6,881 matches
-
verde. El se retrage, tot mai este zi, Dă zor acolo, cere nouă viață. O, gliei aripi de nu m-ar răpi, Să tind spre el, cu el în față! Aș vrea în raze veșnice de-amurg Să-mi văd tăcuta lume la picioare, Aprinse culmi, văi calme, și cum curg În fluviu de-aur argintii izvoare. Nu m-ar opri-n divina goană-apoi Nici muntele cu rîpele-i cumplite; Cu golfuri calde marea se deschide În fața ochilor uimiți și noi. Dar
Johann Wolfgang Goethe - Faust by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/13028_a_14353]
-
care la el nu era despărțită de acțiune - o adiere de sihăstrie, nelipsită de unele, parcă, aspre Îngândurări. Ne-am despărțit cu ochii spre viitor, dar dimineața era Înnourată. Mi-a făcut cu mâna din balconul În spatele căruia se ridică, tăcut, dealul. Bartolomeu Anania iubea România și pământul românesc cu intensitate poetic-vizionară care Îmi amintește de cea pe care am Întâlnit-o la marele pribeag român care a fost Vintilă Horia. Îmi amintesc și de dedicația pe care mi-a scris
Întâlniri cu Bartolomeu Anania. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Nicolae Stroescu-Stânişoară () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1556]
-
și e frig... Câtă vreme Câtă vreme mai păstrăm în noi vechi icoane, țara de sămânță, mai sperăm că-n ceasul de apoi vom zâmbi pe-o cruce de săpânță. Amintiri Amintiri cu picioare strâmbe ne-ndepărtăm de ele gospodari tăcuți, așteptând telefoanele mute. Și nu mai știm cine am fost, ce am mâncat și ce vom găsi în dulapul cu vreme. Tu erai singură și nu te-am știut noapte căzută în așternutul curat. Mi-am scris cu vorbe viața
Poezie by Dinu Ianculescu () [Corola-journal/Imaginative/9288_a_10613]
-
De fapt, în cel mai fecund înțeles al ei, reveria e deopotrivă o ipostază a meditației, și tocmai lucrul acesta nimeni nu te ajută să-l înțelegi atât de bine ca marea, pentru că marea este cea care, în timp ce o privești, tăcut și solitar, încarcă gândirea cu vestirile infinitului. Poți desigur rămâne visător pe marginea lacului, a fluviului sau a râului, și poți medita stăpânit de priveliștea dinainte-ți, înfrățit cu ea. Dar o asemenea reverie rămâne de obicei o reverie a
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
fundaluri un singur gest te-ar feri de somnolentele spații dar până să-l faci se lasă noaptea de-a binelea Somnolențe Din curtea spitalului - o clădire interbelică ruină aproape se vede turla unei biserici prin alei se plimbă bolnavii tăcuți salonul numărul opt este deschis tuturor întâmplărilor un copil geme în somn și noaptea se înmulțește la geamuri sora cu cearcăne verzi nu mai are seringi dacă vrei te poți întoarce în sinele tău acum că anotimpul nu se mai
Poezii by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/9603_a_10928]
-
acesta în care femeia te ademenește pe coridoare întunecate prin care se furișează amintiri iluzii și spaime printre îngeri cu archebuze în spate șoptindu-ți Pe talgerul morții nu cântărești nici cât o petală de trandafir Stele nebune Prin nesfârșite tăcutele bezne cosmice sunt stele nebune care străbat lumi și pustiuri stele abia pâlpâind deasupra iadului nostru cel de toate zilele și nopțile în care se-aud sorii neputinței înfrunzind Când noaptea își trage-n tăcere obloanele peste cei singuri peste
Poezii by Ion Cristofor () [Corola-journal/Imaginative/9676_a_11001]
-
Rupeau din prospețimea subțirilor narciși. Pe gură-i cădeau dude, ușor, să nu-l deștepte. Ca-n nări de bou răcoarea pufoasă i-ar fi șters Tîmplele tari. Și-n urmă, cînd s-au oprit din mers, Cărările, spre seară, tăcute-au fost și drepte. Creșteau între patlagini grămezile de rouă. Melci uriași și galeși alunecau domol. Înăbușit de plante și fluturi, trupul gol Trecea uimit și fraged într-o Lumină Nouă...
