246 matches
-
inscripție a cărei franchețe fără ocoloșuri îmi plăcuse întotdeauna: „Doi ani mai târziu”, sau „Au trecut trei ani”. Dar cine ar îndrăzni să folosească astăzi acest procedeu demodat? Și totuși, intrând în librăria pustie din inima unui oraș de provincie toropit de căldură și găsind pe raft ultima mea carte, am avut exact impresia aceea: „Au trecut trei ani.” Cimitirul, cripta familiilor Belval și Castelot și cartea aceasta, în marchetăria colorată a coperților, sub eticheta: „Noutăți din romanul francez”... Spre seară
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cotropește pe erou este unul irezistibil : „Și îndată adormi, ca și când l-ar fi lovit cineva cu muchea securei în cap” (75, a) ; sau „Abia au intrat în el [în codrul Babei-Iaga] și un somn fără leac a început să-i toropească” (23, p. 274). Important de observat este faptul că adormirea eroului este simultană practic cu apariția balaurului/demonului : „Abia ațipise flăcăul, când iată, se ivi balaurul” (75, c). Nu este vorba de o coincidență, ci de o cauzalitate : eroul adoarme
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
verdele palpitând - o albină a rămas vie // Oh, soarele printre perdele curgând / Pe albina cea vie! // Spre grâul învins tremură macul / La tandra atingere moare / Sperând că-i ucis de albină cu acul // Oh, cum stă în moarte, visând răcoare / Toropit de miresme, macul! // Cade lumina în iasomie / Ca o albină vie...” (Antonin Dvořák - temă de cvartet). La J. condiția de vedetă de televiziune, cu avantajele și dezavantajele pe care le comportă, a pus în umbră valoarea scrisului. SCRIERI: Totdeauna marea
JELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287671_a_289000]
-
cotidianul anodin, lipsit de relief și de perspectivă, populat de ființe cu identitate generică. Protagoniști sunt două fantoșe - colonelul în retragere poreclit Moș Bocanc și amicul său, fostul șef de gară Dom Petcu -, împotmolite, sufocate într-o ambianță vâscoasă și toropită de o căldură toridă. Ca în Străinul lui Albert Camus, ca în schița Căldură mare de I.L. Caragiale sau ca în povestirea La țigănci a lui Mircea Eliade, în cartea lui V. canicula este mult mai mult decât o realitate
VIGHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290561_a_291890]
-
părea să fie o balenă, dar Daggoo se întreba totuși: „ Ă N-o fi Moby Dick?“. Fantoma se scufundă iarăși, dar cînd apăru din nou, negrul scoase un strigăt ascuțit ca un stilet, ce-i făcu să tresară pe mateloții toropiți de somn: Ă Uite-o, uite-o acolo! Uite-o, chiar în fața noastră! E Balena Albă, e Balena Albă! La auzul acestui strigăt, marinarii dădură buzna spre vergi, așa cum albinele se reped spre ramuri, în perioada cînd roiesc. Cu capul
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
însumi în beznă, vedeam și mai bine roșeața, nebunia, înfățișarea spectrală a celorlalți. Tot privind siluetele diavolești ce se vînzoleau, învăluite în fum și în flăcări, am sfîrșit prin a avea vedenii asemănătoare celor din fața mea, de îndată ce m-am lăsat toropit de inexplicabila stare de somnolență ce mă cuprindea ori de cîte ori mă aflam la cîrmă, la miezul nopții. Dar în noaptea aceea mi s-a întîmplat un lucru și mai ciudat îpe care n-aveam să mi-l explic
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Și totuși, așa făceau și le și nimereau. Dar asta se petrecea în Nordul foarte depărtat, unde, să nu uităm, berea e o necesitate a organismului. La Ecuator, în vînătoarea de balene din Mările Sudului, berea ar putea să-l toropească pe harponistul trimis în vîrful catargului sau să-l facă să se clatine în ambarcațiunea lui; ceea ce s-ar solda prin pierderi considerabile pentru Nantucket și New Bedford. Dar destul pe această temă; ceea ce am spus dovedește că bătrînii vînători
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cuvintelor lui Matsuki Chūsaku, dar acum era pe deplin hotărât. Ne întoarcem, Nishi? Dacă nu vreți să ne întoarcem, senior Hasekura, eu nu am nimic împotrivă. Fostul călugăr îi conduse pe amândoi până la marginea câmpului. Frunzele prăfuite ale porumbului fluturau toropite în vântul ce bătea dinspre lac. La hotarul ogoarelor se înălța o cruce de lemn pe care era încrustat bărbatul acela ca un zeu păzitor al așezării. Omul acela sfrijit avea ochii întunecați și răbdători, părul împletit în cozi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pe alt scaun. Mă obișnuisem cu mirosul și nu mi se mai părea atât de neplăcut. Nu înțelegeam de ce toată lumea era atât de alarmată. «Ar fi mai bine să închidă geamul, e frig!» Nu simțeam decât o oboseală care-mi toropea tot trupul. Am trecut de stația Roppongi și metroul a redus viteza. În acel moment mi-am dat seama că ceva nu era în regulă. Asta se întâmpla înainte de stația Kamiyachō. Anemia era atât de puternică, încât m-am gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
