170 matches
-
greci ai lui Aristotel, precum și din filosofia iudaică, în speță de la Moise Ben-Maimon (Maimonide), sunt prezente în opera sa, topite însă într-un întreg de mare coerență. Europa catolică, cu toate opozițiile ei, avea să profite mult de autoritatea doctrinei tomiste (așa cum va profita de occamism sau scotism), mai târziu, filosofia occidentală reactualizându-i gândirea. Secolul al XIX-lea, prin papa Leon al XIII-lea, o va declara filosofie oficială a Bisericii. Cercetând timp de nouă ani într-una dintre cele
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
neantul lucrurilor și perfecțiunea divină. De asemenea, acolo, teoria cunoașterii se întemeiază pe un ideal de perfecțiune și realismului platonician îi corespunde inneismul cartesian care descoperă necesitatea ființei ca obiect natural al adevăratei științe. VI.4. Dumnezeul esență și critica tomistă Această necesitate este analogică. Iar dacă, așa cum afirmă Gilson, ontologia platoniciană “se constituie deci în întregime în planul gîndirii pure, unde singurul indiciu conceptibil al realității unei ființe este capacitatea sa de a deveni un obiect de definitie”, este important
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
asimilată existenței sale. Forța “argumentului ontologic” este aceea de a semnifica faptul că Dumnezeu este ființa prin definiție cognoscibilă în calitate de ființă. Și totuși cum anume, existența lui Dumnezeu, într-un asemenea context de gîndire, poate deveni, rațional vorbind, irefutabilă? Critica tomistă a dovezilor existenței acestui Dumnezeu essentia este cunoscută prin întemeierea ei pe definiție pe care Sfîntul Toma o dă noțiunii de evidență. Întreaga evidență are pentru Sfîntul Toma o origine empirică. Pentru a dovedi existența lui Dumnezeu trebuie deci făcut
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
trebuie deci făcut parcursul invers, readucînd datele experienței sensibile spre realitatea divină. De fapt se apreciază că Sfîntul Augustin și Sfîntul Anselm au comis aceeași eroare de a confunda ideea de existență a lui Dumnezeu cu existența sa reală. Critica tomistă prefigurează așadar critica kantiană a argumentului ontologic. Totuși, pentru Sfîntul Toma, absența acestei evidențe, care ar fi pentru intelectul nostru ceea ce lumina ar fi pentru ochi, nu ne împiedică să putem obține o certitudine demonstrativă. Kant, dimpotrivă va conchide, datorită
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
Dumnezeu nu poate fi demonstrat 2) Dumnezeu poate fi demonstrat și trebuie să fie; 3) Dumnezeu nu are nevoie de a fi demonstrat (El îl citează pe sfîntul Anselm aici). Ființa sa este absolut evidentă. Așadar cel mai just mijloc tomist constă în a nega atât absența cât și dovezile prea multe. “Argumentul ontologic” nu are valoare demonstrativă, dar există desigur și alte căi care conduc în mod rațional la Dumnezeu. VI.5. Poziția dovezilor cartesiene Unde se situează cartesianismul în raport cu
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
care înțelegerea nu este sensibilă ci intelectuală și imediată. Putem așadar să deducem că, deși Descartes elaborează două tipuri de dovezi: a priori și a posteriori, argumentația sa se dezvoltă într-o perspectivă și pe un plan radical opus dovezilor tomiste. VI.6. Claritate și confuzie în ideea de Dumnezeu Punctul extrem al opoziției tomismului și cartesianismului, în ceea ce privește dovezile, este bineînțeles argumentul numit “ontologic”. Este surprinzător de aceea să vedem că Descartes se situiază de partea Sfîntului Toma și contra Sfîntului
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
