642 matches
-
și cu același simț al umorului ca tataie Gogu. Și pentru el eram tot „fata lui”. Dacă tataie Gogu nu mă certa când făceam năzdrăvănii, tata-mare, în schimb, mă provoca să le fac și tot el era acela care mă tachina, așa cum făceam eu cu tataie Gogu. Erau aproape de aceeași vârstă, numai că tata-mare era scund și drept, nu ca tataie înalt și adus de spate. Tata-mare avea ochii mici și când râdea i se închideau apărând o linie oblică umbrită
GLORIE COPILĂRIEI V de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357079_a_358408]
-
din tinerețea lui; era un bun povestitor. I se întâmpla să ne povestească aceeași istorie de mai multe ori cu mici deosebiri, dar îl ascultam cu același interes ca atunci când o povestea pentru prima dată. Dacă pe tataie Gogu îl tachinam cu sadism știind de fiecare dată că sfârșitul înseamnă un râs nebun, pe tata-mare, din cauza firii lui calme, îl ascultam cu interes, fără comentarii prea multe, de teamă să nu-l supăr sau „prinzându-l cu mâța în sac“ să
GLORIE COPILĂRIEI V de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357079_a_358408]
-
de fier se afla, pe cealaltă parte a străzii, un atelier de lăcătușerie. Calfele care lucrau aici spuneau că toți ucenicii de lăcătuși din împrejurimi încercaseră să deschidă lacătul care fereca banda din fier de perete și cu care erau tachinați ucenicii neinstruiți. Un lacăt mare, pătrat, care nu se putea deschide nicicum pentru că de fapt... nu era lacăt. Doar o imitație făcută dintr-o singură bucată, la fel ca butucul de fier, fără orificiu pentru cheie. Într-o zi, ucenicii
Agenda2005-31-05-senzational2 () [Corola-journal/Journalistic/284023_a_285352]
-
obicei. După cana de cafea, îmi anunțasem consoarta că ies: -Am plecat! Nu știu când revin. -O iei de luni cu hoinăreala?! Vrei ca toată săptămâna să-ți meargă așa?! Iar cu motorul, fir-ar să fie de râs?! mă tachinase Mela între acru și dulce, așa, ca să-mi aleg eu tonul. Și, când fu să-și continue tirada, îi luai vorbă din gură: -Stai! Așteptă! îi poruncii zâmbind în timp ce mă-ndreptam către mobil. Îl atinsei ușor eliberând un recital de-
MOŞTENIREA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2249 din 26 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/384880_a_386209]
-
Când fusei în poarta ogrăzii de la Râvnita, stupefacție! Fetele lipseau. Mașina Lixandrei se odihnea în garaj, bine merçi. Era liniște. Pesemne că Nicole le invitase pe Cantemiriste la vreo plimbare și plecaseră și mirandolinele. Martie din post să lipsească! le tachinai în lipsă. Numai să nu se fi dus departe, îmi zisei. În fond, aveam răgaz să mă odihnesc. Drept urmare, făcui cafeaua care se cerea și simții cum forțele-mi revin după câteva sorbituri. Auzisem că, de ai de gând să
CAP COMPAS RÂVNITA... de ANGELA DINA în ediţia nr. 2032 din 24 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385188_a_386517]
-
documentațiilor necesare ridicării de construcții civile sau industriale. Este chibzuit cu veniturile, nu-i mână spartă ca alți tineri de vârsta sa, economisește destul, dar este și generos în a face cadouri părinților și celor apropiați. Ai lui mereu îl tachinează cu însurătoarea, iar el răspunde calm, invariabil “nu mă grăbesc, încă nu a sosit ceasul“. Mama este cea care îl cicălește cel mai mult “sunt colegi de-ai tăi care au copii la școală...timpul trece, nu așteaptă pe nimeni
CUIBUL VISURILOR, DE MARINEL GÎLCĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383933_a_385262]
-
întâlnindu-se doar din vreme în vreme pentru a rezolva probleme din ce în ce mai complicate de matematică, ocazii în care Ramonei îi făcea plăcere să își testeze agilitatea minții. Îl uimea pe profesor cu rapiditatea cu care le rezolva, chiar uneori se tachinau mai mult sau mai puțin fățiș, provocându-se astfel reciproc într-un fel de concurs în care în realitate nu era niciun învins. Un zgomot prelung țâșni ca un strigăt de sirenă strangulată. Era soneria. Profesorul Condurache se ridică de pe
ROMAN , CAP.OPTSPREZECE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1867 din 10 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384044_a_385373]
-
în glas. Mă scuzați că și astăzi la ultima meditație am întârziat ca de obicei. Nu știu de ce se întâmplă de fiecare dată așa, cu toate că mereu mă străduiesc să ajung la timp. - Poate că nu te străduiești suficient Angela, o tachină din fotoliul său Ramona strivindu-și țigara de sticla scrumierei. - Aa, ai venit înaintea mea? Nu neapărat, dar cum mai puteai tu să ai timp să fumezi o țigară cu domn’ profesor, o taxă ea imediat, văzându-i scrumiera pe
ROMAN , CAP.OPTSPREZECE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1867 din 10 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384044_a_385373]
