de acel Demiurg Rău, creator al lumii sublunare, vrăjmașul Dumnezeului adevărat, la care, desigur, se Închină doar ei, gnosticii. Astfel șarpele, Cain, Iuda etc. devin simboluri pozitive, Întrucât sunt opuse Demiurgului „oficial”. Diabolizat de aproape Întreaga tradiție creștină, reabilitat simbolic de câteva grupări grnostice, Iuda este consacrat erou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
contextul nostru, prin „spirit”, constituie dacă nu o trădare semantică, cel puțin o soluție arbitrară, nejustificată prin nimic. În plus, găsim un contraargument serios În chiar mitologia sethiană (Evanghelia lui Iuda fiind un „produs” sethian). Conform acestei mitologii, lumea inferioară, sublunară numără treisprezece eoni, cel de-al treisprezecelea fiind stăpânul, guvernatorul Arhontelui. Conform Apocalipsei lui Adam, altă scriere sethiană, al treisprezecelea eon corespunde creștinilor „psihici”, creștinilor „de mâna a doua”, intermediari, aflați Între „spirituali” și „hylici”. Așadar, Iuda joacă rol de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Conform Apocalipsei lui Adam, altă scriere sethiană, al treisprezecelea eon corespunde creștinilor „psihici”, creștinilor „de mâna a doua”, intermediari, aflați Între „spirituali” și „hylici”. Așadar, Iuda joacă rol de căpetenie, Îi depășește pe ceilalți apostoli, dar Într-o lume inferioară, sublunară, care nu este „lumea sfinților”. Al treilea contraargument major se leagă tocmai de această „lume” sau „generație a sfinților” (p. 37). „Într-adevăr”, spune Isus, „nici o ființă ieșită din această generație nu va vedea generația aceea, nici o oaste de Îngeri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
sfinților”. Al treilea contraargument major se leagă tocmai de această „lume” sau „generație a sfinților” (p. 37). „Într-adevăr”, spune Isus, „nici o ființă ieșită din această generație nu va vedea generația aceea, nici o oaste de Îngeri ai stelelor (din lumea sublunară) nu va domni peste generația aceea, nici o făptură născută din muritori nu-i va putea sta alături.” La p. 45, Iuda are altă viziune: el se vede pe sine Însuși persecutat și lapidat de „cei doisprezece apostoli”. Apoi vede o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
cu acoperiș de verdeață, Înconjurată de „lume bună”. Dar lui nu i se permite să intre. Isus Îi explică: steaua l-a Înșelat arătându-i Împărăția veșnică, locuită numai de sfinți, de gnosticii Împliniți. Iuda, ca toate ființele din eonul sublunar, nu va avea niciodată acces În casa contemplată. El va trebui să se mulțumească, spune Isus, cu rolul de al treisprezecelea eon, căpetenie a lumii inferioare (p. 46). Concluzia se desprinde ușor. Din datele apocrifei rezultă că Iuda beneficiază, Într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
se mulțumească, spune Isus, cu rolul de al treisprezecelea eon, căpetenie a lumii inferioare (p. 46). Concluzia se desprinde ușor. Din datele apocrifei rezultă că Iuda beneficiază, Într-adevăr, de o poziție privilegiată, dar la un nivel inferior, În universul sublunar. De asemenea, el se află „mai presus” de ceilalți apostoli, dar, Încă o dată, nu pentru că ar fi avut parte de o inițiere specială, ci pentru că-l va sacrifica pe Însuși Isus, altfel spus, va duce oroarea sacrificiului până la ultima consecință
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
dă comicul și caricatura. „Această lume a perturbației, a amestecului și a deformării ia la Caragiale forma caricaturii și a comicului. Comicul este aici expresia necesară pe care o îmbracă contrastul dintre cele două lumi. Pentru că într-o lume provincială, „sublunară”, cultura devine o comicărie, Caragiale a ales comicul, deci expresia artistică cea mai adecvată pentru dezvăluirea acestei comicării.” Există două derogări, prima deja discutată ține de faptul că intră în discuție numai lumea românească, nicio altă periferie cu expunere este-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
suie pe-orbita lumii anii vitejești pe soclu stă-n lumini ca o statuie o fiică a conștiinței românești.“ („Fiică a conștiinței românești“, Contemporanul, 8 ianuarie 1982) „Fără de ea nici cântec, nici floare, nici rod Nici grâu să germineze în sublunara glie Credința comunistă e-arcada unui pod Sub care-și împlinește întreaga Românie Mărețul vis, în frunte cu-al ei Conducător care i-a pus pe frunte a gloriei cunună credința comunistă ne proiectează-n zbor în patria luminii cu
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
mult mai vechi. Aici se găsește concentrată toată filosofia practică indiană : economia, societatea, politica ș.a. Psihologia modernă confundă transcendentul cu inconștientul, dar transcendentul reprezintă tocmai o conștiință superioară, tot ceea ce e dincolo de sfera și cuprinderea conștiinței intelectuale din zona obscură, sublunară. Transcendentul e, în termeni metafizici, înălțimea de dincolo de înălțime și profunzimea de dincolo de profunzime. Sanscritul Sak-ra înseamnă "cel puternic", deci scopul suprem al sacerdoțiului era puterea, puterea transcendentală, cunoașterea modului de a o pune în slujba ta, în forme multiple
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
începuturile cercetării mai sistematice a formelor vieții, bunăoară ale corpului omenesc, încă nu exista conștiința acestei dificultăți. J. Fernel, un anatomist din secolul al XVII-lea, susținea că trupul omului este „forma supremă și cea mai perfectă dintre toate formele sublunare“. Încă în 1840, un contemporan mai vârstnic al lui Darwin, Amboise Paré, scria că anatomia conduce în mod direct „la cunoașterea Creatorului, așa cum efectul conduce la cunoașterea cauzei sale“. În lumina observațiilor altor cercetători și a propriilor sale observații, acest
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
viață, de la altitudinea căreia să poți privi meprizant lumea "cu colcăiala ei dostoievskiană": "ŤCare vă este ideea?ť Era întrebarea cu care Noica îi făcea pe discipolii săi să tremure. Pentru că fără Ťideeť ce te făceai? Rămîneai condamnat la lumea sublunară a suflețelului, ceea ce însemna a literaturii, a artelor sau, și mai rău, ajungeai să îți pui nemijlocit problema mîntuirii". Se putea o mai convingătoare despărțire de Noica? O decepție mai exact formulată? "Armura" filosofiei cu care junele discipol credea a
Pe marginea unui jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9772_a_11097]