559 matches
-
altele exprimate în capitolul de față, v. unele lucrări ale lui Mircea Eliade. Acesta atrage deseori atenția asupra importanței prelucrării vechilor mituri în literatură, ca si asupra concordanței între "descoperirile" moderne ale lui T. S. Eliot, James Joyce ori ale suprarealiștilor, cu privire la funcțiile conștiinței sau ale inconștientului, si unele "tehnici" ale gîndirii arhaice și mitice (Le Chamanisme, Paris, 1951, trad. germ. Ziirich, 1957, trad. engl. New York, 1964; Le mythe de Veternel retour, Paris, 1949 ; Trăite de l'histoire de religions, Paris
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
Wagner, César Franck, Claude Debussy, iar în plastică la Auguste Rodin, Gustave Moreau ș.a. Sunt menționați, în linia rafinării și a diversificării experienței simboliste în lirica nouă, Gabriele D’Annunzio, expresionistul Richard Dehmel, Rainer Maria Rilke și hieraticul Stefan George, suprarealiștii André Breton, Charles Cros, cum, din aceeași perspectivă, este ca și condamnată teatralitatea futurismului lui F.T. Marinetti. În 1922-1923, într-o serie de eseuri consacrate direcției „fanteziste” a noii poezii, romanului și teatrului francez, Mia Frollo îi prezintă, cu o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290552_a_291881]
-
doar a literaturii, a artelor, ci a întregii existențe, individuală și socială. Opunând spiritului dadaist anarhic și pur negativist acțiunea constructivă organizată, ei întemeiază un „birou” de cercetări suprarealiste, care, în loc de „Littérature”, editează în 1924 revista „La Révolution surréaliste”. Activitatea suprarealiștilor - al căror număr crește mereu, prin ralierea unor scriitori și artiști plastici ca René Char, Henri Michaux, Raymond Queneau, Salvador Dalí, Luis Buñuel, Georges Hugnet, Georges Sadoul, Hans Arp, Yves Tanguy, Man Ray, René Magritte, Giorgio De Chirico, Pablo Picasso
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290021_a_291350]
-
III-a și, fidel stalinismului, îmbrățișează realismul socialist. Cu timpul, exemplul său va fi urmat de mulți alții, de la Paul Éluard la Georges Sadoul, cineastul. Încetul cu încetul, gruparea se dezagregă, iar al doilea război mondial îi pune capăt. Unii suprarealiști (Aragon, Éluard, Dalí, Picasso, Prévert ș.a.) aveau să se afirme însă și mai târziu, individual, cu noi opere viabile. S., diferențiat sau nu de celelalte curente de avangardă, a acționat și în alte literaturi, modelând sau orientând doar temporar creația
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290021_a_291350]
-
atotputernicia visului”, în „jocul dezinteresat al gândirii”. Sensul formulărilor laconic rezumative se precizează în contextul întregului discurs, corelat cu alte scrieri teoretice bretoniene, precum Second manifeste du surréalisme (1929) și Prolégomènes à un troisième manifeste du surréalisme ou non (1942). Suprarealiștii năzuiau, ca altădată Arthur Rimbaud, să schimbe întreaga existență și înțelegeau să o facă prin provocarea unei „crize de conștiință” generalizate. Admițând, cu marxiștii, că un asemenea obiectiv presupunea și modificarea ordinii sociale, promotorii curentului considerau „problema acțiunii sociale” doar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290021_a_291350]
-
că un asemenea obiectiv presupunea și modificarea ordinii sociale, promotorii curentului considerau „problema acțiunii sociale” doar o ipostază a unei „probleme mai generale”, aceea a „expresiei umane sub toate formele”. Lăsând militanților politici sarcina de a combate pe plan social, suprarealiștii își asumau „misiunea” legată de „problemele iubirii, ale visului, ale nebuniei, ale artei și ale religiei”. Nu fără a-și face o „dogmă” din „nesupunerea totală”, din „sabotaj”, din faptul de „a nu mai aștepta altceva decât violență”, ei găseau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290021_a_291350]
-
