10,354 matches
-
Rarincescuț, uneori către Marietta (Muzicescu), Aurora (Nasta) și alți prieteni, cărora le trimite vești prin intermediul devotatei Florica. Sînt și momente de disperare, cauzate de lipsa banilor, și zile de mulțumire, cele în care le vorbește unor copii despre Spartacus și tragicii greci sau lucrează la o carte despre Sofocle. Rămasă fără pensie - problema pe care o amintește mereu în epistolele sale -, Alice Voinescu trăiește mai bine de un an cu ajutorul unor prieteni devotați, care refuză, în ciuda cererilor ei repetate, să-i
Scrisorile lui Alice by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/15126_a_16451]
-
cu cel mai sincer elan și sfârșit într-o coridă absurdă, este "demascat" politic și arestat. După câțiva ani, când Tudor se întoarce din detenție, articolul circulă ca nuvelă, iar "reflectarea otova", care îl costase libertatea, e văzută ca "reflectare tragică", după criteriul estetic repus între timp în funcțiune. O schimbare așadar de predicat, ca în Rățușca cea urâtă, care nu implică modificarea textului inițial, ci valorizarea lui în termeni de operă. În felul acesta, reportajul înseamnă mult mai mult decât
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
gândirea sceptică de la finele veacului XX avea să și-o asume. Motivul ultimului supraviețuitor, revenind în scrierile lui E.M. Cioran ca o proiecție a timpurilor crepusculare ale umanității, căpăta o ilustrare bazată pe o situație reală, un fapt cu dimensiuni tragice.
Ultimul yahi by Bogdan Suceavă () [Corola-journal/Journalistic/15182_a_16507]
-
într-un tîrziu este eliberat. își anunță familia că germanii i-au restituit lada cu aur pe care i-o confiscaseră și că vine cu vaporul din Marsilia. Numai că pe drum vaporul atinge o mină și bunicul își găsește tragicul sfîrșit. Cu aurul moștenit de la bunicul familia se va apuca de una dintre cele mai sigure îndeletniciri boierești de pierdere a banilor, agricultura științifică: "după război am găsit aurul lăsat de grand-papa și l-am investit în moșie. Hotărît să
Istoriile conului Georgică by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15192_a_16517]
-
fac agricultură științifică, am importat din America mașini și combine. Vara stăteam la Negrilești și așteptam să plouă". Nu cred că mai e nevoie să subliniez extraordinarul umor al acestui scriitor. Relatarea rece, oarecum amuzată, a unui amestec de știri tragice și anecdote, toate acestea pun într-o lumină complet nouă o întreagă epocă. Alte modalități de stat degeaba în Moldova timpurilor? Nici o grijă. Are conul Georgică destule ironii și pentru așa ceva: "Mulți boieri moldoveni, după studii strălucite, se cufundau în
Istoriile conului Georgică by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15192_a_16517]
-
zoologicul (Darie Dup), fie se resoarbe în propria sa substanță (Mircea Roman), fie participă la marele cortegiu funerar al propriei condiții (Aurel Vlad). în această descendență, celebră din punctul de vedere al performanței artistice, dar zguduită moral de frisonul conștiinței tragice și al revoltei irepresibile, se așază, în mod cert, și tînărul pictor Ciprian Paleologu. Absolvent, în 1999, cu o prelungire într-o formulă aprofundată pînă în 2000, al Universității de Arte Frumoase București, clasa Vasile Grigore, el a reușit, în
Artistul de mîine și lumea de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15201_a_16526]
-
și cerșetori pînă la elementele de tradiție și spiritualitate. Unii s-au arătat indignați de anumite imagini, refuzînd să privească crudul și complexul adevăr în față. Zografi ne arată cam aceeași oglindă și cam aceleași linii - groase, delicate, subțiri, proeminente, tragice, comice - formează portretul. Un lucru absolut meritoriu este jocul autentic, aș spune, al fiecărui actor din distribuția Nonei Ciobanu, aleasă cu inspirațiune. Este și punctul forte al spectacolului pentru că se joacă cu chef. În cupluri, în grupuri, soliști, actorii acestei
Dracul vorbește românește by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15250_a_16575]
-
elibera de trecutul nostru tenebros este pe cât de generoasă, pe atât de utopică: trecutul suntem noi, iar noi nu ne putem elibera de noi înșine. Așa se explică faptul că toate încercările în acest sens au sfârșit în grotesc, în tragic, în absurd. Dar la ce altceva s-ar putea ajunge când tribul este chemat să se judece singur pentru crimele sale, decât la înnobilarea crimei și la condamnarea pentru a doua oară a victimelor lui? De vină nu sunt ucigașii
Absurdul continuu () [Corola-journal/Journalistic/13402_a_14727]
-
execute cu ferocitate ordinele stăpânilor ei. Cine vrea să condamne comunismul trebuie să înceapă cu doctrina comunistă și partidul care i-a dat viață, nu cu substructurile sale subordonate. Dar nu se vrea. Pe fondul chestiunii, lucrurile sunt și mai tragice. Oare cinismul nostru este atât de mare, ori judecata noastră, atât de mică încât am ajuns să ne referim la pușcăriile securiste ca la un spațiu al libertății, iar la perioada comunistă, ca la epoca dialogurilor socratice din agora ateniană
