2,089 matches
-
a VIII-a a Politicii e discutat tipul preferabil de constituție, după cercetarea constituțiilor statelor existente. Principalele tipuri de constituții corecte sunt în concepția lui Aristotel regalitatea, aristocrația și regimul constituțional. Ele au însă adesea parte de deviații în rău: tirania, oligarhia și democrația (o formă de tiranie, și ea ' vai de arbitrarul mulțimii!). Aristotel preferă tipul de guvernare unde predomină clasa de mijloc, unde sunt evitate extremele de orice fel și unde există o combinație între existența comunitară și cea
Politicienii: fericiți și virtuoși by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15616_a_16941]
-
tipul preferabil de constituție, după cercetarea constituțiilor statelor existente. Principalele tipuri de constituții corecte sunt în concepția lui Aristotel regalitatea, aristocrația și regimul constituțional. Ele au însă adesea parte de deviații în rău: tirania, oligarhia și democrația (o formă de tiranie, și ea ' vai de arbitrarul mulțimii!). Aristotel preferă tipul de guvernare unde predomină clasa de mijloc, unde sunt evitate extremele de orice fel și unde există o combinație între existența comunitară și cea privată: ' Într-un fel, este necesar ca
Politicienii: fericiți și virtuoși by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15616_a_16941]
-
Gheorghe Ceaușescu Cornelius Tacitus a debutat literar, publicând elogiul funebru al socrului său, Iulius Agricola, celebru comandant roman, cuceritor al Britaniei la sfârșitul secolului I d. Cr. În primele trei capitole ale elogiului istoricul latin descrie în formule rămase definitive tirania împăratului Domițian, în fapt el fixează pentru totdeauna într-un stil lapidar atât de caracteristic lui caracteristica oricărei tiranii. Nu vreau să comentez aici textul, ci să relev un singur aspect care m-a pus pe gânduri, recitind faimoasele pagini
Când lenea ajunge să fie iubită by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/16223_a_17548]
-
cuceritor al Britaniei la sfârșitul secolului I d. Cr. În primele trei capitole ale elogiului istoricul latin descrie în formule rămase definitive tirania împăratului Domițian, în fapt el fixează pentru totdeauna într-un stil lapidar atât de caracteristic lui caracteristica oricărei tiranii. Nu vreau să comentez aici textul, ci să relev un singur aspect care m-a pus pe gânduri, recitind faimoasele pagini. După ce arată că răul produs în profunzime societății de către Domițian a fost atât de adânc, încât remediile pe care
Când lenea ajunge să fie iubită by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/16223_a_17548]
-
că răul produs în profunzime societății de către Domițian a fost atât de adânc, încât remediile pe care le-au încercat Nerva și Traian au fost prea târzii și, în consecință, nu foarte eficace, Tacit face următoarea observație despre consecințele unei tiranii care urmărea să dirijeze în totalitate viața supușilor săi: "ba chiar intervine plăcerea inerției înseși, iar lenea, mai întâi urâtă, ajunge să fie iubită" (desidia postremo amatur). Vreo cincisprezece ani mai târziu în Anale, arătând modul în care Augustus și-
Când lenea ajunge să fie iubită by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/16223_a_17548]
-
nu. Iar consecința acțiunii despotului este robotizarea omului, căci inactivitatea treptat devine mai mult decât o obișnuință, ea se transformă într-un mod de viață adoptat cu plăcere de cea mai mare parte a societății. "Lenea ajunge să fie iubită"! Tirania lui Domițian a durat cincisprezece ani, "un răstimp imens pentru o viață de muritor" - grande mortalis aevi spatium -, avea să spună Tacit. Noi, după al doilea război mondial am trăit aproape o jumătate de veac sub o tiranie mult mai
Când lenea ajunge să fie iubită by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/16223_a_17548]
-