se confundă cu cel mallarméean, identificat cu neantul, dar nici cu acela al spiritelor religioase, ce implică o unio mistica cu divinitatea. Spiritul gândirii lui Breton și al adepților săi este eminamente laic. Perfect profan e și caracterul atribuit de suprarealiști „miraculosului”, pentru care doctrinarul lor pledează, afirmând că „miraculosul e totdeauna frumos, orice miraculos e frumos, și numai miraculosul e frumos”. Suprarealiștii au în vedere ceea ce, după ei, este fascinant prin singularitate în viața de fiecare zi. Potrivit unor repetate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290021_a_291350]
-
Spiritul gândirii lui Breton și al adepților săi este eminamente laic. Perfect profan e și caracterul atribuit de suprarealiști „miraculosului”, pentru care doctrinarul lor pledează, afirmând că „miraculosul e totdeauna frumos, orice miraculos e frumos, și numai miraculosul e frumos”. Suprarealiștii au în vedere ceea ce, după ei, este fascinant prin singularitate în viața de fiecare zi. Potrivit unor repetate specificări din cele două manifeste ale s., și nu numai de acolo, sfera acțiunilor nu numai că depășește literarul, ci îl exclude
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290021_a_291350]
-
stil, de literatură, de artă sunt considerate incompatibile cu apartenența la s., iar cei ce le afișau erau eliminați din grupare. „Noi nu avem talent”, susține Breton. Împărtășind opinia lui Lautréamont că „poezia trebuie făcută de toți, nu de unu”, suprarealiștii urmăresc nu să făurească „opere”, ci să producă „texte” exprimând viața interioară a indiferent cui, în întreaga ei autenticitate. Întrucât existența în societate impune, după Freud, disimularea mișcărilor sufletești de adâncime, cenzurarea pulsiunilor inerente ființei, cele de natură sexuală în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290021_a_291350]
-
în afara conștientului: în vis, în condiții de imaturitate sau de senectute, de sistare în vreun fel a funcționării conștiinței. Toate demersurile suprarealiste vor avea, în consecință, drept scop obținerea de supape prin care să poată țâșni conținuturile inconștientului. Pentru aceasta, suprarealiștii colecționează producții scriptice sau orale, precum și desene ale unor copii, bătrâni și alienați mintali, își povestesc sau scriu rapid visele, hipnotizează și se lasă hipnotizați, practică scrierea automată. Scriind și pictând, ei se abandonează „hazardului obiectiv”. „Dicteul automat” e o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290021_a_291350]
-
visele, hipnotizează și se lasă hipnotizați, practică scrierea automată. Scriind și pictând, ei se abandonează „hazardului obiectiv”. „Dicteul automat” e o variantă a procedării dadaiste de a decupa cuvinte din ziare și a le amesteca, deosebirea constând în aceea că suprarealiștii încredințează paginii albe, ca în stare de transă, orice iese de sub instrumentul de scris. „Scrieți repede - își instruiește Breton discipolii - fără subiect preconceput, destul de repede pentru a nu reține și a nu fi tentați să vă recitiți. Prima frază va
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290021_a_291350]
-
cititorii, în al său Traité du style (1928): „Si vous écrivez, suivant une méthode surréaliste, de tristes imbécilités, se sont de tristes imbécilités. Sans excuses...”. Cât privește oroarea de literatură, s-a dovedit a fi o simplă poză. Aproape toți suprarealiștii au devenit, mai devreme sau mai târziu, „literatori”, ba chiar militanți. Aragon a publicat nu doar poeme explicit angajate politic, ci și romane. La noi, aproape toți suprarealiștii și-au pus scrisul, după 1948, în serviciul comunismului, lepădându-se de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290021_a_291350]
-
