KorAP: Find »[drukola/base=sutaș & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...10 >

236 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

de a fi aflat prea puțin. Dar meseria sa era să ucidă și să apere, iar datoria lui față de sine și de copiii lăsați departe acasă, peste mări, era să prade tot ce se putea prăda după ce stăpânii, căpeteniile și sutașii luau lamura prăzii. Soldatul nevolnic ce se încînta peste măsură de nurii femeilor străine sau de priveliștea locului străin, fără să prade, rămânea flămând și sărac: și aducîndu-și la foame copiii și femeia, era arătat de toți ai lui cu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nurii femeilor străine sau de priveliștea locului străin, fără să prade, rămânea flămând și sărac: și aducîndu-și la foame copiii și femeia, era arătat de toți ai lui cu degetul și luat în râs ca un nătărău. Când după luptă sutașul încuviința prădăciunile, cine nu se grăbea rămânea sărac și batjocorit. Pe Iahuben nu-l încînta însă niciodată numai prada. Drumuri plăcute au fost cele pe marea lungă și albastră căreia i se zicea de către unii Marea dintre Pământuri, din care

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
fie socotiți de stăpâni ca un fel de sfetnici! Iar acest rob niciodată nu căra în spinarea lui poveri și drumul până aici îl făcuse nu pe jos, ca soldații, ci călare pe un taur. Era în oastea lor un sutaș cumsecade, singurul care nu bătea pe soldați și cu care se putea sta de vorbă. Întîlnindu-se cu el lângă un cort, Iahuben îl rugă să-i spună cine era acel sclav ciudat. - Cum, n-ai auzit de robul Auta? se

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
singurul care nu bătea pe soldați și cu care se putea sta de vorbă. Întîlnindu-se cu el lângă un cort, Iahuben îl rugă să-i spună cine era acel sclav ciudat. - Cum, n-ai auzit de robul Auta? se miră sutașul. Ăsta-i robul Marelui Preot și se află în mai mare cinste decât un căpitan. Iahuben îl privi nedumerit. - Cum așa? Păi nu e rob? - Rob este el, dar se zice că numai Marele Preot îl întrece în cunoașterea tainelor

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu e rob? - Rob este el, dar se zice că numai Marele Preot îl întrece în cunoașterea tainelor lumii. Și știe toate limbile pământului. - Pentru ce l-au adus? - Numai el știe să descurce drumul prin asemenea pustietăți. Iahuben mulțumi sutașului și se apropie, cât îi era îngăduit, de corturile stăpânilor. Când avea prilej, îl urmărea pe sclav cu luare aminte. Stătu așa multă vreme. Înfățișarea sclavului îi plăcea. Dar începu să se lase noaptea și soldații intrau să se culce

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
țipătul trâmbiței de aramă. Soldatul sări numaidecât în picioare. Se frecă la ochi și ieși din cort uitîndu-se uimit afară: era beznă. Sau visase? Dar toți soldații alergau pe câmp adunîndu-se în șiruri. Alergă și el să-și caute locul. Sutașii treceau în fugă pe lângă corturi, trezind cu varga pe cei care mai dormeau. Corturile și poverile fură strânse în grabă și încărcate pe robi și pe tauri. În jurul armatei stăteau robi cu facle aprinse în mână. Patru robi aduceau pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
fără să-l privească, și Iahuben plecă. Îngândurat și obosit, dar simțind că îl trezea tot mai mult bucuria alegerii sale dintre toți ceilalți soldați și nădăjduind că poate, dacă vor fi binevoitori Zeul Apelor și Zeul Războiului, va ajunge sutaș înaintea multora, Iahuben se duse să-l caute pe sclav. CAPITOLUL III Au mers două nopți. Au stat în cort, istoviți și sfâșiați de sete, două zile. Inimile lor erau de aramă. Dar picioarele și mâinile lor erau de plumb

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
stăpâni și pentru ei înșiși. În așteptarea corăbiilor atlante, fiecare își vedea de ale lui. Armele erau curățate, tot așa coifurile și scuturile, și sclipeau. Robii erau bine păziți, și averile luate. Tot ce se putea jefui, era jefuit. Unora, sutașii le dădeau învoire să se ducă de dimineață până seară la Behdet, oraș vesel în care erau femei, bere și vin. Alții se desfătau privind apele din Hapi sau desișurile de papirus, ori se plimbau pe țărmul mării albastre, numită

