368 matches
-
profesorilor interiorizate în urma unei experiențe didactice, dar luând în considerație și o serie de cadraje circumstanțiale (cine este evaluat, care este statutul socioafectiv al elevului, ce predeterminări au antrenat achizițiile prezente, care este finalitatea evaluării, limitări ale tehnicii evaluative, constrângeri temporale etc.). În orice caz, personalitatea profesorului „colorează” într-un grad mai mare natura concluziilor și ratificărilor avansate. Decizia se consumă în luarea unor măsuri cu privire la modificările dispozitivului de formare în așa fel încât procesul instructiv-educativ să câștige în pertinență și
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
copii au plecat cu tramvaiul. PRONUMELE ORDINALTC "PRONUMELE ORDINAL" Sub aspect semantic, pronumele ordinal 13 caracterizează obiectele pe care le substituie din punctul de vedere al poziției, al ordinii în care se înscriu unul față de altul, pe coordonatele spațială și temporală ale lumii extralingvistice: A doua este a lui Tudor. șA doua ¬ mașina (barca, harta, pușca etc.) a doua ¬ ‘mașina’ (barca etc.) + ‘poziția 2’ț. Sub aspect deictic, pronumele ordinal, ca și pronumele de cuantificare, se circumscrie, asemeni clasei numelui (substantiv
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintagmatice în măsură să dezvolte componente semantice - expresie sintactică a acestor limite: a vedea Ț cineva Ț cineva + a vedea + ceva ceva • înscrierea între coordonatele principale ale procesului de comunicare: timpul și protagoniștii (reprezentând originea și destinația actelor lingvistice). Coordonatele temporale ale actului lingvistic se exprimă prin conținutul lexical, concret sau relațional (variabil), al unor substantive (duminică, primăvară, noapte etc.) și adverbe (azi, ieri, a doua zi etc.) sau prin conținutul gramatical, abstract, al relației sintactice de temporalitate: „El singur zeu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pentru că nu le este necesar; verbul nu are nevoie de o limită externă a semanticii sale; sensul mesajului este determinat, complet, înafara relației cu un complement-obiectual; semantica verbului, determinată, fără echivoc, poate fi doar înscrisă între diferite coordonate exterioare, facultative: temporale, spațiale etc. Se cuprind aici: a. verbele, expresiile și locuțiunile verbale impersonale absolute, suficiente în (prin) ele înseși: a ploua, a ninge, a se face seară, a se însenina, a înnopta etc. „Ningea grozav pe câmp la abator.” (G. Bacovia
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ved-ea-m La prezent, opoziția perfectiv-imperfectiv se neutralizează, în plan gramatical. Rămâne o componentă implicată în planul semantic al verbelor, în funcție de înscrierea conținutului lor lexical în opoziții precum: punctual (momentan) - durativ: cade vs alunecă. La viitor, opoziția aspectuală se suprapune opoziției temporale viitorul I - imperfectiv/viitor II (anterior) - perfectiv: Voi cânta/Voi fi cântat. Celelalte moduri, datorită conținutului lor semantic, rămân înafara opoziției aspectuale. Opoziția perfectiv-imperfectiv stă în legătură și cu alte opoziții, precum momentan - durativ, iterativ (frecventativ), incoativ - continuativ - terminativ etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
