384 matches
-
nivelul tuberozității tibiale anterioare, care se află sub genunchi pe partea superioară a tibiei. Majoritatea bolnavilor sunt sportivi. -Lannelongue, maladia Lannelongue-Osgood-Schlatter, osteită apofizară de creștere, osteocondrita tuberozității anterioare a tibiei, osteocondrita tuberculului tibial, osteonecroză idiopatică a tuberculului tibial, apofizita tuberculului tibial, apofizita tibială anterioară. A fost descrisă clinic în 1878 de chirurgul francez Lannelongue (1840-1911) iar chirurgul american Osgood (1873-1956) și chirurgul elvețian Schlatter (1864-1934) în 1903 au adus contribuții importante la conturarea entității înainte de confirmarea radiologică a leziunilor. Boala Osgood-Schlatter
Boala Osgood-Schlatter () [Corola-website/Science/331808_a_333137]
-
tibiale anterioare, care se află sub genunchi pe partea superioară a tibiei. Majoritatea bolnavilor sunt sportivi. -Lannelongue, maladia Lannelongue-Osgood-Schlatter, osteită apofizară de creștere, osteocondrita tuberozității anterioare a tibiei, osteocondrita tuberculului tibial, osteonecroză idiopatică a tuberculului tibial, apofizita tuberculului tibial, apofizita tibială anterioară. A fost descrisă clinic în 1878 de chirurgul francez Lannelongue (1840-1911) iar chirurgul american Osgood (1873-1956) și chirurgul elvețian Schlatter (1864-1934) în 1903 au adus contribuții importante la conturarea entității înainte de confirmarea radiologică a leziunilor. Boala Osgood-Schlatter a fost
Boala Osgood-Schlatter () [Corola-website/Science/331808_a_333137]
-
adus contribuții importante la conturarea entității înainte de confirmarea radiologică a leziunilor. Boala Osgood-Schlatter a fost descrisă în special la băieți în jurul vârstei de 15 ani (12-16 ani) în perioada osificării nucleului tuberozității anterioare a tibiei, care se sudează cu epifiza tibială între 17 și 20 ani, uneori chiar până la 24 ani. Se consideră că etiologia are la bază un traumatism prin tracțiunea excesivă a tendonului rotulian ("Ligamentum patellae") asupra inserției epifizare imature a cvadricepsului ("Musculus quadriceps femoris") pe tuberozitatea tibiei. Traumatismele
Boala Osgood-Schlatter () [Corola-website/Science/331808_a_333137]
-
și, tardiv, hipertrofia tuberozității. Osteonecroza aseptică a tuberozității anterioare este însoțită de un edem și o vasodilatație a țesuturilor adiacente, în special a tendonului rotulian ("Ligamentum patellae"), leziune ce se remite în timp, obținându-se vindecarea după 2-3 ani. Tuberozitatea tibială rămâne hipertrofiată și neregulată, existând posibilitatea izolării unui fragment osos în tendonul rotulian (cauză de durere ulterioară). Boala afectează cu predilecție sexul masculin, apărând între 10-16 ani. Majoritatea bolnavilor sunt viguroși, sportivi. Durerea este de obicei unilaterală, uneori durerea poate
Boala Osgood-Schlatter () [Corola-website/Science/331808_a_333137]
-
în 25% de cazuri), fie simultan, fie alternativ. Un studiu finlandez a constatat ca boala Osgood-Schlatter afectează 13% din atleți. Aproximativ 50% dintre pacienți au un istoric de traumatism. Semnele majore constau în durere, tumefacție și sensibilitate la nivelul tuberculului tibial. Nu există modificări sistemice. Apar dureri moderate spontane sau la traumatisme minime, la nivelul tuberozității anterioare a tibiei. Durerea poate fi exacerbată de hiperflexia genunchiului, de sărituri sau coborâtul scărilor, de presiunea directă pe acesta. Durerea este vagă încât nu
Boala Osgood-Schlatter () [Corola-website/Science/331808_a_333137]
-
tibiei crește în volum, tegumentele care o acoperă sunt hiperemice, calde. La presiune regiunea este dureroasă, genunchiul este uneori voluminos dar mișcările în articulație sunt libere cu excepția flexiei forțate care devine dureroasă prin tracțiunea exercitată de mușchiul cvadriceps asupra tuberozității tibiale anterioare. Examen radiologic al genunchiului se face în mod obligatoriu bilateral și numai din profil. În mod normal, înainte de 10 ani, nu există o osificare a punctelor osoase reprezentând această tuberozitate. În cazul maladiei Osgood-Schlatter, tuberozitatea tibială se recurbează "în