Moartea adolescentului by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/9677_a_11002]
-
pribegiei S-adape lutul sterp în care-mi cresc cuvintele Sa-nece ciutura melancoliei. Doamne! Ai strâns sihăstria pădurii și-a haiducilor vină Si-ai făcut pântec de liniște S-adune-n hârbul de ură chirpic de hodina S-adoarma războaie pe tăcutele flinte. Doamne! Ai strâns în ulcele sămânță de ler Si-ai sadit-o în tâmpla mea arsă Sa-nfrunzeasca mlădițe pe lujer de fluier Din dor și jelanii rămase acasă. ac CIREȘII În cireșii târzii de afară Inflorit-au gânduri
Editura Destine Literare by Mariana Gheorghe () [Corola-journal/Science/76_a_313]
-
ai ucis, nenorocitule, l-ai ucis ! strigă la el cu vehemență. Georgescu se dezmeticea cu greu sub privirile Îndurerate ale celor de la parter. Pe chipul lui buimăceala se accentua tot mai mult. Nu putea să explice ceea ce văzuse. Se ridică tăcut, Își luă satârul și se depărtă fără nici o explicație pe treptele ce duceau la etaj spre apartamentul său, sub privirile consternate ale vecinilor de la parter. Dar poate că n-a fost el, zise băiatul de la parter ce părea că Încă
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
Nici tatăl și nici mama nu-l contraziseră și nici nu-l Încurajară să spună ceva. Teama pe care o simțeau plutind În aer, Încă mai era stăpână pe sufletele lor. Bărbatul și băiatul se Îmbrăcară pe tăcute sub privirile tăcute ale mamei. Luară leșul câinelui și plecară să-l ducă undeva În noapte. De sus, de la etajul doi, domnul Georgescu văzu ceva ce nu se putea desluși prea bine În Întunericul nopții. Îi văzu intrând Într-una din pivnițele În
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
intimitate a spectatorului, dar și a artistului liric. Importanța variabilelor, așa cum reiese din rezultatele experimentului și din informațiile oferite de soprana Carmen Gurban, îmi îngăduie să formulez următoarea definiție: Opera este un teatru care își ascunde sensurile în sonorul, dar tăcutul limbaj muzical, “cum numai marea meduzele când plimbă sub clopotele verzi ”(I.Barbu).
Particularități ale teatrului liric by Raluca Pașcalău () [Corola-journal/Science/83154_a_84479]
-
pe care o întâlnește cel care atinge în sfârșit punctul de colaps al limbajului: „se pare că ar fi la fel de neechipați pentru a aduce sufletul la stadiul final al căutării sale. Toate tipurile de limbaj dispar, iar înălțimile divine rămân tăcute” (Janet Williams, The Apophatic Theology of Dionysius the Pseudo Areopagite, în Downside Review, 117/1999, p. 160). Dacă nici teologia catafatică, nici cea apofatică nu vor aduce umanitatea la uniunea divină, ce va constitui calea supremă către Dumnezeul Indescriptibil? Unii
Experienţa extatică a sufletului în Dumnezeu după Sfântul Grigorie al Nyssei: beția trează, somnul treaz, rana și zborul sufletului (II). In: Transilvania by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/139_a_423]
-
bucătărie, narată la persoană a treia și Încheiată cu izolarea fiului de propriul părinte, fapt ce marchează eliberarea autorului de trecut: „Băiatul supraviețuiește, desigur, pentru că este la mii de kilometri depărtare. Tatăl nu are tot atâta noroc. Lumini roșii, copacii tăcuți.” Revenind la persoana Întâi, autorul Încheie romanul cu imaginea tatălui, acum iertat de toți, dar mai ales, de propriul fiu: „Mica placă de granit satisface destul de bine și propriile mele nevoi (...) din Înalt am impresia momentană a unei bătăi din