păreți etc. și pe rădăcina verbului, dacă sufixul tematic este - Ø: cântă, doarme, pàre, coboară etc. Imperfectul Este forma verbală în semnificația căreia aspectul și timpul s-au contopit într-o sinteză în care opozițiile aspectuale au preponderență față de cele temporale. Caracterul specific al imperfectului este exprimarea duratei și iterației, componente semantice de natură aspectuală. Prin imperfect vorbitorul exprimă acțiuni care se desfășoară, care durează sau care se repetă în trecut. Se opune prezentului și viitorului prin apartenența la grupul timpurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbul și de funcția sintactică pe care o realizează subordonata. Predicatul unei circumstanțiale de scop, de exemplu, este totdeauna la conjunctiv: „Din sfera mea venii cu greu / Ca să te-ascult ș-acuma” (M. Eminescu) ca și predicatul unor circumstanțiale modale, temporale etc.: „Fără să mai aștepte îngăduința, un țăran trecu pragul.” (L. Rebreanu) „Tu m-ai învățat, părinte, și ne-am grăbit să-ți cerem binecuvântarea.” (L.Rebreanu) Este drept că, în cele mai multe din aceste situații, conjunctivul se păstrează în sfera
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de comunicare: „Dar oare pe acesta cum mama dracului l-a fi mai chemând?” (I. Creangă) sau de posterioritate, când funcționează ca un timp viitor al prezumtivului; valoarea de viitor și-o dezvoltă mai ales prin relații sintactice cu circumstanțiale temporale de aceeași natură: Se va mai fi ducând cineva mâine la Roma? În subordonate - mai puțin frecvent - se prezintă, de obicei, ca timp de relație, raportând acțiunea verbală la momentul acțiunii verbului regent: „Să-i zici pătimașei numai atâta, parc-
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizarea funcțiilor: • circumstanțial: Am de mers mâine cu Andra la doctor. Acesta este un drum greu de străbătut pe jos. • complement corelativ: Aici nu-i de venit cu copiii. • complement indirect (al cărui plan semantic este o limită spațială sau temporală exprimată printr-un termen lexical cu trăsătura + uman): Am avut de trecut pe la doctor/Andra. N-a fost chip de plecat înaintea Ioanei. Supinul verbelor tranzitive este determinat în mod necesar de • complement direct: Acestea sunt povești de adormit copiii
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a doua zi (= în ziua următoare unui anumit eveniment reflectat în text) etc. sau la protagoniștii actului lingvistic: aici (= în locul unde mă aflu eu, locutorul), acum (= în timpul în care vorbesc eu, locutorul); • un sens concret, variabil în funcție de dimensiunile spațiale și temporale concrete ale actului lingvistic: ieri (marți, 22 mai), aici (în Iași), a doua zi (miercuri, 25 aprilie). De altfel, în mod frecvent, sensul concret este exprimat în același context prin intermediul relației de apoziție: „Mâine, 21 octombrie, se împlinesc cincizeci de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
două prepoziții descriu opoziția punct de plecare/punct de sosire: Doarme sub masă/lângă horn/după ușă. Iese de sub masă/de lângă horn/de după ușă. Merge până sub masă/până lângă ușă. Prin prepoziții compuse, formate din doi termeni, dimensiunea spațială/temporală este introdusă în interval/durată: de la... până la: de la gară pân’la moară de... până: de aici până acolo de vineri până luni La cel de-al doilea nivel, al funcției sintactice pe care o realizează termenul lexical în structura enunțului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în ceea ce privește, în privința, cât privește, pentru circumstanțialul referinței, cu tot (totul, toate), pentru circumstanțialul concesiv. În interiorul funcției de circumstanțial, prepozițiile și locuțiunile prepoziționale derivate de la adverbe și locuțiuni adverbiale de loc și timp sunt mărci ale unor circumstanțiale spațiale și/sau temporale: în jurul, în jur de, în susul, în josul, înaintea, înapoia, de jur împrejurul etc. Prin caracterul lor mai abstract, prepoziții precum de, la, în, cu pot însoți termeni prin care se realizează mai multe funcții sintactice, ceea ce le anulează capacitatea de a marca identitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structura și în planul său semantic o ipostază a predicației. Într-un enunț precum „ Când însuși glasul gândurilor tace, / Mă-ngână cântul unei dulci evlavii -” (Eminescu), predicația este asumată de regenta frazei: „ Mă-ngână cântul unei dulci evalvii „. În subordonata temporală „ Când însuși glasul gândurilor tace ”, predicația are caracter pasiv, la nivelul predicatului tace.Trecerea de la asumarea activă a predicației la starea de pasivitate s-a produs odată cu intrarea propoziției „Însuși glasul gândurilor tace” în relație de subordonare față de verbul din
