148 matches
-
este recunoscută ca și conducător civil suprem al statului, sau într-un sens mai larg, o formă de guvernământ în care statul este guvernat prin ghidare divină imediată sau prin oficiali care sunt priviți ca fiind ghidați divin. Pentru credincioși, teocrația este o formă de guvernământ în care puterea divină guvernează un stat pământesc fie prin încarnare sau, mai des, prin reprezentanți religioși instituționali (e.x. o biserică), înlocuiește sau domină guvernarea civilă. Guvernele teocratice dau legi teonomice. Teocrația trebuie să
Teocrație () [Corola-website/Science/309347_a_310676]
-
Pentru credincioși, teocrația este o formă de guvernământ în care puterea divină guvernează un stat pământesc fie prin încarnare sau, mai des, prin reprezentanți religioși instituționali (e.x. o biserică), înlocuiește sau domină guvernarea civilă. Guvernele teocratice dau legi teonomice. Teocrația trebuie să fie deosebită de alte forme seculare de guvernământ care au o religie statală sau sunt doar influențate de concepte religioase sau morale, și monarhiile ținute „Prin binevoința lui Dumnezeu”. O teocrație poate să fie monistă, unde ierarhia administrativă
Teocrație () [Corola-website/Science/309347_a_310676]
-
guvernarea civilă. Guvernele teocratice dau legi teonomice. Teocrația trebuie să fie deosebită de alte forme seculare de guvernământ care au o religie statală sau sunt doar influențate de concepte religioase sau morale, și monarhiile ținute „Prin binevoința lui Dumnezeu”. O teocrație poate să fie monistă, unde ierarhia administrativă a guvernului este identică cu ierarhia administrativă a religiei, sau poate avea două „brațe”, dar cu ierarhia administrativă a statului subordonată ierarhiei religioase. Tendințe teocrative au apărut în unele tradiții religioase inclusiv în
Teocrație () [Corola-website/Science/309347_a_310676]
-
religiei, sau poate avea două „brațe”, dar cu ierarhia administrativă a statului subordonată ierarhiei religioase. Tendințe teocrative au apărut în unele tradiții religioase inclusiv în Iudaism, Islam, Confucianism, Hinduism, și în Creștinism: Catolicism, Ortodoxism, Protestantism, și Mormonism. Exemple istorice de teocrații sunt Imperiul Bizantin (330-1453 dupa Hristos) și Imperiul Carolingian (800-888 dupa Hristos). Cuvântul "teocrație" vine de la cuvântul grecesc , care înseamnă „domnia lui Dumnezeu”. Acesta la rândul lui este derivat de la cuvintele grecești ("theos", dintr-o rădăcină Indo-Europeană care apare în
Teocrație () [Corola-website/Science/309347_a_310676]
-
religioase. Tendințe teocrative au apărut în unele tradiții religioase inclusiv în Iudaism, Islam, Confucianism, Hinduism, și în Creștinism: Catolicism, Ortodoxism, Protestantism, și Mormonism. Exemple istorice de teocrații sunt Imperiul Bizantin (330-1453 dupa Hristos) și Imperiul Carolingian (800-888 dupa Hristos). Cuvântul "teocrație" vine de la cuvântul grecesc , care înseamnă „domnia lui Dumnezeu”. Acesta la rândul lui este derivat de la cuvintele grecești ("theos", dintr-o rădăcină Indo-Europeană care apare în concepte religioase), înseamnă „Dumnezeu” și ("kratein"), înseamnă „a domni”. Deci sensul cuvântului grec era
Teocrație () [Corola-website/Science/309347_a_310676]
-
a descrie guvernul caracteristic al evreilor. Josephus a argumentat că în timp ce grecii recunoșteau trei tipuri de guvernământ: Monarhie, Aristocrație, și Anarhie, evreii erau unici prin faptul că sistemul lor de guvernământ nu se încadra în aceste categorii. Josephus a înțeles teocrația ca o a patra formă de guvernământ în care doar Dumnezeu și legea lui sunt suverani. Definiția lui Josephus a fost larg acceptată până în perioada Iluminismului, când termenul a început să colecteze conotații mai universale și negative, în special în
Teocrație () [Corola-website/Science/309347_a_310676]
-
Dumnezeu și legea lui sunt suverani. Definiția lui Josephus a fost larg acceptată până în perioada Iluminismului, când termenul a început să colecteze conotații mai universale și negative, în special în mâinile lui Hegel. În cele mai comune folosiri ale termenului teocrație, unii conducători civili din religia dominantă (e.x. împăratul bizantin ca patron al bisericii oficiale); guvernul pretinde să conducă din partea lui Dumnezeu sau a unei puteri mai mari, după cum e specificat de religia locală, și aprobarea divină a instituțiilor guvernului
Teocrație () [Corola-website/Science/309347_a_310676]
-
putere dintre conducător și supuși, la curea să imperiala aflată în orașe din afara Italiei. S-a introdus portul coroanei, "adoratio" (obiceiul prosternării), "proskynesis" (sărutul poalei mantiei imperiale), iar purpura era rezervată numai împăraților, succesorii săi finalizând procesul de tranziție spre teocrația puterii imperiale. Pe plan juridic, se pedepsea uciderea sclavilor și era permisă emanciparea acestora. Dar căsătoriile dintre oamenii liberi și sclavi erau interzise. Se interzicea despărțirea fraților la împărțirea pământurilor. Colonii erau legați de pământ. Întemnițarea nelimitată fusese interzisă. Clerul