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Puarem, auzind întîmplarea, îl chemă pe Auta la sine și-i spuse că l-ar ucide cu mâna lui de nu s-ar gândi la Marele Preot, iar ca să nu uite îndrăznețul sclav cine e stăpân în tabără, puse un sutaș să-l biciuiască și Tefnaht nu mișcă un deget ca să-l scape. Biciuit fu și Mai-Baka și lăsat patru zile fără hrană. Astfel, Auta trebui să se mulțumească numai cu tovărășia lui Iahuben. Când era singur, căuta să stea cât

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
țara de basm și fericirea noastră și începu să râdă. Corabia pe care pluteau era o corabie cu sclavi luați din Ta Kemet. Acum, Iahuben era căpetenia străjii de pe această corabie; căci, mulțumit de el, Puarem îl făcuse ajutor de sutaș în ziua când își cercetă oastea înainte de pornirea pe mare. Încă mirat de a-l fi găsit aici pe sclavul Marelui Preot, după ce-și veni în fire de la întîia tulburare a revederii, îl întrebă cum a ajuns împreună cu el

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
își schimbase drumul. Era mai umed și bătea acum din față. Păsări grase țipând ascuțit se încrucișau acum în zboruri sălbatice peste fața mării. - Cred că vine furtună... Auta murmură, fără să-și ia fața de la vânt. Dar ajutorul de sutaș nu-i răspunse. Avea mintea prea răvășită ca să-l mai fi putut auzi. Nu trecu însă mult și simți că nu mai poate trage aer pe nări. Deschise gura larg, însă nici gura nu mai putu prinde văzduhul. Se uită

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
un val. Iahuben se întoarse atunci spre Hunanupu. Stătu în cumpănă o clipă, se uită în jur dacă nu-i vede nimeni, dar acum fiecare ins abia dacă mai putea să-și aibă grija sa. Într-o clipită, ajutorul de sutaș își sfâșie cămașa și se repezi spre vâslaș. Din lăcașul vâslei nu mai putea să cadă în mare, dar valurile pătrundeau și din margine și de sus și îl băteau fără încetare. De nu s-ar fi ținut cu o

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
hananeilor Melkart, tăiați din niște munți pe cele două țărmuri dimpotrivă, care strâmtau această mare și deschideau apoi drum spre Marea Atlantică. Iahuben se uită la sclavul Hunanupu. Acesta se trezise din leșin și-l privea cu uimire. Ajutorul de sutaș scoase din sacul său un pumn de curmale și o turtă de grâu și i le dădu. Sclavul îl privi din nou cu privirea aceea uimită, apoi înșfacă darul și începu să mănânce grăbit. Sângele închegat de pe pânza cu care

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
stat ascuns și n-ai venit să schimbi vâslașul dacă acela s-a înecat! Slujbașul se întoarse și plecă, știind din viața lui lungă și încercată că nu era bine să se ia la harță cu un proaspăt ajutor de sutaș. După câteva clipe veni cu alt rob, căruia îi legă mijlocul cu o frânghie nouă. Iahuben ieși pe punte. Se uită în jur și trase adânc în piept aerul mării. Îl văzu pe Auta în față, nemișcat, privind zarea. Vru

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
au urmat, privi alături de Auta steaua necunoscută care se mutase mai spre răsărit. Îi vorbi despre călătoria făcută și despre copiii săi, dar despre fostul vâslaș Hunanupu nu-i pomeni nici un cuvânt. Auta băgă de seamă numai că ajutorul de sutaș părea peste măsură de mulțumit, și crezu că prietenul său e mulțumit pentru înălțarea în rangurile oastei, sau pentru că scăpase cu viață din marea încercare a furtunii și se apropia de țara lui. Și nici nu se mai gândi apoi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pe umărul sclavului: - Spune mai departe Auta. Te ascult. CAPITOLUL XI Puarem era din ce în ce mai mulțumit de Iahuben, care se dovedise un soldat bun și nu lăsa neîndeplinită nici o poruncă militară, oricât de grea. De aceea îl și făcuse ajutor de sutaș la plecarea din Ta Kemet. Dar meritele lui Iahuben crescuseră în ochii marii căpetenii, fără să-și fi dat seama nici unul nici altul, mai ales de când disprețul lui Puarem îl coborâse tot mai jos pe Auta. Acest dispreț se amestecase