-
din 31 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului Bănuielile Ramonei Ramona și-a propus ca la prima întâlnire cu profesorul Condurache să fie foarte atentă la comportamentul lui față de Angela. I se păruse ceva suspect în reacția colegei sale, când a tachinat-o, dacă a fost "cuminte" cât a stat singură cu proful. Nu era convinsă că s-ar fi putut întâmpla ceva deosebit între cei doi, ținând cont de faptul că Sebastian era considerat în liceu un personaj destul de dur cu
ROMAN , CAP. OPT de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1857 din 31 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384074_a_385403]
-
simpatic tipul, ai dreptate. Mai are de stat o săptămână în stațiune. - I-ai luat deja un interviu? - Nu..., el mi-a spus de la început, că se plictisește singur. - De ce nu te-ai oferit să-i ții de urât? o tachină Ștefan zâmbind. - Ei na și cu tine acum, parcă de aceea am venit aici, să le țin de urât tuturor celor singuri care se plictisesc pe litoral. - Nu chiar tuturor, ci doar acelor tineri singuri care sunt... simpatici, continuă el
ROMAN PREMIAT DE LIGA SCRIITORILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1186 din 31 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383446_a_384775]
-
ori aveau chef să se distreze pe seama sa. - Invidioși? De ce? Și mai ales de ce caraghioși? - Păi..., pentru că..., de aia, că nu ați dansat, cu toate că eu știu că ați fi dorit foarte mult s-o faceți și mai ales, că mă tachinați. - Lasă că vom recupera dansul următor și tu ne vei asista cum am făcut și noi. - S-o credeți voi! sări ea imediat, însă dându-și seama că ar putea fi interpretată altfel continuă: doar numai dacă nu revine Sorin
ROMAN PREMIAT DE LIGA SCRIITORILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1186 din 31 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383446_a_384775]
-
mai reziști la frig, uite frații tăi cum dorm, au venit uzi, s-au schimbat și s-au băgat în așternut, tu nu, trebuie să-ți usuci părul, să -ți încălzești tălpile, boier ce să zic. -Îi plăcea să-l tachineze, însă era mândru de el, deși nu era copilul lui. Îl iubea mai mult decât pe cei făcuți de el, mereu îl dădea exemplu:„Uitați-vă la Mihai și luați exepmlu, târlă de proști ce sunteți!” Soneria de la poartă la
DOI PRIETENI, MIHAI ȘI GILĂ IX de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2251 din 28 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/385344_a_386673]
-
poet” - bine că nu e ...fecația, Doamne, ferește!; p. 19: ,,individualizarea ca tip” - există și individualizare ca ...grup?, poate că da...; pp. 52, 54 ......... grafierea eronată Hașdeu, cu ,,ș”, când se știe că Bogdan Petriceicu - pentru a nu mai fi tachinat Haidău - nu și-a mai scris numele Hâjdeu, așa după cum îl moștenise, ci Hasdeu, cu ,,s”, nu cu ,,ș”, pronunțat însă Hâșdeu; aceeași este situația și la Densusianu, scris așa, cu ,,s”, dar pronunțat Densușianu...; p. 66 ,,cu reproducerea” - ligament
Dorin N. URITESCU sau… Metronomul spiritului creator [Corola-blog/BlogPost/93468_a_94760]
-
de slăbiciuni sunt apanajul femeilor, nu? - Așa credeam până să te Întâlnesc, dar s-ar părea că singura regulă care nu admite excepții este aceea că nu există regulă fără excepții. Revenim la Alexandru cel Mare sau continuăm să ne tachinăm? - Qui s’aime, se taquine zice francezul, și știe el ce zice. Hopaa! Promițător, ca să nu sper mai mult. Tactica ideală În astfel de situații este să te faci că n-ai prins aluzia și să-ți obligi adversarul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
dosul palmei piesele de pe tablă și mi-a spus grav că trebuie să discutăm ceva foarte important, am fost convins că venise, În sfârșit, vremea clarificărilor. Slavă Domnului, mai bine la timp decât niciodată! - Ești În misiune, vasăzică, l-am tachinat cordial. Și eu care credeam că Îți place șahul... - Îmi plăcea și mai mult Înainte de a-mi da seama că e un simplu joc de noroc. - Ei, asta-i bună, joc de noroc?! De unde până unde? Toată lumea vorbește despre gândire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Inadvertență a viziriului. De fapt turcii au suferit la Lepanto o mare înfrângere. * Iacopone Benedetti da Todi (1236-1306î - poet minor italian, de inspirație populară. A dus o viață de penitență și și-a împărțit averea săracilor. Adesea, spre a-l tachina, spătarul Vulture îl striga pe Broanteș așa. FILENAME \p E:\ 0 Irina\0 De Lucru\ O suta de ani de zile la portile orientului\Operat\Episodul 1.doc PAGE 204
