293 matches
-
mi le aminteam din copilărie, dar când am ajuns acolo, ușa de la intrare era larg deschisă și casa era plină cu părinți tolăniți pe canapele, bând vin și ascultând înregistrările de jazz ale lui Richard. Oh, haideți, au zis ei tărăgănat când am intrat. O mică mulțime se adunase în ușa bucătăriei și când m-am uitat, l-am văzut pe Richard întins pe masa din bucătărie. Sheba stătea peste el, îmbrăcată în doctoriță, cu halat și mască. Îl „opera“ spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
războaie va apune înainte de a îmbătrâni” - „De unde știi?” o întrebai. Nu răspunse, în schimb îi simții adierea rochiei albe atingându-mi brațul, apoi prezența i se șterse, în timp ce tatăl meu prinse un post de radio ce transmitea o muzică orientală, tărăgănată și tristă. 22. Condicile tribunalului erau îmbâcsite de procese, curgere fără sfârșit, sălile pline de oameni, împricinați, inculpați, martori, gură cască, iar noi în robele noastre negre, prezidând această varietate tristă, de zeci de ani aceeași, ultimii purtători la scenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
așa, fetelor? După o mică pauză, adăugă adresându-se Anei și fiicei acesteia: Pentru mine care am o vârstă, sunteți ca și fetele mele! Ele zâmbiră protocolar dar și cu o abia perceptibilă adeziune. În timp ce orchestra începu nu știu ce melodie ușor tărăgănată, mă adresai către toți: - Știți ce-a fost aici, chiar în locul acesta acum...câți ani?... Eram copil, terminasem clasa I-a primară... în 1930; luasem premiul I... Mi s-a pus pe cap coroniță de premiant, aici, în sunetele unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Și femeile și bătrânii blăstămau pe străini, pe goi, și-și aminteau de toate chinurile din urmă, de cele pe care le apucaseră și de cele pe care uneori, sara, la focurile iernii, cărturarii le murmurau de pe cărți, cu glasuri tărăgănate: istorii triste din pribegii fără sfârșit. I se împietrea și ei inima și nu i se părea nefiresc că, din întunericul și tristeța vieții lor, copiii neamului, când ies la lumină, privesc pieziș în juru-le și scuipă cu un blăstăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ascultau cu ochi lucitori, în serile acelea calde de vară. Apoi Reiza, naltă, uscată, numai pielea și ciolanele, își întorcea spre maghernița ei obrazul prelung și uscat, și pornea, clămpănindu-și papucii; iar celelalte vecine ale ei o urmau, vorbind tărăgănat, cu pruncii adormiți la sân. Vestea se răspândise și-n alte mahalale, în zilele când feciorul cel mic al feredeuarului, cu șapca lui soioasă și cu redingota flenduri, umbla pe ulițile strâmte sunând dintr-o talangă. În zilele acelea bolovanii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
știe nimeni taina; singură în întuneric să sufere, până ce se va bucura! Sta întunecată în colțul ei de pat; nici pe jupitor nu-l vedea cum se mișcă bocănind și mormăie amintindu-și de ceea ce-i spusese hahamul; nici glasul tărăgănat al maică-sii nu-l auzea; nu-i trebuia să audă, nici să vadă! Voia să fie singură. Iar după două zile domnul Ion Rusu, picherul, se întorcea tulburat de la treburile lui, de la cancelaria inginerului, cu cortelu-i uriaș și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
clipă se liniști; apoi se strânse cu genunchii la gură; și ca subt o lovitură de fulger se întinse și iar izbucni într-un țipăt de groază. Vecina de peste drum înțelese, și dădu năvală afară. Glasul i se auzi prelung, tărăgănat, în uliță, chemând. Femei ieșiră din casele scunde și o împresurară; sosi și Haia cu maică-sa; dar nu stătu mult; numai maică-sa rămase cu părul zbârlit, întrebând întruna, cu milă și cu curiozitate. Etel, baba harabagiului din colțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ușa. Oamenii își scoaseră îndată cușmele din cap. Cuconu Jorj Avrămeanu, tânăr și voinic, cu fața bună și veselă, arsă de soare, sta cu mânile în buzunările pantalonilor și-i privea. Zâmbea. —Ei, moș Nastase, vorbi el cu glasul puțin tărăgănat și răgușit: ce mai veste poveste? Dă, cucoane Jor, ce veste? până acu-i bine... —Așa? zise boierul cu veselie sunându-și cheile în buzunările pantalonilor; și ce vânt te mână într-acoace? Cum de-ai lăsat coșerele singure?... Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Bărbații Adevărați așezați la masă. Nu pot să stau mult. Dar, cum vizionarea e doar la două străzi distanță, m-am gândit să trec și să vă salut. Să văd cum merge partida de scrabble. —Ce onoare, a spus Joey tărăgănat. Nu știu ce făcea cu un băț de chibrit între dinți. Jacqui și-a dat ochii pe spate. —Joey, se luminează camera când ieși tu din ea. A venit lângă mine și Rachel. De ce e întotdeauna așa de nesuferit? — Nu se place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
