266 matches
-
și halucinant implicată" (ca la Constantin Hrehor) nu distruge vechea idee a precarității ființei, "sensul originar, de natură ontologică", bătrîna transcendență a poeziei moderne. Toți aceștia refuză sau trec dincolo de textualism, biografism sau experimentalism. Reacția la "simplele și descărnatele experimente textualiste" de care s-ar face vinovați optzeciștii bucureșteni este constantă și aproape că funcționează ca o cumpănă a apelor. De "partea cealaltă", în afară de incriminații "Mircea Cărtărescu et compania", Fețele poeziei, p. 170, (considerat totuși valoros, înțelegem, măcar prin Levantul), îi
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
despre antologia de poezie română contemporană a lui Marin Mincu, în care admite conceptul de textualism (înțeles ca perspectivă a autorului) dar nu și poezia optzecistă de la București (precizăm că niciodată nu specifică autorii vizați ca anti-modele și nici poezia "textualistă" la care se referă, cu excepția lui M. Cărtărescu văzut ca un soi de șef de școală, în nici un caz nu se face trimitere la vreun textualist veritabil iar conceptul e folosit foarte larg), în urma acestei concesii, în poezia lui Gheorghe
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
M. Cărtărescu văzut ca un soi de șef de școală, în nici un caz nu se face trimitere la vreun textualist veritabil iar conceptul e folosit foarte larg), în urma acestei concesii, în poezia lui Gheorghe Grigurcu autorul descoperă "asumarea unei conștiințe textualiste" (p. 130), pericolul demersului postmodern rămînînd același prin, de exemplu, "teroarea intertextualității" (p. 150). Analizele aduc deseori în discuție evoluția anterioară a autorilor studiați, receptarea critică a acestora (față de care rareori apar diferențe notabile), precizări despre metoda cea mai adecvată
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
150). Analizele aduc deseori în discuție evoluția anterioară a autorilor studiați, receptarea critică a acestora (față de care rareori apar diferențe notabile), precizări despre metoda cea mai adecvată (studierea biografiei, oricît de sumar, în cazul poeților din exil) și chiar amănunte "textualiste" despre scrierea articolelor ("nu sîntem nici la jumătatea articolului despre poezia lui Marin Mincu, am epuizat ceea ce cu o sintagmă încăpătoare am fi numit aspecte metodologice, am apelat la cîteva digresiuni, nu prea multe, ca să nu sufocăm totuși obiectul abordat
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
se întâlnesc istorisirea sadoveniană cu basmul eroicomic, exuberanța rabelaisiană cu fabulosul arghezian. Jucăria (1989), roman despre dictatură, lipsit de determinări spațio-temporale concrete, reconstituie o atmosferă halucinantă, cu origini în proza lui Franz Kafka și în aceea sud-americană. Printr-un experiment textualist, lumea se zămislește din jocul întâmplător al cuvintelor, iar dinamica stilului care înregistrează destrămarea universului absurd și grotesc contrabalansează în parte imobilismul oamenilor incapabili de evoluție. Cele unsprezece proze scurte din Centrul schimbător al atenției (1990), mai degrabă descriptive decât
SLAPAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289715_a_291044]
-
un pianist bătrân, o femeie trecută, un obișnuit al cafenelelor, un pustnic -, care rătăcesc, lipsite de repere, într-o lume absurdă și caută să evadeze în spațiul oniric în încercarea lor zadarnică de a-și alunga singurătatea. Cu o operă textualistă în spiritul, nu doar în litera sa, Ș. se dovedește a fi unul dintre cei mai interesanți autori ai generației ’80. Bun cunoscător al literaturilor de expresie engleză, a tradus texte de factură diferită, de la romane polițiste la SF, precum și
SLAPAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289715_a_291044]
-
