165 matches
-
seama că numai controlarea instrumentelor meteorologice îmi permitea să stăpânesc forțele universului și să descopăr o oarecare ordine în el. Duminică. Dis-de-dimineață, m-am dus la observatorul meteorologic, m-am urcat pe scăriță și am rămas acolo, în picioare, ascultând ticăitul instrumentelor de înregistrare, ca muzica sferelor cerești. Vântul alerga pe cerul dimineții, transportând nori pufoși; norii se așezau în ghirlande: cirus, apoi cumulus. Către orele nouă și jumătate, s-a pornit un ropot de ploaie, dar pluviometrul a înregistrat doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
întreținerea unei astfel de încăperi ar fi băgat-o la balamuc pe Martha Stewart. —Alo! am strigat. E cineva acasă? În timp ce așteptam, m-am descălțat. Podeaua de piatră mi-a răcorit plăcut picioarele umflate. Singurul sunet care se auzea era ticăitul strident al unui ceas aurit de deasupra șemineului. N-a apărut nimeni. Casa e-atât de mare și are atât de multe intrări și ieșiri încât îmi închipui că familia Swyre n-ar ști neapărat cine intră și cine iese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
rigide, se revarsă, curg și se învârt în jurul meu. Nici măcar nu mai port ceas la mână. Ieri am stat întinsă într-un lan de fân toată după-masa cu Nathaniel, uitându-mă la fulgii de păpădie purtați de vânt, și singurul ticăit ce se auzea era țârâitul greierilor. Abia dacă mă mai recunosc. Sunt bronzată de la cât stau la soare în pauza de prânz. La vârfuri, am părul auriu. Am obrajii plini și îmbujorați. La brațe încep să fac mușchi de la atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
PAȘI NEFÅCUȚI Era ceasul aproape douåsprezece din noapte Timpul când stihiile negurilor își arată dinții sclipind în lună și liniștea se unduiește agale printre păduri peste pământul încolțit după lunga înfrigurare a iernii Și ticăitul sec al secundarului de alamă tăia în felii egale repetat monoton ca un clopot spart disperând spiritul ce-și așază în lada de zestre îndoieli întrebări născute din întrebări din întrebări încolțind răspunsuri iscoditoare de noi îndoieli până când pleoapele închideau
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1647]
-
-l ratezi, să nu te pătrundă, asemeni unui dureros spin. dar totul durează atât de puțin, doar că rana ce-o capeți pulsează fără alin. iubire sunt puterile se frâng și dor, sunt moale ca un nor, un ceas cu ticăit incert materia și-o pierde-ncet, nedeslușit mai țipă ora cu glas care își cheamă sora, sunt ostateca trupului amărui, doar mintea rătăcește hai-hui, albă și pură de neîntâmplare, număr cocorii din zare, fiecare-i un pas spre înalt, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
între mamă și fiu, ochiul larg deschis al tandreței, maldărele de albeață solidificându-se sub pleoape. mame cu osul rarefiat și sufletul subțiat, de străveche pânză rărită, strecurând griji și tăceri ca pe o miraculoasă băutură interzisă. tați opriți din ticăitul diurn, la ceasul când fiii, colorați violent de-a vieții guașă, de ei se rup indolenți, pășind avântat pe sârma întinsă, de parcă ar fi primii, cu singură priceperea lor, aburind arogant împrejur. tați taciturni, cu călușul strigătului de spaimă reținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
bine să alegeți pe cineva de încredere, interveni primarul. Omul ăsta e în stare să semneze orice dacă se alege cu ceva de băut, și-și înghesui propria semnătură deasupra celei a lui Pierre. Când se aplecă, se auzi limpede ticăitul ceasului de buzunar, măsurând timpul până la lăsarea serii. Și acum, testamentul, spuse Janvier. Trece acolo tot, în părți egale, pentru mama și sora mea. —Asta-i o treabă simplă, zise Chavel. Se face în câteva rânduri. Nu, nu, protestă Janvier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
mai întoarse. De aproape două zile nu mâncase decât niște chifle. Își dădu seama brusc că a ajuns exact în punctul din care plecase. În lumina soarelui de după-amiază se sprijini de un zid și i se păru că aude ticăitul ceasului primarului. Bătuse cale lungă și se trudise din răsputeri, dar acum se găsea din nou la capătul culoarului cu zgură, cu spatele la zid. Tot avea să moară, măcar să fi murit bogat, fără să le fi făcut necazuri altora. O porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
