1,083 matches
-
un soi de reflex de apărare a ființei deposedate de propriul trecut. O „răzbunare" ideală, să zicem așa, pe un prezent care nu cuprinde decît „amintirea amintirii", iar nu substanța sa efectivă, de ordinul emoției pierdute în procesul ireversibil al temporalității. Incapabil a da timpul înapoi, autorul ia distanțe față de obstacolul major al retrăirii care e realul conținut în prezent, relativizîndu-i „trufia", fărîmițîn-du-l în jocul metaforic: „Mai bine adună luna ce cade-n / miresme, săgeată învinsă / și-ntoarsă sub ierbi // iubește-mă
O ipostază a iluziei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6065_a_7390]
-
Iubirea și ura, violența și disperarea, decăderea fizică și extincția morală stau sub semnul unei expieri acceptate, dorite, care invită la o nouă renaștere. Fiecare strofa a textului e introdusă de promisiunea repetiției, „Tell me again”, si continuată de marcă temporalității, „when”. În felul acesta, povestea se reia cu fiecare nouă frază muzicală, crescând și descrescând la infinit: „Tell me again/ When I’ve been to the river/ And I’ve taken the edge off my thirst/ Tell me again/ We
Vechimea, adâncul (3) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4835_a_6160]
-
pentru pastișe și parodii cât o proză scurtă, pentru «însemnări la firul ierbii» pe care se încastrează reflecții livrești ori inflexiuni poetice, pentru metanarațiuni istoriografice burlești, de nu chiar bufe, pentru «epicul ipotetic» și «fantezismul alegoric», pentru dislocări halucinante ale temporalității, spațialității și perspectivelor sau instanțelor narative, pentru «tratamente fabulatorii» ale psihologiilor și trăirilor cotidiene.” E adevărat, T. O. Bobe e tobă de literatură, are un condei extraordinar, fiecare bucată de proză pe care o scrie fiind din multe puncte de
Literatura, suficientă sieși? by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/4852_a_6177]
-
unchiul-de-la-munte, cel vizitat de fetița Heidi. Trecutul ca realitate materială: cel care se raportează la imaterialitatea lumii a trecut și el, de fapt, într-o altă ordine a ființei. Spațiul nu mai există, pentru Tony Judt, decât ca imagine, iar temporalitatea e o formulă de a-și descrie propria neputință. Prezentul e inutil, pentru că e legat de inactivitate, pe când trecutul e plin de promisiuni și materialitate. E adevărat, lucrurile sunt mai complicate decât par, deoarece trecutul nu e liniar. Ceea ce rezultă
Memorii de dincolo de mormânt (III) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5314_a_6639]
-
pot să coexiste într-un spațiu unificator, nu se leagă unele cu altele decât accidental. Se intersectează numai și încurcă și mai mult dezlegarea. A vrut cumva Alexandru Jakabhazi să fie și Machedon? Micile pete de contrapunct cu albastru dau temporalitate demersului plastic, ca și când artistul ar vrea să pună la un adăpost ceresc strădania sa, într-un gest de o impersonalitate studiată. Recunoaștem aici un abstracționism transilvan ajuns, iată, la Timișoara, pe același traseu al școlii clujene, ce a repliat formulele
Niște succesori by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5172_a_6497]
-
procedeul narativ aproape exclusiv. Ruptura de maniera cu pricina este opera romancierilor secolului XX. În romanul Orb prin Gaza al lui Aldous Huxley din 1936, ruptura are un caracter vădit demonstrativ. Narațiunea face pași înainte și pași înapoi, creând o temporalitate imprevizibilă și chiar capricioasă, deși, desigur, nu aleatorie. Când romanul a apărut în românește, în vechea serie a „Romanelor secolului XX” de la Univers, pe la mijlocul deceniului 8, s-a bucurat de un mare succes, dar maniera i-a surprins pe mulți
Amintirea uitată a lui Aldous Huxley by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5360_a_6685]
-
încheiase cu două sute de ani în urmă, aceea privind artele spațiale și cele temporale, ale simultaneității și ale succesiunii, dar nu pentru a o rememora sau pentru că n-ar fi descoperit-o pînă acum, ci pentru că o discuție asupra spațialității/temporalității artelor vizuale este obligatorie în contextul noilor medii, care au recuperat într-un mod ofensiv nu doar epica, eșafodajul narativ al imaginii, așa cum erau ele implicate în formele alegorice sau historiste, ci chiar dimensiunea temporală propriu-zisă, aceea care pe vremea