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
intră în conflict cu autoritățile cu caracter autoritar. A plecat la Strasbourg, unde a rămas până în 1541. S-a reîntors la Geneva, iar sub conducerea sa, orașul elvețian s-a transformat într-o capitală a reformei, unde a înființat o teocrație inspirată din biblie. Biserica nu avea cler, nici liturghie, nici altare, icoane, taine (exceptând botezul și împărtășania). Slujbele erau realizate de păstori, aleși de comunitate dintre cei instruiți în teologie ca să predice. Nu erau preoți, fiindcă orice creștin era preot
Reforma Protestantă () [Corola-website/Science/297535_a_298864]
-
indigen notabil al epocii este "Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie", scris în jurul lui 1521. Cartea este o compilație de surse biblice și patristice, cu multe reflecții morale și politice, dintr-un punct de vedere ascetic. Ea ilustrează teocrația bizantină și propune un model de prinț-călugăr. La mijlocul secolului 17, româna dobândește statul de limbă liturgică pe lângă greacă și slavonă, și începe să-și dezvolte vocabularul filosofic. Nicolae Milescu (1638-1708) a făcut prima traducere în română a unui text filosofic
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
(în limba germană, cu sensul "religie primară", "proto-religie" sau "religie primitivă") este o noțiune de "formă originală" sau "cea mai veche" formă de tradiție religioasă. Termenul contrastează cu religia organizată, cum ar fi teocrațiile culturilor urbane timpurii ale anticului Orient sau religiile lumii curente. Termenul originează în romantismul german. În "Oeconomische Encyclopädie" de J.G. Krünitz (1773-1858) definește ca fiind: Noțiunea de religie primară monoteistă a fost înaintată de Friedrich Creuzer (1810) și preluată de
Urreligion () [Corola-website/Science/320645_a_321974]
-
lui Daniel, predica lui Iisus de pe Muntele Măslinilor, din Evangheliile sinoptice, precum și din Cartea Apocalipsei. Ei susțin ca agenții umani și demonici ai diavolului sunt implicați într-un complot primordial de a induce în eroare omenirea cu scopul acceptării unei teocrații satanice care să domine lumea, teocrația satanică a Nesfintei Treimi - Satana, Antihristul și prorocul mincinos fiind baza unui cult imperial. În multe teorii ale conspirației contemporane creștine, profetul mincinos va fi ultimul papă al Bisericii Romano-Catolice (înscăunat prin trădare sau
Noua Ordine Mondială () [Corola-website/Science/316962_a_318291]
-
Muntele Măslinilor, din Evangheliile sinoptice, precum și din Cartea Apocalipsei. Ei susțin ca agenții umani și demonici ai diavolului sunt implicați într-un complot primordial de a induce în eroare omenirea cu scopul acceptării unei teocrații satanice care să domine lumea, teocrația satanică a Nesfintei Treimi - Satana, Antihristul și prorocul mincinos fiind baza unui cult imperial. În multe teorii ale conspirației contemporane creștine, profetul mincinos va fi ultimul papă al Bisericii Romano-Catolice (înscăunat prin trădare sau de o conspirație iezuită), un guru
Noua Ordine Mondială () [Corola-website/Science/316962_a_318291]
-
din forțele ʽĂʹșei și din forțele lui Muʽăwiya și kharigiții) refuzau să accepte valabilitatea călăuzirii omeyyade, considerându-i pe aceștia doar simpli regi, nu califi. Refuzau să accepte noua ideologie a puterii omeyyade, noile mijloace de guvernare. Făceau apel la teocrația medineză, unde Muḥammad, deși fusese profet, nu se considerase deasupra legilor și comunității, așa cum era cazul omeyyazilor. Kharigiții se definesc în raport cu sunniții și șiiții în funcție de același criteriu care stă la baza diferențierii acestora: cine este cel care are dreptul să
Kharigism () [Corola-website/Science/328955_a_330284]
-
cubului a fost comandată direct sau indirect de către o organizație "guvernamentală" nedenumită. Filmele au acțiunea în viitor deși unul dintre personajele " Cubul 2" îl menționează pe Muammar Gaddafi, care este din timpul nostru. "Guvernul" responsabil este sugerat ca fiind o teocrație religioasă, deoarece se precizează că Owen ar fi fost executat pentru că nu crede în Dumnezeu și datorită aluziilor lui Jax potrivit cărora loialitatea față de guvern și de Dumnezeu este obligatorie. Alternativ, cu toate acestea, întrebări cu privire la Dumnezeu nu apar frecvent
Cubul (serie de filme) () [Corola-website/Science/323849_a_325178]
-
scria: "Clifton a fost un inovator al începutului anilor '50 de o asemenea magnitudine, încât abordarea sa a devenit un standard printre scriitorii de science fiction. El a folosit teme comune ale science fiction-ului - invazii extraterestre, extinderea tehnologiilor, revoluție împotriva teocrației politice și colonizarea spațiului - dar, spre deosebire de predecesorii săi, a imprimat acestor teme clasice întreaga gamă a sofisticatei introspecții psihologice". Faima lui Clifton a pălit rapid, în 2010 fiindu-i decernat postum premiul de redescoperire Cordwainer Smith, pentru ignorare injustă.
