166 matches
-
lor este să critice pretențiile neorealiste privind "realitatea cognoscibilă" a relațiilor internaționale. Postmoderniștii, de exemplu, susțin că "realitatea" este produsă discursiv (adică, este construită prin intermediul discursului): ea "nu este niciodată "ceva" complet, total coerent, accesibil unei înțelegeri universalizate, esențialiste sau totalizante..., [ea] este mereu caracterizată de ambiguitate, lipsă de unitate, discrepanță, contradicție și diferență" (George 1994:11). Attfel spus, nu poate fi limitată la o singură mare teorie sau redusă la un singur set de forțe, considerate a fi mai importante
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
scrierile lui Derrida, Foucault și Lyotard, și analizează influența acestora asupra relațiilor internaționale începând cu anii '80. Critica sa la adresa "proiectului Iluminist" al emancipării umane universale este un element important al acestui capitol, după cum este și insistența asupra criticii perspectivelor "totalizante" care sunt considerate o amenințare pentru dezvoltarea diferențelor umane. Constructivismul, analizat de Christian Reus-Smit în Capitolul 8, a apărut ca o provocare serioasă pentru perspectivele ortodoxe în domeniu, în special pentru teoriile care presupun că unele din interesele statelor sunt
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
soft unde cinismul și flegma dispar, unde se infiltrează umanismul, lirismul, convivialitatea, lumini lirice aruncate pe strîmtele coridoare ale ființei. Unde rămîn, Însă, turbulența referinței, simplitatea perversă a sintaxei, ritmul obsedant, geografia exilului, personajul fără prea multe Însușiri, suspendarea voinței totalizante. Am avea astfel minimalismul forte, impersonal și minimalismul umanist, cald, care se manifestă independent pe scena literară franceză. Cum primul e radical și inedit, contactul cu publicul rămîne restrîns. Dintre ultimii reprezentanți am mai numit-o pe Marie Redonnet (publicată
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și i-au produs cadrul și aplicarea, pînă la receptor ar fi fost brusc suprimate. Ca și cum receptorul însuși nu ar fi decît un burete absorbant, care acceptă ca atare semnalul electric transmis. Totalitarismul tautismului. Nebunie mută a negării realului. Țintă totalizantă și închidere circulară descrise de Baudrillard, care contribuie la aceasta fără să știe. Tautism: contracție a doi termeni, autism și tautologie. Autism, boală a auto-închiderii, unde individul nu încearcă nevoia de a comunica gîndirea sa altuia, nici de a se
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
casa sa, crede că intră în contact simultan, imediat cu toți ceilalți, într-un întreg sincron, ecosistemic, ba chiar autogestionar. Dar toți intră în contact doar cu ei înșiși. Autism tautologic prin care se repetă interminabil aceeași ceremonie abstractă. Autism totalizant prin care sîntem diluați în absolutul lumii, din cauză că nu ne-am separat de el pentru a-l înțelege. Dar, dacă simulacrul este una din realitățile care ne așteaptă, mai trebuie mult pentru ca această schemă, puțin nebună, să funcționeze efectiv. Teoriile
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
C) Simularea Simularea, ca și paradoxul, este simptomul crizei pe care ea pretinde să o surmonteze. Și, ca și paradoxul, încearcă să înglobeze toate conceptele și să resoarbă orice conflict în procesul său. La fel de totalitară, ea vizează să dea cheia totalizantă a unei enigme, amestecînd pistele. Dar, și mai bine decît paradoxul, ea acoperă și reacoperă alte două elemente ale tautismului: autismul și tautologia. Sursa platoniciană ne oferă două ipoteze care impregnează modul nostru de a vedea: • copia-simulare este inferioară originalului
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
centru al acestei circularități: gîndirea ordinatorului. Și ea "merge", "prinde" în rîndul cercetătorilor informați de pe cele două maluri ale Atlanticului sau ale Pacificului. Știință autistă, ea este surdă la evenimentele lumii exterioare. Tautologică, ea reproduce la infinit propria sa structură. Totalizantă, ea închide în circularitatea sa, în "armonia" sa. Totalitară, ea hotărăște că nu există alt mod de cunoaștere decît cel care constă în a raporta orice obiect gînditor la ordinator. Sub toate aspectele sale, ea este într-adevăr punctul culminant
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
este rău în societate, contribuind astfel la identificarea răului și la nașterea iluziei de purificare. De veacuri societatea se purifică prin victime. Ne scapă faptul că existența atâtor categorii arată o disfuncționalitate a societății, că idealurile și realitățile sociale, pretins totalizante, nu reușesc să încadreze toți membrii. Dacă n-ar exista acești "vinovați", societatea ar trebui să-și schimbe atât realitățile cât și idealurile, ceea ce ar fi foarte dureros pentru majoritate. S-ar sparge în felul acesta stabilitatea sensurilor sub care
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