cărui forță împiedica nașterea unui partid conservator care să accepte jocul electoral, votul universal fiind introdus abia în 1890. Începutul secolului XX a asistat la apariția inițiativelor care urmau să pregătească formarea unei democrații creștine după 1919: reviste precum: Ciencia tomista fondată de dominicani în 1910, Cercurile muncitorești ale iezuitului Antonio Vicent, un început de sindicalism creștin susținut de canonicul Maximiliano Arboleya în regiunea minieră Asturia, fondarea de către un alt iezuit, părintele Gabriel Palau, în 1906, la Barcelona, a Acción social
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
nominal cu prepoziție] (M. Hîrșu, M. Benguș, Colesterolul: 20) Pământul are o structură zonar concentrică [în loc de structură zonar concentrică; complement direct] (S. Popescu, Geografie: 3). Anumite combinații sunt relativ frecvente; de exemplu (a avea etc.) un caracter: În marginea angelologiei tomiste, Fr. Wilhelm Schlössinger nu ezită să creadă că legătura dintre omul individual și îngerul său păzitor este atât de personală, încât are un caracter de unicat [pentru are caracter de unicat] (A. Pleșu, Despre îngeri: 106 și în CLRA) Lumina
[Corola-publishinghouse/Science/85010_a_85796]
-
atare, Întrucât este spirituală, o dorință, un apetit, o tânjire, care nu poate fi satisfăcută altfel decât prin viziunea Însăși a lui Dumnezeu față către față”. 1947-1959. Articolul lui Daniélou din Etudes avea să Încingă spiritele, mai cu seamă ale tomiștilor, care fuseseră vizați În câteva rânduri de către iezuit. Imediat, părintele Labourdette va publica În Revue thomiste (martie-august 1946) o replică, „La théologie et ses sources. Etude critique”, urmată de o adevărată „bombă atomică” lansată de la Roma de către teologul, aproape oficial
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
acestei „noi teologii” că Încearcă să „relativizeze” și să „subiectivizeze” noțiunea de adevăr (care nu mai este adequatio rei et intellectus, ci conformitas mentis et vitae) și că substituie filozofiei ființei, proprie catolicismului, și a cărei supremă expresie rămâne ontologia tomistă, o filozofie a acțiunii, inspirată din lucrările lui Blondel. Scandalul declanșat și Întreținut de acești tomiști vexați, pe de o parte, de articolul lui Daniélou, iar pe de altă parte, de cărțile despre Sfântul Toma ale lui Henri Bouillard și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
șef” sau cu o direcție programatică. Singura scriere cu caracter „programatic” (În realitate, un diagnostic al teologiei contemporane, urmat de câteva soluții) Îl reprezintă articolul lui Daniélou. În plus, termenul „dialog” e total nepotrivit, Întrucât imediat după reacția violentă a „tomiștilor”, Vaticanul a intervenit și le-a interzis „moderniștilor patrologizanți” dreptul de a mai preda sau de a se mai exprima public asupra „chestiunilor spinoase”. Concluzia aceasta se desprinde la capătul investigației lui E. Fouilloux, „Dialogue théologique?”, În volumul colectiv Saint
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
mars 1993, Paris, 1994, pp. 153-195. Pentru Labourdette, „sub forma pe care i-a dat-o sfântul Toma, teologia scolastică reprezintă profilul (l’état) cu adevărat științific al gândirii creștine”. Prin urmare, el nu poate admite o alternativă la modelul tomist. Dar problema nu este opera sfântului Toma, cunoscută și Înțeleasă foarte bine de „tabăra adversă”, ci reducerea acestei opere la o dogmatică fără viață, caricaturală. Labourdette denunță Încercarea „noii teologii” de a-l minimaliza pe Toma și de a-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
homo faber, sapiens, zoon politicon, ș.a. îl explic prin doctrinele lui Heidegger și Heberlin. Pentru a înțelege omul din unghiul ontologiei, Heidegger, spune Ralea, a fost influențat în primul rând de psihologul catolic Brunettiere, care întrebuințase o serie de doctrine tomiste, cu gust pentru filosofia medieval, adic Ontologia. Sigur c aceast definire din perspectiv heideggerian nu are în vedere, ca în cazul precedentelor definiri, doar evoluția rațiunii, a inteligenței, ci a întregului suflet omenesc, cu tot ceea ce conține el: sentimente, instincte
