1,062 matches
-
și al poeziei. Iar mai mare dintre acestea este timpul dragostei. Doctrina paulină a ierarhiei vederii ( În ghicitură, apoi În parte, apoi față În față) poate fi Înțeleasă și folosită spre a pătrunde, Într-o exfoliere fină, felul În care temporalitățile la care ființa umană are acces (În treptele firești ale existenței istorice, ale ființării În sens mereu Împlinit În lumea lui aici și acum și, În sfârșit, ale ființării ca Dasein) se Întrepătrund, se ascund și, mai ales, se alătură
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
acea cale care le Întrece pe toate, țesătura divin-frumoasă și demonic-nebunească a Întâmplării mirabile a poeziei, strălucirii și a iubirii dulci. Firește, așezarea În discurs a acestei cunoașteri ce străbate succesiv (dar și simultan În plinătatea catharsisului frumuseții) formele acestor temporalități suferă de toate neajunsurile unei prezentări didactice, străduindu-se constant să cuprindă Într-o descriere coordonată de o perspectivă (a limbajului scriiturii acum, așa cum perspectiva renascentistă e una a limbajului proiectat de ochiul pictural umanist, stârnit mereu de idealism, de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
critice din secolul XX bazate pe concepția textului Închis văd punctul ca punct; orizonturile acestor interpretări sunt Închise. De aici ușurința de a obține stabilitate și de a construi sisteme, direcții și formațiuni discursive (după termenul lui Michel Foucault) coerente. Temporalitatea, chiar și cea istorică (pe care o asimilez scriiturii și obiectelor estetice percepute pasiv), scapă acestor analize. Este astfel evident că pentru teoria din aceste pagini scriitura nu poate fi decât un mobil vârf de triunghi din care se deschide
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
și obiectelor estetice percepute pasiv), scapă acestor analize. Este astfel evident că pentru teoria din aceste pagini scriitura nu poate fi decât un mobil vârf de triunghi din care se deschide orizontul și mișcarea, un punct ce se situează În temporalitatea istorică tocmai prin statutul său de punct de dispariție sau de Început, de naștere a unui acces transistorial. În termenii doctrinei pauline scriitura sfârșește. Limbajul poate fi privilegiat sau poate privilegia prin dar (darul limbilor Înțeles ca acces la proorocire
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
acestuia și capacitatea sa de a prooroci. Nu e deajuns, Însă. E nevoie să vezi vederea punctului de fugă, să alergi alergarea, să te situezi În vederea cu doi ochi ce implică strictă mobilitate. Va fi accesibilă atunci o Înțelegere a temporalității ca temporalitate; neumplută, fără mesaj, fără mișcare, fără direcție și totuși o temporalitate existențială (În Înțelesul chiar heideggerian al conceptului de existențial). Textele au un orizont, o aură; inimile, la fel. Primele pentru că necesită, pentru a avea validitate ontologică Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
capacitatea sa de a prooroci. Nu e deajuns, Însă. E nevoie să vezi vederea punctului de fugă, să alergi alergarea, să te situezi În vederea cu doi ochi ce implică strictă mobilitate. Va fi accesibilă atunci o Înțelegere a temporalității ca temporalitate; neumplută, fără mesaj, fără mișcare, fără direcție și totuși o temporalitate existențială (În Înțelesul chiar heideggerian al conceptului de existențial). Textele au un orizont, o aură; inimile, la fel. Primele pentru că necesită, pentru a avea validitate ontologică Într-un aici
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
să vezi vederea punctului de fugă, să alergi alergarea, să te situezi În vederea cu doi ochi ce implică strictă mobilitate. Va fi accesibilă atunci o Înțelegere a temporalității ca temporalitate; neumplută, fără mesaj, fără mișcare, fără direcție și totuși o temporalitate existențială (În Înțelesul chiar heideggerian al conceptului de existențial). Textele au un orizont, o aură; inimile, la fel. Primele pentru că necesită, pentru a avea validitate ontologică Într-un aici și acum, o alteritate - a receptării. Celelalte pentru că necesită, la rândul
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
dincolo de cea a interpretării textului și cea a Înțelegerii identității: zona, În termeni paulini, a dragostei, a cunoașterii depline care conține un plus ontologic față de cele două elemente ale cunoașterii accesibile până acum: textul și ego-ul. Acest plus ontologic e temporalitatea, ceea ce În capitolele anterioare am numit orizontul interpretării). Într-un muzeu, Într-o bibliotecă, operele de artă au așadar un orizont al lor, apoi o poziție, o structură, o vertebră ce face loc unui orizont al interpretului ce va să
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