de literatură, s-a dovedit a fi o simplă poză. Aproape toți suprarealiștii au devenit, mai devreme sau mai târziu, „literatori”, ba chiar militanți. Aragon a publicat nu doar poeme explicit angajate politic, ci și romane. La noi, aproape toți suprarealiștii și-au pus scrisul, după 1948, în serviciul comunismului, lepădându-se de s. cât timp acesta s-a găsit în dizgrație, reasumându-și-l când a început să fie tolerat. Dar literatură au scris în permanență. O spune franc Gellu Naum, într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290021_a_291350]
-
divizare în sânul postmodernismului, cel care, la origini, cunoaște tentația spre moderație și toleranță. Hipermodernismul, spune Borgmann, vrea să dea postmodernismului omogenizant, prin masificare culturală, o strălucire care-i lipsește, acel "farmec" în superficialitate care-l apropie, aparent, de oniricul suprarealist. Nu întâmplător postmodernismul românesc, dacă nu a fost o avangardă, atunci, cu siguranță, a cunoscut apetitul hipermodernismului, revendicându-se chiar din onirismul "școlii" lui Leonid Dimov, precursoare a optzecismului. Totodată, hipermodernismul se vrea și o reacție la globalismul coercitiv și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Belgrad, unde își ia licența târziu, în 1949. Face și studii de medicină la București în perioada războiului, petrecând o perioadă și la Viena. Etapa bucureșteană îi oferă șansa contactului cu poezia lui Tudor Arghezi, dar și cu cea a suprarealiștilor români. Arghezi, Ion Barbu, Gellu Naum vor deveni modele importante ale experimentelor sale lirice. În 1943 este internat câteva luni în lagărul german de la Becicherecu Mic. Om al stângii, P. va deveni după război redactor-șef al revistelor „Libertatea literară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288916_a_290245]
-
mai dezamăgitoare în anii 1948-1949, când începea ofensiva versificării lozincard- agitatorice pe care o propuneau, conform comenzii ideologice, Mihai Beniuc, Eugen Frunză, Victor Tulbure, Veronica Porumbacu ș.a., iar din literatura română fuseseră excluși toți scriitorii pe care el îi admira. Suprarealiștii erau vânați cu necruțare, Arghezi intra sub interdicție, Blaga era anatemizat, Eminescu era comparat cu poetul proletar Theodor Neculuță ș.a.m.d. Loialitatea față de cultura română însemna chiar alegerea exilului interior. Originalitatea lui P. e descoperirea interiorității care oglindește. Înainte de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288916_a_290245]
-
alchimie. Singurul volum publicat în Israel este La Roșe parallèle (1975), unde poetul își păstrează propensiunea spre suprarealism, dar îi asociază, într-un mod personal, concepte cabalistice. Opera artistului plastic P. își extrage esență și respiră în același spațiu genuin suprarealist pe care nu l-a părăsit niciodată. SCRIERI: Plămânul sălbatic, cu guașe de Jules Perahim, București, 1933; Diamantul conduce mâinile (în colaborare cu Virgil Teodorescu și D. Trost), București, 1940; Marea palida, București, 1945; Critică mizeriei (în colaborare cu Gellu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288723_a_290052]
-
Universul literar”, „Viața literară”, „Azi”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Meșterul Manole”, „Arta” ș.a. A mai semnat cu pseudonimele V. Olteanu, V. Jianu, Virgil Călugăru, V. Cariopol, Vicar, Rac. Ceea ce intrigă cel mai mult la poezia lui C. este începutul său avangardist (suprarealist), urmat de o evoluție către un tradiționalism destul de pronunțat. Explicațiile acestei relative fracturi au fost multe, începând de la asumarea exterioară a unei atitudini până la a considera firești un debut revoluționar și o maturitate artistică mai așezată. Indiferent însă de școala
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286108_a_287437]
-
imaginea recurentă a ferăstrăului, emblematică pentru spiritul modernist, în opinia lui Hugo Friedrich), tehnici ce amintesc de dicteul automat și de colajul avangardist, ilogicul asocierilor verbale, lipsa de coerență, paroxismul îl apropie pe G. de Lautréamont, de expresioniști și de suprarealiști. Scenariile sale grav-onirice, încărcate de materialitate, de forță vizuală eruptivă par întrupări verbale ale unor tablouri suprarealiste de Dalí. Sensul lor se pierde însă într-un labirint de simboluri ambigue, cu trimiteri evidente la Apocalipsa Sfântului Ioan. Vidarea ori ocultarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287220_a_288549]