uneori se treacă de parcă am găsi-o zbătându-se într-o capcană, alte ori se grăbește nebună și ne lasă în urmă.Vreau să vă văd cum învârtiți de cheiță și cum ceasurile toate din clasă merg pe același cadran.Ticăitul din palmele voastre e viață. Ceasul trăiește prin sufletul pe care i-l dați.Uneori veți vedea că se încăpățânează să meargă și atunci veți ști că este legat de cineva cu probleme, alteori vor zâmbi și vor vrea să
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
abia atunci l-am auzit cum își măsoară timpul. Era un pendul vechi ce se leagăna pe o umbră sub razele stinse de lună albastră. Timpul atras de vortex-ul său într-o cutie de lemn băițuit se lăsa mărunțit de ticăitul unei ancore cu brațele ridicate spre vise, în timp ce roți de metal se învârteau obosite în același sens, strivind între dinți clipele de monotonie. Așteptam încordat momentul în care să se spargă rutina sub sunet de clopot și-mi acordam în
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
căutau parcă, să se-ngrope direct în podea. Pipăiam acea cutie de lemn așa cum face olarul când strânge lutul în mâini și-i picură suflet din fruntea sa asudată, apoi, când am desprins-o din cuiul de pe perete, am auzit cum ticăitul i se stinge, trăindu-și ultima clipă în palmele mele. Înțelegeam că nimic nu e ceea ce pare. Credeam că îl salvam cumva de la chinul de-a merge mereu înainte fără o țintă anume ținându-i în mâinile mele greutățile reci
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
făcuse să sper degeaba. Probabil că singurul lui interes era să-mi sucească mințile și reușise. Iar timpul trecea În continuare. Nu aveam niciun răgaz, vedeam ziua apropiindu-se de un sfârșit Îngrozitor. Nu mai puteam să-mi repar greșelile. Ticăitul ceasului devenea asurzitor, ucigător. Apoi am clipit ușor. Avusesem impresia unei bătăi În ușă. M-am ridicat În picioare, doar ca să mă asigur că mi se păruse. Atunci se auzi o altă bătaie, mai violentă și cu siguranță reală. Am
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
a fi chiar inteligent, el ca om și sfaturile mele nu-i erau de folos. Așa că nu am avut puterea necesară să-l salvez de acea boală grea numită singurătate. Anii treceau într-un mod bine calculat și într-un ticăit, așa cum se derulează arcul unui ceasornic pe care dacă l-ar fi avut l-ar fi văzut și l-ar fi auzit fie zi fie noaptea, numai că ticăitul vieții nu-l auzea dar îl simțea cum se derulează ușor
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
singurătate. Anii treceau într-un mod bine calculat și într-un ticăit, așa cum se derulează arcul unui ceasornic pe care dacă l-ar fi avut l-ar fi văzut și l-ar fi auzit fie zi fie noaptea, numai că ticăitul vieții nu-l auzea dar îl simțea cum se derulează ușor și alunecă spre final fără a ține cont de starea lui psihologică. Cineva spunea: „să iubești înseamnă să te doară”. Omul acela iubea viața și-l durea că nu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
era singură, cu excepția păsărilor cerului care o mai vizitau atunci când căutau ceva de mâncare sau se deplasau dintre un loc în altul și făceau o mică pauză pe vârful acoperișului casei ei. Și stătea femeia în căsuța ei așa, urmărind ticăitul unui ceas vechi, așteptând să treacă timpul în speranța că cineva sau ceva, un miracol o va salva de la acea boală gravă, numită singurătate. Spre dezamăgirea ei, nu s-a întâmplat nimic deosebit și timpul își urma sensul curgând continuu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ca nu cumva ceva și mai grav să se ivească pe neașteptate. Înghițea foarte greu și o făcea în sec, iar inima îi bătea cu forță în piept, nefiresc de puternic. Așteptarea era grea, tăcerea din jur - apăsătoare. Până și ticăitul ceasului de pe birou i se părea supărător de strident, de parcă niciodată n-ar fi produs mai mult zgomot decât atunci. Era într-o situație disperată cu adevărat. Ce putea să facă el și, mai ales, cum anume?! Deodată, însă, în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
și de aterizare. N-am discutat prea mult. Îmi datorează bani... Ne-am așezat la coada lungă pentru bilete. Ceva din mine spera să se ocupe toate locurile până să ajung eu la casă. N-a fost să fie. Cu ticăitul lui de ceasornic, computerul îmi oferi un bilet. — Ar fi cazul să vă grăbiți, îmi spuse fata. Alec a alergat alături de mine până la poarta unde se face controlul pașapoartelor. Mi-a ciufulit părul și mi-a făcut vânt înăuntru. — Hei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
