575 matches
-
pribeag prin râpi de suferință mai am în mine-o singură dorință să nu-ncetez să sufăr după dor. Nu m-am schimbat deloc, sunt tot izvor ce-așteaptă-al tău sărut răscolitor și-mi răcorește orice năzuință în clipa când îți susur în ființă: dor mi-e de dor! Și nu e, Doamne, nu-i deloc ușor să-ți fie dor de dor cu prisosință în carne,-n sânge și în conștiință. Cumplit e să te tângui visător: dor mi-e de
DOR MI-E DE DOR de ANATOL COVALI în ediţia nr. 2049 din 10 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382510_a_383839]
-
amintiri! Câtor pași uitați, câtor pași nevăzuți, câtor pași neajunși la capăt de drum le-au rămas aici urmele?! Câte tăceri, câte vorbiri...! Niciodată exasperări, doar uimiri, niciodată ascunderi, doar taine nobile, niciodată cruzime, numai și numai iubire! Peste tot susură amintiri! Cântecele lui Florin Bogardo le aduce și azi, le va aduce și mâine, le va aduce mereu la inimile noastre avide să facă din ele punte pentru mersul spre vis frumos! Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com) Referință
FLORIN BOGARDO. IUBIREA RÂULUI CU LIVADA de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1393 din 24 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384123_a_385452]
-
aceste limpezi râuri spre care vin cu setea în copite superbe herghelii ce nu au frâuri și nu pot fi de nimeni călărite? De-o viață urc spre muntele în care presimt că e izvorul ce în mine necontenit îmi susură răcoare și setei mele-i face-atât de bine. Codrul bătrân mă-ntâmpină cu cântec al cărui înțeles mereu îmi scapă, că totdeauna din al lui descântec nu a țâșnit decât pământ și apă. Eu așteptam un foșnet de lumină
DE-O VIAŢĂ URC DIN CE ÎN CE de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1886 din 29 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383342_a_384671]
-
repezi o să vină chiar dacă azi o simt și-o cred departe. Aș vrea să mă întorc, dar nu se poate. În urma mea copacii devin ziduri în care zac pe veci pietrificate visele mele pline doar de riduri. Parcă aud cum susură izvorul și dacă aș ajunge lângă dânsul l-aș bea din pumni, fiindcă mi-am spart ulciorul și mi-aș spăla cu apa-i vie plânsul. Stau derutat pe stânca solitară ce peștera durerii o astupă și inima care-a
DE-O VIAŢĂ URC DIN CE ÎN CE de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1886 din 29 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383342_a_384671]
-
grăbit Un înger dulce și gingaș Ce-odată am iubit? Avea doi ochi ca de smarald Și păr de abanos Și haine albe, mătăsoase Pe trupul mlădios... Surâsul ei...o mândră floare Ce-n soare îmi zâmbea Iar vocea-i susur de izvor Ce-adesea îmi cânta... Spune-mi străine...n-ai văzut Pe drumul tău cumva Acea făptură minunată Ce-a fost iubirea mea?" Dar vai...rămâne cu-ntrebarea Căci e pustiu pe drum Și umbre se atrecor grăbite Căci
CĂUTÂND-O PE EA ... de MARIA LUCA în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382933_a_384262]
-
zări ale Europei. Rezultatele se văd tot mai mult. Vile noi, apusene, răsar prin mai toate satele. Oraș cu o primărie a viitorului, unde Eminescu se simte acasă prin cele trei busturi amplasate pe aici. Un prieten, poet local, îmi susură că niciodată nu vor fi suficiente statuile / busturile Luceafărului ! În România, nu doar în Vaslui ! Îl cred. Pe cuvânt. Tot el îmi relatează o întâmplare. Paranormală ! Un reprezentant de la Mitsubishi Motors vine în România să testeze eventualitatea deschiderii unei fabrici
și cu SERGENTUL, ZECE !…(file de jurnal paranormal) [Corola-blog/BlogPost/93402_a_94694]
-
Cel care Vine, Împăratul Sublim. Cluj Napoca, 19 noimebrie 215 Zâmbet de stele Zâmbet de stele Scris de iubire Pe buzele mele Ca și mistere Prind aripi de dor Și-n a greului zbor Las lacrimi zălog Pe al pământului loc. Susur de lună De-aude-n surdină Și astrele cântă La mandolină Au sacrele vise Pe strunele-ncinse Pe frunte cuprinse Iubiri reaprinse. Cluj Napoca, 19 noiembrie 2015 Vântul toamnei Brațe de aer, Mângâie văzduhul... Cu palma toamnei Plină de vânturi. Frunzele cad Și
IUBIREA-I VOINŢA DIVINĂ de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383151_a_384480]
-
plin de cratime și vesta burdușită cu diftongi și triftongi a pornit în cautarea teroristului neprins. Nu vă amăgiți - șalul e pentru inducerea în oroare a teroristului pe care îl va păli drept în moalele capului cu un citat!” îmi susură candid Luminița. De la capătul tunelului! Iată un produs al școlii românești ajunsă, politic, europarlamentar! Nu știu dacă a fost întrebată cum se învârte Soarele! Cum s-a învârtit ea, se vede! Informația „România este printre țările cu cei mai mulți absolvenți de