Absurdul continuu () [Corola-journal/Journalistic/13402_a_14727]
-
cei înghițiți de fiară cu organele proprii ale acesteia. Și tot căutând prin burta monstrului proteic, i-au găsit acolo și pe doi dintre marii poeți damnați ai acestui neam ingrat, Ion Caraion și Ștefan Augustin Doinaș, două dintre figurile tragice ale culturii românești postbelice, și i-au scos la lumină ca turnători infami ai bravei noastre securități. Și ca absurdul să fie deplin, cel „vătămat” de cei doi „delatori” nu este altul decât trubadurul asurzitor al ceaușismului și securismului ceaușist
Absurdul continuu () [Corola-journal/Journalistic/13402_a_14727]
-
Imagini și cărți din Franța, în 1922 - și care urma să-și tipărească în volumul din 1930, Priveliști, versurile scrise în românește între anii 1917-1923, rămăsese multă vreme într-un fel de penumbră, cel puțin în Franța. Înainte de a sfârși tragic în lagărul nazist de la Birkenau în octombrie 1944, el scrisese, totuși, câteva cărți remarcate în momentul apariției, precum originalul eseu Rimbaud vagabondul, în 1933, apoi Conștiința nefericită, care-l plasa, în 1936, în miezul dezbaterilor filosofice în jurul existențialismului, un Fals
Întâlniri în jurul lui Benjamin Fondane by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13404_a_14729]
-
cu brațele încrucișate. Nu se mai întâmplă nici o minune. Se va continua numai cu o altă lamentație - spune emigrantul disperat. 1985 Aici lucrez Aici lucrez. În estul Europei. Înconjuată de câini. Mici și neputincioși. De oameni triști sau beți. Ori tragici, cum îi întâlnim la August Strindberg. Pe birou o conservă de versuri. O mănușă. Scrisori. În geam cerneală. În mijlocul camerei un fotoliu din mormântul lui Tutanchamon. Hârtia încă mai respiră dar greu. Cu nitroglicerină. Timpul meu. Trupul meu. Viața mea
Lirică poloneză contemporană by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13426_a_14751]
-
artă, a gîndirii, a discursului, a structurii și a imaginilor sale, atunci cartea despre joc se referă mai întîi la frumusețea și la bucuria dialogului, prin joc, cu Celălalt. Tocmai de aceea autorul ei evită să se oprească asupra jocurilor tragice sau dramatice ale istoriei, deși face aluzie la ele (un exemplu ar fi putut fi “jocurile” bestiale ale torționarilor cu victimele lor). Situînd discursul în afara temei politicii și a moralei, cercetătorul, în baza dreptului său de a-și alege traseul
Caruselul cu poliedre by Laura Guțanu () [Corola-journal/Journalistic/13453_a_14778]
-
cu utilizarea în scopuri nobile (de closet...) a notițelor la Craii de Curtea-Veche. Întîlnirea finală, în WC-ul din Piața Romană, cu fostul comandant de la școala de cavalerie din Oradea e unul din puținele momente în adevăratul sens al cuvîntului tragice: degradat, scos din armată, redus la o umbră tristă a celui ce fusese, terorizat, bolnav, cu reacții animalice, maiorul e un om care nu se mai simte pe sine însuși (în Autodenunțuri și precizări există un episod paralel, deși nu
„Adevărul integral” al ficțiunii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13433_a_14758]
-
autobuz de pe traseul Tg. Jiu - București, șoferul autocarului arhiplin și fără aer condiționat e rugat să deschidă și ușa din spate. Se părea că unui călător îi este foarte rău. În câteva clipe însă situația se arată de-a dreptul tragică. Călătorul, un bărbat cam la 60 de ani, murise. Doamna care îl însoțea a izbucnit în plâns căutând inutil niște pastile; cineva a făcut repede rost de o lumânare. Salvarea a venit puțin mai repede de o jumătate de oră
Moartea din autocar by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13440_a_14765]
-
se face simțit în discursul lui Tonegaru, în pofida unității sale indenegabile. Recitite prin prisma istoriei vitrege, destule stihuri ale poetului ne par a fi testimonii ale unei libertăți ce sta să apună, cu o precipitare premonitorie și cu un filigran tragic: „Femeia pe care la Brăila am iubit-o într-o cameră de hotel/ purta pantofi verzi de piele de șarpe/ și avea nasul turtit. Era o mulatră./ Cum venise aici, habar n-am. Părinții, bunicii purtaseră poate odată în nări
Poezia lui Constant Tonegaru (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13455_a_14780]
-
curioși, unii care pătrund sfioși în coliba nou născutului, alții care se uită înăuntru printre spărturile acoperișului de paie... Nici un reporter de față. Doar olandezul rezumând lumea într-un car cu fân. Pieta, Van der Weiden, un tablou mic, mai tragic decât toate pietaurile mari văzute până acum. Maria leșinată, n-am mai văzut până azi (Karin). Triptic Memling. Sf. Iosif, un mic-burghez cuviincios și resemnat, cu căciula în mână. Nici nu știe, de fapt, ce se întâmplă. Același aer supus
