169 matches
-
și sînt, de aceea, folosite ca abstracțiuni ale legăturilor intenționate dintre elemente. În acest model, clasele de actori sînt numite actanți. Un actant este o clasă de actori care împărtășește o anumită calitate caracteristică. Această caracteristică comună are legătură cu teleologia fabulei ca întreg. Astfel, un actant este o clasă de actori ai cărei membri au o relație identică cu aspectul de telos, care constituie principiul fabulei. Vom numi acest tip de relație "funcție". Acesta este un model structuralist tipic: e
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
că ele sunt ca părți constitutive ale întregului, forme mai mici de tranziție - prin urmare esența ființelor este forma, esența vieții trecerea, mișcarea materiei prin ele. După care principiu însă se construiesc 35 {EminescuOpXV 36} aceste forme, care-i sensul teleologiei lor, care-i sensul teo[lo]giei în mișcarea și secrețiunile materie? De altă parte vedem cumcă stat și societate sunt departe de a fi opuri a mult lăudatei minți omenești...; ele sunt fapte a naturei. Astfel vedem că statele
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
a consolidat influența teoriilor liberale ale relațiilor internaționale în cadrul forurilor academice. Este vorba de o tradiție despre care s-a crezut multă vreme că fusese discreditată de perspectivele care subliniază trăsăturile recurente ale relațiilor internaționale. Într-o reafirmare încrezătoare a teleologiei liberalismului, Fukuyama a susținut la începutul anilor 1990 că prăbușirea Uniunii Sovietice a demonstrat că democrația liberală nu are niciun competitor ideologic serios: a fost "sfârșitul evoluției ideologice a umanității" și "forma finală a guvernării umane" (1992: xi-xii). Este un
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
trecut la care nu ne mai putem întoarce, spre o apocalipsă ideală. Istoria artei, de la cea mai savantă la cea mai mașinală, este ocupată de timpul mântuitor care începe cu Întruparea și se încheie cu Judecata de Apoi. Este o teleologie mai mult sau mai puțin glorioasă. Scopul și sfârșitul istoriei dictează în schimb drumul răbdător de la o origine ascunsă în noaptea ei spre recunoașterea ei în plină lumină, Renașterea, Învierea ei: schema vasariană. Sau se va urma itinerariul dinspre o
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în care operele lui Marx reprezintă Biblia, iar ceilalți, Părinții Bisericii, mai notează Boia. 325 Ibidem, pp. 123-178, passim. 326 Ibid., p. 90. Așa cum în Evul Mediu istoriografia era înscrisă în subordinea teologiei, tot așa, în comunism ea era supusă teleologiei oficiale. Boia distinge două orientări contradictorii în doctrina comunistă, pe de o parte accentul pus pe structuri, economie, perioade, iar pe de altă parte evidențierea momentelor conflictuale, a schimbărilor drastice, in timp ce voluntarismul din perioada de glorie contrazice marxismul
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Beneficiind de avantajul epistemic al "detașării implicate" (Elias, 1956), dobândit prin distanțarea spațială de contextul românesc combinată cu implicarea cognitivă în sensul înțelegerii realității istorice românești, I. Livezeanu (1998) a propus o abordare neortodoxă a României Mari. În loc să vadă o teleologie istorică împlinindu-se în făurirea întregirii naționale, Livezeanu privește analitic într-o cu totul altă direcție, inspectând culisele tensionale ale procesului masiv inițiat în urma actului politic, de unificare culturală și instituțională a României. Privită din acest unghi neconvențional, unirea celor
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
periodizării clasice, simțul istoric românesc pășește în condiția postmodernă. Drept consecință, istoria devenită deșirată din punct de vedere cronologic își pierde din funcțiile de legitimare politică pe care le-a îndeplinit de-a lungul timpului. Simplificând lucrurile, liniaritatea cronologică sugerează teleologie (un țel final al istoriei), care se pretează unei prelucrări ideologice al cărui rezultat este ideea de destin istoric. Însă o astfel de filosofie teleologică a istoriei, impregnată de o eshatologie politică, nu mai este posibilă în condițiile unei înțelegeri
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
doctrina drepturilor naturale nu ar fi pe deplin coerentă. De altfel, ea a fost criticată în repetate rânduri. Criticile au susținut, mai întâi, că legea naturii nu mai poate fi explicată în contextul ideilor moderne, când dispare însăși ideea unei teleologii naturale. Așa cum susține filosoful contemporan John Gray, "cu greu își mai pot găsi loc ideile lui Locke și Aristotel privind cauzele finale sau scopurile naturale în tabloul științific al lumii moderne, care a repudiat teleologia și care a dat o
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
când dispare însăși ideea unei teleologii naturale. Așa cum susține filosoful contemporan John Gray, "cu greu își mai pot găsi loc ideile lui Locke și Aristotel privind cauzele finale sau scopurile naturale în tabloul științific al lumii moderne, care a repudiat teleologia și care a dat o explicație mecanicistă fenomenelor care sugerează existența unui scop în natură". Într-un alt sens, încercarea de a întemeia o anumită moralitate, fie ea și politică, pe cerințele naturii umane, se dovedește incompatibilă cu diversitatea care
