205 matches
-
plus "un mare număr de ruteni"), ajutați de 500.000 de tătari. Printre forțele care ar mai fi ajutat armata poloni-lituaniană s-ar fi aflat și ""saraceni, turci, păgâni din Damasc, Persia și alte ținuturi"". Enguerrand de Monstrelet afirma că teutonii aveau cam 300.000 de oameni, în timp ce dușmanii lor conduși de regii ""Lituaniei, Poloniei și Sarmației"" au adus pe câmpul de luptă cam 600.000 de luptători. Istoricii zilelor noastre consideră că numărul de militari implicați în bătălie este cu
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
de luptători. Istoricii zilelor noastre consideră că numărul de militari implicați în bătălie este cu mult mai mic, între 13.000 - 18.000 de polonezi, 6.000 - 11.000 de lituanieni și ruteni și cam 16.000 - 20.000 de teutoni. Cei mai mulți istorici contemporani iau în calcul numai unitățile de cavalerie. În afara cavaleriștilor, teutonii au avut și cam 9.000 de pedestrași, arcași și trăgători cu arbaleta. Ambele armate aveau tabere militare întărite, unităti mobile de care de lupta (tabor) și
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
este cu mult mai mic, între 13.000 - 18.000 de polonezi, 6.000 - 11.000 de lituanieni și ruteni și cam 16.000 - 20.000 de teutoni. Cei mai mulți istorici contemporani iau în calcul numai unitățile de cavalerie. În afara cavaleriștilor, teutonii au avut și cam 9.000 de pedestrași, arcași și trăgători cu arbaleta. Ambele armate aveau tabere militare întărite, unităti mobile de care de lupta (tabor) și altele, care formau cam 10% din efective. Ambele armate erau organizate în subunități
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
așezat pe poziții în zori. La prânz, forțele lituaniene un declanșat un asalt violent asupra flancului stâng teutonic de lângă satul Tannenberg (Stębark). Cavaleria ușoară lituaniană a fost sprijinită de atacul câtorva steaguri polonezi de cavalerie grea pe flancul drept al teutonilor. Cavaleria grea teutonă a contraatacat pe ambele flancuri și a început o luptă feroce. După mai mult de o oră, cavaleria ușoară lituaniană au efectuat o manevră înșelătoare de retragere spre mlașinile și pădurile din spatele pozițiilor de pornire. Această manevră
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
avea să se dovedească o greșeală fatală. Cavalerii au pătruns în zonele mlăștinoase, unde Vytautas își reorganizase trupele și de unde a repornit atacul. În același timp, pe flancul drept polonez au continuat luptele violente. După câteva ore, se părea că teutonii încep să câștige supremația pe câmpul de luptă. Ioannes Longinus relatează că Marele Maestru Ulrich von Jungingen a condus personal atacul împotriva celei mai puternice unități poloneze - steagul ținutului Kraków. Rânduri polonezilor au început să dea înapoi, iar drapelul lor
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
de luptă. Ioannes Longinus relatează că Marele Maestru Ulrich von Jungingen a condus personal atacul împotriva celei mai puternice unități poloneze - steagul ținutului Kraków. Rânduri polonezilor au început să dea înapoi, iar drapelul lor de luptă a căzut în mâna teutonilor. În scurtă vreme însă, drapelul a fost recâștigat de unitățile de rezervă poloneze intrate în luptă la ordinul regelui polonez. Sosirea trupelor odihnite le-a permis polonezilor să respingă atacul inamic. În acest timp, rezervele lui Ulrich von Jungingen erau
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
inamic. În acest timp, rezervele lui Ulrich von Jungingen erau încă ocupate cu urmărirea lituanienilor aflați în retragere. Când aceste rezerve s-au reîntors pe câmpul de luptă, era prea târziu să mai poată organiza o șarjă victorioasă, iar forțele teutonilor au început să se retragă. După câteva ore de luptă, Marele Maestru a a hotărât să-și adune toate forțele într-o singură linie de atac. În același timp, lituanienii lui Vytautas s-au reîntors pe câmpul de bătaie și
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
toate forțele într-o singură linie de atac. În același timp, lituanienii lui Vytautas s-au reîntors pe câmpul de bătaie și au reintrat în luptă. În acel moment au intrat în luptă năvălind din pădurile înconjurătoare și infanteria lituaniană , teutonii fiind brusc depășiți numeric. Ulrich von Jungingen a condus personal atacul a 16 steaguri de cavalerie grea din rezervă. În acel moment și polonezii au aruncat în luptă ultimele rezerve în sprijinul steagurilor obosite. În ciuda rezistenței puternice, cele 16 steaguri
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
a condus personal atacul a 16 steaguri de cavalerie grea din rezervă. În acel moment și polonezii au aruncat în luptă ultimele rezerve în sprijinul steagurilor obosite. În ciuda rezistenței puternice, cele 16 steaguri de sub conducerea Marelui Maestru au fost încercuite. Teutonii au suferit pierderi grele, însuși Ulrich von Jungingen căzând pe câmpul de luptă, pare-se că răpus de pedestrașii țărani polonezi. Teutonii, după uciderea comandantului lor suprem, au început să se retragă în dezordine spre tabăra lor întărită. O parte