că nu tu ești cel care scrii cartea, John. Nu e adevărat. Scrii cuvintele, John. Eu am făcut-o. Eu știu. Mâna i s-a strecurat în fâșia argintie, ultima curelușă, ultima graniță. După un timp s-a auzit un ticăit slab, umed, regulat, sunetul gumei mestecate. — Vron, spuse ea, cu voce schimbată, Vron în toată măreția ei. Poezia trupului lui Vron oferă imaginea adevăratei frumuseți. Plăcerea e filosofia lui Vron. Fericirea e religia ei. Iubirea este arta ei... Vron. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Te izbesc drept în suflet. Vron stătea pe burtă, cu ochii și gura deschisă, dar seamănă așa de mult cu un cadavru, încât m-am încordat și i-am așteptat următoarea respirație. Briza ei ușoară a fost însoțită de un ticăit slab, umed și regulat. M-am întors. Barry Self stătea în ușa băii. Mesteca gumă. — Uite unde se duc banii tăi, John, spuse el sec, ținându-și degetul ațintit spre mine. Am trecut în goană pe lângă el și am coborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
felul de nimicuri; sunt dezvăluite lucruri extraordinare. Nici un jurnal nu cuprinde atâtea știri, multe nu ar trece de cenzură. În atelierul unui croitor sau în cel al unui cizmar tot cam așa se scurge vremea. În cel al Ceasornicarului, în afara ticăitului câtorva ornice agățate pe o planșetă ori înșirate pe masa de lucru, nu prea se auzea nimic. Tușea, uneori, jupânul; mai schimba, de nevoie, câteva vorbe cu vreun client, dar tic-tacul domina. Meșterul era tăcut, poate cugeta. Nu știa nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Când totul e perfect, exact, până la ultimul detaliu, s-a făcut, probabil, trei sau patru dimineața, pentru că acum e liniște. Podeaua, tavanul, pereții nu se mai zguduie. Motorul frigiderului amuțește și din fiecare bec se aude bâzâitul filamentului. Se aude ticăitul ceasului. O molie se lovește de geamul bucătăriei. În cameră e un frig de poți să-ți vezi răsuflarea. Pui bateriile la locul lor și apeși un mic întrerupător, iar ferestrele minuscule se luminează. Așezi casa pe podea și stingi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
aventureze în afara pieptului meu înălbit de spaimă, iar picături reci de sudoare mi se prelingeau lin pe tâmplele acoperite doar de o șuviță roșcată, înspăimântată poate și ea de ziua ce avea să înceapă. Acele ceasului nu se opreau din ticăitul lor ritmat, iar fiecare bătaie îmi făcea sufletul livid, din ce în ce mai agitat. Era momentul în care copilăria mea avea să-și înfrunte crudul sfârșit. Timpul zbura în goană pe acele ceasornicului. Clasa a V-a și o nouă viață, o nouă
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
nu credea că din cauza asta era un om rău... Era doar diferită. Așa cum ți-am mai spus, am nevoie de ceva timp, a reiterat ea. —Cât timp? În fond, majoritatea femeilor de vârsta ta s-ar simți incapabile să ignore ticăitul ceasului biologic. Julia a oftat din nou. —James, nu mă împinge de la spate. Nu accept să fiu grăbită în felul ăsta. Hai să spunem că te rog ca, pentru o vreme, să decidem că jocul e în remiză, da? James
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
pe care le Îngrămădeam mental În calea lui). Însuși Întunericul care se lăsa afară părea un deșeu al eforturilor domnului Burness de a ajunge la noi acasă. Valetul venea imediat să tragă voluminoasele transperente albastre și draperiile Înflorate de la ferestre. Ticăitul pendulei bunicului din camera pentru Învățătură căpăta treptat o intonație plicticoasă, sâcâitoare. Chiloții mă strângeau la vintre și ciorapii negri cu nervuri Îi simțeam aspri pe pielea delicată a picioarelor Îndoite, senzații care se combinau cu o umilă necesitate, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Lumii care mi se relevă, întristat de orbirea în care am trăit între oameni, acum, când am gândul permanent al apropiatului sfârșit, îmi este împăcată liniștea, rugăciunile mele vin nechemate anume de mine. Vin, parcă, odată cu sângele clipelor mele, odată cu ticăitul inimii. Dar nu sunt pure. Nu le simt că vin din pustiirea sufletului, din pustia lui, în care biruind toate relele pot crede că am curățenia necesară implorării Domnului. Dar poate Lui nici nu-i plac astfel de rugăciuni. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]