Mark Clifton () [Corola-website/Science/322843_a_324172]
-
în toate aspectele: credință, adorare, conștiință, comportament. Conceptul de "hakimiyyatu Allăh "(suveranitatea lui Dumnezeu) implică faptul că sistemul de guvernare al statului islamic este diferit de democrațiile seculare sau de orice alt sistem de guvernare, fără însă a fi o teocrație sau autocrație. Cu alte cuvinte sistemul islamic de guvernare are la bază aplicarea legii islamice de către conducător, supunerea celor guvernați față de legea sacră și consultarea dintre conducător și comunitatea islamică (umma) pe baza principiului "shura". Acest principiu al consultării este
Frăția Musulmană () [Corola-website/Science/322073_a_323402]
-
interviu acordat OnIslam.net a negat afirmațiile potrivit cărora el a ar fi dorit să fie puse bazele unui stat religios în Egipt, și că din contră, discursul său a sprijinit un stat civil cu backround religios, fiind total împotriva teocrației. După atacurile de la 11 septembrie, al-Qaradawi a făcut apel la musulami să doneze sânge pentru victime și a spus: Într-o scrisoare difuzată de Qatar TV pe 5 ianuarie 2007, al-Qaradawi a pus sub semnul întrebării procesul lui Saddam Hussein
Yusuf al-Qaradawi () [Corola-website/Science/330947_a_332276]
-
fiind radicale, și ca reflectând o aparentă credință că ideile religioase presupuse a fi adoptate de o majoritate a cetățenilor SUA ar trebui să aibă precedență față de Constituție și caracterizând „idealul politic [al lui Scalia] ca apropiindu-se de o teocrație majoritaristă." Scalia credea că pedeapsa capitală este constituțională. El s-a opus la orice hotărâre care ar fi declarat pedeapsa cu moartea neconstituțională în raport cu anumite grupuri, cum ar fi cei care erau minori la data comiterii infracțiunii. În cazul ' (1988
Antonin Scalia () [Corola-website/Science/335606_a_336935]
-
refuzat orice fel de conducere Otomană prin rebeliunile și numeroasele proteste, ale căror număr a crescut semnificativ în secolul al XVII-lea, ce au culminat cu înfrângerea Otomanilor în Marele Război Turcesc, la sfârșitul acelui secol. Muntenegru a devenit o teocrație, condusă de Biserică Ortodoxă Sârbă și de Mitropolia Muntenegrului și a Litoralului. O perioadă înfloritoare, nemaiîntâlnita din timpurile lui Petrovici-Neagoș. Numele conducătorului teocrației era "Vladika al Muntenegrului". Republică Veneția și-a introdus guvernatori care s-au amestecat în politicile statale
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
au culminat cu înfrângerea Otomanilor în Marele Război Turcesc, la sfârșitul acelui secol. Muntenegru a devenit o teocrație, condusă de Biserică Ortodoxă Sârbă și de Mitropolia Muntenegrului și a Litoralului. O perioadă înfloritoare, nemaiîntâlnita din timpurile lui Petrovici-Neagoș. Numele conducătorului teocrației era "Vladika al Muntenegrului". Republică Veneția și-a introdus guvernatori care s-au amestecat în politicile statale a Muntenegrului; când republică a fost succedata de Imperiul Austriac în 1797, guvernatorii au fost retrași de către Petar ÎI în 1832. Predecesorul său
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]
-
Structura economico-politică a Orientului antic a fost definită prin sintagme ca "despotism oriental", "mod de producție asiatic" (Karl Marx) sau "societăți hidraulice" (K. Wittvogel), deoarece erau amplasate de-a lungul unor mari fluvii. Astfel de regimuri politice se caracterizau prin "teocrație": Predomina voința suveranului, care era susținut de clerici ("hierocrație"). În Egiptul antic, ideile politice, juridice și morale sunt învăluite în precepte religioase. Gândirea politică antică egipteană rezultă din diverse tipuri de texte: Astfel procesele istorice erau nu numai o înfăptuire
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
Persia, Maghreb, Spania în mai puțin de un secol. Mai mult, după Cruciade, expansiunea islamului se va relua și în Extremul Orient, Africa Centrală, spațiul balcanic. Credincioșii se integrează într-o comunitate în care cetatea musulmană se prezintă ca o teocrație. Cartea de bază, Coranul, este și cod juridic. Puterea executivă, în același timp civilă și canonică, aparține doar divinității, față de care toți cetățenii sunt egali, deci doar teoretic există un fel de "democrație". Unul dintre primii mari filozofi arabi, Al-Farabi
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]