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
rezerve în sprijinul steagurilor obosite. În ciuda rezistenței puternice, cele 16 steaguri de sub conducerea Marelui Maestru au fost încercuite. Teutonii au suferit pierderi grele, însuși Ulrich von Jungingen căzând pe câmpul de luptă, pare-se că răpus de pedestrașii țărani polonezi. Teutonii, după uciderea comandantului lor suprem, au început să se retragă în dezordine spre tabăra lor întărită. O parte dintre teutonii aflați în retragere au căutat adăpost în păduri, unde au fost urmăriți de unitățile de cavalerie polono-lituaniană, în timp ce cei care
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
suferit pierderi grele, însuși Ulrich von Jungingen căzând pe câmpul de luptă, pare-se că răpus de pedestrașii țărani polonezi. Teutonii, după uciderea comandantului lor suprem, au început să se retragă în dezordine spre tabăra lor întărită. O parte dintre teutonii aflați în retragere au căutat adăpost în păduri, unde au fost urmăriți de unitățile de cavalerie polono-lituaniană, în timp ce cei care s-au retras către tabăra întărită de lângă satul Grunwald au încercat să organizeze rezistența folosind tactica tabororurilor: zona a fost
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
înconjurată cu care legate între ele cu lanțuri, totul funcționând ca o fortificație mobilă. În scurtă vreme însă, linia de apărare a fost străpunsă de polonezi și a început măcelul. Conform autorului anonim al "Cronicii conflictului regelui Poloniei Ladislaus cu teutonii din Anno Domini 1410", în zona taberei erau mai multe cadavre decât pe restul câmpului de bătaie. Urmărirea cavalerilor teutoni care fugeau a continuat până la căderea întunericului. În ciuda superiorității tehnologice a Cavalerilor teutoni - a fost primă bătălie din Europa Răsăriteană
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
pe câmpurile de luptă medievale. Acest fapt a fost posibil datorită participării la luptă a infanteriștilor țărani. Spre deosebire de nobili, țăranii nu primeau nici o recompensă pentru cavalerii luați prizonieri și, astfel, ei nu aveau nici un interes să-i prindă vii pe teutoni. După bătalie, forțele polono-lituaniene au rămas trei zile pe câmpul de luptă. Toți nobilii de rang superior uciși în luptă au fost ingropați în morminte individuale, iar trupul lui Ulrich von Jungingen, acoperit cu mantia regală, a fost trimis la
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
câmpul de luptă și să nu pornească imediat în urmărirea restului de unități inamice. După trei zile, armata polono-lituaniană s-a deplasat către castelul Marienburg, pe care l-au asediat în cele din urmă. În cele trei zile lăsate răgaz, teutonii au avut timp să-și organizeze apărarea. După câteva săptămâni de asediu, în care devenise evident că fortificațiile nu vor putea fi cucerite, Marele Duce Lituanian a părăsit câmpul de luptă. Șleahticii din Małopolska doreau și ei să se întoarcă
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
argint pur, o valoare extrem de ridicată în toate timpurile. Cu armata învinsă, cu mercenarii neplătiți, noul Mare Maestru Heinrich von Plauen cel Bătrân nu avea cum să continue lupta, în special după cea mai mare parte a orașelor de sub stăpânirea teutonilor au jurat credință regelui Poloniei. După recucerirea orașului răsculat Danzig, teutonii au început negocierile de pace. Tratatul de pace de la Torun a fost semnat pentru a pune capăt războiului. Polonia a anexat ținutul Dobrzyń iar Lituania a recuperat Samogiția. Tratatul
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
învinsă, cu mercenarii neplătiți, noul Mare Maestru Heinrich von Plauen cel Bătrân nu avea cum să continue lupta, în special după cea mai mare parte a orașelor de sub stăpânirea teutonilor au jurat credință regelui Poloniei. După recucerirea orașului răsculat Danzig, teutonii au început negocierile de pace. Tratatul de pace de la Torun a fost semnat pentru a pune capăt războiului. Polonia a anexat ținutul Dobrzyń iar Lituania a recuperat Samogiția. Tratatul de pace s-a dovedit o înfrângere diplomatică a polono-lituanienilor, care
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
extrem de grea. Deși Heinrich von Plauen cel Bătrân, succesorul lui Ulrich von Jungingen, a reușit să-și salveze statul de la prăbușirea definitivă, el a trebuit să facă față opoziției orășenilor, cavalerilor și chiar a camarazilor din Ordin. În scurtă vreme, teutonii au pierdut sprijinul popular datorită conflictelor interne și a creșterii impozitelor, ceea ce a dus câteva decenii mai târziu la formarea Confederației Prusace de opoziție. A apărut o serie de conflicte, care a culminat cu izbucnirea războiului de 13 ani (al
