197 matches
-
satului romînesc de către comuniști. Nu încearcă s-o spună realist, ci ca pe un basm. Concepția lui Mălăele și a coscenaristului său, Adrian Lustig, e superb servită de scenograful Mihnea Mihăilescu (Filantropica, Orient Express), care, din decorurile de orășel american sudist rămase de la filmarea lui Cold Mountain, a reușit să conjure ideea platonică de sat romînesc, și de directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile, care a făcut ca soarele să se gudure pe lîngă camera lui ca un cățel pe lîngă
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
dealuri și podișuri, de climă mai temperată, de populație majoritară albă. Statele din sud sunt cele mai bogate, mai industrializate, mai dezvoltate. De la federalizarea Braziliei datorită discrepanței nete de dezvoltare dintre nordul sărac și sudul bogat, cam în fiecare deceniu "sudiștii" au declanșat câte o mișcare de independență față de restul țării, dispunând de programe, constituții și chiar drapele ale viitoarei zone independente. "Revoluționarii" din sud, respectiv din statele Sao Paulo, Parana, Rio Grande do Sul și Santa Catarina, își motivau protestele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
a vorbi și în gesturi o șmecherie nefirească la unul care se pretinde a fi din nord. Ai noștri (ea însăși e din părțile Rădăuțiului) sînt pe cît de direcți, pe atît de loiali. Ăsta e mai curînd din familia „sudistului” G.: dă mîna cu tine, e surîzător, dar la o adică te „luxează”. *Furtuna de aseară a curățat parcul de uscături. Azi dimineață, pe fiecare alee erau zeci de bucăți de lemne groase și sumedenie de vreascuri. Existența lor era
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
apariția ramurii imaginare a ucroniei*, odată cu textul eponim al lui Charles Renouvier (1876). Ucronia abordează un ireal al trecutului, punând întrebarea: "Ce s-ar fi întâmplat dacă?". Dacă Invincibila Armada ar fi acostat în Anglia (Pavana, Keith Roberts, 1968)? Dacă sudiștii ar fi câștigat Războiul de Secesiune (Bring the Jubilee ⁄ Pe aripile timpului, Ward Moore, 1953)? Vom întâlni un excelent exemplu de ucronie modernă în Roma Eterna (Robert Silverberg, 2004), o ficțiune în care nici creștinismul, nici islamul n-au existat
Genul Science Fiction by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
ca scriitor s-a produs în anii 70', în revista România literară, sub girul lui Geo Dumitrescu. Cărți a publicat abia după 1989: Hiprodomul cailor de mare, parodii, Pitești, Ed. Calende, 1993, Victoria cotidiană, versuri, Pitești, ed. Calende, 1994, Noi, sudiștii, versuri, Pitești, Ed. Calende, 1995 (volum realizat împreună cu Marin Lupșanu), Evadarea din vis, note de călătorie, București, Ed. Agora, 1995, Mesaje pe robot, versuri, București, Ed. Cartea Românească, 1999, Parodii optzeciste, Pitești, Ed. Paralela 45, 2000. Este și autorul a
CINE ESTE LIVIU CAPȘA? by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16625_a_17950]
-
" " (în engleză, în original, A Streetcar Named Deșire) este o piesă scrisă de autorul american Tennessee Williams. Intrigă piesei gravitează în jurul conflictului ideologic și cultural dintre Blanche DuBois, o veche sudista, afișând o prețiozitate dusă până la ridicol și Stanley Kowalski, un reprezentant al clasei muncitoare în ascensiune a orășenilor imigranți. "Un tramvai ... " a apărut la scurt timp după primul succes cu adevarat mare a lui Williams, "Menajeria de sticlă" ("The Glass
Un tramvai numit dorință () [Corola-website/Science/301415_a_302744]
-