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
nevoit să reia obsedanta lipsă a temeiului. Azi, vorbește Rorty în numele unei minorități intelectuale, dar cu convingerea că reprezintă întreaga lume, se trăiește într-o cultură în care intelectualii sunt conștienți de lipsa de archai, de telos, de teologic, de teleologie și de ontologie 187. Cuvintele "științific" și "obiectiv" nu mai au nici un sens. Conceptele de urmă și différance la Derrida ar fi un pas mai departe decât Dasein-ul heideggerian și decât "diferența ontologică". Pretenția aceasta a fost chiar a lui
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ale omului. Aici e rădăcina perfidă a primejdiei ce se ascunde în adevărul visului"419. În iubirea dintre Tereza și Tomas intervine hazardul, care e un loc comun al postmodernismului, chiar în sensul unei absolutizări și ca eliminare a oricărei teleologii. Părintele Stăniloae, însă, după cum am văzut în primul capitol, atrage atenția că hazardul este un dar al lui Dumnezeu. Paradoxal, tocmai hazardul indică destinul. După socoteala lui Tomas, relația afectivă cu Tereza s-a întrupat din șase întâmplări, care nu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
in the agent-structure binome). d. Sensul direcțional al istoriei Celebra formulare a lui Francis Fukuyama referitoare la sfârșitul istoriei, enunțată în urma prăbușirii comunismului în Europa Răsăriteană (dispariția alternativei conceptuale la ideologia liberală), este adesea considerată ca o rearticulare îndrăzneață a teleologiei liberale. Burchill, de exemplu, notează că, asemenea multor liberali. Am văzut cum Angell anunța redundanța războiului ca instrument predominant al politicii externe. Să însemne asta, pentru Angell sau pentru cei care îi împărtășesc ideile, că pacea se va revărsa ireversibil
IDEALISMUL UTOPIC. In: RELATII INTERNATIONALE by DANIEL BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1509]
-
atunci în loc de destin trebuie să se vorbească despre menire. În menire, distincția dintre natură și libertate se șterge, pentru că țelul atins își are originea într-o natură pe care individul o resimte ca propria lui libertate. Menirea este realizarea unei teleologii superioare prin intermediul unei vieți. Neliniștii destinului, bazată pe răspunderea proprie și pe tensiunea distanței dintre proiect și realizare, îi ia locul calmul menirii, în care proiectul supra-individual are înscris în sine certitudinea propriei lui realizări. În timp ce destinul se face în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
calmul menirii, în care proiectul supra-individual are înscris în sine certitudinea propriei lui realizări. În timp ce destinul se face în spațiul doar posibil al libertății, menirea se primește din spațiul de necesitate al unei instanțe. * Din punctul de vedere al unei teleologii extra umane, orice destin este menire, este lucrarea în finit a spiritului infinit. În cazul acesta, destinul apare drept scenariul unei libertăți fictive și chiar și dramatismul destinului devine forma întâmplătoare pe care o îmbracă jocul calm al proiectării divine
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
cadrul de referință al umanului și transformă în simplă iluzie credința că destinul este o faptă a libertății umane. * Trecerea de la destin la menire se face când certitudinea unei fericite coincidențe se transformă în bănuiala unei cauzalități ascunse. Întrucât orice teleologie extra-umană reprezintă lucrarea în finit a spiritului infinit, faptul de a distinge din capul locului între destin și menire în cazul unei vieți individuale nu stă în puterea ființei conștiente finite. Despre menire nu se poate vorbi în chip cert
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de mentalitate. De fapt, marile momente spectaculare ale istoriei se desfășoară între uman și divin, prin ceremonial sau ritual, și în înfruntarea alterității (păgâne) - chiar dacă gestionate de instituții diferite (puterea laică - puterea clericală), cu ideologii în principiu necoincidente și cu teleologii bine delimitate. Spre diferență de imaginarul occidental, în imaginarul local (românesc) nu au loc rupturi decisive de nivel care să ducă la noi stratificări ale reprezentărilor și nici la individualizări tematice disjuncte; nu în spațiul culturii scrise și cu atât
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
kairoi ai istoriei. Eshatonul nu este doar sfârșit (finis), el desemnează în același timp și scopul (telos). Dacă sfârșitul limitează și separă, uneori prefigurând un nou început, scopul, obiectivul, orientează dinamic energiile creatoare, transformând viața în destin și istoria în teleologie. De aceea putem subsuma teologiei istoriei și o anumită teleologie a istoriei. Dacă ultima ne spune că istoria are sens, prima ne descoperă sensul acesteia. Semnificația acestei viziuni a sfârșitului, atât ca finis cât și ca telos, este că oferă
