175 matches
-
îi spusese că și în redacția La Gunoi! căldura era distribuită cu porția. În afara lui Joss, invitați erau tehnoredactorul ăla lingău, redactorul-șef adjunct și Jessamy, un băț mostrofocit cu părul roșu-movuliu. Alice fusese surprinsă când Jessamy intrase în casă târșâindu-și picioarele. Nu știuse că Jake avea și femei în redacție. Nu pomenise nici una. S-a dovedit că Jessamy își suplimenta salariul de la revista La Gunoi! lucrând ca psiholog de capre. Ce fascinant! a exclamat Alice neștiind ce altceva ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
probabil. Alice era căsătorită cu Jake, care îl detesta în mod vehement, iar el era căsătorit cu Amanda, pe care Alice se părea că o percepe într-o lumină similară. Hugo era pe punctul să se întoarcă și să plece, târșâindu-și picioarele, către parcarea supermarketului când a observat o persoană înaltă și blondă îndreptându-se în grabă către el. Era o femeie cu un copil în brațe. Alice. Zece minute mai târziu, stând în fața ei la o ceașcă de cappuccino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Care se îndreaptă către același punct al casei, frigiderul. Inevitabilele bilețele zboară - sentimentul de déjà-vu este profund -, ușa se deschide, mâna (dar nu mâna magicianului, evident, sper că ați înțeles asta) apucă o altă doză și scriitorul revine cu pași târșâiți în camera unde geamantanul abandonat de agentul imobiliar așteaptă răbdător să-i fie desfăcute cataramele sau să fie luat la șuturi, dat afară în ploaie, aruncat la tomberon cu tot cu presupusa sumă imensă de bani care a bulversat viața unui personaj
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
acum Catolica mea...". Trecea multă lume și se uita la el, surâdea auzindu-l vorbind de unul singur și murmura câte-o frază pe care Tommaso abia de o pricepea: "Acești parizieni vorbesc prea repede, la Stilo, în schimb, noi târșâim frazele ca și cum am fi vrut să ne rezemăm pe silabe". Revedea zilele copilăriei și pe cele din temniță, imaginile se încrucișau și se suprapuneau, dar fiecare își păstra identitatea sa; un fel de limpezime îi reliefa fiecare detaliu, chiar și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
acoperise. Când porțile se deschiseră, mulțimea năvăli spre stradă. Se trase puțin îndărăt, în beznă, și privi cu băgare de seamă ; precauție inutilă, căci nimeni nu se uita la el. Mergeau cu frunțile plecate, zgribuliți în haine de iarnă, bărbații târșâindu-și bocancii, femeile luptându-se cu cizmele de cauciuc, aproape încolonați, deși acum erau în afara oricărei supravegheri. Abia ieșiți din fabrica unde munciseră toată ziua, nu se dezmeticiseră încă. Petrache rupse, o clipă, rânduiala resemnată a siluetelor cu umerii încovoiați
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se oprea în sprâncenele stufoase. Paltonul, rămas larg încă din vremurile tinereții, îl purta cu gulerul ridicat, acoperindu-i ce mai rămăsese din urechi. Galoșii, care nu se desprinseseră de pământ decât pentru a păși peste pragul de la intrare, se târșâiau pe mochetă, dând mersului greoi o viclenie de pândar. Iar dacă prin ochelarii groși, legați cu sfoară de melcii urechilor, se vedea dinăuntru spre afară tot atât cât se vedea din afară spre înăuntru, atunci pentru Jenică nu mai era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
după rânjetul de pe figură, că era cât se poate de satisfăcut. Clopoțelul vesti, la fel de voios, ieșirea bătrânului. El nu făcea deosebire între cine intra și cine ieșea, cu atât mai puțin între norocoși, păgubiți și cei care, ca bătrânul, își târșâiau galoșii, nefiind nici de unii, nici de alții. Nemaifiind nicio primejdie, Jenică desfăcu mapa în care înfipsese, unul lângă altul, ca pe niște guvizi uscați, lozurile. Cum două raze betege, care abia se strecuraseră prin fereastra gălbejită, îi ajunseseră până pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Și, de parcă nu ar fi de ajuns, are coatele subțiate, gulerul tocit și un aer de căpătuială, trăsnind a naftalină, își agață pe nas niște ochelari groși, ca două sifoane, tremură de parcă ar dârdâi lângă o plită stinsă și-și târșâie galoșii ca Moș Coprol. Și să-l vezi, pe urmă, când răscolește prin farfuria cu lozuri ori prin castronul cu numerele de loto. Degetele nu-i mai tremură, părul i se adună smocuri și se încrețește, ochii nu-i mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aia, tata se-aștepta ca toate ordinele să-i fie ascultate. Îi zîmbea ăleia, în căutarea confirmării. Molfăieli de carne, zgomote de furculițe nimerind platoul în loc de carne, apoi de cuțite tăind-o pe farfurii, de coate pe masă, de scaune tîrșîite de podea cînd se deplasau spre carne. Marcu a încercat să facă o poantă, ațintindu-și ochii spre tăblia mesei și căutînd cu mîna firmituri. Tata s-a uitat urît la el, iar băiatul s-a potolit pentru moment. Marcu