apoi o poziție, o structură, o vertebră ce face loc unui orizont al interpretului ce va să vină și, În plus, o aură verzuie, un orizont al interpretării. La fel, eul are trei mișcări: de identitate, de alteritate și o temporalitate suplimentară, doar uneori vizibilă, Însă esențială (ce prevestește un mult mai aprig ideal). Nu trebuie să ne așteptăm să găsim În această temporalitate - În timpul splendorii - semnificații În Înțelesul tradițional, al formelor discursive. Ele există mai degrabă la nivelul existențialelor heideggeriene
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
verzuie, un orizont al interpretării. La fel, eul are trei mișcări: de identitate, de alteritate și o temporalitate suplimentară, doar uneori vizibilă, Însă esențială (ce prevestește un mult mai aprig ideal). Nu trebuie să ne așteptăm să găsim În această temporalitate - În timpul splendorii - semnificații În Înțelesul tradițional, al formelor discursive. Ele există mai degrabă la nivelul existențialelor heideggeriene, la nivelul invizibilului lui Merleau-Ponty sau chiar al poeticului lui Dufrenne. Dacă există Însă posibilitatea (și șansa) de a vedea vederea ca vedere
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
de a vedea vederea ca vedere și astfel a o vedea ca timp (mai Întâi) și apoi a vedea (propriu-zis) timpul, atunci care este puterea conceptelor de a facilita accesul la o asemenea Înțelegere? Care este drumul dintre cuvânt și temporalitatea ființării ca Dasein, În limbaj, din nou, heideggerian? Toate spre zidire să se facă. Și poți zidi mai Întâi În cuvânt un perete mare de cărămidă roșie dincolo de care să Închizi vânturile și frica și Înspre tine să nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ieri. Același Heidegger stabilește În Conceptul de timp principiul prim al oricărei hermeneutici: „posibilitatea de acces la istorie are ca temei posibilitatea potrivit căreia un prezent Înțelege de fiecare dată să fie orientat către viitor”. Interpretarea e o formă a temporalității, atunci când Înțelegerea ei depășește limitele tradiționale În care este așezată, uneori discursiv, alteori referențial. Interpretarea lucrează, am spus, prin concepte-vedere, prin vârfuri de triunghi. Am definit apoi vederea ca fiind temporalitatea ca existențial al ființei vii, aflată În lume În
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
fie orientat către viitor”. Interpretarea e o formă a temporalității, atunci când Înțelegerea ei depășește limitele tradiționale În care este așezată, uneori discursiv, alteori referențial. Interpretarea lucrează, am spus, prin concepte-vedere, prin vârfuri de triunghi. Am definit apoi vederea ca fiind temporalitatea ca existențial al ființei vii, aflată În lume În premergerea către Împlinirea sa identitară. E o vedere-urmă, Însă, pentru că e vederea văzută, nu e vederea prin ochi și nici cea Întoarsă spre el, vederea (de undeva) a ochiului. Repet: e
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ceva mai sus, deocamdată atât știm: că au fost odată cai. O ierarhie a cailor va privi În special trei paliere. Vom regăsi În ea conceptele pauline ale căii care le Întrece pe toate, așezate de mine În forme de temporalitate: pe structura ierarhică a credinței, nădejdii și dragostei, temporalitățile respective ale discursului, vieții și splendorii. Există trei cai esențiali: sfântul de cal, calul propriu-zis și identitatea obținută prin numele său, precum și calul perceput prin urma lăsată de potcoava lui. Deci
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
odată cai. O ierarhie a cailor va privi În special trei paliere. Vom regăsi În ea conceptele pauline ale căii care le Întrece pe toate, așezate de mine În forme de temporalitate: pe structura ierarhică a credinței, nădejdii și dragostei, temporalitățile respective ale discursului, vieții și splendorii. Există trei cai esențiali: sfântul de cal, calul propriu-zis și identitatea obținută prin numele său, precum și calul perceput prin urma lăsată de potcoava lui. Deci unde este pricina de laudă? A fost Înlăturată. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
aceluiași Merleau-Ponty): La chair est l’enroulement du visible sur le corps voyant, du tangible sur le corps touchant ș...ț élément, emblème concret d’une manière d’être générale. Și de aici se desprind subtil noile vrăji și noile temporalități, și noile Înțelegeri ale iubirii trupești (Înțelegeri În sensul de autentică descoperire a ceea ce suntem: Într-un fel, trezire la Dasein): Înspre semnificații și identități, toate legate, așa cum fiecare mișcare a interpretării, a conceptului, a ființării, e de himen. Poți
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
