544 matches
-
Eliade, paradoxală este asociația ideii de viață cu aceea a morții, dar dacă logica elementară o respinge, cealaltă logică, a destinului, o implică. Cum spune și Poetul: "Căci toți se nasc spre a muri și mor spre a se naște". Teleologic așadar, moartea e un capăt, dar și un început nou, care implică desigur cununia. În măsura în care omul cel mai simplu își înțelege sfîrșitul, ca o finalitate firească, înțelegerea lui are implicații metafizice. Ciobanul din Miorița e omul muntelui și al turmei
Miorița și Mircea Eliade by Șerban Cioculescu () [Corola-journal/Memoirs/6911_a_8236]
-
poziții învecinate erau considerate asemănătoare, conform maximei: "natura non facit saltum" ("natura nu face salturi"). Acest concept a influențat puternic, timp de secole, gândirea civilizației vest-europene și chiar si astăzi mai are unele influențe, fiind la baza așa-numitului argument teleologic, prezentat în telogia naturală. Totuși acest sistem are și meritele lui: rămâne ca principiu de organizare, aplicat ulterior în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, când apare biologia modernă. În perioada 1650 - 1800, au fost elaborate o serie
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
opiniei publice timp de câteva decenii. În Marea Britanie filozofia teologiei naturale (acea teologie care încerca să explice logic existenta divinității și a legității lumii fizice) își menținea puterea de influență. Astfel în cartea teologului William Paley, apărută în 1802, argumentul teleologic, cu celebra sa "analogie a cesornicarului", se constituia ca o replică la ideile transmutaționiste ale lui Erasmus Darwin. Influențați de teologia naturală, geologi ca Buckland, Sedgwick atacau conceptele evoluționiste ale lui Lamarck, Grant sau lucrarea "Vestigii ale istoriei naturale a
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
un caracter pseudoștiințific. Teoria conform căreia mersul istoriei ar fi determinat de legi proprii independente de intervențiile oamenilor, mers care poate fi însă prevăzut de un mare gânditor în posesia cunoașterii acestor legi, este supusă istorismului și are un caracter teleologic. Teleologia este în istoria societății tot atât de falsă, ca și ambiția cunoașterii unui adevăr absolut în științele naturii. Definirea unui ideal social, către care tinde evoluția istoriei, are drept consecință ideologică obligativitatea oricăror mijloace pentru ajungerea la acest ideal. Conducerea oamenilor
Raționalism critic () [Corola-website/Science/314546_a_315875]
-
vid”, „un loc abstract al puterii care nu se confundă cu nici o persoană concretă, un loc de pură reprezentare” (Schnapper, 1994, p. 95). Cele spuse până acum ne-ar putea face să ne gândim că, În urma unui proces liniar, orientat teleologic, am trecut de la o apartenență cetățenească definită de caracterul concret al filiației biologice la o cvasi-dematerializare a unei legături universal accesibile. Dar aceasta ar Însemna, pe de-o parte, să neglijăm faptul că transcendența prin politic a Îmbrăcat forme istorice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
urmărit, ci tocmai prin refuzul său de a opera dinainte o alegere dintre scopurile și proiectele concurente” (Sandel, 1997, p. 256). Dezbaterea privitoare la prioritatea dreptății sau a binelui reia opoziția canonică dintre moralele deontologice de tip kantian și cele teleologice de tip aristotelian. Larmore ( Larmore, 1993, p. 46) ne oferă o prezentare clară a acestei confruntări dintre obligație și virtute: „Valoarea etică poate fi definită fie prin ceea ce se impune pentru agent, oricare ar fi scopurile sau dorințele sale, fie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
preajma celui de-al Doilea Război Mondial. Operele celor doi însă acoperă tematici mai largi decât "criza lumii moderne". Amândoi au ajuns la "idei majore" privind crizele, pentru că acești filosofi au propus înțelegerea lor din perspectiva mersului ciclic (9b) sau teleologic (10a) al lumii. Ei au semnalat unii factori determinanți și modurile lor de manifestare social-culturală, au făcut unele propuneri pentru diminuarea distrugerilor și suferințelor spirituale răsfrânte în social. Deși nu au intenționat spre una din cele două ținte morale alternative
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
precedente și înscrisă pe o linie evoluționistă de progres. Ceea ce în Iluminism se formula doar ca opoziție cu vremurile precedente în secolul al XIX-lea devine un progres stadial și cu o linearitate care este proiectată în viitor prin formule teleologice din ce în ce mai clare. Întreaga dinamică socială trebuia astfel urmată încât să atingă țeluri evolutive foarte atractive: bunăstare generalizată, pace universală, eliberare prin stăpânirea forțelor naturii, educație pentru toți, sănătate a tuturor etc. Teama anterioară de schimbare devine treptat o teamă de
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
