KorAP: Find »[drukola/base=televizual & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...13 >

302 matches

Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562

vârste și sexe. Starea de indiferență crește odată cu vârsta, iar starea de nesiguranță/groază are un trend crescător între 7 și 12 ani (27%-38%), după care descrește și se stabilizează în jurul a 30%. Diferențe de gen în efectele violenței televizuale Modificările comportamentale ale copiilor în urma vizionării scenelor violente de la televizor au o importanta componentă de gen, deoarece s-a constatat că există diferențieri ale intensității cu care fetele și băieții reacționează la violența televizuală. Astfel, s-a constatat că, în

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
Diferențe de gen în efectele violenței televizuale Modificările comportamentale ale copiilor în urma vizionării scenelor violente de la televizor au o importanta componentă de gen, deoarece s-a constatat că există diferențieri ale intensității cu care fetele și băieții reacționează la violența televizuală. Astfel, s-a constatat că, în cazul băieților, efectul de desensibilizare este mai mare decât în cel al fetelor. În cazul fetelor, frica devine dominantă și depășește cu mult declarațiile băieților. Figura 4. Efectele pe termen scurt ale vizionării scenelor

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
a constatat că, în cazul băieților, efectul de desensibilizare este mai mare decât în cel al fetelor. În cazul fetelor, frica devine dominantă și depășește cu mult declarațiile băieților. Figura 4. Efectele pe termen scurt ale vizionării scenelor de violență televizuală - băieți (7-18 ani) În cazul băieților se constată o evoluție ascendentă a desensibilizării și o evoluție descendentă a sentimentului de frică sau a tulburărilor de somn pe măsură ce cresc (figura 4). La vârste mici (7ani), sub 20% dintre băieți sunt nepăsători

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
45 0,85 În cazul fetelor s-a constatat că frica indusă de violența urmărită la televizor este efectul major, urmat de desensibilizare și, în final, de imitarea violenței. Figura 5. Efectele pe termen scurt ale vizionării scenelor de violență televizuală - fete (7-18 ani) Este remarcabilă traiectoria efectului de frică; la vârsta de șapte ani frica, nesiguranța se manifestă la aproape 30% dintre fete, atingând un maxim de 45% la 11-12 ani și apoi de 47% la 17 ani (tabel 6

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
65 17 ani 8,98 29,41 6,19 2,48 47,37 5,57 18 ani 10,00 36,09 7,39 3,48 37,83 5,22 Aceasta analiză transversală confirmă clasificările efectelor pe care le are violența televizuală asupra comportamentului copiilor. Este vorba despre 1. desensibilizare și nepăsare, 2. frică, 3. creșterea agresivității prin imitare. În studiul prezentat se constată că imitarea violenței constituie un efect slab, în comparație cu celelalte două efecte menționate. Imitația violenței este mai accentuată la

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
Pentru a pune efectiv în practică un comportament învățat, persoana trebuie să întâlnească o situație din viața reală care să-i permită sau să favorizeze acest lucru. Concluzii Deși rămân multe întrebări de rezolvat cu privire la gradul de influență al violenței televizuale asupra comportamentului agresiv și violent și cu privire la importanța altor factori cauzali, studiul furnizează dovezi suplimentare ca expunerea copiilor la violența din mass-media (sau în realitatea înconjurătoare), are efecte indiscutabile asupra predispoziției lor de a se comporta agresiv și violent. Cercetările

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
Variables Analysis, Sage. Comstock, G.A., Paik, H. (1991). Television and the American child, CA: Academic Press, San Diego. Drăgan, I. (2005). „Elevii - între familie, școală și televizor”, Revista de Asistență Socială, nr. 3-4. Drăgan, I. (2006). „«Video-copiii» sau generația televizuală”, Dilema veche, anul III, nr. 115. Eron, L.D., Walder, L.O., Lefkowitz, M.M. (1971). Learning of aggression in children. Boston: Little, Brown. Feshbach, S., & Singer, R.D. (1971). Television and aggression. Eron, L.D., Huesmann, L.R., Lefkowitz, M.M., Walder, L.O. (1972

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
trece, efectele rămân, Dilema veche, anul III, nr. 118. Ștefănescu, Poliana. (2005). „Mass-media electronică și violența la televiziunea română”, Revista de Asistența Socială, nr. 3-4. Ștefănescu, Poliana. (1999), Modele cauzale în sociologie, Editura Universității din București, București. *** „Evaluarea monitorizării violenței televizuale (grila de vară)”, raport de cercetare al Centrului de Studii Media și Noi Tehnologii de Comunicare, studiu finanțat de CAN, HYPERLINK "http://www.cna.ro" www.cna.ro, iulie-august 2004. *** „Evaluarea monitorizării violenței televizuale (grila de toamnă)”, raport de cercetare