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
După plecarea torționarilor, prizonierii se tîrăsc, fiecare cum poate, către ieșirea din lagăr. Mulți sunt ajutați de un vecin de captivitate, un prieten sau necunoscutul de lîngă ei. Nu se rostește nici o vorbă. Zgomotul e unul și același: scîrțîitul papucilor tîrșîiți pe pămînt. În scurt timp, peste curtea părăsită a lagărului se așterne iarăși liniștea. Un dulap metalic, lipit de peretele curții. O mînuță nesigură se strecoară prin fanta asemănătoare cu cea a unei cutii de scrisori. Ușa dulapului se întredeschide
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
hârtii, plicuri și dosare goale, ca și de o considerabilă cantitate de sticlă spartă, care provenea de la ușile unei biblioteci mari, cu rafturi și sertare. Am trecut pe lângă două uși și m-am oprit locului când am auzit un zgomot târșâit de scaun Într-una dintre camerele din fața mea. Am Întins instinctiv mâna după armă. Din păcate, o lăsasem În mașină. Mă duceam să iau o sabie grea de cavalerie, care era prinsă pe perete, când În spatele meu am auzit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
primul, ordonându-le gardienilor și adjutantului să iasă afară din cameră. — Herr Gunther, luați loc, vă rog, Îmi arătă el spre un scaun din fața biroului. Am privit Înapoi la ușa care se Închidea și apoi m-am deplasat Încet Înainte, târșâindu-mi picioarele, cu mâinile În buzunare. De vreme ce la arestare Îmi fuseseră luate șireturile și cureaua, era singura modalitate de a-mi ține pantalonii ridicați În brâu. Nu mai cunoscusem Înainte de asta ofițeri superiori din SS, așa că nu eram sigur de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
cu tocuri înalte, pe care picioarele ei subțiri se chinuiau dizgrațios. Pusese laptele într-un sac patchwork cu o curea foarte lungă care îi ajungea aproape de genunchi. Nu mă băga în seamă, mergea repede, fără să-și întoarcă vreodată capul, târșâindu-și picioarele pe asfaltul desfundat și atingând aproape pereții. Se opri în fața unui oblon. Atelierul era închis, pe o hârtiuță prinsă cu scotch era scris că se va deschide peste două ore. M-am gândit la mama ta, trebuia s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pini În Întunericul curților părăsite. Sitra de-itkasia: partea ascunsă. Continuă să meargă Încet, trecu prin fața clădirii Terra Sancta, În care nu se zărea nici o lumină, așteptă trei minute să se schimbe culoarea semaforului din Piața Paris, apoi Începu să-și târșâie picioarele spre centrul orașului, pe strada Regele George. Nu băga de seamă frigul cumplit care Îl pătrundea prin palton până la oase, nici umezeala șepcii ponosite de pe cap, nici puținii trecători pe care Îi Întâlnea, toți mergând cu pași rapizi, unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
-l va dezamăgi. Dar de unde trebuia s-o ia pe Annette? Sau pe Nina? Se pare că era nevoit să-l lase baltă astă-seară pe Jean Gabin. Un băiat și o fată, tineri, gălăgioși, Îl ocoliră pe Fima care Își târșâia cu greu picioarele pe lângă clădirea Beit Hamalot, nu departe de vechiul parlament. Băiatul spuse: —În regulă. Atunci renunțăm amândoi. Iar fata: Acum nu mai ajută la nimic. Fima grăbi pașii, Încercând să fure Încă o frântură din conversație. Fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
religioasă voliniană 1 sau galițiană, care cu toată șmecheria sa transparentă i se păru lui Fima naiv și bine intenționat. Fără Îndoială că, În felul său, se străduia și el să repare ceea ce nu putea fi reparat. Între timp trecu târșâindu-și picioarele prin fața unei tâmplării, a unei băcănii din care răzbătea un miros puternic de pește sărat, a unei măcelării care i se păru pătată de sânge și de crime, a unei prăvălioare Întunecoase În care se vindeau baticuri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ai stilului, cum știam foarte bine că sunt. Maria mă ignora în timp ce trăgea de niște pantaloni largi de culoarea vinetelor și o bluză mulată de culoarea ruginei, cu nasturi multicolori. —Du-te și probează astea, îmi ordonă ea. Mi-am târșâit picioarele până la cabina de probă ca o adolescentă bosumflată că mama ei ajunsă la disperare o pune să probeze o rochie drăguță. Odată îmbăcată, m-am holbat în oglindă încercând să-mi dau seama cum îmi stă. Care era diferența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