în lumina tremurătoare figuri groaznice. În timp ce mă aflam în salonul rezervat whiskyului, un tip a cărui respirație plină de rumeguș îl anunța de la mare distanță s-a ivit în spatele meu ca o salamandră de foc și sânge. Bâh! În glasul tărăgănat se strecurase abia auzit tonul rugăminții stăruitoare și al dezvinovățirii în timp ce el arăta spre cicatricea proaspătă care îi brăzda obrazul ciupit de vărsat. Nu, amice, mi-am spus eu - n-ai voie să cerșești aici: așa ceva alungă clienții. I-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ce obținea în mod sistematic mai mult din aceste contacte era tot Deggle, așa că lucrurile nu stăteau cum credea el. Deggle stătea întins pe o canapea acoperită cu brocart. — Aici nu mai încape nici strop de îndoială, a rostit el tărăgănat. Livia Cramm este un monstru. Vultur-în-Zbor n-a spus nimic. — La Femme-Crampon, a spus Deggle, și a râs ascuțit, în falset. — Ce? — Dragul meu Vultur, abia acum mi-am dat seama. Știi în ghearele cui ai căzut? Se prăpădea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
oglinzi, o fată își refăcea rujul de pe buze. Executa mișcările cu linii dibace, ca și când ar fi fost un ritual cât se poate de natural pentru ea. Ridicându-și ochii, mă văzu în oglindă. —Ai fugit de David, nu? rosti ea tărăgănat și afectat. Dumnezeule, omul ăsta chiar e plictisitor. Pun pariu că a fost încântat să te vadă. E sătul de fețe cunoscute - le vede pe aceleași de ani de zile. Mătreața m-a deranjat mai mult. Tot așteptam să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Stă și mă așteaptă. Dar nu vreau să intru. Nu a sosit timpul să-l prind. Dar vreau să știe că l-am zărit.“ Trăgea un scuipat scurt, măiestrit aruncat peste umăr direct în centrul vitrinei. Apoi începea să cânte tărăgănat ceva pe franțuzește, izbucnea în râs și sfârșea cerându-mi un pachet de țigări, „să am și de-o fi să mă calce tramvaiu’“, se veselea ea. Și azi-dimineață am văzut-o, râcâind un afiș de pe vitrina fostei cofetării. Zdrențele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
banca mea. M-am dus pe banca aceea, lângă tatăl meu. Odată cu mine s-a așezat, nu departe de noi, un bătrân orb. Și-a pus bastonul lui alb pe genunchi, a scos o muzicuță și a prins să cânte, tărăgănat, molcom, o melodie înceată, duioasă, parcă doar anume pentru veverița care tocmai traversa aleea și care, pentru o clipă, oprită, s-a ridicat sprijinită în coadă să privească stăruitor spre orbul cu muzicuța lui. Părea a asculta nedumerită cântecul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
într-un picior, dreptul, cu celălalt petrecut pe după gambă. Pare un yoghin în meditație. Am încercat de câteva ori să discut cu el. Mă privea de parcă nici nu mă vedea. Strângea doar servieta și teancul de ziare la piept, repetând tărăgănat. „Mă cunoaște tovarășul Maurer. Mi-a transmis că trimite mașina să mă ducă la dânsul. Am strâns toate documentele.“ CAP TARE. Tânăr, înalt, costeliv, nebărbierit, cu ochi mari, ieșiți din orbite. Rătăcește printre coloanele de la „Romarta Copiilor“, gesticulând supărat, furios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să treci! Viviana făcu un pas spre stânga, cu intenția de a-și vedea de drum, dar Toma se așeză în fața ei. Ea se mută spre dreapta, el din nou se așeză în fața ei, spunându i mereu pe un ton tărăgănat: Nu-ți dau voie, nu-ți dau voie! Cu grija de a nu vărsa laptele din sticlă, Viviana căuta mereu cale de trecere, dar cum reușea, Toma alerga și se așeza din nou în fața ei. În cele din urmă, după
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
iar chipul i se înveseli. În seara următoare, când plecă să ducă laptele, tata o urmări iarăși din dosul portiței. Când ajunse la Toma, acesta se așeză în fața ei cu mâinile întinse și cu zâmbet obraznic pe chip, cântându-i tărăgănat: Nu-ți dau voie! Nu-ți dau voie! De data aceasta, Viviana se retrase la marginea drumului, așeză cu grijă sticla într-un loc ferit, apoi veni în fața lui Toma cu mâinile încleștate în pumnișori și-i îndesă de două-trei