fie iubită"! Tirania lui Domițian a durat cincisprezece ani, "un răstimp imens pentru o viață de muritor" - grande mortalis aevi spatium -, avea să spună Tacit. Noi, după al doilea război mondial am trăit aproape o jumătate de veac sub o tiranie mult mai complexă și mai distrugătoare decât cea a ultimului împărat al dinastiei flavilor. Dizolvarea personalității într-o masă amorfă a fost aproape radicală: robotizarea a fost pe punctul de a cuprinde în sistemul ei întreaga suflare a țării. Treptat
Când lenea ajunge să fie iubită by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/16223_a_17548]
-
Altfel vom continua să strigăm cu elan revoluționar "noi muncim, nu gândim"! Lenea a ajuns să fie iubită, sună diagnosticul lui Tacit în ceea ce privește efectul adânc al domniei lui Domițian. Și, spre a nu mai avea vreun dubiu asupra similitudinilor dintre tiraniile antice și cele moderne un ultim citat din Tacit, de data asta referitor la cultură: iritat pe libertățile pe care și le luau scriitorii Domițian a interzis cărți și le-a ars în piața publică. El spera, spune istoricul, ca
Când lenea ajunge să fie iubită by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/16223_a_17548]
-
această pasiune pentru muzică? Ca și poezia pentru copii, muzica a însemnat pentru mine un refugiu în "obsedantul deceniu", întrucât notele păreau a scăpa de tutela politicii și a ideologicului, "do major", de exemplu, putea însemna și "trăiască", și "jos tirania"... Ce-i drept, și în acest domeniu s-au găsit "îndrumători" care să desfigureze stilistic creația, impunând un tonalism primitiv, obligativitatea inflexiunilor folclorice etc. Despre refugiul în literatura pentru copii (Nică fără frică, 1950; Ce-a văzut Oana, 1952; Prințul
Nina Cassian - "Simțeam nevoia unei evadări într-o zonă în care se mai putea strecura feeria" by Ilie Rad () [Corola-journal/Journalistic/16234_a_17559]
-
până la desconsiderarea suverană a cutărei surori de spital, uniforma a fost la noi simbolul puterii discreționare. (Las deoparte rasa călugărească și sutana preoțească, pentru că rolul lor e mult mai complicat). După vreo zece ani de timorare, asistăm acum la reînscăunarea tiraniei uniformei în viața publică românească. Prilejul - absolut fără nici o legătură cu fondul problemei - l-a constituit asasinarea plutonierului Sașa Disici. Presa a scris pe larg despre slăbiciunile scenariului oficial al crimei - de la portretul robot al principalului suspect până la sinuciderea oportună
Împușcături în cutia Pandorei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16291_a_17616]
-
O piatră în gura lui, ce învață să spună/ Cuvintele clare" (ibidem). Absența obiectului devine, așadar, o temă radicală, menită a corija o invazie obiectuală impură, un flux al unei materialități devastatoare ce aglutinează fiziologia, viciul, civilizația, istoria: "Am cunoscut tirania mirosului animal,/ Democrația alcoolică, oligarhia/ Discotecilor și pițipoancelor strălucitoare,/ Am inventat noi poziții și limbi,/ În care au crescut imperii și popoare" (ibidem). Comportîndu-se astfel, Alexandru Mușina își relevă strategia contrapunctică pe care își întemeiază în largă măsură producția. Aceasta
O dublă valență poetică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16271_a_17596]
-
literelor noastre, o schiță de geniu, impresionantă fie și pentru imensa reputație a cărei trenă exegetică încă nu dă mari semne de epuizare (cu toate că așteptatele clivaje negative s-au înmulțit). Și acum îngăduiți-mi o amintire, relevantă pentru ceea ce reprezintă tirania modei. După ce și-a publicat eseul despre Nichita Stănescu (Descrierea unui poet), Ion Negoițescu mi-a mărturisit: "în timp ce-l scriam, m-am gîndit mult la tine; aveam la îndemînă, de fapt, tot atîtea argumente pentru a-l respinge ca și
Gheorghe Grigurcu - "Viața mea la Târgu-Jiu? Neantul mobilat cu o bibliotecă..." by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16257_a_17582]
-