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
când, cât, oricând, (ori) de câte ori: „Când am plecat, un ornic bătea din ceață rar.” (T. Arghezi, 79), „De câte ori era chemat la interogatoriu i se atrăgea atenția să scrie mai citeț.” (M.Eliade, 230) Dintre adverbele care introduc în frază circumstanțiala temporală, numai cele nehotărâte se constituie și în mărci absolute ale identității sale specifice. Adverbul relativ când, specific exprimării temporalității, în stil direct: „Când voi muri, iubito, / La creștet să nu-mi plângi.” (M. Eminescu, I., 129), își pierde funcția de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
marcă distinctivă, întrucât, în stil indirect, poate introduce diferite tipuri funcționale de propoziții rezultând dintr-o relație sintactică (de dependență sau de interdependență) cu un verb al zicerii: „Nu știe/se știe/când se vor termina toate acestea.” Când introduce temporale, adverbul când este specific raportului de simultaneitate: „La ce visezi când ziua pe lampa ta se curmă Și cade-n geam zăpada la ceasul cunoscut, Tu, care-ai stat bătaia s-asculți, pe cea din urmă.” (T. Arghezi, 80) Precedat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a rămas.” (M. Eminescu, I., 140) sau într-un raport de posterioritate: de când: „De când căzu un trăsnet în dom - de-atunci în somn Ca plumbul surd și rece el doarme ziua toată.” (M. Eminescu, I., 96) Adverbul relativ cât introduce temporale care exprimă durata unei acțiuni (sau stări):„Pot să tac cât e nevoie sau cât trebuie.” (C. Țoiu, 27) Adverbele relative-nehotărâte oricând și (ori) de câte ori situează circumstanțialele pe care le introduc într-un raport de simultaneitate, momentană: oricând: „Pot veni
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
n-a venit, / M-am uitat cu dor în zare.” (T. Arghezi, 9) Cu excepția conjuncției cum și a locuțiunilor conjuncționale pe când, în timp (vreme) ce, câtă vreme, cât timp, după ce, toate celelalte sunt mărci distinctive ale identității sintactice a circumstanțialei temporale. Când introduc circumstanțiale temporale, conjuncțiile (locuțiunile conjuncționale) se impun și ca mărci distinctive ale tipului de raport temporal în care intră circumstanțiala cu regenta ei: • anterioritate: până ce, până să, înainte (ca) să: „Întâlnirea unei însușiri atât de eminente este așa
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
am uitat cu dor în zare.” (T. Arghezi, 9) Cu excepția conjuncției cum și a locuțiunilor conjuncționale pe când, în timp (vreme) ce, câtă vreme, cât timp, după ce, toate celelalte sunt mărci distinctive ale identității sintactice a circumstanțialei temporale. Când introduc circumstanțiale temporale, conjuncțiile (locuțiunile conjuncționale) se impun și ca mărci distinctive ale tipului de raport temporal în care intră circumstanțiala cu regenta ei: • anterioritate: până ce, până să, înainte (ca) să: „Întâlnirea unei însușiri atât de eminente este așa de rară, încât Caragiale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
270) • simultaneitatea: pe când, în timp (vreme) ce, cât timp: „Pe când d-na Popescu-mi exprima părerile ei sănătoase în privința educației copiilor, auzim dintr-o odaie de alături o voce răgușită.” (I.L. Caragiale, II, 69) Observații: Conjuncția până poate situa circumstanțiala temporală pe care o introduce în toate cele trei categorii de raporturi: • anterioritate (când e mai aproape de până când): „Până nu mor. Pleacă-te, îngere, La trista-mi plângere / Plină de-amor.” (M. Eminescu, IV, 379) • posterioritate (cu predicatul circumstanțialei la forma