acestui vizionar însumează o serie de contrarii (umilință și orgoliu suprem, naturalețe și emfază, austeritate și ostentație ori, în termenii poetului: "bunul scut al durerii", "durere grațioasă") care așază adesea poezia lui Dan Laurențiu sub semnul oximoronului, văzut ca figură totalizantă. Aceleași complicații structurale sunt ilustrate în tratamentul pe care poetul îl aplică figurilor decupate dintr-un transcendent nu-i vorbă, recognoscibil, chiar și atunci când pare ajustat de o imaginație poetică greu de ținut în frâiele dogmei. În poemele sale există
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
îi apare drept cea mai vizibilă dintre toate "săgețile de lumină/ înveninate de muzica mută a substanței". În special majoritatea poemelor din O săgeată îmbrăcată în roșu (Editura Paralela 45, Pitești, 2008) se articulează pe o percepție extrem de vie și totalizantă a feminității, pe care un critic de talia lui Gilbert Durand o vedea, semnificativ, drept cea mai radicală formă a alterității. Câteva dintre ele se și construiesc, din acest motiv, ca descripții expresive ale feminității dintotdeauna, doar întâmplător încarnate în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
romantismul prin cercetarea basmelor populare, care permit întoarcerea la surse, la Ur-forme ("basmul fantastic, dublet facil al mitului și ritualului inițiatic reia și prelungește inițierea la nivelul imaginarului" M. Eliade, 1956: 887) și continuă cu dezvoltarea romanului ca formă literară totalizantă (M. Bakhtine, G. Lukàcs, René Girard), culminînd cu analiza structurală a povestirii, infra 5.4 5.9. Achizițiile naratologiei structurale a anilor '70 au fost reluate de psihologia americană preocupată de mecanismele memoriei și stocării informației (psihologia cognitivă a confirmat
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
în care copiii în pericol și pericolul copiilor se conjugă. Ea este necesară, de asemenea, pentru a se încerca să se ia în considerare apelul insistent care vine dinspre suferințele reale suportate de victimele violenței. Criticile "sociologice", prin caracterul lor totalizant, împiedică acest lucru: negând orice responsabilitate locală, simplificând etiologia violenței într-o simplă producere socio-economică, ele trimit la speranța într-o iluzorie mare seară 11 când armonia postrevoluționară ar rezolva aceste probleme la urma urmei secundare. Dincolo de reconsiderările politice, pe
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
filosofilor francezi anumite caracteristici ontologice și identitare, ale umanului și ale lumii, pe care le utilizăm însă în noi registre și contexte tehnoculturale. Perspectiva ontologică deleuzo-guattariană este utilizată în acest capitol pentru definirea corpului în afara determinărilor binare sau a celor totalizante, dar în cadrul interacțiunii complexe și dinamice dintre subiect și lume, respectiv societate. Astfel, corpul nu este privit ca o entitate fixă, universală și coerent organizată prin trăsăturile unice ale intenționalității și ale raționalității (ca în metafizica clasicăă, ci ca o
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Corpoidentitățile virtuale la care ne-am referit (cyborgice, avatarice și transgeniceă se suprapun modelului „împuternicirii” ființei umane. Am ales pentru ilustrarea acestui ultim caz modelul discursiv al cyberfeminismului, ca formă de opoziție la conceptul și practica de putere monopolizatoare și totalizantă. Am încercat însă să evităm capcana pe care o conține fenomenul „împuternicirii”, și anume, posibilitatea ca, în momentul preluării puterii din mâinile forțelor absolutizante, să fie vorba de o putere la fel de esențializantă. Am propus, în schimb, evidențierea modelelor tehnoculturale caracterizate
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
naționalismul etnic ca doctrină identitară. În tot acest timp, cuvântul "naționalism" a fost anatemizat ca blasfemie politică, iar cuvântul "națiune" a fost scos din uzul discursiv. Programul... validează tripla reabilitare - semantică, ideologică și discursivă - a națiunii. Fuziunea celor două principii totalizante și deopotrivă antinomice, naționalismul și comunismul, într-o formulă integrată, a amorsat o tensiune funciară care necesita o justificare teoretică. În sprijinul noii teze a național-comunismului sunt instrumentate probe textuale constând în citate prelevate din opusurile canonice ale marxist-leninismului. Engels
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
et al., 1999, p. 16). Unitatea I. Discursul monofonic (1991-1997). Retorica unității totale românești (geografică, etnică, limgvistice, de destin politic, trans-istorică etc.) a continuat pe aceleași coordonate fixate de discursul național-comunist. Propensiunea autohtonistă a discursului identitar românesc face ca principiul totalizant al unității să fie aplicat și civilizației dacice, apreciată ca un monument al unității civilizaționale. Civilizația dacică este "remarcabil de unitară pe întreg teritoriul locuit de daco-geți" (Daicoviciu et al., 1992, p. 35). Succesul unificării statale înfăptuite de Burebista poate
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