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
din București, București. *** „Evaluarea monitorizării violenței televizuale (grila de vară)”, raport de cercetare al Centrului de Studii Media și Noi Tehnologii de Comunicare, studiu finanțat de CAN, HYPERLINK "http://www.cna.ro" www.cna.ro, iulie-august 2004. *** „Evaluarea monitorizării violenței televizuale (grila de toamnă)”, raport de cercetare al Centrului de Studii Media și Noi Tehnologii de Comunicare, studiu finanțat de CNA, HYPERLINK "http://www.cna.ro" www.cna.ro, octombrie-noiembrie 2004. *** „Cercetare privind analiza comportamentului de consum de programe audiovizuale al

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
violenței din programele TV se leagă în special de protecția telespectatorilor din rândul minorilor, considerați a fi cei mai expuși în fața potențialei influențe nocive a conținutului violent programelor TV. Nu doar institutele de cercetare manifestă interes pentru evaluarea reprezentării violenței televizuale și a impactului acesteia, ci și instituțiile de reglementare în domeniul audiovizualului, autoritățile naționale și internaționale de protecție a copilului, ONG-urile sau radiodifuzorii. În ultimii ani s-au înregistrat cazuri șocante de violență extremă, inspirată din violența mediatică, în

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
propria sinucidere: deși nu a invocat explicit influențele mediatice asupra actului de violență la adresa propriei persoane, forma spectaculară a actului de violență trimite la violența mediatică. Cazurile menționate mai sus pot trezi spaimă, indignare sau debusolare în fața avalanșei de violență televizuală și potențialei sale nocivități. Dar preferabil este ca aceste exemple să nu fie absolutizate, să nu se producă generalizări pornind de la cazuri particulare, ci violența televizuală să fie tratată cu responsabilitate deopotrivă morală și științifică. Abordări teoretice privind violența TV

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
Cazurile menționate mai sus pot trezi spaimă, indignare sau debusolare în fața avalanșei de violență televizuală și potențialei sale nocivități. Dar preferabil este ca aceste exemple să nu fie absolutizate, să nu se producă generalizări pornind de la cazuri particulare, ci violența televizuală să fie tratată cu responsabilitate deopotrivă morală și științifică. Abordări teoretice privind violența TV Abordările teoretice asupra violenței TV nu sunt unitare și în consonanță unele cu celelalte, ci sunt diverse și conflictuale. Astfel, după cum arată Ioan Drăgan (1996), se

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
catharsis-ului, de inspirație aristotelică, vizează un efect pozitiv și anume eliberarea simbolică de violență, consumul simbolic al agresivității, „descărcarea” prin intermediul violenței din programele TV. Cea de-a doua teză, a efectelor de întărire, presupune actualizarea și consolidarea, prin intermediul violenței televizuale, a unor tendințe preexistente. Mass-media, în special televiziunea, nu generează ex nihilo atitudini violente, ci, pur și simplu, le face vizibile și le amplifică pe cele care există deja, măcar în germene. Dintre receptorii programelor TV, cei mai expuși sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
Cele trei teze pot fi tratate complementar, fiind aplicabile, de la caz la caz, în funcție de situație: uneori efectele pot fi cathartice, alteori pot genera comportamente violente sau pot doar actualiza tendințe violente preexistente. Cele mai importante potențiale efecte nocive ale violenței televizuale sunt: apariția și potențarea agresivității reale (stimularea actelor de violență comise efectiv); generarea și amplificarea temerilor legate de violența reală și de posibilitatea de a fi transformat într-o victimă; desensibilizarea (indiferența) față de actele de violență și de victimele acestora

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
coerentă, organică despre lume, dar distorsionată (la articularea căreia contribuie în primul rând narațiunile TV); 2. publicul de televiziune acționează neselectiv, iar privitul la televizor se desfășoară mai curând ca un ritual. Ipoteza studiului a fost următoarea: expunerea la mesajele televizuale contribuie la adoptarea viziunii despre lume (stereotipă și deformată) oferită de către televiziune. Pentru testarea ipotezei, echipa de cercetători a combinat, în mod original, analiza de conținut a mesajelor TV (pentru evaluarea lumii simbolice, oferite de televiziune) și o anchetă în

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
televiziune. Pentru testarea ipotezei, echipa de cercetători a combinat, în mod original, analiza de conținut a mesajelor TV (pentru evaluarea lumii simbolice, oferite de televiziune) și o anchetă în rândul receptorilor programelor TV (pentru a urmări efectele acestei lumi simbolice, televizuale asupra receptorilor). În cadrul analizei de conținut, timp de aproximativ 13 ani, din 1967 până în 1979, au fost monitorizate 1.491 programe TV difuzate în prime time în timpul săptămânii și pe parcursul întregii zile în week-end. Au fost investigate prioritar programele de

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
week-end. Au fost investigate prioritar programele de divertisment (care permit evaziunea din realul cotidian). Au fost identificate 410 caracteristici majore ale programelor TV (teme, idei, simboluri centrale) și 1.425 caracteristici minore. Analiza de conținut a confirmat ideea unei lumi televizuale coerente, dar distorsionate: în programele TV bărbații erau suprareprezentați (de 3 ori mai numeroși decât femeile); bătrânii și tinerii erau subreprezentați; categoriile sociale ale celor cu profesii liberale și ale oamenilor de afaceri erau suprareprezentate în defavoarea muncitorilor și a funcționarilor