Vin Mariani, care conținea nucă de kola și damiana și pe care l-a numit Pemberton's French Wine Coca. O dată cu creștea îngrijorării publice privind dependența de droguri, depresia și alcoolismul în rândul veteranilor și a neurasteniei în rândul femeilor sudiste irascibile, produsul lui medical a fost promovat ca fiind foarte benefic pentru "doamne și toți cei a căror loc de muncă sedentar cauzează neurastenie, probleme ale stomacului, intestinelor și rinichilor, precum și cei care au nevoie de un fortifiant și de
John Pemberton () [Corola-website/Science/300069_a_301398]
-
fără sclavi, principala forță de muncă. Disputa se întețise din nou după Războiul mexicano-american din 1848, când noile teritorii obținute - California, New Mexico, Texasul-urmau să fie incorporate în Uniune ca state. Nordiștii doreau sa interzică sclavia în toate statele, iar sudiștii nu erau de acord, pretinzând că fiecare stat să aibă putere de decizie individuală. Neînțelegerile interne au slăbit Partidul Democrat aflat la putere, în timp ce la noul partid, Partidul Republican aderau grupări politice diverse ce militau împotriva sclaviei. În 1860, pentru
Istoria Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/299867_a_301196]
-
10 state (Mississippi, Florida, Alabama, Georgia, Lousiana, Texas, Virginia, Arkansas, Tennessee și Carolina de Nord) se alătură protestului, părăsind Uniunea, iar în februarie 1861, formează Statele Confederative ale Americii, cu propria constituție și propriul președinte, Jefferson Davis. Cele 11 state sudiste care formau Confederația aveau potențial militar slab, dar aveau avantajul unor generali buni și al unui spirit de luptă înflăcărat. La 12 aprilie 1861, trupele din Carolina de Sud deschid focul asupra nordiștilor staționați în fortul Sumter din Charleston, marcând
Istoria Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/299867_a_301196]
-
Grant comandant suprem al forțelor nordiste. La 9 aprilie 1864, la Appomattox, Virginia, Grant îl obliga pe generalul Confederației, Robert E. Lee să capituleze încheind astfel războiul. Cinci zile mai târziu, Lincoln era împușcat la Washington de actorul Booth, un sudist fanatic. La 18 decembrie 1865, sclavii sunt eliberați prin cel de-al 13-lea amendament. La fel ca Lincoln, succesorul său, Andrew Johnson (1865-1869) pleda pentru o politică de reconstrucție și reconciliere cu Sudul patriarhal, care era atât de înapoiat
Istoria Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/299867_a_301196]
-
puțin pentru a le pregăti pentru acest nivel de comandă. Acesta era cea de-a doua incursiune a lui Lee în Nord. Cea anterioară s-a încheiat în cea mai sângeroasă zi din istoria Americii, Bătălia de la Antietam (numită de sudiști Bătălia de la Sharpsburg), în Maryland pe 17 septembrie 1862. Pierderile totale din această bătălie au depășit 23.000 de persoane. În scopul de a masca mișcarea armatei în Valea Shenandoah, în vestul Maryland și Pennsylvania centrala, Lee depindea de renumitul
Bătălia de la Gettysburg () [Corola-website/Science/307048_a_308377]
-
pentru a-i elimina pe americani. La 25 septembrie 1950, capitala Seoul a fost recapturată de forțele Coreei de Sud și cele americane, raidurile aeriene distrugând cea mai mare parte a tancurilor și artileriei nord-coreene. După o desfășurare favorabilă a evenimentelor pentru sudiști, armata chineză a intervenit alături de Coreea de Nord, intrând cu trupele în Coreea de Sud, la data de 19 octombrie 1950, înclinând balanța victoriei spre Coreea de Nord. Totul s-a încheiat, în final, cu un armistițiu între Coreea de Nord și Coreea de Sud, fiind restabilite granițele inițiale, cele
Războiul din Coreea () [Corola-website/Science/308167_a_309496]
-