mulțimile năpăstuite: "Ajută-mă să plîng și să mă rog,/ Să îmi privesc destinul inorog/ Cu steaua-n frunte răsucită corn/ Spre care-n vis mulțimile se-ntorn" (Rugă). Visul poeților se identifică cu cel al luptătorilor pentru desprinderea din minciuna tiraniei, vis eficient chiar și în imobilitatea sa estetică, deoarece în jurul "corăbiei poeziei", timpul se mișcă "tot mai repede": "Poeții așteaptă și refuză să doarmă,/ Refuză să moară,/ Ca să nu piardă clipa din urmă/ Cînd corabia se va desprinde de țărm
În spatele celebrității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16293_a_17618]
-
ticăloșia și zîmbim frumos ca la întîlnirea celor mai bune cunoștințe" (I.L. Caragiale). * "Lumea actuală, lipsită de o autoritate consacrată, pare plasată între două imposibilități: cea a trecutului și cea a viitorului" (Chateaubriand). * "Excesele libertății duc la despotism, dar excesele tiraniei nu duc decît la (altă) tiranie; aceasta, degradîndu-se, ne face incapabili de independență" (idem). * Sinceritatea e un simplu instrument. Dar ce instrument! * "Banalitatea, crunta banalitate a răului" (Hannah Arendt). Dacă Răul e crunt de banal, Binele nu poate fi niciodată
Din jurnalul lui Alceste (X) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16349_a_17674]
-
întîlnirea celor mai bune cunoștințe" (I.L. Caragiale). * "Lumea actuală, lipsită de o autoritate consacrată, pare plasată între două imposibilități: cea a trecutului și cea a viitorului" (Chateaubriand). * "Excesele libertății duc la despotism, dar excesele tiraniei nu duc decît la (altă) tiranie; aceasta, degradîndu-se, ne face incapabili de independență" (idem). * Sinceritatea e un simplu instrument. Dar ce instrument! * "Banalitatea, crunta banalitate a răului" (Hannah Arendt). Dacă Răul e crunt de banal, Binele nu poate fi niciodată banal: e doar simplu. * Un vizionar
Din jurnalul lui Alceste (X) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16349_a_17674]
-
Gheorghe Grigurcu * Privindu-te în oglindă, realizezi cea mai elementară metaforă a ființei tale. * Ambiția e în sine o formă a revoltei. * A preciza sensuri înseamnă a obliga. Tirania sensurilor. * Imensa spaimă de propriile tale speranțe. * Nu putem gîndi fără a ține seama de vraja calității umane, misterios individuale: "Greșeala lui Descartes, scria Alain, e de mai bună calitate decît adevărul unui pedant". * Vîrstele: entități vide, mulțumindu-se a
Din jurnalul lui Alceste (IX) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16369_a_17694]
-
Gheorghe Grigurcu * Privindu-te în oglindă, realizezi cea mai elementară metaforă a ființei tale. * Ambiția e în sine o formă a revoltei. * A preciza sensuri înseamnă a obliga. Tirania sensurilor. * Imensa spaimă de propriile tale speranțe. * Nu putem gîndi fără a ține seama de vraja calității umane, misterios individual: "Greșeala lui Descartes, scria Alain, e de mai bună calitate decît adevărul unui pedant". * Vîrstele: entități vide, mulțumindu-se a
Din jurnalul lui Alceste (VIII) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16387_a_17712]
-
această pâine otrăvită a minciunii, nu am decât compasiune. E ceva rău în ei...care îi îndeamnă să se bucure la ivirea în lume a răului. Îl întâmpină recunoscându-se în el. Să încerce să se purifice, să scape de sub tirania răului care îi domină... În această încercare mi-au stat alături români, evrei, maghiari, țigani, armeni, sârbi, albanezi...Cu toții sau dovedit nu doar europeni, ci adevărați cetățeni ai universului... Ei sunt speranța mea că vor remodela o nouă umanitate... nu
în memoriam Cezar Ivănescu. In: Editura Destine Literare () [Corola-journal/Journalistic/82_a_223]
-
comună și sensurile poetice și simbolice ale cuvîntului). Descoperim pledoarii pentru călătorie ca mod de cunoaștere, pentru privirea proaspătă care să înlăture monotonia obișnuinței cu locurile, pentru cumpănirea între idei, fapte, aspecte opuse ș.a.m.d. Un singur exemplu, detronarea tiraniei gîndirii în linie dreaptă: "dihotomia aceasta a realului, operată pas cu pas și cu de-a-măruntul, separă pentru a uni, căci distingînd fețele lui antitetice vede în el un singur Ianus. Privind însă realul cînd dintr-o parte, cînd din cealaltă