O radiografie a lumii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6676_a_8001]
-
din corpusul normativ etic, arătând că dexteritatea neutră a întreprinderilor adaptative individuale trebuie dublată de o intensă participație spirituală (de o constant-implicată «asistare» a unei transcendențe suprastructurale). Ele definesc istoricitatea mijlocită rațional a persoanei și traduc în categorii sintetice ale temporalității regularitatea imuabilă a doctrinei generale. Ele reflectă, astfel, în disciplina autoimpusă, mesajul încriptat al pildei abstracte și reconfirmă perseverent virtutea unanim binefăcătoare a libertății luminate de harul cunoașterii.“ (p. 15) Cel mai simplu ar fi să-ți spui că, unde
Cabotinism lexical by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4544_a_5869]
-
nu devină cu totul și cu totul artificios“. Dar lucrurile nu se opresc aici. În manieră tipic trakliană, laconicoracular, criptic uneori, transcens într-o atmosferă legendară în declin, Grodek - poem conservat numai în a doua variantă - este epurat de orice temporalitate profană, cu detalii naturaliste, ce-ar putea evoca direct bătălia respectivă din Galiția. Sebastian a fost, mai întîi, atras de incipitul poeziei: „Seara, de arme mortale răsună/ Pădurile...”, pe care, păstrîndu-i atmosfera originară, îl amplifică prin variațiuni de poem în
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
creației: oricine putea avea acces la ziarul care conținea, obligatoriu, și fragmente dintr-un roman. Se cunosc efectele acestor împrejurări asupra structurii romanului de secol nouăsprezece: impunerea unei modalități narative episodice în egală măsură flexibilă și rigidă, respectarea strictă a temporalității, atenția sporită la logica expunerii și, pe cât posibil, evitarea unui stil parantetic. E de mirare că, sub astfel de constrângeri, autorii nu au neglijat analiza psihologică și n-au abandonat grija pentru detaliu, metaforă ori chiar parabolă. Mai mult, s-
Moda continuărilor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3708_a_5033]
-
este și va rămâne izvorul suferințelor acestei lumi, unicul adevăr! 2625. Amintirea este adevărul lumii care ne arată că lumea reală nu avea trecutul Încremenit ci se revărsa către viitorul tuturor oportunităților. 2626. Amintirea ne arată sensul invers al scurgerii temporalității, cum de altfel este lumea reală și nu această lume imaginară a Iluziei Vieții. 2627. Amintirea este unicul adevăr din acest vis al vieții care-ți arată calea Încremenită de trecutul ce Încătușează voința și libertatea sinelui aflat mereu În
Culegere de înțelepciune. In: Editura Destine Literare by Sorin Cerin () [Corola-journal/Journalistic/99_a_390]
-
monumental și vizionar, respirația creatoare pe spații imense, ce-l determina pe G. Călinescu să-i asocieze numele cu acela al lui Dante. Imaginația debordantă a celor hărăziți poeziei construiește nestăvilit fie scenarii ale originilor mitice, ale metamorfozei eternității în temporalitate, fie ipoteze ale viitorului, în care variantele concordiei universale și apocalipsei sînt complementare. Arătam că limbajul poetic, depășit cu viteza luminii de performanțele eminesciene se constituie într-o limită implacabilă în calea unei receptări pozitive majore a liricii heliadești. Citind
I. Heliade-Rădulescu - 200: Viziuni poetice by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Imaginative/15245_a_16570]
-
sinea ta, că știi și a transmite mai de parte. A posedă trecutul e o formă de bogăție care ne împiedică să pierdem sau să ne stricam vii torul”. Capcană: viitorul vine, legic, peste puterile noastre de a întrerupe comunicarea temporalităților. Viitorul osmozează, treptat, cu trecutul, pește capetele noastre - prin legea cosmică a Samsarei indice. Numai un ignorant și un om lipsit complet de spirit de observație, nu-și da seama că volumul „Amintiri din Samsara” se aseamănă, într-un anume
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