TABLETA DE WEEKEND (132): PARADOXURI ROMÂNEŞTI de SERGIU GĂBUREAC în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383223_a_384552]
-
invocații adresate demonilor. Dante Îl lovise violent peste față, când Își dăduse seama că Își trasa Împrejur, cu sângele picioarelor rănite, un soi de hotar, ca pentru a se Închise În perversitatea lui. — Mă lovești pentru că sunt În mâna ta, susurase prizonierul Înăbușindu-și o grimasă de durere. Dar, dacă ai fi tu În mâna mea, eu ți-aș deschide ochii asupra adevărului, În loc să ți-i Închid cu focul, așa cum faceți voi cu mine. Dacă eu aș fi În mâna ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Trebuie să fi fost carminul care Îi preschimba pielea Într-un triumf de bronz. Își frecă degetele de haină, mânios. În curtea interioară, străbătu din nou orbitele celor șapte planete și Își dădu drumul să cadă pe rămășițele fântânii. Apa susura dulce lângă el. Își Înmuie o mână În băltoacă și o duse la frunte. Contactul răcoros Îl făcu să Își revină de-a binelea. Efectul vinului se risipea Împreună cu orele nopții celei mai adânci. Simțea cum ideile Începeau să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
al Moldovei de Jos, tăcutul Broanteș, cu un roi de endecasilabi rotindu-i-se fără-ncetare printre aliterații în cap, și țigăncușa Cosette, cu tot ce are neamu-i mai frumos, șezură și ținură sfat. La picioarele lor, șăgalnic și somnoros susura plin de știuci Siretul, gândi rapsodul Broanteș. — Iată-ne acasă! - suspină Barzovie-Vodă. O, ce n-aș da să pot rămâne mereu pe pământul acesta! — Păi, dă tribut, Măria-Ta - zise spătarul Vulture - și-aice-ți rămân oasele, precum dorești. Dă un tribut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
viețuitoare Încep să-și scoată capetele de sub rădăcinile jilave, acolo În luminișul răcoros, unde hoitul cîinelui se umflă În voie de mai bine de o săptămînă, scăldat În miasmele dulci ale zemurilor lui eliberate. Blana se desface, pielea pleznește ușor susurînd În extazul muștelor necrofile care-și continuă ospețele lor, nunțile lor, nașterile și botezurile lor, precum În cer așa și pre pămînt. O petrecere adevărată! Și peste toate cele văzute și cele nevăzute ale acestui colț de lume, tronează impasibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
clar pe fondul negru de fum și inimaginabil al unei catedrale înalte de zeci de mii de metri. Pașii căpătară rezonanța Suspendării, înecându-se într-un ecou uriaș, inexistent până în acea clipă. Trecând pe culoarele unde apa curgea în neștire, susurând și picurând în lacrimi ale căror filamente erau aprinse, driblând cu pricepere stalagmite pline de bulbuci vâscoși, mult mai scârboase decât orice ființă aflată în căutarea perfecțiunii proprii începutului Timpurilor, cei doi ajunseră în fața clasei a VIII-a C. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
fumându-și țigările de foi. La un moment dat, în dreptul său ajunse un moș. - Gagiule, ești prea bătrân, exclamă Luca demonic. Dispari. O să-mi cadă pula dacă mi-o sugi tu. - Dar, domnule Cioran, spuse el, vă rog, sunteți genial, susură moșul, cu gura pungă. - Mă cheamă Luca, nu Cioran!! urlă Dinulescu. Te ucid!!! Cioran nu există!!! Lumea din spate se agita, încercând să-l doboare pe moș. - Dar v-am citit cărțile, murmură acesta, încercând și reușind să reziste valului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
somnului, sub pleoapele lor aghesmuite cu balsam și cucuta visului, nu se Întrezărea semiluna verzuie a ochilor pieriți, căci bezna era deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurînd lin pe vîna stîncii, precum sîngele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe trupurile lor trudite, pe chipurile lor Încremenite, rîurind printre ridurile frunții Înspre scoica urechii ori oprindu-se În arcada pleoapelor, după care se scurgeau precum lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
să mai fie tulburat de lumina soarelui, ca atunci cînd i se aninase pe umeri, cînd Îi apăruse cruciș, pe cînd fusese În stare de vis sau În stare de veghe, pe cînd Îi Încolțise În pîntece, pe cînd Îi susurase În sînge, pe cînd Îi Încălzise oasele. Ca iată, acum totul să fie mormîntul trupului și temnița sufletului, Împărăția negurii, cetatea mucezelii verzulii, care i se vîrau iarăși În inimă și sub piele, În măduvă, deși zadarnic căuta el să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