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
câte știu, cei mai mulți dintre voi au făcut armata de drept aici. Așa că știți rânduiala. Ceilalți, vă luați după ei. Cred că vă amintiți foarte bine - totul se face la ordin. S-a înțeles? Răspunsul a fost un „da” obosit și tărăgănat. ― S-a înțeles? - a întrebat a doua oară „majurul” - cum l-au și botezat, în amintirea anilor de „răcute” petrecuți aici de unii din cei sosiți. De această dată, s-a auzit un „da” mai vioi. ― Gradații șefi de formație
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
strigă el. Dați-vă la o parte! Faceți loc, s-o pot împușca! În mijlocul acestei debandade, se află prințul Firoz, sprijinit de brațul unui servitor uluit de cele ce se întâmplă în jur. — Nu fii neghiob, De Souza! rostește el tărăgănat. Dacă o împuști, se împrăștie cocaina! Pornesc toți de-a lungul coridorului țipând și chicotind, lăsând o sticlă goală de Dom Perignon învârtindu-se pe podea, în urma lor. Khwaja-sara privește scena dezgustat. — Vezi cu ce trebuie să ne mulțumim? mormăie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și se aud râsete. Escorta dispare și Pran rămâne să se întrebe ce ar trebui să facă. Apropiindu-se, aude vocea răgușită a maiorului. — Nici vorbă! Nu-ți face probleme. O'Dwyer va ține lucrurile sub control. — Dar... răspunde vocea tărăgănată a lui Firoz, acești indivizi care-mi fac probleme, sunt sprijinți. Și în afară de asta, sunt foarte mulți ignoranți gata să-i urmeze. Vom avea de lucru cu ei aici, la Fatehpur. — Sunt de acord. De asta avem nevoie de puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sfida, cântăreața începe un cântec trist: „De ce cred oamenii în același semn vechi? De ce cred oamenii în același semn vechi? Când aud un țipăt de bufniță, cineva moare, cu siguranță.“ Are accent american. În jurul lor englezi, americani cu vorbirea lor tărăgănată, se amestecă cu francezii. Jonathan se miră de unde a venit toată lumea asta, de la șeful lor îngâmfat, până la tânărul taxator de autobuz cu pielea tuciurie, care se tot ițește prin ușa de la bucătărie. Simțind ca și cum Africa se întinde deja spre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
față de dinastia noastră. Asta m-a învățat o lecție importantă. Voiam să-l cunsoc pe acest bărbat. Dacă puteam, i l-aș fi prezentat lui Tung Chih. Cererea mea de a îl întâlni pe Robert Hart a fost mai întâi tărăgănată, apoi amânată și în cele din urmă refuzată. Curtea a votat în unanimitate că ar fi o insultă pentru China dacă eu „mă coboram“ să mă întâlnesc cu el. Aveau să treacă mai mult de patru decenii înainte de a ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
sau țapi, că au crânjelu’ mai subțirel”. Ca să Închidă discuția, Vieru Încuviințase să primească două picioare-n cur, dar cu latul, nu cu vârful. Aruncaseră două tubulețe În oală și măsuraseră cele zece minute numărând, nici prea repede, nici prea tărăgănat, până la șase sute. Scoseseră pe lama de sticlă o picătură cleioasă și alburie dintr-un tub, apoi se repeziseră toți trei, cu capetele Înainte, să vadă mormolocii care Înotau, sprințari, În acea scârboasă alcătuire. Răsturnaseră, În avântul lor, scaunul și microscopul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ceea ce spunea Chris. Cum se poate ca oamenii să fie așa de... așa de... Vreau să spun, cum de-au putut să încalce regulile în halul ăsta? Chris a izbucnit în râs. — Ești surprinzător de inocentă, a rostit el destul de tărăgănat. Și eu care crezusem că ești o tipă sălbatică. Furioasă pe mine însămi, am șuierat: —A, dar sunt! Pe cuvânt de onoare! —Intrăm? m-a întrebat Chris arătând cu o mișcare a capului spre intrarea în clădire. Nedumerită și frustrată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
priceput la treaba asta. Așa că atunci când Jackson mi-a dat vestea, ochii mi s-au umezit imediat - jenant, dar lacrimile mele erau reale. — Ei, haide! Nu face asta. O să ținem legătura, draga mea, m-a consolat Jackson în felul lui tărăgănat și clintonian de a vorbi. După care m-a mângâiat ușor pe creștet și mi-a oferit batista lui. M-a tras către el, într-o semi-îmbrățișare stângace. Fruntea i s-a încruntat din cauza unei îngrijorări paterne. Nu mai trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]