139 matches
-
în deceniile următoare, personalismul s-a depărtat destul de mult de tezele renouvieriste, el s-a considerat o filosofie în al cărei centru se află persoana cu valorile ei ("persoana sacră"), o filosofie care se menține într-o strînsă legătură cu teismul. În literatura filosofică se vorbește de existența mai multor tendințe personaliste și chiar de atîtea personalisme cîți personaliști sînt. Se păstrează totuși suficiente note comune care permit recunoașterea apartenenței la aceeași tendință filosofică. Pentru personalismul francez din deceniile trecute, Gh.
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
-Om, care, după "moartea lui Dumnezeu", nu face decât să se afunde în neantul nihilismului, și de a face omul asemenea cu caracterul universal al vieții. Unul dintre cei mai buni exegeți nietzscheeni, Karl Lowith, observă că "O dată cu Nietzsche A-teismul secolului al XlX-lea se împlinește în recunoașterea lumii ca lume și încetează în același timp de a fi a-Teism." Dar respingând categoric Dumnezeul creștin umanitar, a cărui existență nu poate fi demonstrată în raport cu calitatea unei lumi cum este
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
cu caracterul universal al vieții. Unul dintre cei mai buni exegeți nietzscheeni, Karl Lowith, observă că "O dată cu Nietzsche A-teismul secolului al XlX-lea se împlinește în recunoașterea lumii ca lume și încetează în același timp de a fi a-Teism." Dar respingând categoric Dumnezeul creștin umanitar, a cărui existență nu poate fi demonstrată în raport cu calitatea unei lumi cum este cea a 109 noastră, și invocîndu-I pe Dionysos, Nietzsche nu reinstaurează un zeu antic, ci impune o "lume dionysiacă", a cărei
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
formarea acelui fenomen istoric care se numește Imperiul Bizantin. Încă în sec. III Aurelian adusese din Siria idealul oriental al unei monarhii sacre și instituise un fel de monoteism solar, religia lui "Sol invictus", drept cult oficial al Imperiului. Acest teism solar a fost religia casei lui Constantin și a pregătit calea acceptării creștinismului. Sfântul Imperiu Roman, "Sancta Respublica Romana", n-a fost creația lui Carol cel Mare, ci a lui Constantin și Teodosiu. Odată cu sec. V el devine o adevărată
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
ul reprezintă, într-un sens larg, respingerea credinței în existența unor zeități. Într-un sens mai restrâns, ateismul este poziția că nu există zeități. ul este opusul teismului, cea mai generală formă a credinței în existența a cel puțin unei zeități. Cuvantul ""ateism"" provine din grecescul "atheos" (), însemnând „fără Dumnezeu”, și a fost folosit ca termen peiorativ celor care respingeau divinitățile venerate de majoritatea societății. Primii oameni care
Ateism () [Corola-website/Science/298700_a_300029]
-
concepția religioasă a lui Kant, câțiva critici au subliniat deismul, de exemplu Peter Byrne, care a scris despre relația precisă a lui Kant cu deismul. Alți critici au remarcat în concepția morală a lui Kant o trecere de la deism la teism, de exemplu Allen W. Wood și Merold Westphal. În ceea ce privește cartea lui Kant intitulată "Religia în limitele rațiunii", a fost evidentiat că filosoful Kant reduce religiosul la rațional, religia la morală și pe aceasta la creștinism.. Kant se înscrie în rândul
Immanuel Kant () [Corola-website/Science/297893_a_299222]
-
în timp ce, totuși, politeismul era mult mai convivial; tot atât de himeric, adevărat, însă mult mai puțin funest. [...] O altă viziune despre lume era posibilă chiar și în acele timpuri îndepărtate. Civilizația chineză a știut în mod remarcabil să se ferească de acest teism tragic, în special datorită lui Confucius (sau Kong Fu Zi, n. 550 î.Hr.; d. 478 î.Hr.) și lui Lao-țî (Laotze sau "Lao" Tzu), promovând ideea unei armonii universale și a unei morale civile ce trebuia să reflecte ordinea." Un alt
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
