816 matches
-
mai mult loc liber, ne putem întinde în fusul spațiului gol - orgoliul, slava. Chiar și aerul și-a tocit vânturile de penele, și ele tocite. E mai mult loc liber, ne putem întinde mai leneș zborurile obosite. Sufletul s-a tocit de alte suflete, Iar bătăile inimii, nemaiîntâlnind nici un spațiu care să le răsfrângă, se umflă și explodează, rând pe rând. Ce lumină slăbită! Raza joacă-n ea însăși Ca-ntr-o țeavă prea lungă, și sunetul ud se risipește în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
puțin timp -, În clipa asta m-aș putea lansa Într-o descriere nesfîrșită a Întregului sistem de tunele, ce fusese În mod limpede construit prin truda comună a mii de șobolani, cu mult Înainte de vremea mea, generații Întregi ce-și tociseră incisivii pînă cînd aceștia le ajunseseră niște cioturi doar ca eu, Firmin, să pot, Într-o zi, să mă plimb neștiut de nimeni oriunde aș dori În clădire. V-aș putea povesti pînă v-ar lua durerea de cap despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
bretelelor. Bietul corp omenesc e făcut din bucăți, ca o păpușă; dacă-l desfaci, te alegi cu o lădiță plină de catarame, copci și nasturi asortați! Pe fundul lădiței mai găsiră o pereche de ghete vechi, cu niște ținte mari, tocite de prea mult umblet, de prea multă pîndă pe la colțuri de străzi. — Mă Întreb, ce-or fi făcut cu restul persoanei lui? zise domnul Prentice. — Dar cine era? — Jones... CAPITOLUL III NUMERE GREȘITE „A fost un drum foarte lunecos, Înșelător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
tărișoară, comodă. M-am frecat cu mâneca, cu un colț al așternutului, deja glandele lacrimare s-au pornit. Îmi curge nasul și, în vreme ce mă șterg de plapumă, zăresc imaginea Carinei, lângă pat, cu mâinile în șold, pregătită parcă să-și tocească unghiile de fața mea. Deși prezența ei acolo, dis-de-dimineață, nu prevestea nimic bun, m-am silit s-o întreb pe cel mai conjugal ton cu putință: - Îmm... ce-i? Parcă am apăsat un buton și, fără să stea mult pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
asta cu pictarea icoanelor în biserică, toate îmi merg pe dos. Nu mai înțeleg nimic... - Ai conflicte cu popii? am întrebat. Leonard o mai pățise o dată, muncise o vară și, dup-aceea, uitaseră să-i dea banii, de și-a tocit pingelele pe la ușile lor, „Mi-a intrat aghiazma-n pori de când bântui pe la ei, am să iau un braț de lumânări data viitoare, să am când mi-or tăia cei de la Renel lumina...”. - Fii atent la intersecție, vine Matizul ăla! - Cretinule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
jandarmi" al Vladiei. Ușa cu vitraliu era întredeschisă, iar în holul mare și întunecos tocmai din cauza vitraliului de care era atît de entuziasmat prințul, îl aștepta K.F. Avea o figură severă, cu veșnica ei rochie cu umeri ridicați, catifeaua părea tocită pentru un ochi nepriceput, de fapt era nouă și de cea mai bună calitate, Iacobescu, Iacob Iacobescu era singurul care aducea o astfel de marfă direct de la Parma, unde se produceau catifeaua și brocartul cel mai bun din toată Europa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
glonțului, trece prin multe, suferă tot felul de transformări din clipa în care țîșnește din locașul lui, dar nimic nu se mai poate întîmpla în ceea ce privește linia sa de zbor. Această "imagine balistică", în fiecare primăvară efectua tragerile conform regulamentului și tocea regulamentele de unul singur, în odaia lui mirosind a frunze de nuc uscate, alungă orice gîză, orice musculiță și primăvara roiau nori de muscărime deasupra viilor, tocea și manualul de balistică al domnului inginer militar Botnărescu de la Arsenal, această "imagine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de zbor. Această "imagine balistică", în fiecare primăvară efectua tragerile conform regulamentului și tocea regulamentele de unul singur, în odaia lui mirosind a frunze de nuc uscate, alungă orice gîză, orice musculiță și primăvara roiau nori de muscărime deasupra viilor, tocea și manualul de balistică al domnului inginer militar Botnărescu de la Arsenal, această "imagine balistică" era imaginea vieții omului, a sorții, cum le plăcea celor din Vladia să spună și faptul că în realitate de multe ori se prea putea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
