339 matches
-
și pretutindeni, practici rituale sau de exorcism. A. Freud îi descrie variațiile plecând de la exemplul copiilor care au fost victime de război, întâlniți la terapie (Sandler, 1985/1989). Ea va sublinia, în plus, rolul important al acestui mecanism în constituirea supraeului. Lucrările Annei Freud aveau să deschidă calea spre studiul diverselor modalități ale procesului de identificare avute în vedere de teoriile kleiniene, mai cu seamă identificarea proiectivă. Contribuția lui Lagache (1962b/1982) se referă la participarea identificării cu agresorul la constituirea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pentru a încerca să provoace abreacția traumatismului (Freud, 1920/1981). Demersul va fi însă inutil în cazul acestei paciente, de vreme ce el nu va împiedica instalarea la vârsta adultă a unei nevroze obsesionale, aflată în legătură cu o culpabilitate mult prea intensă a supraeului. Putem astfel presupune că „alegerea”atitudinilor sexuale, traduse în act de către pacientă în relația cu alte fetițe, se află în legătură cu dezvoltarea libidinală pe care a fost nevoită să o parcurgă, copil fiind. Identificarea cu agresorul se situează în punctul de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
un mecanism de apărare, având în vedere faptul că, pentru a evita necesitatea separării de cel decedat, îndoliatul și-l asumă. Mai târziu, Freud îi conferă introiecției un rol mai important, subliniind locul pe care ea îl ocupă în construirea supraeului și declinul complexului oedipian (1921/1981, 1923/1981 și 1933/1984), permițând interiorizarea funcțiilor și principiilor parentale. În „Negarea” (1925a/1985), vom regăsi tema introiecției compensatorii a unei pierderi sau unei lipse. Deși Freud și contemporanii săi - inclusiv K. Abraham
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
toxicoman care evocă ultima sa tentativă de suicid prin ingestia de permanganat de potasiu, echivalent ca efect cu soda caustică (Chartier, 1993). Pulsiunea de moarte atacă aici de la rădăcină activitatea de încorporare. Distincția între introiecția în eu și introiecția în supraeu (Heimann, 1952/1980) permite detectarea diferitelor patologii introiective. Un copil care ar recurge fără discriminare la introiecție ar rămâne, în opinia lui Heimann, „o cochilie plină de roluri și de imitare”, fără a fi capabil să-și construiască personalitatea, cum
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de imitare”, fără a fi capabil să-și construiască personalitatea, cum bine a subliniat Winnicott folosind noțiunea de „fals self”. În sens opus, un copil care ar interioriza excesiv interdicțiile parentale ar dezvolta o personalitate ținută sub cheie de un supraeu atotputernic. Putem evoca aici hipermaturitatea de care dau dovadă unii copii care sunt astfel opusul persoanelor narcisice imature. Cunoaștem, de la Freud (1917b/1968) încoace, rolul introiecției în melancolie, constând într-o retragere în eu a libidoului atașat unui obiect iubit
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cu igiena mentală și sănătatea. Explicația dată de Freud are un punct comun cu precedenta. Ceea ce Hesnard numește „etică personală sadică”, Freud (1924b/1974) descrisese deja, calificând conștiința morală a masochiștilor morali ca „deosebit de sensibilă” și precizând câteva dintre caracteristicile supraeului lor: dur, crud, implacabil, ostil, de o rigoare excesivă. Aceste caracteristici, menționează Freud, sunt legate atât de o educație severă, cât și de unele avataruri în rezolvarea complexului oedipian (1933/1984). De asemenea, Freud (1940/1967) admite ideea că, la
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
războaiele sfinte, dreptatea și Dumnezeu sunt întotdeauna de partea propriului grup, iar reaua-credință și diavolul, în tabăra inamică.” După cum subliniază Laplanche și Pontalis (1967), „raționalizarea găsește puncte solide de sprijin în ideologiile constituite - morala comună, religii, convingeri politice etc. -, acțiunea supraeului venind aici să întărească apărările eului”, într-atât este de adevărat că „omul nu e un animal care raționează, ci unul care raționalizează” (Aronson, în Beauvois și Joule, 1981). Istorictc "Istoric" În cele câteva rânduri consacrate lui Jones, cu ocazia
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
comunicare. Prin urmare, regresia ca mecanism de apărare se dovedește a fi de o importanță fundamentală prin funcția sa intrapsihică și interpersonală. Ea se prezintă într-o evidentă diversitate de configurații, întrucât cele trei instanțe ale personalității (sinele, eul și supraeul) pot recurge inconștient la ea. Chiar dacă, de-a lungul întregii vieți, trebuie să întreprindem în mod constant un anume efort pentru a ne feri să regresăm înspre unul sau altul dintre momentele trecutului, să spunem totuși, în încheiere, că regresia
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