ALECART, nr. 11 by Irina Popa () [Corola-journal/Science/91729_a_92877]
-
a ei. De exemplu: în registrul de octavă, fiecărei H (do, re, mi) i se asociază o durată cu valori exprimate în secunde. În această formulare valorile numerice pozitive reprezintă duratele efective sau sonore, iar cele negative, duratele inefective sau tăcute. Este clar că durata întregii secvențe este egală cu aceea a înălțimii celei mai lungi temporal: re&4’’. Înțelegem și că do și re încep în bison, din prima clipă a secvenței, iar mi survine după o secundă (-1’’), alcătuind
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
să se adauge încă un termen, care va indica durata până la încetarea acesteia. Înțelegem acum că a treia H a mai durat 1 sec. după trison, și că în parcursul secvenței a avut clipirea, adică a început cu o secundă tăcută, apoi efectiv o secundă (prima modificare), continuând (+) încă o secundă de la a doua modificare (la , prin încetarea bisonului). Prin urmare, durata efectivă a celei de-a treia H este de 2’’. Cum ea începe cu o secundă înainte ca bisonul
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
în ultimul duet O terra addio/O pământ, adio, prin care Radames și Aida își iau rămas bun de la existența lor pământeană. Dar, comparând aceste momente, ies în evidență și deosebirile între cei doi creatori. În timp ce Amneris invocă cu lacrimi tăcute zeii, profund, sumbru și resemnat, în Boema, acest minunat adio este punctat de cearta stridentă și atât de... veristă, dintre Marcello și Musetta. Ultimele minute ale Boemei, trimit și mai mult, înapoi, în timp, la creația verdiană. Parafrazând parcă cuvintele
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
singulară Brăzdând lucerna în zig-zag!... Iar arma lui de vânătoare Sclipește-n zare fumurie De parc-ar duce în spinare Un fir enorm de... păpădie!...” Nu știm dacă aceste versuri au fost vreodată publicate sau poate au rămas să-mpodobească, tăcut și cuminte, laboratorul de creație al scriitorului. Oricum, mulțumim doamnei Georgeta Ionescu, pentru că ni le-a dăruit. Livia Ciupercă
OMAGIU SCRIITORULUI MIRCEA IONESCU LA 75 DE ANI DE LA NAŞTEREA SA [Corola-blog/BlogPost/93767_a_95059]
-
lemn și icoanele pe sticlă, civilizațiile lutului, lemnului, lânii, borangicului, inului și cânepei. Martirică moarte - întru apărarea, înnobilarea și Renașterea Limbii Române, a dreptului de a rosti răspicat, în marele concert al popoarelor acestei planete, dorurile, credința, adevărurile esențiale, suferința tăcută, tenacitatea carpatină și conștiința, totdeauna dureroasă, că: ,,Munții noștri aur poartă, / Noi cerșim din poartă-n poartă’’... Cel puțin de la această bornă în timp - 125 de ani de eternitate eminesciană -, avem datoria morală, obligația civică și creștinească de a ne
Epilog deschis EMINESCU – Românul Absolut [Corola-blog/BlogPost/93779_a_95071]
-
care cântă necontenit greierii/ iar ziua - o imensă tăcere’’ (Semne subțiri de neliniște), pământul întruchipat prin piatra de cretă (oasele care rămân goale și albe și care, în final uneori ajung să se sfărâme precum creta), aerul materializat prin umbre tăcute, focul simbolizat prin salamandra vicleană care arde în vis dar nu moare și apa ce picură din lacrimi, toate sunt populate cu elemente, creaturi anonime, minuscule ce se percep cu ochiul de la nivelul cel mai de jos al lăcustei, până la