Tahionii au viteza superioară a gândului. Noi călătorim cu gândul, însă acolo unde AM MAI FOST, deci anamnezis ar fi amintirea scarată în sus a divinului, existențelor anterioare și refacerea itinerantă, prin „regresiune“, controlată mistic, a venirii noastre într-o temporalitate delimitată de Voința Divină. * Mentalul este al Divinului. Orice viteză a vreunei mașini pălește față de a sa. Omul imită. Omul fie că păstrează dominanta caracterologică a primatelor/maimuțelor, ca un dat ancestral, ca o relicvă genetică, probabil după una sau
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
cu mulți nemți, au legături și vecinătăți cu Timișoara și Reșița, amintite în roman. Reperele temporale pot fi identificate undeva în a doua parte a deceniului șase. Dar, într-o lume ciudată, stranie, cu valorile tradiționale zdruncinate, totul e dereglat: temporalitatea, comunicarea, relațiile umane (lipsite de cel mai elementar firesc), moralitatea, legile, ierarhiile. Deși e vorba în mod cert de lumea satului, F nu ne apare ca un roman țărănesc de felul Moromeților. Deși Tică Dunărințu întreprinde o anchetă pentru aflarea
O lume anapoda by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11051_a_12376]
-
aici pretext pentru o jubilație gravă. Și această contradicție aparentă nu este deloc întîmplătoare pentru că întreaga expoziție constituie spațiul unor asemenea paradoxuri: retrospectivă implicită, în sensul că pictura de astăzi își asimilează integral propria-i istorie, - așadar, o retrospectivă în afara temporalității - , delicatețe și forță, contemplație și răbufnire, laconism și discursivitate, memorie și inocență. Iar dacă ar trebui să restrîngem totul la o singură formulă, aceasta nu ar putea fi decît din aceeași categorie: cum ar fi expresionismul melancolic, de pildă.
Wanda Sachelarie Vladimirescu 90 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10852_a_12177]
-
tacă erau cele două premise ale deflaționismului, motiv pt care deveneau suspecte - adică inflaționiste - toate poveștile care vorbesc despre suflet, intuiție, inconștient, creativitate, ireductibil uman etc. Doi: povestea despre spațiu. (...) zici scriitor profund, zici un background reflexiv, legat de problema temporalității, v. Memoria, Moartea, Timpul, Istoria și totul e pierdut de-acum. (...) se trăiește la viteze tot mai accelerate și de aia poveștile lungi nu mai țin. Om nu mai există decât pentru noi și alți câțiva asemenea, cei care vin
Un roman "deflationist" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10156_a_11481]
-
Acesta este și temeiul expresiilor de genul: "Bucură-te Cruce, păzitoarea creștinilor!", din Acatistul Sfintei Cruci. Crucea cuprinde într-adevăr esența teologică a persoanei umane în unirea ei cu Dumnezeu. Ea este verticalitate smerită, orizontalitate extinsă, spațiu cruciform răstignit pe temporalitatea creată, centru al lumii prin jertfa pe ea a Cuvântului lui Dumnezeu. Ea este locul întâlnirii dintre moarte și viață, dintre timp și veșnicie, durere mântuitoare, slavă tainică purtătoare de viață. Prin Cruce, postul se cinstește, înfrânarea strălucește, rugăciunea se
DESPRE SFÂNTA CRUCE ŞI POSTUL ORTODOX – CU FOLOASELE, CU ROADELE ŞI CU BINECUVÂNTĂRILE LOR... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1160 din 05 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383458_a_384787]
-
al Creației, pentru că la el totul se prezintă articulat într-o vibrație particulară a trăirilor, o vibrație neobișnuită, nu a contrastelor izbitoare, ci una cuminte, melancolică, încărcată până la esență de o sensibilitate lucidă, capabilă de continuă reîntoarcere în miezul unei temporalități deja apuse și, deopotrivă, purtătoare de o memorie incandescentă a punctelor fixe, tainice, din propriul său parcurs ontologic: „Trec pragul de lemn al casei părintești și devin din nou tânăr ca în basme. Văd abecedarul și resimt fericiții ani ai
GEORGE GOLDHAMMER ŞI ARTA DE A IMORTALIZA TIMPUL... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 2206 din 14 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/362854_a_364183]
-
de spaime, /în ploi dese de lacrimi./ Priveam cum te depărtezi / - fluture alb - / prin asfințitul tăcerii /aripilor însângerate de strigăte, /lăsîndu-mă să-mi gust întristările / înmiit de întregi” (Priveam). Delimitarea spațiilor privilegiate este conturată tonic de răspunsul la spaima în fața temporalității, ca tendință profundă de respingere a timpului cronologic: „Ce rost să mai strig timpului, / acestei lumi inerte și surde? / când nu mai pot găsi / lacrima din ochiul timpului / iar sufletul lumii / s-a stins în aduceri-aminte?!” (Cui să strig?). Pentru
