464 matches
-
cauzele a ceea ce se etichetează în mod obișnuit cu termenul de “inadaptare”sau”dezadaptare”școlară. 2.4.4.3.1. Principalele forme de manifestare a devianței școlare Devianța școlară este definită în sens general ca “ ansamblul comportamentelor care încalcă sau transgresează normele și valorile școlare” <footnote C.Neamțu, Devianță școlară ,Editura Polirom, 2003 footnote> .Devianța școlară include totalitatea conduitelor care se abat de la normele și valorile ce reglementează rol-statusul de școlar; aceste norme și valori sunt statuate în regulamentele școlare și
ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
săracă în economia revistei, centrul de greutate căzând mai degrabă pe urgențele emancipării feminine. Proza și recenziile la volumele de proză, memorialistica (poezia fiind ignorată) se vor căi de accelerare a rolului social al femeii. Din păcate, proza originală nu transgresează hotarele minorului agreabil: Lucia Demetrius (Darul lui Moș Crăciun), B. Râpeanu, I. V. Scânteie. Tot aici, Cezar Petrescu publică un text tributar comandamentelor regimului (Femeia sovietică). Apar recenzii la romanele Rogojina de Mircea Damian, Petru Arbore de Eugen Relgis, Sfârșit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286980_a_288309]
-
deschisă a literaturii române din Basarabia. Judecata critică e corectă, dincolo de subiectivitatea oricărei istorii literare. Pentru mine, marea revelație a descoperirii poeziei lui Victor Teleucă a constat în apariția bruscă, tocmai acolo unde te aștepți mai puțin, a unui poet transgresând toate paradigmele lirice dominante. Iată de ce, în cartea mea Basarabia sau drama sfâșierii (2003), i-am dedicat un capitol cu totul special, sub titlul păstrat și aici, capitol care urma după al tinerilor postmoderniști de la Chișinău, sugerând, astfel, cum un
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
la o rigidizare a comportamentelor și la o ofensivă deșănțată Împotriva temelor destabilizante, deci impure (religioase, existențialiste), Împotriva viziunilor și cuvintelor sumbre, neoexpresioniste 59 și, implicit, Împotriva tinerilor dornici de consacrare. Circumspecția deviată În instinct de supraviețuire și pasivitate mefientă transgresează limitele ideologice ale interdicției: se Întâmplă ca temele prohibite să atragă oprobiul asupra autorului 60, iar numele indezirabile să ducă la sacrificarea unor cărți neutre. Epurările fizice nemaifiind posibile, războiul se concentrează asupra cuvintelor, a fotografiilor, a mașinilor de scris
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
colț/ Luceafărul așteaptă” Două serii antinomice Întunericul și fereastra. O intrare În oglindă. Eroina este acum Alice În țara oglinzilor. Visul se ordonează simetric imaginii ferestrei și celei a oglinzii. Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. Două vehicule prin care eul transgresează mundanul. Spații prin care eroina evadează. Întîlnirea dintre fată și Hyperion nu se realizează niciodată direct ci numai prin „intermediari simbolici” fereastra, visul, oglinda. Nu avem clar exprimat În text vreun raport fizic direct. Nu se Întîmplă nici o epidermizare a
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
Scintilațiile unei navete spațiale „o mreajă de văpaie” La nivelul imaginarului poetic Întîlnim această „constelație simbolică”, această rețea care emerge către o concepție „rizomatică” chiar la nivelul semantismului simbolic, Eminescu operînd cu inductori expresivi care sparg nivelele obișnuite ale imaginii transgresînd În metaforic intenția de plasticizare „țesînd cu recile-i scîntei / o mreajă de văpaie”... este poate un vis”ascensional dirijat” (Bachelard) care conține o tehnică de Închidere, de ascundere, de liniștire, de acoperire a eroinei. Și-n registrul verbal Întîlnim
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
ca idealurile republicane și comunitare din perioada revoluționară să fie în continuare capabile, chiar și în perioadele ce au urmat, să furnizeze un standard alternativ pentru a corecta acordurile instituționale ale Republicii și ale Constituției, si chiar pentru a le transgresa 32. Publicată în anul 1969, într-o perioadă în care societatea americană a devenit tot mai dezamăgită de instituțiile sale lockeene, cartea lui Wood a fost primită rapid deosebit de bine. Impactul modelului conceptual al lui Wood a fost atât de
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
pasaj exaltat conține, de fapt, rugăciunea eului creator către Isus, în al carui trup divin umanitatea mântuita trebuie să-și găsească locul meritat. Trezirea invocată în acest fragment vizează restaurarea viziunii cvadruple (singură care-i permite, de fapt, receptorului să transgreseze frontierele temporale) ca instrument al cunoașterii absolute, îndreptat împotriva tiparelor mentale abstracte și sterile, create de savanți precum Bacon sau Newton: "I see the Four-fold Mân. The Humanity în deadly sleep / And its fallen Emanation. The Spectre & its cruel Shadow