MARIANA PÂNDARU – „Așteptare în tăcere” [Corola-blog/BlogPost/93858_a_95150]
-
lor pierdută, uitată. În mijlocul acestei tăceri apăsătoare, poeta vrea să-i dea îngerului ,,toată respirația/ toată viața’’ ei (Poezia). Dar să le luăm pe rând. Timpul din această carte este unul care vine dintr-un trecut îndepărtat, uitat de lume, tăcut, secret, misterios. Acest timp nu pare, la prima vedere, să opună vreo rezistență în a fi decodificat, paradoxal el pare accesibil, dar nu e, cititorului trebuindu-i o anumită stare sufletească ca să-l poată pătrunde cu mintea, cu ,,ochiul de
MARIANA PÂNDARU – „Așteptare în tăcere” [Corola-blog/BlogPost/93858_a_95150]
-
numai acelei păsări mari ,,Văzând liniștea grădinii de piatră’’ (Celei păsări adevărate). Este o lume în care ,,Vor începe să umble singurătățile’’ (Amurg), în care ,,Păsări mute veneau’’ (Îmi furau bucuria), o lume cu umbre de cretă dintr-un univers tăcut și nemișcat și care are foarte puține culori. Ca element de bază al acestui micro sau macro univers tăcut, predomină, într-o fierbințeală greu de suportat, doar cenușiul pietrei. Aici, (în cimitir ?), ironic ,,trăiesc o mie de suflete’’ și, neobișnuit
MARIANA PÂNDARU – „Așteptare în tăcere” [Corola-blog/BlogPost/93858_a_95150]
-
să umble singurătățile’’ (Amurg), în care ,,Păsări mute veneau’’ (Îmi furau bucuria), o lume cu umbre de cretă dintr-un univers tăcut și nemișcat și care are foarte puține culori. Ca element de bază al acestui micro sau macro univers tăcut, predomină, într-o fierbințeală greu de suportat, doar cenușiul pietrei. Aici, (în cimitir ?), ironic ,,trăiesc o mie de suflete’’ și, neobișnuit pentru un astfel de loc și ,,câinele meu și el, roșu ca para’’ (Frumoasele umbre de cretă). Se remarcă
MARIANA PÂNDARU – „Așteptare în tăcere” [Corola-blog/BlogPost/93858_a_95150]
-
dintr-o dorință de eliberare, pare că se aude ,,un strigăt ciudat/ bătându-se de pereții/ cu ierburi înalte’’ (Verdele zid), este un univers în care zăpezile se aștern strat cu strat, an de an, peste ființă. În acest univers tăcut, elementele de decor, eventual personajele sunt puține. De ce? Pentru că prezența lor, cu atât mai mult veselia lor ar tulbura, cu siguranță, marea tăcere, marele mister. ,,Dinspre câmpie/ veni păpușarul/ înveselindu-i pe toți’’ (Surâsul păpușarului). Nici bufonul nu mai face
MARIANA PÂNDARU – „Așteptare în tăcere” [Corola-blog/BlogPost/93858_a_95150]
-
niște elemente necunoscute’’ (Zile neașteptate). Aproape liniște este o carte despre viață, scrisă pe albul zăpezii, un volum de autodefinire, explicativ, gândit într-o cheie de mister, de însingurare și de început nesfârșit de lume ,,Și poate sunt/ cel mai tăcut dintre ei/ cel mai însingurat/ în lupta cu propria-mi umbră’’ (Cel mai tăcut). Muguraș Maria PETRESCU, Michigan, 11 iunie 2012
MARIANA PÂNDARU – „Așteptare în tăcere” [Corola-blog/BlogPost/93858_a_95150]
-
albul zăpezii, un volum de autodefinire, explicativ, gândit într-o cheie de mister, de însingurare și de început nesfârșit de lume ,,Și poate sunt/ cel mai tăcut dintre ei/ cel mai însingurat/ în lupta cu propria-mi umbră’’ (Cel mai tăcut). Muguraș Maria PETRESCU, Michigan, 11 iunie 2012
MARIANA PÂNDARU – „Așteptare în tăcere” [Corola-blog/BlogPost/93858_a_95150]