VIORELA CODREANU TIRON de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360901_a_362230]
-
de cerc”/ „uite / iubita mea / eu sap în pământ după lumină / sap în pământ / sap în pământ / în pământ sap / vino acasă”( Vino acasă ) Un poem cu semnificații simbolice multiple, menit să răscolească în fibrele sufletului. Existența este înainte de orice temporalitate, problemă niciodată rezolvată în favoarea insului - acesta făcând doar un „popas pe marginea vremii” și a timpului. Îndărătul fiecărui cuvânt bine șlefuit, îndărătul estetismului poetic care conferă scrierii durabilitate și însuflețire, stă de veghe o pasăre neagră, un vis fragil destrămat
EXEGEZĂ. EA TOT, EA ABSOLUT, EA UNIVERS...” , AUTOR GEORGE ADRIAN POPESCU ( EUNESCU) de VALENTINA BECART în ediţia nr. 934 din 22 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364179_a_365508]
-
Alexander Schmeman a subliniat dimensiunea eshatologică a liturghiei, al cărei act central este nu predica și nici rememorarea unui trecut sacru, ci comuniunea euharistică în prezentul Celui care „iarăși va să vină”. Contribuția Părintelui Scrima aparține, mai cu seamă, fenomenologiei temporalității liturgice din ciclul pascal al Bisericii. În comparație cu Ieromonahul Macarios Simonospetrinul cu ale sale cercetări istorico-teologice, exegeza lui Andre Scrima rămâne un manifest avangardist între studiile fenomenologice contemporane. În viața, gândirea și, mai cu seamă, viețuirea creștină liturghia este chintesența totalizatoare
PARINTELE ANDRE SCRIMA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 210 din 29 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367335_a_368664]
-
din ciclul pascal al Bisericii. În comparație cu Ieromonahul Macarios Simonospetrinul cu ale sale cercetări istorico-teologice, exegeza lui Andre Scrima rămâne un manifest avangardist între studiile fenomenologice contemporane. În viața, gândirea și, mai cu seamă, viețuirea creștină liturghia este chintesența totalizatoare a temporalității: trecutul sacru este absorbit sapiențial, prezentul se trăiește apocaliptic, iar viitorul este anticipat profetic. În acest sens Sfânta Liturghie este „operatorul transcedental al unei sinteze eshatologice” - susține Mihail Neamțu. În tărâmul liturghiei, excesul uitării, exaltarea imediatului și precipitarea sfârșitului sunt
PARINTELE ANDRE SCRIMA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 210 din 29 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367335_a_368664]
-
transcedental al unei sinteze eshatologice” - susține Mihail Neamțu. În tărâmul liturghiei, excesul uitării, exaltarea imediatului și precipitarea sfârșitului sunt tentații corectate de practicile narative și sacramentale care constituie, de la începuturile Bisericii, tradiția. Astfel, unificarea liturgică a celor trei etape ale temporalității - trecut, prezent și viitor - se produce în mod excepțional prin prăsnuirea „zilei Domnului” așa cum este denumită duminica în cartea Apocalipsei (1, 10). Referitor la acest aspect, comentariile lui Andre Scrima sunt excepționale, ca de altfel toate analizele și reflecțiile cuprinse
PARINTELE ANDRE SCRIMA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 210 din 29 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367335_a_368664]
-
ideea potrvit căreia istoria este cadrul divin în care omul își manifestă conștient libertatrea căutării lui Dumnezeu înțelegem și Ierusalimul din perspectiva istoriei și a eshatologiei sale. Nici un oraș al lumii nu îmbracă atât de firesc cele două dimensiuni, sfidând temporalitatea prin înveșnicire. Istoria poate fi abordată și definită ca fiind documentul interpretat al trecutului uman, semnificativ din punct de vedere social, bazat pe datele organizate, adunate și strcturate prin metoda ștințifică din surse arheologice, literare ori din surse vii [3
AFLAT INTRE ISTORIE SI ESHATOLOGIE de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 87 din 28 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367004_a_368333]