Boala Osgood-Schlatter () [Corola-website/Science/331808_a_333137]
-
cvadriceps asupra tuberozității tibiale anterioare. Examen radiologic al genunchiului se face în mod obligatoriu bilateral și numai din profil. În mod normal, înainte de 10 ani, nu există o osificare a punctelor osoase reprezentând această tuberozitate. În cazul maladiei Osgood-Schlatter, tuberozitatea tibială se recurbează "în trompă de tapir" sau "buză de tapir", este fragmentată sau prezintă zone de condensare și zone clare de osificare insuficientă. Evoluția este de lungă durată. Remisiunea este de obicei spontană în câteva săptămâni sau luni. În cele mai multe
Boala Osgood-Schlatter () [Corola-website/Science/331808_a_333137]
-
toate acestea , este posibil ca mecanismele de fixare externă să nu furnizeze un grad suficient de imobilizare . Mișcările apărute la locul fracturii neconsolidate pot întrerupe procesul de vindecare a fracturii . Experiența din studii clinice controlate este limitată la stabilizarea fracturii tibiale neconsolidate prin aplicarea concomitentă a tijelor intramedulare . În majoritatea cazurilor , s- au utilizat tije intramedulare cu blocaj mecanic . Utilizarea Osigraft nu garantează succesul procesului reparator , putând fi necesare intervenții chirurgicale ulterioare . Orice cantitate de material dislocată din zona fracturii neconsolidate
Ro_764 () [Corola-website/Science/291523_a_292852]
-
stabilizarea fracturii . Prin urmare , acesta trebuie utilizat împreună cu dispozitive de fixare osoasă internă sau externă . Mișcările apărute la locul 18 fracturii neconsolidate pot împiedica procesul de vindecare a fracturii . Experiența obținută prin studii clinice controlate este limitată la stabilizarea fracturii tibiale ( fractură de gambă ) neconsolidate prin aplicarea de tije intramedulare ( dispozitive de fixare internă ) . Utilizarea Osigraft nu garantează succesul procesului reparator ; pot fi necesare intervenții chirurgicale ulterioare . Orice cantitate de material dislocată din zona fracturii neconsolidate poate determina formarea de țesut
Ro_764 () [Corola-website/Science/291523_a_292852]
-
are 6 fețe: cea superioară în formă de trohlee ("trohleea talusului") se articulează cu porțiuni articulare ale epifizei distale a tibiei, ce inferioară cu calcaneul, cea laterală cu fața corespunzătoare de pe maleola fibulară, cea medială cu fațeta corespunzătoare a maleolei tibiale și cea anterioară (formată din colul și capul talusului cu cu osul navicular. Aceste fețe prezintă pe lângă porțiunile articulare și suprafețe rugoase ori proeminențe (procese și tubercului) pe care se prind (inseră) diverse ligamente, precum și o serie de șanțuri sau
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
de cartilaj și are o vascularizație deficitară (asigurată de ramuri provenite din cele 3 artere principale ale gambei: tibialele posterioară și anterioară și artera peronieră), ceea ce-i conferă praticularități speciale. Inervația sa este asigurată prin ramuri ale nervilor fibular profund, tibial, safen și "sural. Osificarea sa începe din luna a 6-a vieții intrauterine. Privind din punct de vedere al anatomiei comparate, talusul este un os care se găsește la vertebratele tetrapode la nivelul membrul posterior (devenit la om inferior). Situarea
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
o suprafață articulară în formă de scripete, convexă dinainte înapoi și ușor concavă transversal, care ocupă partea superioară a corpului talusului. Ea este acoperită de o fațetă articulară, numită fața superioară a trohleei talusului, care corespunde cu fața articulară inferioară tibială ("Facies articularis inferior tibiae") de pe epifiza distală a tibiei. Trohleea talusului se prelungește medial cu fața maleolară medială a talusului, care corespunde cu fața articulară a maleolei mediale a tibiei ("Facies articularis malleoli medialis tibiae") și lateral cu fața maleolară
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