situațiile traumatizante îi pot provoca plăcere. Ca urmare, prin triumful narcisismului, eul își afirmă invincibilitatea „fără a abandona terenul sănătății psihice”, subliniază Freud, ceea ce diferențiază umorul de omnipotența psihotică. Acest tur de forță se poate produce datorită sprijinului oferit de supraeu, instanță cel mai adesea represivă, dar care își pierde aici rolul obișnuit de judecător sever pentru a-l juca pe acela al unui părinte plin de solicitudine, care-și liniștește copilul îngrijorat: „Iată, privește această lume care pare așa de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
unui obiect, a unui copil diform) revelează temerile și angoasele. Cel ce visează se teme de ceea poate să facă. Are un sentiment puternic de culpabilitate sau o stimă de sine scăzută. Sau are gânduri reprobabile, scandaloase, cel puțin pentru supraeu, adică pentru conștiința morală. Un asemenea subiect se percepe adesea ca un monstru. Luptă cu un anumit aspect al personalității sale. În schimb, dacă nu «iese» nimic, este vorba despre eforturi inutile, de sacrificii sterile. Pentru o interpretare mai subtilă
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
Ea aduce existenței sale o dimensiune elevată. Când în vis apare o oaie pierdută sau este diformă, jupuită etc. se pune accentul pe rătăcirea persoanei. Ea este precum oaia râioasă descrisă în Biblie. Merge pe căi greșite, cel puțin pentru supraeul său, adică pentru conștiința sa morală. Cameleon În vis, cameleonul este, în principiu, simbolul inconstanței și al disimulării. Exprimă atitudinea echivocă a subiectului sau a mediului în care trăiește. Cerb Departe de fragilitatea căprioarei și a puiului acesteia, cerbul simbolizează
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
subiect sau obiect este cel ce visează. Pe de altă parte, pisica reprezintă prin excelență independența, ceea ce înseamnă dorința subiectului de a se elibera, de a se rupe din lanțurile care îl țin în loc. Această dorință poate fi percepută de către supraeu ca revelând o problemă de socializare și dă visului un caracter amenințător sau neplăcut. În sfârșit, termenul de pisică mai desemnează în limbaj argotic sexul feminin. Visul poate căpăta în acest caz un sens în plan sexual, dar mai curând
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
aceasta, pentru a-și putea exploata talentul. Porc În imaginar, porcul este strâns legat de murdărie și vulgaritate. Descrie comportamentele primare, lipsite de rafinament și de subtilitate. Este și simbolul lăcomiei, al poftei și insațiabilității libidoului. Reprezintă dorințele percepute de supraeu ca fiind reprobabile și impure, mai ales cele referitoare la sexualitatea subiectului (un film pornografic este calificat drept porcos la fel ca și o povestioară fără perdea). Simbolismul puternic negativ al porcului prezintă însă și nuanțe: - în imaginea scroafei: simbol
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
de scroafă; - în imaginea porcului, așa cum o găsim în basme: purcelușii exprimând vulnerabilitatea ființei în raport cu atacurile repetate ale lupului. Dihor Mai ales mirosul lui dezgustător îi dă dihorului semnificația în vis. Exprimă repulsia și dezgustul inspirate de pulsiunile percepute de către supraeu drept reprobabile sau de atitudinea celor care calomniază, înșală sau îi fac rău celui care visează. Șobolan, șoarece Șobolanul și șoarecele prezintă un simbolism diametral opus: - șobolanul evocă murdăria, distrugerea și moartea; - șoarecele, subtilitatea, finețea și inteligența. În afară de mărime, emoțiile
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
nebănuite a personalității. În funcție de impresia resimțită, plăcută sau neplăcută, subiectul este gata să se confrunte sau nu cu adevărul. Jenă, tulburare, rușine Aceste emoții sunt reveleatoare pentru o culpabilitate manifestă sau latentă, adică conștientă sau inconștientă. Ele sunt inspirate de supraeul subiectului. A fi jenat ori a-i fi rușine dezvăluie un conflict între pulsiuni și conștiința morală interiorizată (supraeul). Scena onirică trimite pe cel ce visează la lucrurile interzise din viața lui, la limite și la educația morală, socială și
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
Jenă, tulburare, rușine Aceste emoții sunt reveleatoare pentru o culpabilitate manifestă sau latentă, adică conștientă sau inconștientă. Ele sunt inspirate de supraeul subiectului. A fi jenat ori a-i fi rușine dezvăluie un conflict între pulsiuni și conștiința morală interiorizată (supraeul). Scena onirică trimite pe cel ce visează la lucrurile interzise din viața lui, la limite și la educația morală, socială și religioasă pe care a primit-o. În funcție de scenariul visului, acesta poate conține natura și intensitatea conflictului, îi poate conferi
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
vedere tendințele de manifestare ale eului, așa cum rezultă din schema următoare. În această schemă se poate remarca faptul că eul personal manifestă patru categorii de tendințe fundamentale, care stau la baza formării tipurilor psihomorale: 1Ă tendința de superioritate În raport cu valorile supraeului moral, caracterizată prin dorința de putere, autoritate, dominanță, dorința de a se impune În fața celorlalți. În plan axiologic, acest tip ilustrează și Împlinește valorile ideale, sacrificiul de sine, expansivitatea și eroismul; Tendință de superioritate Zona tipurilor teoretice (pasiveă Tendință anxioasă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