categorii: admitanții la Politehnică, la I.S.E. și mediciniștii, nu puțini la număr. Înghesuită zi și noapte să învețe, pentru că Sanda nu concepea ca fata ei să nu intre la facultate, Luana citea romane pe sub plapumă, la lumina lanternei. Obligată să tocească exact materiile care nu-i plăceau și pentru care nu avea înclinație, găsea tot felul de scuze pentru a scăpa de corvoadă. Devenise dependentă de televizor, acum când fotbalul și bicicleta nu-i mai erau accesibile. Se uita la toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
un sentiment religios, absurd dar cumplit de necesar. În forul meu intim aveam nevoie ca forța prevestitoare să-mi spună dinainte ce e bine și rău, devenisem aproape maniacă. Cu timpul, când interesul meu pentru poezia lui s-a mai tocit și când, inevitabil, s-au mai produs câteva erori evidente în tălmăcirea evenimentelor viitoare, încrederea mea oarbă s-a zdruncinat, am început să apelez din ce în ce mai rar la practicile oculte, până când am ajuns, într-un târziu, să mă debarasez de carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sunt date în viață doar pentru a ne proba tăria. Trebuie să lupți, să lupți, să lupți. Lașitatea e o boală care macină pe mulți. Vocea ștrangulată din pricina enervării, ușoara congestionare a feței, saliva care i se cernea printre dinții tociți până la gingii, ochii mici, verzui, tulburi, în care cu greu mai pătrundea lumina, pleoapele umflate, roșietice, zbătându-se rar, rar. Tu mai înveți sau ce faci? Se simțea uscată, sfărâmicioasă, ceva se fisurase într-însa și la orice mișcare bruscă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai vioi dacă s-ar fi anunțat că tratativele luaseră sfârșit și puteau imediat pleca. Doamne, Dumnezeule! murmură Carmina și se rușină pentru izbucnirea ei interioară pentru că relua la aceeași intensitate o stare de tensiune, ce trebuia să se fi tocit de mult. Uite și la Ovidiu, continuă ea în gând, pe el nimic nu-l poate atinge, nimic nu-l poate clinti din superba lui indiferență. Îi privi părul cânepiu, tuns după ultima modă, pieptănat într-o parte, cu firele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe parcursul campaniei de toamnă. Se dovedea a fi interesat de problemele sale, se implica cu totul în munca aceea cu oamenii, cu mașinile, cu clima. Totul era planificat, clar, dar obstacole se iveau tot timpul, se măcinau mereu nervi, se toceau relații. Carmina l-a întrebat dacă-l chema cu adevărat Dimitrie, și el i-a confirmat, da, chiar așa îl chema, mama lui care lucrase în învățământ își botezase toți fiii cu nume extrase din literatură. Astfel exista el, Dimitrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
deopotrivă și pitorescul și sensurile ascunse ale întâmplărilor. Ei, bine, draga mea, în relațiile mele cu Dimitrie, folosesc o întreagă strategie. De pildă evit să fiu în fiecare zi aceeași, mă tem că atracția existentă între noi s-ar putea toci dacă-mi mențin zi de zi aceeași față, după o vreme ajungi la saturație, eu așa cred. Dacă privești un tablou care ți s-a părut la început desăvârșit, îl privești zi de zi, mereu, sigur că la un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
unor mutări ce ar fi fără îndoială greșite lăsându-mă, prin eliminare, să-mi găsesc singură mutarea cea bună. Soacră-mea ne aduce dulceață de zmeură și apă rece, nu stă lângă noi, după atâta timp încă nu i-am tocit neîncrederea. Îmi trimite acasă plăcinte sau cozonac, unt, brânzeturi, prin vreo femeie care are drum spre gară, dar niciodată nu am văzut-o degajată la chip în prezența mea, ea își arogă dreptul de a fi reticentă. Cu socrul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu mă întreba cum, am știut și atât. Astăzi însă... astăzi... Mă întrebi despre zilele mele? Ce sunt ele decât o așteptare anostă, un timp pierdut definitiv? Cât oare va mai dura tâmpenia asta, Ovidiu? Cât timp o să ne mai tocim unul altuia nervii? Cât? Toată viața, îi spuse și o apucă de mână brutal, o săltă spre el cu violență, o scutură. N-ai înțeles asta? Ea se crispă străbătută de o teroare ce-i paraliza respirația. Tu nu înțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
îi cădeau subțiri din nas și eu i le strângeam cu un șervețel găsit, las-o să plângă, a murit tatăl ei, știu, e normal, dar Prințesa nu mai contenea din plâns, Mihai era în fața mea, axiome ca o lecție tocită la școală se spărgeau pe măsură că-i ieșeau pe gură, litere din cuvintele pronunțate își schimbau locul și nu se mai înțelegea, el pe el, eu cu el, mă uitam și-l vedeam un om cu corp de ziar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