-
aer de puternică originalitate”, ca fiind proprii romanului, precum și „o mișcare moale, voluptuoasă, un farmec indefinit care trăiește pe deasupra paginilor.” Considerându-l pe C. „promotor (și poate cel dintâi) al balcanismului literar”, tot Călinescu avansa ideea așezării lui în „grupa suprarealiștilor”: „Afinitățile lui cu Edgar Poe, grija de autenticitate, cu înlăturarea oricărei invenții, coloarea de cer înroșit, învălmășeala onirică, coborârea la elementul inefabil ancestral alătură pe scriitor de I. Vinea, de I. Barbu, în genere de poeții fondului obscur.” În roman
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
o numește "o explozie de libertate", care îl face să pună sub semnul întrebării însăși menirea științei. Se simte atras de caracterul ei irațional, opus rațiunii și obiectivului. Nu a admirat la Breton dogmatismul, ci doar poezia, a iubit la suprarealiști dezordinea, constiinta unui univers "dincolo de real", mărturisind mai târziu că, deși îi plăcea că această mișcare "agită spiritele", când a ajuns el la mișcare, "singurul suprarealism etern era cel rău", așa cum scrie în Scriitorul și fantasmele lui: În 1938, când
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
simte pe lume că un străin singur și părăsit, iar în fața acestei neliniști, știința nu are răspuns, pentru că dictatură științei l-a uitat pe om, cu lumea lui de vise, pe care Sábato, în interminabilele sale nopți de discuții cu suprarealiștii parizieni, îl considera nucleul cel mai profund al realității umane. Românele sale sunt manifestarea unei neliniști care se naște din întâlnirea zilnică cu râul, însă aceasta neliniște, care, în multe din paginile sale, este presărată cu un acut sentiment de
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
asupra lumii că majoritatea dintre oameni, pentru că nebunul poate vedea lucruri pe care cei normali nu le văd. Poate de aceea l-a și iubit atât de mult Sábato pe Don Quijote. Și în acest aspect Sábato se lasă influențat de suprarealiști, care credeau că, pentru a ajunge să cunoști ceea ce te neliniștește, ai nevoie de un personaj diferit de oamenii comuni, de cineva extraordinar. Fernando reprezintă absolutul râului, diabolicul, deși el însuși este un rebel care luptă, singur, contra tuturor celor
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ale fenomenului religios: „Să ne reamintim efectul pe care l-a avut prima expoziție de pictură japoneză asupra impresioniștilor francezi, influența picturii africane asupra lui Picasso, sau consecințele pe care le-a avut descoperirea «artei primitive» asupra primei generații de suprarealiști. Dar în toate exemplele acestea, «confruntarea creatoare» [s.n.] s-a produs în rândul artiștilor, nu al savanților.“ Atomizarea studiilor religioase în discipline și specializări care devin incomunicabile va conduce, în final, la trecerea acestor subdomenii în custodia disciplinelor dinspre care
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
modernității, nici cu poezia simbolistă, nici cu ermetismul lui Barbu, nici cu structurile poeziei argheziene, nici cu acelea ce se întâlnesc în poemele lui Blaga. Poezia metalingvistică, bizuită formal pe „dispersarea nodurilor de tensiune”, nu ține seama nici de imagismul suprarealiștilor români (Ilarie Voronca) și, în genere, nu introduce în ecuația ei dicteul automat. Mai aproape de teoria nodurilor de tensiune este, dintre marii poeți moderni, Bacovia, cel care despodobise, într-adevăr, versul românesc și avusese curajul să introducă expresia brutal prozaică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]