mereu identică și suficientă sieși. S-ar părea însă, așa cum vom vedea, că numai modernitatea reflexivă o va determina să-și schimbe termenii, opțiunile și rezultatele, împiedicând-o să gliseze când într-un trecut idilic, când într-un viitor proiectat teleologic, pentru a deveni realistă și constructivă. Dincolo de o asemenea dispută, Iluminismul poate fi considerat drept laboratorul ideilor și opțiunilor fundamentale ale modernității inițiatoare. Iar aceasta este modernitatea care o anticipează pe cea a consacrării din timpul și de după secolul al
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
aplicare a științei pentru realizarea progresului tehnologic și a creșterii economice („generarea bunăstării” la Pareto). Critica făcută de Lyotard „proiectului iluminist” vine, evident, dintr-o altă epocă a modernității și intenționează să marcheze ruptura acestuia în raport cu precedentele. Evoluția sau progresul teleologic, imaginate de iluminiști și afirmate cu consecvență de-a lungul modernității consacrării, își pierd aproape complet atractivitatea în prezent. În locul unui progres presupus, asumat, legitimat din afară și proiectat într-un viitor imprevizibil sau în speranțe mereu amânate, modernitatea noastră
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
propun sau impun o linearitate ordonată a întâmplărilor care se succed în devenirea istorică. Postmodernismul filosofic al lui Lyotard sau Derrida, inițiat în altă formă încă de Nietzsche în secolul al XIX-lea, susține tocmai deconstrucția evoluționismului istoric „totalizant” și teleologic, ce privește istoria ca unică și unitară, conformă cu realizarea unui principiu unificator al organizării și transformării evolutive. Întrebarea care s-ar pune astăzi devine astfel mai clară și solicită sociologii să-și formuleze opțiunea: concentrare asupra discontinuității istorice sau
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
de explicare adoptat de sociologii iluminiști și clasici cu referire la tranziția de la societatea tradițională la cea modernă pentru aproprierea conceptual-explicativă a unei tranziții specifice modernității deja consacrate și intrate într-un nou stadiu constitutiv. Inevitabil, ajunge să fie când teleologic, când apocaliptic, când imitativ cu distanțarea (față de Marx sau față de Durkheim), când pragmatic și constructivist (ca Tocqueville sau Weber), dar cu o puternică notă mesianică. Sigur că putem menționa încă o dată că abordarea dialectică a contradicțiilor între varii componente ale
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
inevitabil nu poate da seamă de transformările de anvergură ce se înscriu pe o anumită traiectorie a dezvoltării. O astfel de distincție și necesara corelație dintre tranziția globală tendențială și cea societală a configurării nu se vor nici etnocentrice, nici teleologice. Vizează doar un fapt istoric al dezvoltării stadiale. Distincția ar fi etnocentrică în măsura în care diferențele dintre stadiile de configurare a lumii postindustriale din două țări sau grupuri de țări s-ar asocia cu judecăți de valoare privind superioritatea unei societăți și
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
stadiale. Distincția ar fi etnocentrică în măsura în care diferențele dintre stadiile de configurare a lumii postindustriale din două țări sau grupuri de țări s-ar asocia cu judecăți de valoare privind superioritatea unei societăți și a cetățenilor săi asupra altora. Ar fi teleologică în măsura în care ar specula asupra unor stadii predeterminate de dezvoltare pe care apoi le-ar postula ca fiind necesități istorice de urmat (așa cum a făcut K. Marx atunci când s-a referit la trecerea de la capitalism la socialism și apoi la comunism
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
distincții se referă la modul în care autorii circumscriși mai înainte celor două paradigme de explicare a tranziției de la modernitate la postmodernitate au prezentat teoriile lor. Îndrăznesc astfel să inferez că teoriile respective sunt pe cât de etnocentrice, pe atât de teleologice, rămânând astfel încă ancorate în „proiectul iluminist” de știință socială, adică de concepere a societății. Referințele lor sunt eminamente macrosociale, nu prezintă mecanismele sociale propriu-zise ale dezvoltării, sunt cantonate într-un holism metodologic ce ignoră actorii sociali individuali și modul
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
ale dezvoltării, sunt cantonate într-un holism metodologic ce ignoră actorii sociali individuali și modul de agregare a acțiunilor lor pe calea generării sau construcției de acțiuni colective ce configurează un anumit model al dezvoltării și mai ales se raportează teleologic la o „metanarațiune” ideologică sau filosofică justificativă a unui model de dezvoltare socială. Astfel fiind, paradigmele respective sunt consonante cu teoriile sociologice clasice, de sorginte iluministă, despre tranziția de la societatea tradițională la cea modernă și se reduc la simpla descriere
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
ar fi urmată de o stare superioară B, căreia i-am cunoaște dinainte constituirea și nu ne-ar rămâne decât să orientăm, chiar să forțăm, acele evenimente și procese ce ar configura-o. Varianta aceasta de inginerie socială, care-i teleologică în orientare și pretins omniscientă în abordare și acțiune, s-a dovedit deja a fi falimentară în perioada societății industriale și numai în virtutea unei naivități sau a unei noi „utopii realiste” ar mai fi de susținut astăzi. Prin a treia