Lumești by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13491_a_14816]
-
activează la maximum, în așa hal încît exigențele convențiilor narative sînt adesea abandonate pentru a-i face loc. Taumaturgul și himerica fericire În sfîrșit, supratema: iubirea. Ceea ce se narează este la prima vedere o poveste de iubire, o dragoste terminată tragic, cu moartea ei și alienarea definitivă a lui. Nu este vorba însă despre o poveste petrecută în illo tempore. Contextul îi determină evoluția: sîntem în anul 2000, în Franța, la Paris. Personajele duc viața parizianului de rînd: “metro, boulot, (fără
Scandalosul Michel Houellebecq by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13496_a_14821]
-
a Uniunii Scriitori-lor vis-a vis de casa măruntă a prostituatei (rîde). RB: Aici realitatea o ia înaintea metaforei fiindcă, în cele din urmă, existența multor scriitori în timpul dictaturii însemna de fapt o prostituție. IK: Da, dar într-un mod tragic, în cele din urmă. Cînd scriitorii au fost alungați din Tirana, și prostituata din romanul meu a fost alungată. Dar nu vreau să dezvălui finalul romanului meu care, poate, va fi publicat în traducere în România, în Germania... RB: Păstrăm
Cu Ismail Kadaré - Balcanii și literatura by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13466_a_14791]
-
lor prezent în literatura modernă. Pentru că unul dintre avantajele metodei lui Toma Pavel rezidă în evitarea soluțiilor de continuitate: aceleași forme romanești persistă secole la rînd, cuplul fericit-nefericit din Etiopicele atinge contemporaneitatea, spațiul medieval plin de primejdii și de coincidențe tragice constituie substanța Mizerabililor lui Victor Hugo, eroii pastorali își schimbă doar hainele în romanele lui George Sand, cavalerii idealiști ajung pînă în paginile lui Dostoievski. În „marele secol” francez, lectura preferată a publicului o reprezentau romanele cavalerești și pastorale. Ceea ce
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
și comicul - descărcare estetică provocată de scîrba față de ridicol” (sînt vorbele filosofului german). Sublimul este acel moment înălțător, aparținînd „puterii apolinice” care ne salvează de „autonimicirea orgiastică”, la antipodul ridicolului ce ne umple de dezgust și de absurd. Spre deosebire de omul tragic, omul ridicol nu e capabil de eliberarea cathartică, aflîndu-se permanent în criză. În situația sa se constată o inadecvare între interior și exterior, o neconcordanță între fond și formă, pe cînd sublimul revelă depășirea formei de către fond, exteriorizarea plinătății de
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
exterior, o neconcordanță între fond și formă, pe cînd sublimul revelă depășirea formei de către fond, exteriorizarea plinătății de sine, „modul de-a fi în afară”. Ceea ce nu înseamnă că individul ridicol nu-și poate adînci complexul pînă la un strat tragic...
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
o astfel de abordare ar echivala cu un grosolan act de masochism, din care, culmea, nici măcar n-ar avea mare lucru de câștigat. Privită la rece, sforțarea de a readuce normalitatea la un teritoriu bolnav seamănă a utopie pe jumătate tragică, pe jumătate ridicolă, cu un Don Quijote asudat, durduliu și incoerent, Gheorghe Onișoru, distribuit în rolul morarului utopic, măcinănd grăunțe de neghină la morile de vânt ale indiferenței și prostiei. Un semn rău-prevestitor îl constituie anunțul conducerii C.N.S.A.S.-ului că
Grămăjoara de amprente by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13562_a_14887]
-
împinsă în mitologie, cu voievozii ei și cu tot soiul de alte figuri civilizatoare. În topul preferințelor metafizico-propagandistice ale autoproclamaților manageri ai eternității s-au situat acele personaje care au intrat comod în conștiința publică drept purtătoare ale unei măreții tragice. Mihai Viteazul, evident, călare, Avram Iancu, înconjurat sau nu de tulnicărese, Mihai Eminescu androgin și astral și, cu oarecare timiditate, chiar Ion Antonescu, sînt de departe eroii cei mai rîvniți și mai curtați. Pînă unde a mers această patologie a
Radiografii la minut by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13535_a_14860]
-
și sinceritate masive, secretul sentimentelor, partea frumoasă a trăirilor acoperindu-se acum ca de sângele măcelăriei ori miasmele sălii de disecție. Atâta impudoare vă va da curând de gândit? Dacă nu, cred că veți intra, ca poetă, într-o competiție tragică cu nebunia lumii întregi, care nu are de gând nici să piardă partida și nici să vă piardă. Am căutat un poem ceva mai cuminte, holurile liceului: „liceul ăsta miroase a urină de câine/ dimineața femeile de serviciu o împrăștie
Post - Restant by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13557_a_14882]