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ridică mâna, arătând spre dreapta lui: Uite, drumul forestier este în direcția aceea, iar mașina e undeva mai în spatele nostru. Când vrei să ne întoarcem nu trebuie decât să spui. Toma o privi admirativ. Se abținu cu greu s-o tachineze cu numele lui Winnetou, însă tăcu amintindu-și de rugămintea ei. Și el ar fi pornit tot în direcția arătată de Ileana dar nu avea siguranța ei. Fără să-l mai aștepte, aceasta porni mai departe prin pădure. Mergea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Dar, dacă nu intră acolo, înseamnă că nici nu poate ieși. Din aceste locuri închise, vreau să spun. Și, cam cum te-ai gândit că vom face noi rost de lampa lui Aladin? nu se putu abține Vlad să-l tachineze din nou. Nu-i nevoie, construim noi una. Mă rog, nu va arăta ca o lampă, dar va funcționa la fel. Practic, ne trebuie o capcană în care să prindem bestia, o capcană etanșă, din care să nu mai poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de încornorați, după cum spunea. O mână pierdută, ani de viață câștigați. Asta îmi tot repeta, fără încetare, arătându-mi mâna lipsă. Îi dăduse și-un nume mâinii absente: Gugusse. Îi vorbea întruna lui Gugusse, luându-l ca martor, apostrofându-l, tachinându-l. Fericirea nu depinde de cine știe ce. Uneori, atârnă de un fir, uneori de un braț. Războiul este lumea întoarsă cu fundul în sus: ajunge să facă dintr-un schilod cel mai fericit om. Se numea LĂon Castrie soldatul acela. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
le-a formulat Într-o satiră miniaturală intitulată În sala de curs, pe care l-a convins pe Tom s-o publice În Nassau Lit.: Clovnule, bună dimineața... De trei ori pe săptămână Ne ții pe jar când ne vorbești, Tachinându-ne sufletele Însetate Cu anii onctuoși ai filosofiei tale... Bine, iată-ne, suta ta de oi, Reglează-ți vocea, cântă, toarnă vorbe... noi dormim... Doar ești student, cum ni se spune; Ai făurit, mai zilele trecute, Un plan de curs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
sat fără nume unde am rămas peste noapte. Aveam la noi hașiș de cea mai bună calitate. Reiko mi-a zis că era prima dată când fuma hașiș, oricum, pentru ea absolut totul era pentru prima dată. Râdeam de ea, tachinând-o: să fumezi hașiș pentru prima dată În Talger e același lucru cu a juca golf pentru prima dată În Scoția. Știi, făceam cu ea genul ăsta de glume insipide. Ce prost mai eram! Târâsem după mine o cameră video
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
atât de stimulat transcendental încât SS Reichsführer-ul să considere ceea ce am de spus ca fiind total irezistibil. — Știi, pentru o clipă, am crezut atunci că erai cu adevărat pe cale să faci revelația în seara asta, zise Rahn. Chiar l-ai tachinat cu toată chestia aia cum că fata nu vrea să bage pe nimeni în necaz. Păi, sincer, acum el crede mai mult sau mai puțin. — Numai atunci când va fi timpul potrivit, dragul meu Otto, zise Weisthor. Numai atunci când va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
colegii, mai exact, fetele). - A!... Voi erați deja aici? întreba surâzătoare Hernanda. Ceilalți pe unde sunt? - Salut, frumoasa și grațioasa Hernanda! i se adresă direct, printr-o reverență, colegul și prietenul meu de studii, Maximilian, originar din Mexic (eu îl tachinam în mai multe feluri: Max, “mexicanul“, “western“). - Ce faci tu, Max, “western“ înrăit! Tot de glume te ții? Numai veselia se leagă de tine!... - Cum poți să nu fii vesel când vezi atâta frumusețe în jur? Hernanda cercetase deja, în
POVESTIRE SF de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1109 din 13 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363793_a_365122]
-
băiat. La cei paisprezece ani, încă nu-și găsise un amic mai mare ca ea sau din clasă, de aceea mereu era însoțită de un frate al unei prietene, mai mic cu un an și ceva, motiv pentru care era tachinată de către surorile sale. Și la cele mici începuseră să le crească sânii ca la orice adolescentă, însă nu depășiseră stadiul unei piersice ce încăpea în căușul unei mâini de flăcău mai mărișor. Blănița le era micuță, abia dacă se observa
ROMAN CAP. V de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363770_a_365099]
-
decât cea a slujitorului care are misiunea de întărire a credinței; și n-are cum să fie confundat cu acesta. Cât despre misiunea de întărire a credinței, îmi amintesc de modul cum păcătosul de mine îmi permiteam uneori să-l tachinez pe Părintele Patriarh Teoctist, care mi-a acordat prietenie. Discutam împreună despre faptul că Duhul Credinței are nevoie de duhovnici dăruiți și cu mare vocație ca să-l mențină la cotele lui înalte ridicate de majoritatea populației în acei primi ani
CĂTRE DIMITRIE GRAMA (1) de CORNELIU LEU în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362433_a_363762]