creștere a imigrației, dar mult mai puternică. Savannah este astăzi unul dintre cele mai diversificate și mai cosmopolite orașe din Sud. În timpul Războiului de Secesiune, Savannah era un oraș cu 22.000 de suflete, al șaselea oraș principal al confederației sudiste și un mare port strategic. Circa 40% din toți sclavii de culoare vânduți în SUA până la abolirea sclaviei au trecut prin piața de sclavi din Savannah. Conform mercurialului de prin anii 1860-65 (afișat la muzeul local, pe locul unde se
Savannah, Georgia () [Corola-website/Science/306816_a_308145]
-
(""Imnul de bătălie al republicii"") este un imn patriotic american. Cântecul a devenit popular în timpul Războiului Civil American, fiind folosit de armata din Nord. Muzica a fost compusă de un sudist, William Steffe din Carolina de Sud, în 1855, iar versurile au fost scrise de Julia Ward Howe în decembre 1861, la câteva luni de la începutul războiului. """" este conoscut și ca imnul neoficial al Partidului Republican din SUA, în timp ce ""Happy Days
The Battle Hymn of the Republic () [Corola-website/Science/308295_a_309624]
-
aprilie 1865, Grant a reușit să înconjoare forțele lui Lee în și aproape a încercuit Petersburgul, iar guvernul confederat a evacuat Richmondul. După câteva zile, când orașul a căzut, Lincoln a vizitat capitala confederată învinsă; în timp ce se plimba prin oraș, sudiștii albi erau indiferenți, dar sclavii eliberați l-au primit ca pe un erou. La 9 aprilie, Lee s-a predat lui Grant la și războiul a luat practic sfârșit. În timp ce războiul continua, Lincoln a candidat pentru realegere în 1864. Lincoln
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
un om cu calități remarcabile. Schwartz susține că reputația lui Lincoln a crescut încet la sfârșitul secolului al XIX-lea până în (1900-anii 1920) când a devenit unul dintre cei mai venerați eroi ai istoriei americane, acceptat ca atare și de sudiștii albi. Apogeul a fost atins în 1922, când a fost inaugurat Memorialul Lincoln pe Promenada din Washington. În epoca New Deal, liberalii l-au cinstit pe Lincoln nu atât ca omul realizat prin forțe proprii, sau ca marele președinte din
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
asigurat însă nominalizarea din primul tur de scrutin. El l-a ales drept partener de candidatură pe guvernatorul statului Maryland Spiro Agnew, alegere care Nixon credea că va uni partidul, făcând apel atât la moderații din Nord cât și la sudiștii dezamăgiți de democrați. Adversarul democrat al lui Nixon la alegerile generale a fost vicepreședintele Hubert Humphrey, care fusese nominalizat la o convenție marcată de proteste violente. De-a lungul campaniei, Nixon s-a prezentat ca o figură a stabilității într-
Richard Nixon () [Corola-website/Science/302377_a_303706]
-
au conectat în spațiu. Nixon credea că creșterea puterii sale atinsese apogeul într-un moment de . „” democrat fusese de multă vreme o sursă de frustrare a ambițiilor republicanilor. Goldwater câștigase câteva state din Sud opunându-se dar îi înstrăinase pe sudiștii mai moderați. Eforturile lui Nixon de a obține susținerea Sudului în 1968 au fost diluate de candidatura lui Wallace. În primul său mandat, el a urmat o , încercând să adapteze unele politici, cum ar fi planurile de desegregare, în așa
Richard Nixon () [Corola-website/Science/302377_a_303706]
-
cel de-al doilea oraș ca mărime al statului manifestă influențe mai mult sud-vestice, mid-vestice și sudice. Influența sudică, conferind un anumit șarm specific, se manifestă mai puternic în sud-estul Oklahomei. Această parte a statului a fost populată de mulți sudiști care au fugit din calea armatelor Uniunii, mai ales în perioada de după Războiul Civil, fapt care i-a și atras denumirea de "Micul Dixie", conform originalului, Little Dixie. Oklahoma a devenit cel de-al 46-lea stat al Uniunii la
Oklahoma () [Corola-website/Science/304059_a_305388]
-