Pledoarie pentru bucurii mărunte by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/16430_a_17755]
-
un tărîm al imanenței care își refuză orice idealizare, izvorînd din sine, insubordonabilă oricărui principiu director. O imanență solară, uscată, "ca un ceas solar în memoria deșertului". Avem a face cu un "realism" lăuntric al viziunii ce reduce totul la tirania contingenței, la infinitul aparențelor, la o exaltare nemijlocită în raport cu ele. Intemperanța verbală, postura "eruptivă" a subiectului, nesațiul emisiilor sale ce se prezintă în suprapuneri simultaneiste divulgă un cult al obiectelor în sens generic, a căror năvală nu e depășită de
Expresionism and avangardă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11951_a_13276]
-
comentarii ale editoarei (p. 1151-1309), plus câteva fotografii de familie. Volumul al doilea, cu 1758 de pagini de proză și încă 20 de pagini cu note, cuprinde integral Cronică de familie. Într-o scurtă prefață din 1997, autorul denunță "presiunea tiraniei" care l-a "silit să renunțe la orice rază de lumină asupra Ťlumii buneť românești dintre 1860 și 1950" și califică această presiune exercitată asupra sa ca "încă o crimă a stăpânilor noștri, adăugată la puzderia de crime de toate
Petru Dumitriu într-o ediție testamentară by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11977_a_13302]
-
un moment dat, Doinaș spunea că s-a produs un fenomen de contestație în Cercul literar, că, oarecum, dominația exclusivă a bunului meu prieten Negoițescu (încă o dată: acest lucru n-a afectat cîtuși de puțin relațiile noastre personale), această mică tiranie a lui Negoițescu a început să fie contestată". După cum îl contrazice pe unul din apropiații săi, care nu e decît același Negoițescu, într-o opinie literară concretă: "nu sunt deloc de acord cu prietenul meu Negoițescu în afirmația că în
Dialogurile lui Ovidiu Cotruș by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16096_a_17421]
-
declară pregătit a deveni „ca o țigară aprinsă între degetele unui copil mort”. Un raport social esențial pentru individul creator se inversează astfel. Omul-standard, compunînd mulțimea, capătă o aparență fantomatică, pe cînd izolatul se realizează prin iluminare: „rîgîitul nostalgic al tiraniei celor mulți și definitiv spectrali/ asupra luminozității celor vii” (ukulele). Dar singurătatea are nevoie de confirmări. Realul fiindu-i advers, autorul se adresează așa cum îi șade bine, imaginarului. Marian Drăghici practică o serie de evadări fantaste, menite a-l încredința
Poezia Solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2655_a_3980]
-
răsturnat rebusistic: ROD. Nici un poet român nu a strigat mai tragic stigma originii, ca incest al istoriei, al monstrului istoriei: „Tatăl meu, Rusia” și „Doi na”... Ce rămâne din acel strigat, daca nu doar strania rodire-din-dorire (rod din dor, inversînd tirania trecerii și utopia eternei reîntoarceri) - și ce poți înțelege din acest manifest „la condition rouma nine”, rebel și cvasitragic, mai mult decât cel sceptic cioranian? Manolescu a înțe leș inițial, la debutul poetului, un „revoluționarism” al litera turii române care
Eseu despre mistica artelor sau maieutica psihedelica. In: ANUL 5, NR. 28-29, MARTIE-APRILIE 2012 by Eugen Evu () [Corola-journal/Journalistic/93_a_118]
-
al regizorului polonez, și el proclamator al supremației corporalității în teatru, adept al aceleiași logici de tip paradoxal și al aceluiași tip de gândire negativă, apofatică și convertită pe parcurs în gândire afirmativă. Dacă Barthes caută să sustragă textul din tirania „limbajelor” („Cum poate un text, care face parte din limbaj, să fie în afara limbajelor”? 3) și declară moartea Autorului ca instituție, reținând doar realitatea Textului și a Cititorului, Grotowski creează formula „teatrului sărac”, eliminând, la rândul său tot ceea ce nu
„Ultimul“ Barthes și mistica intermitenței by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/2565_a_3890]