neted, fără asperități; ea privește în sus și este acoperită de un cartilaj hialin. Această fața puțin mai lată în partea sa anterioară decât în partea sa posterioară, descrie un arc de circa 120°, corespunde cu fața inferioară a pilonului tibial și este invers configurată față de fața articulară inferioară a tibiei ("Facies articularis inferior tibiae") de pe epifiza distală a tibiei, cu care se articulează, formând articulația talocrurală ("Articulatio talocruralis") de tip ginglim. Fața superioară a trohleei talusului are forma unui scripete
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
proximală (posterioară), fața medială a corpului talusului și alta distală (anterioară), fața medială a colului talusului. Fața medială a corpului talusului prezintă sus și înapoi o fațetă articulară, față maleolară medială, care se articulează cu fațeta corespunzătoare a maleolei mediale tibiale, iar jos o suprafață rugoasă. Fața medială a colului talusului, aflată înaintea (distal) feței mediale a corpului talusului, este îngustă, rugoasă și conține numeroase foramene vasculare. Ea este mai înaltă decât fața laterală a colului talusului și reprezintă extinderea anterioară
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
inseră pe talus, însă are pe fața lui superioară (dorsală) un fibrocartilaj triunghiular denumit navicular (sau fața articulară superioară a ligamentului calcaneonavicular plantar), pe care se sprijină capul talusului. Talusul este inervat de ramurile nervilor fibular profund ("Nervus fibularis profundus"), tibial ("Nervus tibialis"), safen ("Nervus saphenus") și sural ("Nervus suralis"). Vascularizația talusului este deficitară din cauza lipsei inserțiilor musculare pe suprafața sa și ca urmare traumatismele talusului se pot însoți de osteonecroza corpului talusului. Prima descripție completă a vascularizației talusului au fost
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
traumatismele talusului se pot însoți de osteonecroza corpului talusului. Prima descripție completă a vascularizației talusului au fost dată de Wildenauer în 1950. "Aportul sangvin extraosos" la nivelul talusului este asigurat de ramurile celor trei artere principale ale gambei respectiv artera tibială posterioară ("Arteria tibialis posterior"), artera tibială anterioară ("Arteria tibialis anterior") și artera peronieră ("Arteria peronea", sin. "Arteria fibularis"). "Artera tibială posterioară" dă 2 ramuri către talus: artera canalului tarsian și artera deltoidiană. "Artera canalului tarsian." Această artera importantă provine de
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
osteonecroza corpului talusului. Prima descripție completă a vascularizației talusului au fost dată de Wildenauer în 1950. "Aportul sangvin extraosos" la nivelul talusului este asigurat de ramurile celor trei artere principale ale gambei respectiv artera tibială posterioară ("Arteria tibialis posterior"), artera tibială anterioară ("Arteria tibialis anterior") și artera peronieră ("Arteria peronea", sin. "Arteria fibularis"). "Artera tibială posterioară" dă 2 ramuri către talus: artera canalului tarsian și artera deltoidiană. "Artera canalului tarsian." Această artera importantă provine de obicei din artera tibială posterioară, la
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
în 1950. "Aportul sangvin extraosos" la nivelul talusului este asigurat de ramurile celor trei artere principale ale gambei respectiv artera tibială posterioară ("Arteria tibialis posterior"), artera tibială anterioară ("Arteria tibialis anterior") și artera peronieră ("Arteria peronea", sin. "Arteria fibularis"). "Artera tibială posterioară" dă 2 ramuri către talus: artera canalului tarsian și artera deltoidiană. "Artera canalului tarsian." Această artera importantă provine de obicei din artera tibială posterioară, la 1 cm proximal la originea arterelor plantare medială ("Arteria plantaris medialis") și laterală ("Arteria
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
posterior"), artera tibială anterioară ("Arteria tibialis anterior") și artera peronieră ("Arteria peronea", sin. "Arteria fibularis"). "Artera tibială posterioară" dă 2 ramuri către talus: artera canalului tarsian și artera deltoidiană. "Artera canalului tarsian." Această artera importantă provine de obicei din artera tibială posterioară, la 1 cm proximal la originea arterelor plantare medială ("Arteria plantaris medialis") și laterală ("Arteria plantaris lateralis"). Din acest punct, ea se îndreaptă anterior între teaca mușchiului flexor lung al degetelor ("Musculus flexor digitorum longus pedis") și teaca mușchiului