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
său, Vitold, mare duce al Lituaniei au încheiat uniunea polono-lituaniană (pactul de alianță de la Horodlo pe Bug) în pofida conflictelor familiare anterioare între Vladislav și tatăl lui Vitold. Vitold este convertit la religia ortodoxă și, cu toate că a devenit creștin, conflictul cu teutonii rămâne neînlăturat. Unii membri ai dinastiei Iagello ce au domnit între anii 1386 și 1572 ca regi ai Poloniei sau ca mari duci ai Lituaniei au fost, de asemenea, din secolul al XV-lea și regi ai Ungariei și Boemiei
Vladislav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/303057_a_304386]
-
monarh. Din moment ce nu a fost produs încă nici un moștenitor de către nici unul dintre ei, actul era imprevizibil, însă forma legături între Polonia și nobilimea lituaniana și o alianță defensivă permanentă între cele două state, consolidând Lituania împotriva unui nou război cu Teutonii, în care Polonia nu prelua oficial nici o parte. La sfârșitul anului 1401, noul război împotriva ordinului a suprasolicitat resursele lituanienilor, care s-au luptat pe două fronturi, după revoltele din provinciile din est. Unul dintre frații lui Vladislav, nemulțumitul Švitrigaila
Vladislav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/303057_a_304386]
-
luptele în toamna aceluiaș an. Ostilitățile nu s-au mai ridicat până în 1419, în timpul Conciliului de la Constanța, când aceștia au fost chemați la insistența delegatului papal. Conciliul de la Constanța s-a dovedit a fi un punct de cotitură în cruciadele teutonilor, așa cum au făcut pentru majoritatea conflictelor europene. Vytautas a trimis o delegație în 1415, inclusiv pe mitropolitul de Kiev. Ca urmare a diplomației poloni-lituaniene, consiliul, deși scandalizat de interogatoriul de legitimitate a statului monastic, a respins cererea Ordinului pentru o
Vladislav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/303057_a_304386]
-
din vechi timpuri, în 1211 regiunea a fost donată Cavalerilor Teutoni de către Regele Andrei al II-lea al Ungariei pentru păzirea graniței de sud-est a Regatului Ungariei, împotriva cumanilor. Cavalerii teutoni au avut ca scop și convertirea românilor la catolicism. Teutonii au ridicat numeroase castele în zonă și au adus coloniști din Sfântul Imperiu Roman pentru a popula teritoriul. În 1224 cavalerii au încercat să iasă din alianța cu maghiarii și să se subordoneze Scaunului Papal, iar ca urmare regele Andrei
Țara Bârsei () [Corola-website/Science/303218_a_304547]
-
se subordoneze Scaunului Papal, iar ca urmare regele Andrei a evacuat ordinul în 1225. În primul secol după întemeierea lor, așezările săsești ale Țării Bârsei au trebuit să suporte șase invazii ale tătarilor (1241-1242, 1278, 1284-1285, 1335, 1344, 1345). Deși teutonii au părăsit zona și s-au îndreptat spre Prusia, coloniștii germani au rămas aici până în secolul XX, întemeind unul dintre cele mai puternice districte - atât din punct de vedere militar, cât și economic. O dată cu Marea Unire de la 1918, Țara Bârsei
Țara Bârsei () [Corola-website/Science/303218_a_304547]
-
Frederic al II-lea și cu Papa Honoriu al III-lea. Drept urmare, în 1225, regele Ungariei a dus o luptă decisivă împotriva ordinului, învingându-l, după care Ordinul Cavalerilor Teutoni a fost expulzat definitiv din Țara Bârsei. Sașii colonizați de teutoni au rămas în continuare în Țara Bârsei, sub ascultarea unui conte numit de rege. În 1242, cavalerii teutoni au invadat Republica Novgorodului (un stat din Rusia), dar au fost înfrânți lângă lacul Peipsi (Peipus sau Ciudski) și obligați să se
Ordinul Cavalerilor Teutoni () [Corola-website/Science/303602_a_304931]
-
se despărțea în două, un braț luând-o spre Blumăna iar celălalt spre Brașovechi, exista un turn de observație în jurul căruia, începând cu 1420, s-a construit clădirea Casei Sfatului. Locul nu era chiar pustiu; călugării și călugărițele venite o dată cu teutonii își construiseră aici două mănăstiri: cea a Sf. Laurențiu și cea a Sf. Caterina. Acestea au fost din păcate distruse de tătari în 1241. După 1383, locul noii așezări a fost fortificat doar cu șanțuri, valuri de pământ și palisade
Fortificațiile Brașovului () [Corola-website/Science/303717_a_305046]
-
au așezat în teritoriile estice locuite în mod preponderent de slavi (de exemplu germanii de pe Volga). Deseori, migrația germanilor era rezultatul invitațiilor făcute de conducătorii locali. Darwinismul social considera în mod eronat acest proces ca pe o luptă pentru dominație "teutoni versus slavi", care ar fi dus ambele popoare la distrugere reciprocă. Japonia, condusă de un guvern militarist, a avut în deceniul al patrulea un program de guvernare cu accente imperialiste din ce în ce mai evidente. Mulți japonezi aveau o atitudine rasistă atât față de
Cauzele celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/303903_a_305232]