Elemente de antropologie filosofica in opera lui Mihai Ralea by Rodica Havirneanu, Ioana Olga Adamescu () [Corola-publishinghouse/Science/1282_a_2114]
-
alterează înlănțuirea ideilor. Astfel, într-o privire deopotrivă erudită și problematizantă, unde farmecul discret al citatului alternează cu speculația dezlănțuită, P. traversează problemele importante ale „angelologiei”: legitimarea temei îngerilor prin depășirea binarismului logic, raportul între om și înger, discutarea argumentului tomist privind existența acestor mediatori, situarea îngerilor în zona ontică a „imaginalului”, monahia ca stare de apropiere maximă în raport cu condiția angelității etc. Se propune la un moment dat chiar un decalog intitulat Teze pentru o fenomenologie a protecției (îngerești). Cu o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288852_a_290181]
-
necunoașterii surselor invocate de cealaltă parte. În al doilea rând, este timpul în care latinii nu numai că sunt cunoscuți, dar textele lor devin chiar invocate și folosite, sau măcar apar semne ale utilizării mijloacelor argumentative ale scolasticii de factură tomistă. Acest lucru era firesc în contextul repeta¬telor încercări de unire a bisericilor. Demetrius Cydones va traduce Summa contra gentiles a lui Toma D'Aquino care, deși nu are o circulație foarte largă, era bine cunoscută în cercurile intelectuale din
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
situația e ceva mai complicată, dar sub semnul aceleiași "democratizări". Dacă ordinea, sistemul au o conotație aristocratică, "dezorganizarea", "fragmentarismul", "haosul deliberat" al postmodernismului reflectă individualizarea, atomizarea socială a artei: "Observ, notează Virgil Nemoianu, că, din ce în ce mai mult, marile sisteme "concludente" (hegelian, tomist, aristotelian, marxist, mai știu eu care), își pierd din credibilitate, par niște narațiuni integratoare plăcute, dar nimic mai mult. Ei bine, mi se pare că așa se petrec lucrurile și în literatură. Marile, decisivele sisteme ale artei se văd puse
Un româno-american (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14900_a_16225]
-
despre Lumea în oglindă, despre Îngeri și litere sau despre Căderea îngerilor și răul omenesc, pe lîngă capitolul Omul de lîngă înger, una din cele mai calde înțelegeri ale călugărului, apar în carte și demonstrații strînse, perfect logice (vezi argumentul tomist al existenței îngerilor). Nu de puține ori splendide formulări aforistice articulează cîte o idee: “Ești ceea ce știi să-ți adaugi”; “Boala demonică prin excelență este fascinația de sine”; “Intelectul omenesc e intelect angelic adumbrit de trup”; “Departele e materia primă
Îngerii domnului Pleșu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/13359_a_14684]
-
par a constitui germeni ai absoluțiunii, ci entități corupte de un Rău conceput, precum la maniheiștii ce l-au inspirat și pe autorul Florilor Răului, ca o înfricoșătoare forță autonomă. Răul nu mai e aci accidental, ca, bunăoară, în doctrina tomistă, ci pus în balanță cu Binele, absolutizat în raport cu acesta. Rezultatul: o farsă gravă, metafizică. În intermundiile în care se complace, autoarea organizează mondene întîlniri între puritate și bestialitate. În calitatea sa de homo duplex, ea încearcă astfel a le neutraliza
O Veneție "monstruoasă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15268_a_16593]
-
lumina divină omul îl vede pe Hristos, Îl cunoaște și comunică cu El. Cunoașterea misticului este o cunoaștere experimentală și nu una strict bazată pe rațiune. Aici este și deosebirea dintre călugărul și filozoful calabrez Varlaam, latinizant fără a fi tomist, umanist elenizant, nominalist și lipsit de simț mistic<footnote Paul Evdokimov, Cunoașterea lui Dumnezeu, traducerea, prefața și notele Pr.Lect.univ.Dr. Vasile Răducă, Asociația filantropică medicală creștină Christiana, București, 1995, p. 77. footnote>, și Sfântul Grigorie Palama: Pe când Varlaam închidea
Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/147_a_421]
-
o analogie? Mathaeus (despre Toma) crede că nu. Elena Băltuță (tot despre Toma) crede că da. De aceea merită deschisă o frumoasă dispută. Elena Băltuță, în cartea ei frumos construită, cu o analiză foarte determinată și bine gândită a teoriei tomiste a cunoașterii, caută dovezi ale cunoașterii singularului la Toma. În unele situații, le găsește, deși mereu îmi rămâne dificultatea de a înțelege dacă Toma doar dorea să arate că așa ceva este posibil, sau chiar depășește într-adevăr dificultatea? Ca să răspund
Așteptăm pe un altul? by Alexan () [Corola-journal/Journalistic/2827_a_4152]
-
intrat într-o epocă medievală. Fals. Gândirea medievală nu se compară, cum cred unii, cu marxismul... exceptând unele... Cele două tendințe, anselmiană (de la Sfanțul Anselm), care introduce rațiunea în substanță vieții creștine, ca intermediară între credință și viziune... Apoi tendința tomista introducând filosofia lui Aristotel că un bloc autonom, independent de credință. Opera lui Aristotel existând independent de revelația creștină. Ea păstrează cu credința un raport exterior, nu infuzat, credința devenind totuși ghidul rațiunii (singură alăturare posibilă de marxism, ca filosofie
"Secolul versatil" by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15593_a_16918]
-
caracterizează E. Brehier. Secolul argumentațiilor dialectice, cultivate în ele însele, secolul tezelor subversive, înaintate doar în vederea discuției, pentru plăcerea de a discuta. Duns Scott, William Occam: credință și rațiunea tind să se izoleze una de alta. Nominalismul occamist dărâma metafizica tomista ierarhică. Catolicismul începe să fie atacat de viitoarea reforma. O adevarată navală da empirismul nordic. Universalitatea, după el, nu este o realitate, ci o creație spontană a spiritului. Ordinea universului nu există în lucruri, ci în spirit: apare o fizică
"Secolul versatil" by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15593_a_16918]
-
halima la entropi: paratrăznetul lui p. Cu fier roșu Ezechil nu i-a pus cândva sigil? Psihotropa la subsol în ochiada ștreangului vrea vermina iambului să-i decript mormonoscript din vulgata-n cheia sol - a Ions-y grand organist comme libation tomist necum pun anaforale pe leș fautes gramaticale. Dogoare la tavernare clime - le metapolare ponți pilații și aklime scăpa tâmpa păgânime la icoane să se-nchine line picura lumine și fiori ----- aligatori suie crugul crucilor. Cu sincopa interlopă levitez siberian ca
Lied sobol în si bemol by Horia Zilieru () [Corola-journal/Imaginative/13160_a_14485]
-
manuscrisele soților cugetători, sau, dacă suntem ceva mai deștepte să le facem conspectele pentru cărțile de care ei nu au timp. Sau măcar să-i destindem mundan din tensiunea spiritului (tot via Cioran). Îmi amintesc bine că citisem „ilustrele” afirmații aristotelice, tomiste, rousseauiste, kantiene chiar, despre relația femeilor cu natura, distanța lor ontică față de spirit, apropierea de umanitate pe la jumătatea distanței de animalitate. Sau că, uneori, ceva mai spășiți, scriau că, deși nu este așa și suntem egali de la natură totuși așa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
atare, întrucât este spirituală, o dorință, un apetit, o tânjire, care nu poate fi satisfăcută altfel decât prin viziunea însăși a lui Dumnezeu față către față”. 1947-1959. Articolul lui Daniélou din Etudes avea să încingă spiritele, mai cu seamă ale tomiștilor, care fuseseră vizați în câteva rânduri de către iezuit. Imediat, părintele Labourdette 244 va publica în Revue thomiste (martie-august 1946) o replică, „La théologie et ses sources. Etude critique”245, urmată de o adevărată „bombă atomică” lansată de la Roma de către teologul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]