fel cum ideologia naționalistă promova ideea eternității naționale românești (i.e., teza platoniciană a națiunii române trans-istorice, eterne și imuabile), în același chip noua paradigmă difuzează ideea destinului istoric european al românilor. Dacă naționalismul se lăsa pradă seducției exercitate de ideea totalizantă a unității, europenismul introduce același tip de distorsiuni, lăsând impresia că românii au fost dintotdeauna europeni. Și nu doar geografic. "Aflați etnic (prin latinitatea lor) și religios (prin credința lor creștină) în Europa, românii au avut și mai au încă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
egoiste , în orizontul acțiunii prin care se realizează conștient necesitatea istorică universală (Hegel ). Tocmai pentru că este o ființă caracterizată prin praxis , omul poate deveni și altceva decât ceea ce-l face să fie ceea ce este. Cunoașterea rațională, integrată în conștiința umană totalizantă și participantă, devine deschizătoare de orizont axiologic în care se realizează corespondența între rezultate și scop, dintre finalitatea conștientă și determinațiile obiective. In limitele evantaiului de posibilități pe care îl deschide necesitatea nimic nu este dinainte jucat și nimic nu
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
conceptul de instituție socială până În punctul În care acesta nu mai poate discrimina fenomenele sociale; Înglobând sisteme de roluri, statusuri și relații sociale (semnificațiile sociale fiind subsumate acestora), practic orice fenomen social este o instituție. Într-o definiție de asemenea totalizantă, dar ceva mai discriminatorie, R. Scott consideră câteva trăsături esențiale ale instituțiilor. Acestea „sunt structuri sociale care au atins un grad Înalt de mobilitate” și sunt compuse din „elemente cultural-cognitive, normative și reglatoare care furnizează semnificație și stabilitate vieții sociale
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
atît mai fecunde cu cît fiecare părea să le găsească plăcute. Aveam sentimentul că ne găseam pe calea cea bună. "Fricțiunea" Morin/Laborit era deosebit de interesantă deoarece apropia cunoștințele științelor viului de cele ale unei sociologii lărgite. Re-fuzam o ideologie totalizantă, deprinzîndu-ne de discuțiile academice ori de cele marcate la început de marxism, de structuralism. Ideologia noastră, pe care o credeam blîndă, consta în a crede că știința trebuia să aducă mai mult societății. B.C. Această ideologie era destul de pozitivistă. J.R.
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
mai departe în cadrul trans-disciplinarității, de a da mai multă importanță conceptelor de informație și complexitate. B.C. Poate pentru că erau prea absorbiți de domeniul lor, biologia moleculară? J.R. Cred că era vorba de mai mult deatît: "biologismul molecular", în sensul său "totalizant", capabil să explice tot, era o certitudine pen-tru ei. B.C. Pentru Jacques Monod? J.R. Ca și pentru Jacob și Lwoff. Se simțea ascendentul noțiunii de "program". Nu luau din conceptul de informație și de comandă decît ce le convenea, adică
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
funcția auctorială cea care, în mod obișnuit, atestă coerența și legitimitatea spuselor antrenînd în acest dezechilibru certitudinea noastră de cititor potrivit căreia discursul este proprietatea exclusivă a unui enunțător unic. Deci discursul nu mai apare ca topos esențial al eului totalizant, ci ca nisipurile mișcătoare ale unui subiect superior ironic, deziluzionat și jubilator, ce caută să-și însușească limba Celuilalt, pentru a se juca cu ea, pentru a se înfășura și desfășura din ea. E, poate, un alt mod de a
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
colț de rai: „Șesuri, văi, norii din cer În urmă-i departe per. Cine-o vede, o zărește Ca o stea care lucește Și-n văzduh se mistuiește. În codrii mereu pustii Unde urlă fiare mii...” În acest peisaj global, totalizant, nuanțele se pierd. „Codrii de verdeță”, „munții [... ] răsunători” văile Înverzite, recile izvoare șopotitoare, plaiurile Îngerești, luncile armonioase formează un spațiu față de care poetul manifestă cea mai pură evlavie. Peste acest spațiu se arcuiește un cer „care zîmbește” mereu (Adio Moldovei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
plăcere, de tandrețe. Căderea este dulce pentru că ea este o probă de dragoste. Cufundarea este Întăritoare pentru că ea ilustrează existența unei pasiuni incontrolabile. Figura catastrofei se transformă, astfel, printr-o abilă răsturnare de perspectivă, Într-o figură a crosului acaparator, totalizant: o figură a paroxismului pasiunii erotice. 7. A doua figură a crosului curtenitor de tip Conachi, Văcărescu (Ienăchiță, Alecu) este aceea a vasalități (domnei, donnoi, cortezia din poezia trubadurescă). Rougemont o pune În legătură cu erezia Catharilor și dogma „Bisericii Amorului” (L
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vieții întunecat de nebunie, adică de "pierderea facultății primordiale a creatorului inteligența"; 3. "imaginea fizică angelică"; 4. "universalitatea și proteismul preocupărilor", în acord cu idealul renascentist al lui uomo universale; 5. fascinația pentru ocultism și ezoterism, adică pentru "construcțiile universale totalizante"; 6. lipsa de succes în timpul vieții, compensată de idolatria postumă; și, în fine, 7. "o iubire extraordinară leagă pe tânărul geniu de o femeie ce se transformă într-o componentă activă a mitologizării acestuia". Aproape toate "datele" acestea se regăsesc
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]