domnul Fülöp În calitatea sa de admirator al Anitei și de fochist la serele Bogovicz din Liget. Anii Însă au trecut și nimeni nu povestește nimic. Nici măcar că sânii Anitei seamănă acum cu pietrele funerare din cimitirul evreiesc: strâmbe și tocite de ploi, abia se mai zăresc printre bălării, năpădite de mușchi și de licheni. Ici-colo, ca niște găuri de molii Într-un șal verde, surâsul tulbure ori stânjenit al unor cuvinte de neînțeles. Cum de neînțeles era și zăpada care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
sau al unui colecționar pretențios... Se apropia, se depărta, pipăia, mirosea, le privea separat și Împreună, aduna În gând cifre, fără să se mai Încurce cu zerourile care oricum nu contau, afișând Însă acel aer blazat de om care Își tocise pingelele prin muzee și colecții particulare, gata oricând să pluseze, să mai ceară o carte sau să zică „pas” ca la un „pocheraș”, spre admirația petrecăreților care urmăreau cu sufletul la gură mișcările greu de anticipat ale acestui clovn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Și Carp i-a făcut referat negativ la un volum de poezii. "Subdezvoltat ieu?" a ripostat Vova în plenul unei plenare. Carp scrie despre literatură necaracteristică, tovarăși, dînd dovadă de infiltrări estetizante și psihologizante. Un demobilizator". Pentru că multora li se tocise spiritul revoluționar, a cerut, ca șef ARLUS, "vizionări colective de scurt și lung metraje Moskfilm, urmate de discuții". La Ilf și Petrov, se repartiza spectatorilor fideli și bere. După '90, s-au găsit îndosariate la sediul Asociației "întîmpinări", "note", "proteste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
din toate astea nu s-au întâmplat. Ea mi-a răspuns la fel de abrupt, mi-a întors spatele și a plecat. Zilele care au urmat, nu știu câte au fost, nu am mai căutat-o. A fost o pauză premeditată, menită să-mi tocească nervii și să mă aducă la exasperare. Nici ea nu m-a căutat în timpul ăsta, atât doar că ea nu o făcea nici înainte. Continuam drumurile mele la rezervație de două-trei ori pe săptămână, în speranța s-o întâlnesc sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
apucă capul urmăritorului, ce tocmai încearcă să-i pună lasoul în jurul gâtului. Din gura măgarului mă strigă omul cu banderolă. Mă întreabă dacă am folosit creionul. Ce mai aștepți? Scrie, scrie tot... Mai întâi cu un capăt, apoi, când se tocește, scrii cu capătul celălalt... Între timp, vârful tocit crește la loc la celălalt capăt... și tot așa... Scrie încet, nu te grăbi, altfel creionul se tocește mai repede decât poate să crească. Lasă un timp! Gândește-te la mersul țestoasei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Ce mai aștepți? Scrie, scrie tot... Mai întâi cu un capăt, apoi, când se tocește, scrii cu capătul celălalt... Între timp, vârful tocit crește la loc la celălalt capăt... și tot așa... Scrie încet, nu te grăbi, altfel creionul se tocește mai repede decât poate să crească. Lasă un timp! Gândește-te la mersul țestoasei, ce lasă să se scurgă o eternitate între doi pași. Mă trezesc brusc și mă reped la pantalonii scurți de pe marginea scaunului și dibui creionul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
oaspete în limba lui maternă. În sfârșit, în cel de-al treilea colț al mesei, stă fetița care scrie o carte de povești, intitulată "Darurile Mării", cu un creion arlechin, viu colorat, ascuțit la ambele capete. Pe măsură ce un vârf se tocește, celălalt crește la loc și creionul execută un salt mortal, din care se întoarce cu vârful ascuțit pe hârtie. Am grupat femeile pe o latură a mesei și bărbații pe cealaltă. Micuța olandeză cu privirea melancolică, mereu gândind la Santiago
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de școală, atât cât puteam noi, bieți subjugați ai materiilor reci. Și ca să ni se demonstreze că noi nu știam nimic și ei TOTUL, profesorii au bifat pe calendar zilele în care vor avea loc tezele, locația și, desigur, echinocțiul. Toceam, toceam, rupt de lume în chilia mea din strada Cimbrului numărul 2, Cartierul Chercea, încât îi auzeam și pe piloți pe deasupra casei trecând spre război: Vezi, acolo e un băiat care învață degeaba. Atunci putem să prăbușim o bombă! zicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]