comunică celorlalți. Tendințele psihologice ale eului personal delimitează două zone, În care distingem două clase principale de tipuri psihomorale, și anume: tipurile active sau pragmatice și tipurile pasive sau teoretice. I. Tipurile pasive Aceste tipuri psihomorale sunt raportate la funcțiile supraeului și se orientează către trecut. Ele privesc idealurile persoanei și tendințele conservatoare ale acesteia. În cadrul grupei tipurilor pasive distingem următoarele două forme: 1. Tipul idealist Acesta este tipul eroului care ilustrează și Împlinește valorile idealurilor morale, mergând până la dăruirea de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
care ilustrează și Împlinește valorile idealurilor morale, mergând până la dăruirea de sine. El este tipul personajului exemplar care acceptă autosacrificiul pentru realizarea idealurilor pe care le pune mai presus decât propria persoană. Se consideră predestinat pentru această misiune. Corespunde valorilor supraeului moral. 2. Tipul altruist Acesta este tipul educatorului. El este caracterizat prin spiritul altruist, de dăruire. Iubește ordinea, disciplina, echilibrul și stabilitatea. El Își construiește acțiunile pe baza valorilor tradiționale pe care le cultivă și le transmite În mod metodic
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
principal de Înclinațiile psihologice ale eului personal, care manifestă o anumită tendință. Fiecare tip uman este rezultatul influenței unei anumite componente cu caracter dominant, al personalității respective, totul depinzând În final de echilibrul de forțe sufletești, de energia psihică dintre supraeu și inconștient, care se descarcă asupra eului personal. Orientarea către trecut sau către viitor depinde În egală măsură atât de supraeu (trecutulă, cât și de inconștient (viitorulă. Aceste tipuri psihomorale sunt, În primul rând, expresia unei anumite „Înclinații” a eului
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
cu caracter dominant, al personalității respective, totul depinzând În final de echilibrul de forțe sufletești, de energia psihică dintre supraeu și inconștient, care se descarcă asupra eului personal. Orientarea către trecut sau către viitor depinde În egală măsură atât de supraeu (trecutulă, cât și de inconștient (viitorulă. Aceste tipuri psihomorale sunt, În primul rând, expresia unei anumite „Înclinații” a eului persoanei respective către o anumită „tendință de valorizare” a potențialului sufletesc. Astfel: aă nevoia de a se remarca prin acte exemplare
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
după care să fie evaluat În societate are o importanță majoră. Această problemă a „imaginii de sine”, a modului de a apărea al propriului eu În fața celorlalți este una dintre problemele centrale ale psihologiei morale. Ea are la bază pulsiunile supraeului, adesea, manifestate sublimativ sub forma unor pure fantasme sau fabulații, care se impun persoanei cu mai multă forță decât realitatea propriei și persoane și vieții. De regulă, fiecare individ Își construiește o „biografie paralelă” care este fie exagerarea, fie schimbarea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
sale cu ceilalți. La factorii mai sus menționați, care reprezintă elementele ce contribuie la formarea tipurilor psihomorale, trebuie să mai adăugăm și mobilurile personalității care impun individului un anumit sens În viață. Aceste „mobiluri” Își au originea tot În pulsiunile supraeului, de natura lor depinzând d orientarea către formarea sau dezvoltarea unui anumit tip psihomoral. Aceste mobiluri sunt următoarele: aă nevoia de a avea, de a acumula pentru sine, care corespunde egoismului, egocentrismului persoanei; bă nevoia de a oferi, mergând chiar
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
fugi, de a evada, dorința de căutare sunt proprii acțiunilor idealiste; dă nevoia de a domina, de a fi ascultat de ceilalți, de a influența și de a-și impune voința celorlalți este specifică pasionalului. Din combinarea acestor pulsiuni ale supraeului cu elementele constructive ale persoanei și vieții acesteia, se pot deduce natura tipurilor psihomorale umane. În sensul acesta, am distins patru grupe de tipuri umane, fiecăruia corespunzându-i câte două tipuri psihomorale, pe care le-a detaliat anterior și le
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Tipul idealist cuprinde tipurile psihomorale eroului și sfântului. Aceste tipuri sunt caracterizate prin devotamentul pentru scopuri Înalte, pentru Îndeplinirea unor idealuri imediate (eroulă sau a unor idealuri transcendente (sfântulă. Ambii sunt dominați de pulsiunile ideale, morale și spirituale, de virtuțile supraeului. Spre deosebire de tipurile revoluționarului și bovaricului, care neagă valorile morale, Înlocuindu-le cu cele corespunzătoare utopiilor negativiste, eroul și sfântul luptă pentru impunerea valorilor morale și spirituale și pentru triumful lor apoteotic, ceea ce reprezintă, de fapt, tot o formă sublimată a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]