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
a corpului talusului și care prin anastomozele intraosoase poate iriga o zonă mult mai mare. Ea îmbrățișează fața internă a ligamentului deltoid al gleznei. Această arteră provine de obicei din artera canalului tarsian. Uneori ea se desprinde direct din artera tibială posterioară; mai rar, ea pornește din artera plantară medială ("Arteria plantaris medialis") care este o ramură a arterei tibiale posterioare. Importanța chirurgicală a acestei artere este evidentă; în fracturile talare ea poate fi unica sursă rămasă a vascularizării arteriale a
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
a ligamentului deltoid al gleznei. Această arteră provine de obicei din artera canalului tarsian. Uneori ea se desprinde direct din artera tibială posterioară; mai rar, ea pornește din artera plantară medială ("Arteria plantaris medialis") care este o ramură a arterei tibiale posterioare. Importanța chirurgicală a acestei artere este evidentă; în fracturile talare ea poate fi unica sursă rămasă a vascularizării arteriale a talusului care menține viabilitatea corpului talusului. În primul rând, întrucât cele mai multe fracturi ale talusului apar în dorsiflexie și inversiune
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
țesuturile moi mediale, inclusiv această arteră, pot rămâne intacte și asigură viabilitatea corpului talusului. În al doilea rând, intervențiile chirurgicale în porțiunile mediale a talusului pot interfera cu această arteră și pot leza unica sursă rămasă a vascularizării talusului. "Artera tibială anterioară" prin intermediul arterei dorsale a piciorului dă artera sinusului tarsian și ramuri pentru fața superioară a colului talusului. "Ramuri pentru fața superioară a colului talusului." Artera dorsală a piciorului ("Arteria dorsalis pedis"), o continuare a arterei tibiale anterioare, trimite ramuri
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
vascularizării talusului. "Artera tibială anterioară" prin intermediul arterei dorsale a piciorului dă artera sinusului tarsian și ramuri pentru fața superioară a colului talusului. "Ramuri pentru fața superioară a colului talusului." Artera dorsală a piciorului ("Arteria dorsalis pedis"), o continuare a arterei tibiale anterioare, trimite ramuri pentru fața superioară a colului talusului. "Artera sinusului tarsian." Aceasta artera mare este este prezentă constant și se anastomozează întotdeauna cu artera canalului tarsian. Ea este formată dintr-o anastomoză a unei ramuri a arterei dorsale a
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
piciorului cu ramura perforantă a arterei peroniere ("Ramus perforans arteriae fibularis"). Artera sinusului tarsian trimite direct mai multe ramuri în talus irigându-l abundent lateral. "Artera peronieră" numită și "artera fibulară" dă ramuri mici care se unesc cu ramurile arterei tibiale posterioare, formând o rețea posterioară în jurul talusului, însă contribuția acestei artere în vascularizația talusului este nesemnificativă. "Ramura perforantă a arterei peroniere" ("Ramus perforans arteriae fibularis") contribuie la formarea arterei sinusului tarsian. Talusul este solid fixat între cele două maleole, care
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
gleznei. Din această cauză, luxația la acest nivel este destul de rară. Suplimentar, cele două maleole formează un sistem de direcție împiedicând deplasarea laterală a talusului - rol care revine în special celei laterale (peronieră, care coboară mai mult dect cea medială tibială). Deplasarea posterioară este prevenită de marginea posterioară a epifizei distale a tibiei. Prin poziția lui, talusul are rol atât în statică, cât și în dinamică. Astfel, în statică, talusul primește toată greutatea corporală de la tibie și o transmite în jos
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]