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
va realiza. În privința invocării dispozițiilor art. 131 și 131^2 din Legea nr. 8/1996 , Curtea notează că nu este aplicabilă regulă în sensul că ceea ce nu este interzis este permis, ci chestiunea se dezleagă prin aplicarea regulii de interpretare teleologica, astfel cum s-a arătat mai sus, concluzia inadmisibilității invocării aspectelor noi direct în arbitraj rezultând din scopul și rațiunea reglementării procedurii pendinte. 2. Argumentele expuse mai sus duc la reținerea temeiniciei celui de-al doilea motiv de apel, prin
EUR-Lex () [Corola-website/Law/227760_a_229089]
-
indiferent dacă infracțiunea care atrage revocarea suspendării executării este în curs de judecată ulterior datei de 1 februarie 2014 sau s-a judecat definitiv anterior acestei date. Necesitatea eficientizării acestui tratament sancționator în cazul condamnărilor definitive rezultă și din interpretarea teleologică a dispozițiilor legale examinate, înțelesul acestora rezultând și din finalitatea lor. Interpretarea teleologică are menirea de a stabili sfera de incidență a unui text legal, având în vedere scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea acestuia. Deși din examinarea sumară a
EUR-Lex () [Corola-website/Law/262427_a_263756]
-
ulterior datei de 1 februarie 2014 sau s-a judecat definitiv anterior acestei date. Necesitatea eficientizării acestui tratament sancționator în cazul condamnărilor definitive rezultă și din interpretarea teleologică a dispozițiilor legale examinate, înțelesul acestora rezultând și din finalitatea lor. Interpretarea teleologică are menirea de a stabili sfera de incidență a unui text legal, având în vedere scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea acestuia. Deși din examinarea sumară a expresiei literale folosite de legiuitor s-ar putea deduce că această dispoziție legală
EUR-Lex () [Corola-website/Law/262427_a_263756]
-
Îl aduce filosoful german: Întrucât cel puțin la Începutul lor, cunoștințele sunt „mijloace pentru scopuri practice”, În etică se află „originea și scopul oricărei filosofii”. În această idee, Paulsen se Întemeiază pe filosofia lui Aristotel, luând apărarea unei etici energetice teleologice, În care legea morală nu mai este pur și simplu formă apriorică, ci este principial Înrădăcinată În viață. În argumentarea mai realistă a filosofului neokantian tema eticii este o temă dublă: ea trebuie să determine mai Întâi „Scopul vieții sau
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
bărbat, ca femeie, „atenianul ca atenian”, normalul cât și patologicul etc.) definiției generale a „binelui suprem” - Paulsen asumă integral poziția etico-politică a lui Aristotel. [Vezi Etica Nicomahică, dominată de „datoria Întru fericire” (individuală și colectivă)]. Pentru concepția energetică și istorico teleologică proprie lui Paulsen, contribuția Stagiritului este „definitivă”, cum va fi și aceea a lui Kant - ea a format conceptele generale „pentru etică”. Filosoful german se ocupă caracteristic și preferențial de Aristotel, când sintetizează astfel viziunea clasicului grec: „Fiecare ființă Își
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
gândire individualist raționalist al secolului al XVIII lea, de la care Kant nu s-a abătut niciodată”. Împotriva vechii concepții dogmatic-teologice, precum și a filosofiei dogmatic-raționaliste a secolelor XVII-XVIII, Paulsen prezintă propria sa etică drept o deontologie, etică deopotrivă „istoric-genetică și social teleologică”, poziție care, prin idealismul obiectiv al lui Hegel, prin „școala istorică a dreptului” și prin „biologia istoric-evoluționistă” este reprezentativă pentru secolul al XIX-lea! Paulsen relevă definitoriu că dreptul trebuie să fie recunoscut În necesitatea sa istorică, adică În raționalitatea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
din legitatea naturii; susține corect Paulsen, căci numai În acest fel devine posibilă, În genere, prevederea și adaptarea, acțiunea sistematizată și colaborarea reglată. În opoziție cu etica formalistă a lui Kant, Paulsen ca susține În mod constant temeiurile unei etici teleologice care „admite o legătură internă Între legea morală și bunul suprem, Între valorile stabilite de norme și valorile determinate de scop. Ea susține și Încearcă să dovedească În primul rând că: respectarea legii morale de către o ființă care acționează voluntar
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
care acționează voluntar acționează În sensul realizării «binelui suprem» iar desconsiderarea acestei legi acționează În sensul nimicirii sale. Iar aici ea pune, cu Aristotel, binele suprem În «perfecțiune», nu În plăcere sau În fericire”. Modul de gândire isoric-evoluționist apără concepția teleologică, adică deduce obiceiul și dreptul din valorile esențiale ale vieții individuale și sociale, Întemeindu-le valabilitatea , deci morala obiectivă. Altfel spus - observă esențial Paulsen: „virtuțile sunt bune sau valoroase pentru că acționează În sensul conservării și potențării vieții umane, viciile sunt
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]