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cu ura. Cum Puarem nu putea să judece oamenii și lucrurile decât prin asemuire și numai când erau aproape, când cineva i se părea mai rău decât fusese, altcineva trebuia să i se pară negreșit mai bun. Astfel ajunse Iahuben sutaș. Acum nici nu mai stătea în cazărmi, căci Puarem îl făcu răspunzător peste o sută de soldați din paza palatului regelui Atlantidei. Fiind sutaș, căpătă o căsuță la marginea Marelui Oraș, în mahalaua sutașilor și a strângătorilor de biruri, și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mai rău decât fusese, altcineva trebuia să i se pară negreșit mai bun. Astfel ajunse Iahuben sutaș. Acum nici nu mai stătea în cazărmi, căci Puarem îl făcu răspunzător peste o sută de soldați din paza palatului regelui Atlantidei. Fiind sutaș, căpătă o căsuță la marginea Marelui Oraș, în mahalaua sutașilor și a strângătorilor de biruri, și îi aduse acolo pe ai săi. Căsuța fusese clădită de alt sutaș, mort cu câteva luni înainte în luptele din Ta Kemet. Iahuben nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
negreșit mai bun. Astfel ajunse Iahuben sutaș. Acum nici nu mai stătea în cazărmi, căci Puarem îl făcu răspunzător peste o sută de soldați din paza palatului regelui Atlantidei. Fiind sutaș, căpătă o căsuță la marginea Marelui Oraș, în mahalaua sutașilor și a strângătorilor de biruri, și îi aduse acolo pe ai săi. Căsuța fusese clădită de alt sutaș, mort cu câteva luni înainte în luptele din Ta Kemet. Iahuben nu știa că nevasta și copiii mortului, nemaifiind ai cuiva, au

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
răspunzător peste o sută de soldați din paza palatului regelui Atlantidei. Fiind sutaș, căpătă o căsuță la marginea Marelui Oraș, în mahalaua sutașilor și a strângătorilor de biruri, și îi aduse acolo pe ai săi. Căsuța fusese clădită de alt sutaș, mort cu câteva luni înainte în luptele din Ta Kemet. Iahuben nu știa că nevasta și copiii mortului, nemaifiind ai cuiva, au fost alungați. Grijile proaspătului sutaș se înmulțiră, dar și plăcerea cinstei ce i s-a făcut. Nu se

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
biruri, și îi aduse acolo pe ai săi. Căsuța fusese clădită de alt sutaș, mort cu câteva luni înainte în luptele din Ta Kemet. Iahuben nu știa că nevasta și copiii mortului, nemaifiind ai cuiva, au fost alungați. Grijile proaspătului sutaș se înmulțiră, dar și plăcerea cinstei ce i s-a făcut. Nu se mai gândea la nimic altceva, numai de Auta îi era din când în când dor. Zilele treceau repede de când se întorsese în țară. Auta, după socotelile lui

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
făcut. Nu se mai gândea la nimic altceva, numai de Auta îi era din când în când dor. Zilele treceau repede de când se întorsese în țară. Auta, după socotelile lui Iahuben, trebuia să fi ajuns la Piscul Sfânt. Dar nădejdea sutașului de a-l mai vedea era firavă, fiindcă nici Auta nu cobora în orașul regesc decât foarte rar, nici Iahuben nu mai avea cum să ajungă pe Muntele Vulturilor. Stătea de trei zile alături de palatul pe care niciodată nu-l

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
iar pulberea pământului țării. A trecut prin mulțimea pestriță, s-a rânduit în șirul armatei și a pornit spre cazărmi. Seara, unul dintre căpitani l-a chemat la sine și i-a dat vestea mărinimiei strălucitorului Puarem. A doua zi, sutașul Iahuben era pe zidul palatului. Acest palat uriaș cu câteva sute de încăperi se afla așezat pe o colină rotundă din mijlocul unei mari câmpii pe care era împrăștiat orașul celei dintâi dintre cele zece țări alcătuitoare ale Atlantidei, ascultând

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Marele Preot și de ceilalți cinci, mai puteau intra doar regele și alți două sute de preoți însemnați. Însă locul în care puteau pătrunde și mai puține făpturi, Iahuben știa că este palatul de pe Piscul Sfânt, unde s-a dus Auta. Sutașul auzise multe povești cărora nu li se putea da crezare despre umbra tainei dintre stâlpii negri între care privirea nu pătrundea nici de sus, de pe acest zid. Ceea ce credea era numai ceea ce îi spusese Auta, o dată, când se aflau în

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
aminte că, atunci când i-a istorisit asta, Auta a zâmbit. De ce putea să zâmbească tocmai atunci? Poate că știa mai mult... Era de câteva zile în straja palatului când se gândi la acestea. După vederea tuturor frumuseților care-l înconjurau, sutașul începu să se plictisească. Seara se întorcea în căsuța lui, obosit și adormit pe jumătate, iar în zori trebuia să plece din nou. Era nevoit să stea în picioare o zi întreagă, tăcut, căci nu-i era îngăduit să schimbe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]