de instincte). Nu există semn de potcoavă fără orizontul sfântului de cal. Vorbeam de un trecut originar antesau preistoric. Corect doar În măsura În care Înspre acesta se premerge, În Înțelesul heideggerian al situării În autenticitate. Dar iubirea divină trebuie desfăcută În două temporalități (precum și splendoarea): ea e, o dată, orizont În orizontalitatea căruia se desfășoară și devine istorie/discurs iubirea trupească și apoi a trupurilor cerboase; și e, apoi, temporalitate plină, verticală, neorizontică, Înălțare, miracol cu mult mai mare, Împlinire. Ce este himenul? Este
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
În Înțelesul heideggerian al situării În autenticitate. Dar iubirea divină trebuie desfăcută În două temporalități (precum și splendoarea): ea e, o dată, orizont În orizontalitatea căruia se desfășoară și devine istorie/discurs iubirea trupească și apoi a trupurilor cerboase; și e, apoi, temporalitate plină, verticală, neorizontică, Înălțare, miracol cu mult mai mare, Împlinire. Ce este himenul? Este orizontul În care se desfășoară istoria și discursul? Da. Este verticalitatea ce taie „cu tăiș fioros”, „mă tai de privirile/care fără să le-nvoiesc mi-
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
care se desfășoară istoria și discursul? Da. Este verticalitatea ce taie „cu tăiș fioros”, „mă tai de privirile/care fără să le-nvoiesc mi-au crescut”, cet invisible du visible (Merleau-Ponty)? Da. Am spus-o În paginile anterioare: himenul este temporalitatea neumplută și totuși existențială, orizont al trăirii autentice În legi pătrunse și mișcate de credință, nădejde și dragoste și, simultan, În același Înțeles (nu În vreo sinonimie ce desparte didactic), splendoare. Conceptul-vedere nu este astfel numai un concept orizontic, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ca o grădină neîmblânzită În care poți aștepta (cu mai multe șanse poate) a doua venire că singura formă de percepție și așezare În semnificație, apoi de pătrundere și asumare a energiei pentru experiența estetică și astfel (da, da!) a temporalității e una auratică: prin ea avem și apropiere la harul acesta În care stăm. Experiența estetică este, paginile acestea o știu și o repetă, identitară. Se ascunde În ea drumul nostru ontologic, descoperirea minunată, În toate lumile posibile În care
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
o știu și o repetă, identitară. Se ascunde În ea drumul nostru ontologic, descoperirea minunată, În toate lumile posibile În care trăim, a accesului brusc și revelator dincolo de toate legile În care ne aflăm. Se trăiește În lege și majoritatea temporalităților În care Înțelegem sunt stabilite după desfășurarea unei legi. Dar În ființa autentică, În acea a treia temporalitate a eului care, prin poezie, prin artă, prin iubire, ne este uneori accesibilă, nu suntem sub lege, ci sub har. Pentru că În
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
posibile În care trăim, a accesului brusc și revelator dincolo de toate legile În care ne aflăm. Se trăiește În lege și majoritatea temporalităților În care Înțelegem sunt stabilite după desfășurarea unei legi. Dar În ființa autentică, În acea a treia temporalitate a eului care, prin poezie, prin artă, prin iubire, ne este uneori accesibilă, nu suntem sub lege, ci sub har. Pentru că În toate lumile posibile calul alb de pe colină (același cu cel care m-a vizitat În grădină noaptea și
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
unde „spune Nu doar acela/care-l știe pe Da”, timpul Începe să se miște. Pentru că, În interpretarea mea de aici, cel ce „Începe cu sine și sfârșește/cu sine” este timpul splendorii (sau, ceva mai limitat spus, cel estetic), temporalitatea plină, timpul În care obiectul de artă este perceput și asumat ontologic și nu discursiv și de asemenea timpul iubirii divine ca extaz, ca acces la har. Experiența estetică, precum și cea a iubirii, sunt identitare (și, În zonele lor de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ci și prin nebunie poetică, creatoare). Ultimele elegii desfășoară o ascensiune din timpul credinței În cel al nădejdii (unde sfârșește alergarea către Eu) și apoi În cel al splendorii (unde alergarea mai importantă, către celălalt, s-a Împlinit prin toate temporalitățile și discursurile posibile). Iată Încă o dată mișcarea descendentă: din timpul splendorii În cel al nădejdii, În cel al credinței. Toate Într-o naștere a discursului, mimetică, reprezentare a ceea ce a fost pierdut. Și apoi, Învățând mișcarea odată cu a șasea elegie
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
scriu nici ficțiune, nici lucruri inventate, scriu Teorie. Mai mult decât atât, scriu despre poate cea mai discutată miză a discursului de tip filosofic din ultimii cincizeci de ani, și anume despre timp, scriu un text teoretic despre timp și temporalitate (exact despre ce au scris Heidegger și foarte mulți fenomenologi sau mai scriu În linia teoretică ce Începe cu Kant, cu Bergson etc., trece prin Heidegger și ajunge până la noi), am ambiția să spun că textul meu este unul care
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]