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
ca într-un mormânt, atât timp cât nu va fi plătit “răscumpărarea” pe care o cere Persefone ca preț al “vechii sale dureri”. Ezoterismul orfic e o orientare ce postulează purificarea și renunțarea. Arta purifică (catharsis). Prin creație, umanul își depășește condiția, transgresând veacurile și apropiindu-se de divin, concurând geneza, imitând-o. Orfeu e un simbol al faptului că orice infern poate fi transformat în paradis. Magia lirei și versul orfic fac din eternitatea dramatică a chinurilor damnaților din Infern o stare
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
lui de suveranitate, provin din natura Ecclesiei, care îi conferă funcții precise, cuprinse în anumite domenii de activitate. Cu alte cuvinte, s-a acordat autonomia Bisericii pentru simpla rațiune că această instituție, administrând și organizând bunuri și puteri spirituale, care transgresează, prin natura lor, "veacul", nu poate rămâne sub conducerea statului, care este o ființă "seculară". Autonomia rezultă din necesitatea firească a Bisericii de a trage o linie netă de demarcație între sacru și profan, de a împiedica intervenția mundanului în
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
la cel pneumatologic implică repoziționarea spre aspectul luminii necreate pe care o descoperă Sfântul Duh și la care ființa umană participă plenar. Contemplarea mistică ca formă esențială a cunoașterii revelate se asociază cu vederea eshatologică. Sinteza palamită desăvârșește tradiția patristică, transgresând dualismul maniheist dintre sensibil și inteligibil. Dumnezeu se revelează creaturii în plinătatea Sa, fără a fi vorba de o cunoaștere intelectuală sau sensibilă. Limita este între creat și increat; cu alte cuvinte, aceasta nu înseamnă reducerea sensibilului la inteligibil sau
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
asupra sa". Nu se poate înțelege semnificația profundă a acestei culturi a Duhului fără a ne raporta la o valoare esențială a creștinismului, la atributul său primordial, libertatea credinței. În forma mistică a cunoașterii, realismul scoate omul din lumea vizibilă, transgresând indistincțiile dintre exterior și interior și situând ființa în orizontul arhetipurilor. În plan uman, potrivit concepției lui Petre Țuțea, Realul nu se identifică cu obiectul cunoașterii - fenomenalismul kantian, ficționalismul -, iar sub raport mistic, Realul echivalează cu Adevărul Unic. Iată de ce
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
esența nu permit cunoașterea realității externe. Realitatea externă presupune condiția gnoseologică a universului, iar universul semnifică însăși această realitate externă, realizată sub semnul spațio-temporalității. Din punct de vedere ontologic - nu din perspectiva cunoașteriii -, universul implică totalitatea corpurilor și puterilor care transgresează capacitatea subiectului cunoscător (ființa umană). Astfel, din subiect cunoscător, ființa umană devine obiect, sub raport metafizic, esențial, în această problemă a universului. Transcendența implică întotdeauna existența a doi termeni în proces: ceva care transcende față de ceva care este depășit. În
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
o libertate absolută a omului. Precum am văzut, libertatea presupune posibilitatea de a alege între mai multe opțiuni, înainte ca faptul să se fi produs. Libertatea își are limitele ei, care sunt indicate de natura umană. În consecință, tot ceea ce transgresează normalul, natura umană, poate să fie interzis, fără însă ca aceasta să reprezinte un atentat la libertate. Se manifestă mereu o reacție a normalului, ceea ce arată limitele în care se exercită libertatea. Într-o societate normală nu se restricționează niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
libertate fără posibilitatea de alegere și nu există alegere înainte de acțiune. Cu alte cuvinte, alegerea se realizează înainte de act, atunci când acesta există ca posibilitate. Dacă acceptăm că domeniul posibilității este domeniul naturii, atunci libertatea constituie o caracteristică a naturii. Dacă transgresăm domeniul posibilului și ne plasăm în domeniul actului, atunci libertatea nu mai e posibilă, ceea ce ar putea semnifica că Dumnezeu, când este un act, nu este liber, ceea ce este iar fals3. Prin urmare, libertatea presupune posibilitatea în sensul unei legi
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