scenă și realizează că orice „obiect” este "el însuși", deoarece atât subiectul, cât și obiectul, sunt în esență Spirit. Când autorealizarea are loc și Spiritul devine Spirit "Absolut" Spirit, „finitul” (omul, umanul) devine „infinit („Dumnezeu”, divin), înlocuind Dumnezeul imaginar al teismului: omul devine Dumnezeu. Despre aceasta, Tucker afirmă: „Hegelianismul . . . este o religie a cultului sinelui a cărui temă fundamentală este dată de imaginea dată de Hegel, a omului care aspiră să devină el însuși Dumnezeu, care cere 'ceva mai mult, anume
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
spațiul, materia și mișcarea sunt fenomenale și forma și existența lor sunt dependente de monadele simple și imateriale. Există o fixată de Dumnezeu, monada centrală, între lumea din mințile monadelor și lumea exterioară a obiectelor. Cosmologia lui Leibniz a îmbrățișat teismul tradițional creștin. Psihologul și filozoful englez James Ward, inspirat de Leibniz, a susținut de asemenea o formă de idealism pluralist. Potrivit lui Ward, universul este compus din „monade psihice” de diferite niveluri, ce interacționează pentru progresul lor reciproc. Personalismul este o
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
și rare. După terminarea lichidului, marginea ceștii este ștearsă cu degetele. Tradiția cere ca invitații să adreseze gazdei complimente și întrebări, și să admire decorul, instrumentele și măiestria preparării. Cu timpul, această ceremonie a evoluat și a condus la apariția teismului, care în esență cere celui inițiat puterea de a pătrunde și a aprecia savoarea ceaiului, dar și a ceremonialului propriu-zis, și de a se bucura de lucrurile simple. Ceremonia ceaiului este cunoscută cu următoarele denumiri: Trei mari categorii pot fi
Ceremonia ceaiului () [Corola-website/Science/301464_a_302793]
-
mult mai generală decât cea într-un Dumnezeu binefăcător. Ideea unui creator universal și binefăcător nu pare să răsară din mintea omului, până când aceasta nu a fost îmbogățită de o lungă și continua cultură."" Întrebat despre credința sa și dacă teismul și evoluționismul nu sunt incompatibile, într-una din scrisorile sale, Darwin răspunde că un om poate fi și teist fervent, dar și evoluționist, menționându-i ca exemple pe botanistul american Asa Gray (1810 - 1888) și profesorul englez Charles Kingsley (1819
Concepția despre religie a lui Charles Darwin () [Corola-website/Science/314698_a_316027]
-
pe „descoperirea” apei gazoase, pe scrierile sale din domeniul electricității și pe descoperirea și studierea de către el a unor „aere” (gaze), cel mai cunoscut fiind cel denumit de Priestley „aerul deflogisticat”. În ceea ce privește activitatea sa ca teolog, a încercat să combine teismul, determinismul și materialismul. În timpul vieții sale, o mare parte din reputația științifică a lui Priestley a avut la bază contribuțiile foarte importante ale acestuia, printre care se numără inventarea apei carbogazoase, lucrările scrise despre electricitate și descoperirea unor noi gaze
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
Cercetările științifice ale lui Priestley au fost intrinsec legate de concepția sa religioasă și, de aici efortul său constant de a realiza o sinteză între raționalismul Epocii Luminilor și credința creștină. În textele sale metafizice, Priestley a încercat să combine teismul, materialismul și determinismul, un proiect ce a fost considerat "„îndrăzneț și original”". El a crezut că o înțelegere corectă a lumii pământești va ajuta omenirea să progreseze și în cele din urmă să ajungă la „Împărăția de o Mie de
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
urmare ele neputând fi corecte. Cele mai multe dezbateri filosofice s-au centrat asupra propozițiilor care susțin că Dumnezeu nu poate exista împreună cu relele sau că ar dori să prevină toate relele (premizele nr. 3 și nr. 6), iar mulți apărători ai teismului susțin că Dumnezeu ar putea foarte bine exista împreună cu relele și ar putea permite răul pentru a permite un bine mai mare și/sau a permite liberul arbitru. Mulți filosofi acceptă ideea că argumente cum ar fi apologia lui Plantinga
Problema răului () [Corola-website/Science/321188_a_322517]