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
numeroși decât femeile); bătrânii și tinerii erau subreprezentați; categoriile sociale ale celor cu profesii liberale și ale oamenilor de afaceri erau suprareprezentate în defavoarea muncitorilor și a funcționarilor; negrii erau subreprezentați etc. Ancheta a continuat cu investigarea reacției receptorilor la mesajele televizuale și a fost confirmată și ipoteza cultivării. Televiziunea cultivă propria viziune despre lume (coerentă, dar deformată) în rândul telespectatorilor, mai ales în cazul celor care abuzează de televizionare. Cercetătorii au construit un indicator, „diferențialul de percepție”, pentru a evalua diferențele

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
dintre micii și marii consumatori de televiziune. Marii consumatori de televiziune (heavy viewers), cei care se uită la televizor mai mult de patru ore pe zi, comparativ cu micii consumatori de TV (light viewers), tind „să vadă” lumea prin „ochelarii” televizuali. De exemplu, aceștia percep lumea mai violentă, manifestă un sentiment de insecuritate pronunțat și se tem puternic de criminalitate. „Analiza cultivării” a propus o abordare interesantă (inclusiv metodologic, prin mixul dintre analiza de conținut și anchetă) și aplicabilă (a stat

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
cultivării în alte țări de pe glob nu au fost întotdeauna încununate de succes. În plus, au fost analizate preferențial programele de divertisment în defavoarea celor informative sau de „infotainment” și nu s-a acordat atenția maximă împărțirii și evaluării pe genuri televizuale. Mai mult, în ceea ce privește receptarea violenței TV și a efectelor sale, cercetări mai recente precum cea a lui Doob și McDonald (apud Drăgan, 1996) au pus în discuție efectul de teamă de violență și sentimentul crescut de insecuritate provocat de supraexpunerea

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
Mai mult, în ceea ce privește receptarea violenței TV și a efectelor sale, cercetări mai recente precum cea a lui Doob și McDonald (apud Drăgan, 1996) au pus în discuție efectul de teamă de violență și sentimentul crescut de insecuritate provocat de supraexpunerea televizuală: în mediile unde problema securității personale fusese soluționată, consumatorii mari de televiziune nu mai prezentau un astfel de sentiment de insecuritate și o teamă exagerată față de violența reală. Potrivit „analizei cultivării”, telespectatorii nu sunt expuși influenței directe (mai mult sau

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
mai pregnante); c. intensitatea atenției (dacă este slăbită și vizionarea decurge pasiv, telespectatorii sunt mai expuși); d. gradul de implicare (dacă este scăzut, învățarea este favorizată). La nivelul construcției realității sociale, contează: a. experiența personală (dacă este consonantă cu mesajele televizuale poate accentua efectele); b. mediul social (dacă este în concordanță cu ce se transmite la TV poate mări influența televiziunii). Prezența în analiză a tuturor acestor factori de mediere, chiar și într-o teorie „neagră”, care vede televiziunea ca pe

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
distorsiune a realității și pe consumatorii TV ca pe niște victime relativ pasive și neselective ale televiziunii, demonstrează complexitatea influenței televiziunii și necesitatea de a nu ignora factorii multipli de mediere și contextul receptării. Factori de mediere a influenței violenței televizuale Potențialele influențe nocive ale violenței televizuale nu trebuie absolutizate, ci tratate contextual. Cercetările în domeniul impactului violenței televizuale au arătat că acesta depinde nu doar de durata expunerii (supraexpunerea, televizionarea zilnică de peste patru ore), ci și de maniera de prezentare

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
TV ca pe niște victime relativ pasive și neselective ale televiziunii, demonstrează complexitatea influenței televiziunii și necesitatea de a nu ignora factorii multipli de mediere și contextul receptării. Factori de mediere a influenței violenței televizuale Potențialele influențe nocive ale violenței televizuale nu trebuie absolutizate, ci tratate contextual. Cercetările în domeniul impactului violenței televizuale au arătat că acesta depinde nu doar de durata expunerii (supraexpunerea, televizionarea zilnică de peste patru ore), ci și de maniera de prezentare a violenței, de profilul receptorilor și

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
complexitatea influenței televiziunii și necesitatea de a nu ignora factorii multipli de mediere și contextul receptării. Factori de mediere a influenței violenței televizuale Potențialele influențe nocive ale violenței televizuale nu trebuie absolutizate, ci tratate contextual. Cercetările în domeniul impactului violenței televizuale au arătat că acesta depinde nu doar de durata expunerii (supraexpunerea, televizionarea zilnică de peste patru ore), ci și de maniera de prezentare a violenței, de profilul receptorilor și de situație (dacă există sau nu ocazii de manifestare a violenței în

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]