Free Soil în 1848, cel Republican în 1854, Uniunea Constituțională în 1860). În 1860, ultimul partid național rămas, Partidul Democrat, s-a rupt pe linii teritoriale. Atât Nordul, cât și Sudul erau influențate de ideile politice ale lui Thomas Jefferson. Sudiștii puneau accent, în ce privește cu sclavia, pe drepturile statelor în raport cu guvernul federal, idei menționate în Rezoluțiile Kentucky și Virginia ale lui Jefferson. Nordiștii, de la aboliționistul William Lloyd Garrison până la liderul republican moderat Abraham Lincoln puneau accent pe declarația lui Jefferson că
Războiul Civil American () [Corola-website/Science/304158_a_305487]
-
devenit unul din cei mai acerbi apărători ai Cauzei Pierdute. Președintele confederat Jefferson Davis și-a schimbat și el părerile, de la a spune că războiul a fost cauzat de sclavie la a spune că drepturile statelor au reprezentat cauza. În vreme ce sudiștii foloseau adesea argumentele bazate pe drepturile statelor în apărarea sclaviei, uneori rolurile erau inverse, atunci când sudiști cereau legi naționale de apărare a intereselor lor în raport cu Interdicția Discuției și cu Legea Sclavilor Fugari din 1850. În aceste chestiuni, nordiștii erau cei
Războiul Civil American () [Corola-website/Science/304158_a_305487]
-
schimbat și el părerile, de la a spune că războiul a fost cauzat de sclavie la a spune că drepturile statelor au reprezentat cauza. În vreme ce sudiștii foloseau adesea argumentele bazate pe drepturile statelor în apărarea sclaviei, uneori rolurile erau inverse, atunci când sudiști cereau legi naționale de apărare a intereselor lor în raport cu Interdicția Discuției și cu Legea Sclavilor Fugari din 1850. În aceste chestiuni, nordiștii erau cei care voiau să apere drepturile statelor lor. Aproape în întregime, criza interregională a implicat sclavia, începând
Războiul Civil American () [Corola-website/Science/304158_a_305487]
-
nesclavagiste „proclamă înjositoarea doctrină a egalității tuturor oamenilor, indiferent de rasă sau culoare”, și că rasa africană era „pe drept privită ca rasă inferioară și dependentă”. Secesionistul E. S. Dargan din Alabama a spus că emanciparea i-ar face pe sudiști să se simtă „demoralizați și degradați”. Începând din anii 1830, conducerea Poștei Federale a refuzat să mai transporte pamflete aboliționiste către statele din Sud. Profesorii proveniți din Nord și suspectați de înclinații aboliționiste erau expulzați din Sud, iar literatura aboliționistă
Războiul Civil American () [Corola-website/Science/304158_a_305487]
-
conducerea Poștei Federale a refuzat să mai transporte pamflete aboliționiste către statele din Sud. Profesorii proveniți din Nord și suspectați de înclinații aboliționiste erau expulzați din Sud, iar literatura aboliționistă era interzisă. Când republicanii au declarat că nu sunt aboliționiști, sudiștii au respins această apărare. Și Nordul se simțea amenințat, după cum constată Eric Foner, „nordiștii ajunseseră să vadă sclavia ca pe antiteza unei societăți bune, și ca pe o amenințare la adresa valorilor și intereselor lor fundamentale”. Carolina de Sud a adoptat
Războiul Civil American () [Corola-website/Science/304158_a_305487]
-
să se separe, dar eu nu am nici o putere de a-l opri.” Un sfert din armata americană—întreaga garnizoană din Texas—a fost predată forțelor statelor secesioniste de către generalul David E. Twiggs, care a trecut de partea Confederației. Întrucât sudiștii au renunțat la locurile lor din Senat și din Camera Reprezentanților, secesiunea a permis republicanilor să adopte legi care fuseseră blocate de senatorii sudiști înainte de război, inclusiv Taxa Morill, Legea Morill care dădea unor instituții de învățământ pământ federal, Legea
Războiul Civil American () [Corola-website/Science/304158_a_305487]