și extraordinare” (Ștefan Aug. Doinaș), ceea ce le conferă aura trăitului și, prin deschidere simbolică, profunzime, o latură de mister. Nocturne, a doua carte, exploatează mai intens artificiul spațiului croit din repere simbolice, în care gesturi coregrafice insinuează sensul poetic, determinând, textualist, motive mitice străvechi (Făgăduința). Poezia este o zidire, o jertfire de sine, în chiar sensul „îngropării” în textura versului: „Nu e adevărat că zidu-i mort”. Atașamentul intim față de vechile valori culturale, pentru gândirea de tip magic/mitic se instituie ca
TURTUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290314_a_291643]
-
articole de presă. Cel mai adesea proza se referă la eșecuri sentimentale provocate de contextul istoric sau de praguri sociale. Tematic precară prin redundanță și banalitate, epica lui Ț. se evidențiază totuși prin construcția de ansamblu, cu ecouri de jocuri textualiste (personaje-călătoare dintr-o carte în alta, autoreferențialitate, autotematizare), dar și cu pasaje reușite, în spiritul alert al romanelor polițiste, dezvăluiri în flashback și dozaj adecvat al suspansului. Dramele, neîmplinirile în dragoste sunt proiectate în contexte asupra cărora naratorul exercită o
ŢURLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290312_a_291641]
-
al onirismului alegoric, replică la alegoria morții din finalul baladei folclorice. Cuvântul nisiparniță (1994), carte bilingvă (textul începe în limba română, treptat apar tot mai frecvent ample secvențe în franceză, astfel încât spre sfârșit curge exclusiv în limba franceză), este jurnalul textualist și autoreferențial al migrării lingvistice a lui Ț. În Roman de citit în tren (1993), propria rescriere în românește a cărții Roman de gare, subiectul ar fi realizarea unei ecranizări a nuvelei Așteptare, făcută de un regizor identificat cu autorul
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
destinată publicului francez (autorul a dat în 1997 o variantă în românește, însă inferioară originalului). Câteva chestiuni - identitatea (individual-biografică, cultural-etnică), limba maternă, puterile, limitele și șansele literaturii - sunt tratate sub semnul postmodernismului radical, cu un recurs masiv la felurite artificii textualiste. Sub titlul Reîntoarcerea fiului la sânul mamei rătăcite (1993), Ț. și-a adunat cea mai mare parte a publicisticii postdecembriste, alături de câteva articole mai vechi. Un român la Paris (1993) conține secvențe din jurnalul parizian (decembrie 1970 - decembrie 1971) și
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
preluate din cărțile precedente ale scriitorului, Dumitru Țepeneag procedează la o permanentă deconstrucție a universului exterior, ce își dezvăluie la tot pasul în felul acesta precaritatea nu numai în plan moral, ci și ontologic. OCTAVIAN SOVIANY D. Țepeneag este primul „textualist” (în traducere: primul postmodernist) român apărut într-un moment (sfârșitul anilor ’60) când „optzeciștii” noștri abia se născuseră, iar „Școala de la Târgoviște” își făcea încă temele în atelier. Spun toate acestea pentru că, în vânzoleala care există azi în viața literară
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
broasca țestoasă, L, 1991, 3; Ov. S. Crohmălniceanu, O partidă de șah câștigată magistral, CC, 1991, 8-9; Valeriu Cristea, Când absurdul devine firesc, ADV, 1991, 522; Corin Braga, Halucinaria - resurecția onirismului, RL, 1992, 6; Eugen Simion, Mitul mioritic în variantă textualistă, L, 1992, 7; Gabriel Dimisianu, Onirismul subversiv, RL, 1992, 10; Un roman în dezbatere: „Nunțile necesare”, CNT, 1992, 17 (semnează Ioan Groșan, Traian T. Coșovei, Florin Sicoie, Gheorghe Iova); Cornel Ungureanu, Țepeneag și ai săi, O, 1992, 20; Corin Braga
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
promisiunile postmodernismului se impune nu atât prin disocierea celor două concepte, cât prin discutarea cauzelor și a consecințelor acestora. După o succintă radiografiere a teoriilor românești și străine asupra postmodernismului, U. punctează cele două antinomii din cadrul optzecismului: cea dintre dominanta textualistă (de sorginte franceză) și cea propriu-zis postmodernă (venită pe filieră americană), dar și cea dintre estetica preponderent postmodernă a generației și contextul politic premodern al comunismului românesc. Mai importantă este însă altă contradicție - între asumarea livrescului, a intertextualității și a
URSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290383_a_291712]
-
Premiul Uniunii Scriitorilor). Mai colaborează la „Apostrof”, „Dialog”, „Echinox”, „Euphorion”, „Opinia studențească”, „Steaua” „Unu” (Oradea), „Viața românească” ș.a., uneori cu pseudonimele L.V. Delapogor, Luca Vasile, Lucian Bârlădeanu, Junimist. Chiar de la debutul cu versurile adunate în Mona-Monada, V. își manifestă preocuparea textualistă pentru actul scriiturii, dar și interesul pentru sens. Autorul îmbină teribilismul adolescentin al poeziei de avangardă, ostilă față de convenții, și gravitatea meditației asupra existenței într-un univers potrivnic, bântuit de fantasme, pentru a trasa jurnalul parțial ludic, dens metaforic al
VASILIU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290459_a_291788]
-
A. Diaconu, Instantanee critice, Iași, 1998, 225-229; Liviu Ioan Stoiciu, PRA, I, 537-540; Florin Mihăilescu, Coerența substanței, ST, 1999, 1; Cărtărescu, Postmodernismul, 389-392; Dicț. analitic, II, 329-331, IV, 548-549; Milea, Sub semnul, 110-112; Ion Bălu, Liviu Ioan Stoiciu și romanul textualist, CL, 2000, 4; Daniel Ștefan Pocovnicu, Proza poeților optzeciști, CL, 2000, 5; Mircea A. Diaconu, Liviu Ioan Stoiciu. Vizionarism și cerebralitate, CL, 2000, 8; Andrei Bodiu, Direcția optzeci în poezia română, I, Pitești, 2000, 229-279; Cistelecan, Top ten, 58-60, 108-110
STOICIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
care torsionează limbajul la toate nivelurile sale ca să exprime un inexprimabil profund, de natură metafizică și religioasă”. Alți critici (Nicolae Manolescu, Cornel Regman, Radu G. Țeposu) au insistat pe ermetismul poeziei sale, asupra dimensiunii livrești (Laurențiu Ulici) sau a componentei textualiste (Octavian Soviany, Al. Mușina). În primele cărți - Ieșirea din apă, apoi Cinci cântece pentru eroii civilizatori (1983), Lumină de la foc (1990) -, deși vocea poetului se exersează în diverse game și arpegii optzeciste, poate fi recunoscut un stil unitar. S. optează
STRATAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289971_a_291300]
-
eleat, interiorizat, de idei. Teme moderniste - timpul, memoria, moartea, identitatea, ființa (uneori cu majusculă), raportul dintre gândire, cuvinte, simțuri și realitate etc. - sunt abordate cu instrumente postmoderne: parodia, jocul lingvistic și intertextual, construcția hibridă a poemului și a imaginii, desfacerea (textualistă) a mecanismelor limbajului. Uneori tocmai această metafizică în registru ludic constituie farmecul poemelor (Odă, Prolog), alteori combinarea lor nu se articulează într-un discurs viabil poetic, ca în Deus ex machina, Ieșirea din apă, dar și în Rama de cuvinte
STRATAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289971_a_291300]
-
optzeci de gesturi pe minut/ deodată plămânii tăi/ mișcă frunzele/ un iepure traversând geamul ca punctul/ săritor la nevoie al electroencefalogramei// sunt eu sunt eu sunt eu/ și gândul despre asta deja gândit/ mototolit aruncat undeva...” (Kant Orient-Expres). Apar procedee textualiste de tipul „eu acum scriu acest poem/ despre acest poem pe care îl scriu”, dar din perspectiva unei temporalități ambigue: „Poemul se va termina și nu apuc să spun nimic” (Cartagina), „Numai eu și poemul acesta nu avem amintiri” (Pământ
STRATAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289971_a_291300]
-
1993) livrescul revine într-o nouă formă: ciclul Ediție critică propune imitații și parodii după și cu versuri din lirica românească de pe la 1860 (poate fi aici și o influență a Levantului cărtărescian). Acest volum, oarecum de „tranziție”, mai cuprinde pagini (textualiste) despre poem și poezii (moderniste) despre timp. Odată cu Desfacerea (1994), titlu care reia titlul mai multor poeme din Lumină de la foc, se propune o „lirică de semne”, realizată uneori și prin intermediul ludicului de limbaj, dar fără intenția parodică optzecistă. Timpul
STRATAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289971_a_291300]
-
Vasile Popovici a încercat stăruitor să editeze o antologie intitulată Celălalt veac al XVIII-lea francez, urmărind să modifice imaginea convențional-acceptată a literaturii din epoca Luminilor. Cartea care îl impune, Povestiri cu strada depozitului, poartă în mod frapant semnătura promoției textualiste și are un aer demonstrativ. Personajele sunt simple marionete trase de sfori de un autor care nu se ostenește să le scoată din vidul anonimatului, mulțumindu-se să le divulge doar funcția epică - Personajul principal, Autorul ș.a. Pasionat al cinematografului
VIGHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290561_a_291890]
-
mult despre adevărul poeziei lui P. E o lirică bine structurată, ce se distinge printr-o profunzime și o seriozitate de tip „modernist”, poate ușor desuetă dacă nu ar fi deghizată în haine la modă precum intertextualitatea, aluziile livrești, practicile textualiste, epicul, pitorescul, prozaicul ori ludicul ironic-absurd. Temele sunt moartea, transcendența, neputința ieșirii din timp și din spațiu, căutarea de sine, căutarea lui Dumnezeu și a unei religiozități proprii, născută din îngenunchere și oroare. O poezie ce are ca obsesie viața
POP-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288886_a_290215]
-
1996-1997, 51-52; N. Scheianu, Ioan Es.Pop, „Nord magazin”, 1997, 36; Mircea A. Diaconu, Mortificare și infern, „Bucovina literară”, 1997, 11; Regman, Dinspre Cercul Literar, 165-168; Ion Pop, Versuri din lumea fără ieșire, VTRA, 1998, 2; Marin Mincu, Un poet textualist: Ioan Es. Pop, VR, 1999, 1-2; Ruxandra Cesereanu, Mic dicționar de poeți români onirici...Ioan Es. Pop, răbdare în delirul narativ, ST, 1999, 5-6; Cărtărescu, Postmodernismul, 475-476; Grigurcu, Poezie, II, 253-256; Bucur, Poeți optzeciști, 172-174; Daniel Corbu, Generația poetică ’80
POP-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288886_a_290215]
-
de „valul” poetic, autorul își mobilizează și aici acele resorturi care deconspiră vocația sa „celestă”. De fapt, mai nimeni nu a reținut că el ar fi altceva decât poet, deși a experimentat destul de perseverent în proză, fiind în egală măsură textualist, „realist magic” (Ion Vlad) sau „postmodernist” (Liviu Petrescu). În poezie, în schimb, s-a menținut în permanență la aceeași cotă, înaltă, determinată în primul rând de constanta sa esențială: ironia. Cu această „armă”, mai mult decât o unealtă, P. s-
PRELIPCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289006_a_290335]
-
câțiva dintre cei afirmați la Cenaclul de Luni, iar în proza optzecistă ar fi ilustrat mai ales de roman, exemplul emblematic fiind Femeia în roșu de Mircea Nedelciu, Adriana Babeți și Mircea Mihăieș, în vreme ce proza scurtă optzecistă și experiențele prozastice textualiste (calificate ca „tardo-moderniste”) nu i-ar aparține. Din rândul generațiilor literare anterioare, optzeciștii care și-au asumat postura de corifei ai p. - Mircea Cărtărescu, în studiul Postmodernismul românesc (1999), și Ion Bogdan Lefter, critic de direcție și ideolog al p.
POSTMODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
revistă utilizarea termenului p. aplicat la literatura română, Mușina conchidea asupra impreciziei și confuziei vădite de accepțiuni foarte diverse și contradictorii: „Sintetizând și ordonând, postmodernist e Mircea Cărtărescu (Mircea Cărtărescu), postmoderniști sunt poeții Cenaclului de Luni (Florin Iaru), postmoderniști sunt «textualiștii» (Cristian Livescu), postmoderniști sunt poeții generației ’80 (Ion Bogdan Lefter și «red» din «Caiete critice»), postmoderniști sunt toți poeții contemporani valoroși, de la Ion Gheorghe la Mircea Cărtărescu (Nicolae Manolescu)”. Concluzie care îl îndemna să avanseze, swiftian, o „modestă propunere”: „Logic
POSTMODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]