că, după ce starea mea va deveni stabilă, mă vor externa. Dar, când am ajuns acasă, m-am simțit mult mai rău. Cum mâncam, mi se făcea foarte somn. După ce mă trezeam, luam micul dejun. Deși de-abia mă sculasem, eram toropit de somn. După ce mâncam, mă culcam imediat. Mă odihneam o oră sau două. Mi se făcea atât de somn, încât nu puteam rezista. Nu mă puteam trezi. Mâncam de trei ori pe zi și dormeam de trei ori. Nu înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
după o zi înăbușitoare, începu a bate un vânt răsunător, șuierând prin podurile goale ale caselor, bubuind în tablele acoperișurilor: parcă umbla cineva cu cizme grele pe deasupra lor. Haia lui Sanis, de cum căzuse amurgul și văzduhul prinsese a suna, sta toropită într-un ungher, grămădită în perinele de puf. Parcă nu vedea pe nimeni; ochii îi încremeniseră ațintiți, cu dunga de umbră săpată între ei; din vreme în vreme un fior îi alerga prin trup și buzele ei pline și roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
meu de hârtie, aveam afaceri prospere, relații la palat și o casă așezată la malul Nilului. Credeam că ajunsesem în oaza izvoarelor răcoroase. ANUL CIRCAZIENEI 920 de la hegira (26 februarie 1514 14 februarie 1515) M-ș fi lăsat pe veci toropit de deliciile și chinurile de la Cairo dacă o femeie n-ar fi ales în anul acela să împartă cu mine taina ei, cea mai primejdioasă cu putință, deoarece putea să mă lipsească și de viața de aici, și de cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe ce să leșin de jenă și duioșie și am mai remarcat cu ce mișcări adorabile i se umflă, se adună și ard mușchii gâtului. Acum, când secretarul sau telefonistul îmi spune: „Spunk Davis la telefon“, mă pierd și mă toropesc, de parcă pe fir ar fi cine știe ce tipă trăsnet. O dată m-am îndrăgostit nebunește de fetița de nouă ani a lui Alec Llewellyn, micuța Mandolina, micuța Mando. Totul era de un erotism deplin (îmi plăcea tare mult atingerea ei), iar simptomele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu actuala Piață a Revoluției, lângă Biblioteca Universitară. Fusesem la Bibliotecă mai toată după-amiaza cu Lia. Era în primele zile de după începerea anului universitar. Cred că pe la sfârșitul lui octombrie. Am ieșit să fumez o țigară și să mă las toropit de mierea înserării bucureștene. Descoperisem atunci minunea amurgurilor, cu totul alta decât în satul nostru. Acolo asfințitul venea dintr-odată, ca și cum Dunărea înghițea Soarele. Întunericul năvălea dinspre pădure, dinspre baltă, un vălătuc greoi pogorât brusc peste sat. Rareori am trăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
didactic, în timpul programului. Spunea că astfel își dublează viața. Îl priveam pe Bumbu cu acea duioșie cu care, uneori, mă privesc acum pe mine, pornit în coborâre. Nu știam pe atunci nimic din toate acestea. Îl priveam doar, lăsându-mă toropit de duioșia clipei de față. Nu-mi păsa că asta era viața, că avea ea tainele ei, că se juca cu noi, amestecându-ne în aceeași mocirlă a tristeților, a disperărilor, a prăbușirilor și a deznădejdilor ascunse în amăgirea câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să sun la doamna Petricius. „Sună, Simioane. Curaj!“, mă îndemna petecul acela de hârtie pe care tot răsucindu-l și întorcându-l de pe o parte pe alta, în lumina chioară de pe holul ducând spre apartamentul doamnei Petricius, îl pipăiam tremurând, toropit de triste nedumeriri, de parcă mi-aș fi găsit atunci sufletul, văzându-l pentru întâiași dată, îl țineam între degete și nu știam ce să fac: să-l mototolesc și să-l arunc sau să-l vâr iar în mine. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu piciorul o gânganie mizerabilă. Versurile le scrisese Țoștea, bibliotecarul care preda și muzica la clasele ciclului doi, apoi... Mă pierd în câte un astfel de cuvânt ca într-o cufundare în mine, amețit de plutirea în vălătuci de timp, toropit de plăcerea aceasta difuză de a vedea cum un cuvânt doar, un cuvânt mort, poate rechema minciuna amintirilor, cum poate ordona clipe și trăiri altfel disparate. Probabil Moartea pe care o simt pornită spre mine îmi dă și astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și înrădăcinat principiu al bețivilor de cursă lungă care sunt și slujbași. S-or fi schimbat, poate, regulile în ultimul timp, de când nu mai beau... Îmi pare rău de dimineața pierdută, chiar dacă citesc altceva. Scriu aceste rânduri și mă las toropit de molcomul răsfăț al gândului că am devenit un ins moral, desprins de patima beției și care, iată, poate fi mâhnit din cauza unui bețivan. Mâhnirea mea este, de fapt, un zâmbet solidar, de peste timp și vreme, trimis celui ce eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rodesc împreunări de cuvinte. Sintaxe. Destine. Metaforele se petrec doar din ritmul zilelor, din pași duși, din cadențe mistuite, din despicări de aer, din troian de clipe pogorâte. Rămân tot mai în urma vieții care se trece. Clipe ca acestea, moi, toropite de zăpușeala miezului de zi. Căldură sufocantă, anihilantă. Gândurile moi, lichefiate, vâscoase se preling în mătci coșcovite, vaduri secate. Încinse urme ale unor elanuri rămase de demult în aceste urme scorojite. Curg vorbele celor din jur fără sevă, uscate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cimitirului. Nimeni nu putea să-ți spună ceva despre el. Decât doar că era tăcerea întruchipată, supușenia desăvârșită și docilitatea perfectă. Începuse să bea și el, mai îmbiat de noi, mai lăsându-se moleșit de nostalgiile lui fără nume. Atunci, toropit de o votcă, aferim holerca, începea să ne descrie Balcicul așa cum îl închisese în sufletul lui, ca pe o stampă cu desenul tras în calcarul străzilor, în roșiatecele ierburi arse și în nemărginirea verzuie a mării. Asiazma-mahlesi, Paruși-mahlesi, Caraghiol-mahlesi, Dere-mahlesi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Balcicului în care, spunea el, avusese în fiecare câte o nevastă. Cotropiți de muzica tainică a cuvintelor, îl ascultam tăcuți, biruiți, lăsându-ne furați de mirajul tânguirilor sale. Îl stârneam cu câte o întrebare, uneori, când eu însumi mă doream toropit de reveriile unor ținuturi în care nu aveam să ajung nicicând: — Kerim, îi spuneam, pot să te întreb ceva? Mă privea cu ochi înguști, scormonind parcă în mine întrebarea nepusă, cântărind dacă merita să o primească, zâmbea sfios, clipind des
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
prins?“. Și câte altele nu făcuse și desfăcuse, după spusele lui, Trombă... L-am mai văzut o dată, mulți ani mai târziu, la „Tic-Tac“. Cred că în primul an de după găurirea drapelului. Fusese un mic chef între cinci-șase bătrânei. Acum moțăiau toropiți de vioara maestrului Bătucitu. Eu nu îmi luam obișnuita halbă cu rom (făceam și prostii din astea, bănuite marinărești!). Primisem niște bani care, chipurile, ni se restituiau pentru nu știu ce contribuții din ultimii patru-cinci ani și mă omeneam cu un șpriț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
răcoroase pare singura soluție disponibilă În zilele caniculare, există totuși și alte căi accesibile pentru a ne menține vigoarea și prospețimea, indiferent de temperatură.” Care erau aceste căi mai accesibile de răcorire a pielii nu era greu de ghicit: apa...Toropit de căldură, Noimann se aruncase În piscină... Făcând un efort de voință, el Își aminti vag de jeturile de apă ce țâșneau din toate părțile, dar și de mulțimea adunată În cerc care-l privea de pe margine și de guguștiucii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se ridică să dea mâna cu bătrânul. Se așezară apoi În iarbă, cu fața spre Dunăre. Iedul se tolăni și el, apucă un fir de buruiană și porni să-l mestece, mulțumit de cele ce i se Întâmplau și cumva toropit de o lene mângâietoare. Nea Mitu vorbi primul. „E aicea, nu?” Întrebă, arătând spre buruienile din spatele său. „Îhî!” mormăi Cap de Șobolan, puțin nemulțumit și Încurcat. „Stai liniștit, nu-ți face nimic. Nici măcar n-o să te bage În seamă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Tolea. — Carol, bineînțeles. Din cauza lui am întrerupt portretul Papei, ți-am spus. Carol Quintul m-a chemat la Roma. L-am lăsat baltă pe Papa, mă chemase Carol. Carol, Împăratul, Quintul. Voiau toți portrete, să fie nemuritori. Soarele amiezii îl toropise cu totul. Își adunasemâinile osoase și roșii pe piept, în dreptul colanului. Dar pacientul Tolea insista și vocea sa era clară și fermă. Un tablou mic. Sfântul Ieronim, îngenuncheat. Figurează într-un catalog Bachelin, poate nu știți. O variantă e și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]