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
desemnează în același timp și scopul (telos). Dacă sfârșitul limitează și separă, uneori prefigurând un nou început, scopul, obiectivul, orientează dinamic energiile creatoare, transformând viața în destin și istoria în teleologie. De aceea putem subsuma teologiei istoriei și o anumită teleologie a istoriei. Dacă ultima ne spune că istoria are sens, prima ne descoperă sensul acesteia. Semnificația acestei viziuni a sfârșitului, atât ca finis cât și ca telos, este că oferă o schiță progresivă și inteligibilă a ordinii universale, o schiță
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
a personajului. Diegeza prezintă „tot ce s-a întîmplat” într-un alt fel, dar numai ceea ce un martor extern detașat decide că merită spus - un reporter care este în situația să reflecteze, să reorganizeze, să decidă asupra punctului sau a teleologiei povestirii, înainte de a o nara. Putem deci presupune că narațiunea diegetică va avea mai multe manipulări ale ordinii temporale, ale duratei și frecvenței, și o etajare mai evidentă a prezentării evenimentelor. 5.6. DIL: funcții și efecte În termenii neoplatonici
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
Beneficiind de avantajul epistemic al "detașării implicate" (Elias, 1956), dobândit prin distanțarea spațială de contextul românesc combinată cu implicarea cognitivă în sensul înțelegerii realității istorice românești, I. Livezeanu (1998) a propus o abordare neortodoxă a României Mari. În loc să vadă o teleologie istorică împlinindu-se în făurirea întregirii naționale, Livezeanu privește analitic într-o cu totul altă direcție, inspectând culisele tensionale ale procesului masiv inițiat în urma actului politic, de unificare culturală și instituțională a României. Privită din acest unghi neconvențional, unirea celor
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
periodizării clasice, simțul istoric românesc pășește în condiția postmodernă. Drept consecință, istoria - devenită deșirată din punct de vedere cronologic - își pierde din funcțiile de legitimare politică pe care le-a îndeplinit de-a lungul timpului. Simplificând lucrurile, liniaritatea cronologică sugerează teleologie (un țel final al istoriei), care se pretează unei prelucrări ideologice al cărui rezultat este ideea de destin istoric. Însă o astfel de filosofie teleologică a istoriei, impregnată de o eshatologie politică, nu mai este posibilă în condițiile unei înțelegeri
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
tabere protagoniste ale Războiului Rece, identificabilă în primul rând prin stoparea războiului din Coreea, în vara anului 1953, relaxare care a corespuns unei decongestionări a relațiilor dintre Moscova și "democrațiile populare". Limitată, bineînțeles, de un cadru ideologic comun și o teleologie mobilizantă și coercitivă deopotrivă (Brzezinski: 1971, 155, 158). Periferizarea politică a lui Malenkov în 1955 a însemnat și o renunțare parțială la noul curs. În accepțiunea lui Hrușciov, neglijarea accentului pus pe industria grea, centrală în gândirea economică a bolșevicilor
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
leninismul romantic, într-un anumit sens, a moștenit această trăsătură. În final, carențele comunismului național au fost deja scoase în evidență (Shafir: 1989a, 1-2). Nu aș adăuga decât că naționalismul este mult mai difuz din punct de vedere ideologic, iar teleologia sa nu are neapărat un sens proiectiv, ca și în cazul leninismului romantic. De asemenea, comunismul este un termen care face referire la o realitate în curs de devenire, niciodată una prezentă sau posibilă, cel puțin până acum; leninismul în
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
introdus de Ceaușescu însuși, urmărea să proiecteze dimensiunile eroismului liderului pașoptist asupra sa și a planurilor sale ideologic articulate (Drăgușanu în Boia: 1998, 121-123). Dar, așa cum am menționat, leninismului romantic, ca oricărui tip de leninism, îi este indispensabilă componenta proiectivă, teleologia revoluționară; "romantismul revoluționar" are mai degrabă o funcție propagandistică, direcționată către "masele fără de partid" în primul rând, comuniștii convinși nemaiavând nevoie de atât de multă îndoctrinare și devenind la rândul lor factori propagandistici convingători (vezi Zanc: 1975, 42-43) și nu
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
ideologice și căreia îi manipula vocabularul politic (democratic dar chiar și "socialist" în sens sovietic) pentru a o vulnerabiliza în vederea unei asaltări ulterioare, proiectată într-un viitor îndepărtat și nebulos; leninismele de factură sovietică, cel puțin cele animate de o teleologie revoluționară (leninismul revoluționar, post- revoluționar și europenizat) își propuneau, concomitent cu afirmarea în cadrul realității "burgheze", schimbarea lumii date și înlocuirea acesteia cu propriul proiect de realitate alternativă; iată ce departajează atât leninismul romantic de leninismele sovietice, revoluționare sau nu, cât
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]