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aceea, identitatea lor e inversată. 40. În G.A., II, p. 333, pe când și de unde sunt considerate elemente relaționale care introduc circumstanțiale de timp și, de loc, ceea ce ar determina situarea completivelor opoziționale, pe care le introduc, în categoria falselor temporale și, respectiv, locale. De fapt, devenind locuțiuni conjuncționale, adverbele pe când și de unde nu pot introduce decât completive opoziționale, marcându-le astfel identitatea sintactică specifică: „Zdravănă femeie! ce a făcut, ce a dres, de unde era cât p-aci să le vânză
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
maximizării profitului pe o perioadă nedefinită. Păstrarea acestei concordanțe înseamnă că banca nu inițiază acțiuni excesiv de riscante sau distrugătoare de valoare. Euforia face ca această concordanță să nu poată fi permanentă. Când acțiunile curente nu mai pot asigura maximizarea inter temporală a profitului, piețele nu mai sunt raționale. Rațiunea, euforia și panica sunt forțe ale pieței, fiecare devenind predominantă în raport cu celelalte în mod ciclic. În particular, perioadele în care predomină rațiunea sunt întrerupte de succesiunea euforie, panică"921. Ruptura intervine în
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
a productivității literare se referă în fond la relația unui popor cu lumea lui, în sensul foarte larg pe care îl putem da acesteia. Mitologia geniului a fost în acel moment un mod de a angaja realitatea - lingvistică, demografică, spațială, temporală - în creația de literatură. Dacă "geniul poeziilor populare" trimite la cultura vestigiilor și prin ele la realitatea teritoriului, "geniul lui Bolintineanu" are ca suport o figură a vocației, care trimite la o realitate a populației. Așadar, miza acestei discuții despre
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
instrumentul în SAC 1 tocmai cu pactul care se dorește a fi realizat. * Locația este locul unde va avea loc acțiunea agenților. Interesant este că sintagma "în pragul unui moment politic extrem de important" include locația spațială (România), dar și cea temporală (schimbarea conducerii țării). • schemă de predicație este construită pe următoarea incluziune: З (μ1(μ2(β1(β2)))) Această schemă de predicație poate fi tradusă în plan textual astfel: З (μ1 (μ2 (β1 (β2)))) Suntem în pragul unui moment politic extrem de important
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
imaginea corpului orientat (3 - 6 ani) Din punctul de vedere al vârstei preșcolare, de la 15 luni la 3 ani interesul copilului este îndreptat către lumea exterioară, către activitatea de explorare, activitate care îi va solicita diferite calități ) senzorio-afectivo-motorii; ) percepție spațio temporală; ) capacitatea de reprezentare mentală. Motricitatea sa globală, coordonată și ritmică, va releva mai târziu o bună dezvoltare a funcției sale de adaptare. Primele mișcări, primele urgențe vor fi rezolvate pe plan practic, va trebui ca automatismele formate să se perfecționeze
Învăţare motrică și sociomotrică by Radu Ababei () [Corola-publishinghouse/Science/1290_a_1899]
-
de acțiune divizată din durata totală. De exemplu, în mișcarea 1, proporțiile b/a= 40, c/a= 30 și d/a= 60 pot fi calculate din figură. Acest model al proporțiilor este caracteristic acestei mișcări de azvârlire, descriind structura sa temporală proprie cu exactitate relativă. Acest set de proporții (timpul relativ) este același pentru mișcarea 2, chiar dacă mișcarea 2 este mai lungă, deoarece valorile proporțiilor b/a, c/a, d/a sunt aceleași ca în mișcarea 1. Când acest set de
Învăţare motrică și sociomotrică by Radu Ababei () [Corola-publishinghouse/Science/1290_a_1899]