se păru prea mică, existența mea prea scurtă și descompunerea celulelor organice o problemă de viitor îndepărtat. Înviorat de constatare, intrai într-o cafenea mică, ce abia își ridica obloanele. Scaunele erau încă pe mese. Un chelner bătrân mă întâmpină, târșâindu-și ghetele fără urmă de tocuri, dar bine lustruite. Ceaiul fierbinte ce mi-l servi pe trei sferturi răsturnat din pahar pe tăva ce tremura în mâna lui veștedă, l-am sorbit cu ochii lipiți de somn. Am adormit apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sunt cuprins de apriga dorință de a sorbi ca un cal însetat, un hârdău de creolină, pentru ca să mă dezinfectez pe dinăuntru. „Vreau acasă”, izbucnesc mecanic, evadat din camera infernală, în curtea cu miros de amoniac. De-acolo pornesc în neștire, târșâindu-mi picioarele grele ca de plumb. Abia noaptea târziu, mă înghite gangul de piatră al locuinței mele cu pereții muți. „Unde-ai fost?”, întreabă Gloria, răsucită în patul meu ca o plantă strâmb crescută. „Să murim, Gloria”, îi răspund întunecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
roz care așteptau să vorbească la telefon (cu siguranță că voiau să-și sune soții iubitori) și, în ciuda tuturor așteptărilor, nu-mi pierdusem toată mândria. Curve îngâmfate, m-am gândit cu acreală (și, trebuie să recunosc, complet irațional) în timp ce mă târșâiam înapoi spre pat. De cum a venit, mi-am dat seama că Judy știe de James. Mi-am dat seama pentru că a spus: —Claire, știu de James. Și mi-am dat seama pentru că nu a venit cu un buchet enorm de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
sfântului spital.“ „Bine, bine“, a mormăit mai mult pentru ea, parcă eu n-aș ști că trebuie să mă duc, dar uite că nu vreau să mă gândesc! Poate mi-e frică! Mergea ținându-și trupul cât putea de țeapăn, târșâindu-și mai mult papucii pe covor, străduindu-se în zadar să nu verse cafeaua, a răsuflat ușurată, la o adică, nimeni nu-i taie capul, tot ele o beau până la urmă, și s-a așezat privită atent de cealaltă, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și sosise în grabă. Nu ne venea să credem. Vechii și noii colegi s-au strâns la căpătâiul lui, într-o casă rece de pe la începutul secolului, cu tavane înalte și ferestre înguste. Părinții lui foarte bătrâni, îl făcuseră târziu, își târșâiau picioarele dintr-o cameră în altă, abulici, dar preluaseră prietenii toată treaba. Andrei Vlădescu m-a luat cu el și atunci i-am văzut și eu pe toți despre care îmi vorbise, colegi și prieteni. Era o zi cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
amenințătoare, imediat ce intră. Phoeboe mormăi un răspuns și apoi timp de câteva secunde, prea speriată ca să mai înainteze, rămase să privească tablourile de pe pereți. O încurajau: erau oribile. Dar își aminti ceva, în timp ce trăgea adânc aer în piept și își târșâia picioarele potrivnice spre pupitru, sub privirea cercetătoare și insolentă a recepționistei. De dimineață, până în momentul când plecase să ia trenul, se ocupase de selectarea diapozitivelor; dar acum își dădea seama că și-ar fi putut petrece timpul într-un mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
o oră, două. Ăsta era, desigur, ultimul lucru pe care și-l dorea. — De fapt, cred că or să aibă loc. O să tragem puțin scaunele în față. — Mulțumesc, îi spuse Phoebe zâmbind. Mă duc să-mi iau geanta. Darren intră târșâindu-și picioarele din living. Unde-i ceaiul meu? — Am crezut că te duci la Sainsbury, spuse Kim, punându-i zahăr în ceașcă. — Se închide abia la șase. Da, dar până atunci n-o să mai găsești nimic. — Începe meciul de rugby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
înțelegi, aer de mare, chestii de astea. Nu se plânge niciodată, dar ne-a terminat; și dacă se dovedește a fi ceva grav, nu știu cum o să fac față, zău nu știu. — Ce să zic? Norman oftă, își abătu privirea și își târșâi stingherit picioarele. N-am vrut să spun nimic, dar acum că mi-ai povestit, arăți îngrozitor. Și chiar înainte de a se întoarce Fiona să ne audă, adăugă: Să sperăm că nu te termină. Ne-am încercat norocul la cârciuma pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]