invenții precum telefonul, graba sau ceasul de mînă erau anacronisme futuriste. Portarul, ori poate că era doar o statuie În uniformă, abia dacă a clipit la sosirea mea. M-am strecurat pînă la primul etaj, binecuvîntînd paletele unui ventilator care susura printre cititorii adormiți, topindu-se ca niște cubulețe de gheață peste cărțile și ziarele lor. Silueta lui don Gustavo Barceló se contura lîngă geamurile unei galerii ce dădea spre grădina interioară a edificiului. În ciuda atmosferei aproape tropicale, librarul purta hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
act de prezență În dormitorul Sophiei de cu zori și, fără o vorbă, Își bătea vechea soție cu Înverșunare și cu prea puțin discernămînt. Protifînd de aceste rare și beligerante momente de intimitate, Sophie Încerca să se Împace cu el susurînd vorbe de dragoste, dăruind mîngîieri iscusite. Pălărierul nu era amator de fleacuri, iar talazul dorinței i se evapora În cîteva minute, dacă nu În cîteva secunde. Din aceste asalturi În cămașa de noapte suflecată n-a rezultat nici un copil. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
bătut, cel mai aprig dușman al tău, după cum ne învață legea orbilor, este întotdeauna cel de care ești mai aproape, Dar nu numai când n-avem ochi se întâmplă să nu știm încotro mergem, gândi el. Apa caldă îi cădea susurând pe cap și pe umeri, i se scurgea pe corp și, curată, dispărea gâlgâind în țeava de scurgere. Ieși de sub duș, se șterse cu prosopul marcat cu emblema poliției, luă hainele pe care le lăsase agățate în cuier și trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Îi străbătu lui Dante șira spinării. Proprietarul hanului părea și el tulburat. - Parcă e mort... nu-i așa? Dante Încuviință din cap. Bonifaciu strângea artiști ca să Înfrumusețeze Roma pentru Centesimus. Și prietenul său Giotto se pregătea de plecare. - Dar acela? susură Îndreptându-și arătătorul spre un bărbat masiv care, În ciuda căldurii infernale, stătea Înfășurat Într-o mantie de lână albă. Fața acestuia, marcată de un nas acvilin, era Însemnată de o cicatrice prelungă, care cobora de la o sprânceană până la obraz. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
slăbească frânghia. Fabio se prăbuși În genunchi, cu ochii plini de lacrimi. În toiul suferinței, Își mușcase buzele până la sânge. Dante se apropie de urechea lui. - Ce știi despre tovarășul tău de negustorie, Rigo di Cola, și despre faptele lui? susură el așa Încât ceilalți să nu Îl poată auzi. Omul se cutremură și o strâmbătură de groază i se Întipări peste trăsăturile schimonosite. - Nimic... vă jur... abia Îl cunosc, bâigui el. Pentru un moment, Dante fu tentat să ordone să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sejurul său acolo a durat de la mijlocul lui august până aproape de sfârșitul lui septembrie, fiindcă În Maryland a cunoscut-o pe Eleanor. CAPITOLUL 3 IRONIE TÂNĂRĂ Mulți ani după aceea, ori de câte ori se gândea la Eleanor, parcă tot mai auzea vântul susurând pe lângă el și trimițându-i fiori reci În locșoarele din preajma inimii. În noaptea când au mers cu mașina pe deal În sus și au privit cum plutește luna rece printre nori, Amory a mai pierdut o părticică din ființa sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
sărace și el s-a Îndreptat curând spre casă, lăsând lumini noi să-i pătrundă În suflet o dată cu soarele. O POEZIE TRIMISĂ DE ELEANOR LUI AMORY DUPĂ CÂȚIVA ANI „Aici, copii ai pământului, peste a apei cântare duioasă, Ce-și susură muzica, purtând a luminii povară, Ziua-nflorește ca o fiic-a surâsului, prea radioasă... Aici putem șușoti neștiuți, ne-nfricoșați de noaptea de vară. Plimbări singuratice... Oare splendoarea sau ce ne-a legat Adânc În vreme, când vara părul și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Bourbon. Amory a chibzuit. - Nu-i o idee rea. - Urcă! Jill, fă-i loc și Amory Îți va zâmbi dulce. Amory se așeză, cam Înghesuit, pe bancheta din spate, lângă o blondă epatantă, rujată cu purpuriu. - Hello, Doug Fairbanks, a susurat ea insolentă. Te plimbi ca să faci mișcare sau ca să agăți pe cineva? - Număram valurile, i-a răspuns serios Amory. Mă Înnebunesc după statistici. - Nu mă lua peste picior, Doug. Au ajuns pe o stradă laterală necirculată și Alec a oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
bătrânețea, mă lasă și memoria, în curând n-o să mi se mai scoale, se duc toate. Domnul Popa coboară repede, a ajuns, mai are puțin până în Parcul Izvor, unde a îngropat-o noaptea, pe furiș, pe Contesa. Aici, să-i susure Dâmbovița pe la urechile clăpăuge. Aici a găsit-o domnul Popa acum cinșpe ani, era doar un pui, domnul Popa știa și el problema cu demolările, cu câinii rămași fără stăpâni, că la bloc nu era voie, dar asta se întâmplase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]