monahismului românesc, constituie un îndreptar creștin fundamental în ceea ce privește relația dialogică dintre călugăr și fiul duhovnicesc. Se spune că cea mai scurtă scrisoare de tipul "eo, - i" ar aparține unor filosofi. Epistolele "Părintelui de la Marea Neagră", cum este denumit Părintele Arsenie Papacioc, transgresează limitele comunicării laconice a celor doi filosofi care au scris cea mai scurtă scrisoare din lume, transpunând în limba română unitatea specifică concret/abstract, destinată Kairos.-ului, de deschidere a transcendenței către sufletul ființei. Ceea ce trebuie subliniat este faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
o formulează sub influența societății și spre a cărei realizare tinde din toate puterile, valoare ce devine criteriu de apreciere a tuturor celorlalte valori. Sociologul român se referă aici la idealuri înalt umaniste asumate de personalități de excepție și care transgresează viața cotidiană. În mod obișnuit însă, idealurile de viață ni se înfățișează ca o țesătură a năzuințelor și aspirațiilor indivizilor cu estimarea posibilităților proprii și a tendințelor dezvoltării sociale, țesătură ce se brodează pe canavaua axiologică a persoanei în cauză
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
diferențele ar decurge în primul rând din faptul că o atitudine se referă la un complex de convingeri (beliefs) față de un obiect sau o situație specifică, pe când o valoare se referă la o singură convingere, însă una de mare generalitate, transgresând situații și obiecte particulare: valorile, ca principii fundamentale despre moduri de comportament sau scopuri ultime ale existenței, sunt la nivelul individului de ordinul zecilor, iar atitudinile - de ordinul sutelor sau chiar al miilor. Valorile ocupă, apoi, un loc mai central
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
al treilea rând, conceptul de context global aplicat comunităților mai mici sau mai mari îndeamnă la o abordare holistică a specificului unor entități socioculturale. În zilele noastre însă, aceste contexte „locale”, fie ele de mărime statală, sunt tot mai mult transgresate de un „context global planetar”, în care influența modelului occidental, a culturii euroamericane este dominantă, dar găsim substanțiale împrumuturi reciproce între culturi din toate punctele cardinale. Și, dacă „macdonaldizarea” înseamnă standardizare și uniformizare, pălirea farmecului specificului comunitar, globalizarea - în speță
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
socioeconomice și demografice. De aceea, publicurile se identifică, în mare măsură, cu gruparea naturală a populației în clase și straturi sociale (muncitori, țărani, intelectuali etc.), profesie, vârstă, sex etc. Totuși, într-un fel, fiecare problemă sociopolitică creează publicul său, care transgresează respectivele criterii. (Un exemplu din actuala perioadă de la noi este în acest sens chestiunea locuințelor naționalizate, a proprietarilor și a chiriașilor.) Pentru că indivizii fac parte, de regulă, în același timp, din mai multe grupuri sociodemografice și sunt afectați de mai
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
o contradicție în ce privește consecințele retragerii imediate din Vietnam. Președintele s-a referit, pe larg, la acestea, așa cum ne amintim din secțiunea precedentă a lucrării de față. Însă, zice Campbell -, iar pentru noi este suficient să observăm că, încă o dată, criticul transgresează, nepermis, granițele criticismului retoric de factură etică - date fiind cifrele referitoare la corpurile armatelor nord și sud-vietnameze și a Vietcong-ului, pe care autoarea le menționează în analiza sa, bineînțeles, extragându-le din alte surse, strategia preferată de Nixon pare să conducă
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
exprimă cât se poate de tranșant în privința posibilităților criticismului retoric ca atare: în ce privește dimensiunea sa, atât de necesară, etică, criticismul retoric nu trebuie să depășească anumite limite. Cum ne reamintim, din discuția pe marginea studiului lui Campbell, faptul că autoarea transgresează, nepermis, limitele respective, fac ca demersul său critic să poată fi chestionat ca atare, astfel că valoarea sa euristică scade. Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere faptul esențial care îl determină pe Edwin Black să traseze acea
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
trebuie să răspundă. Responsabilitatea trebuie să însoțească orice decizie. Un jurnal sau o carte de memorii taie o deschidere de lumină în granitul istoriei după un unghi pe care-l dă anvergura personalității mărturisitoare. Un scriitor este o personalitate care transgresează granițe, destituie bariere și înfăptuiește conexiuni absolut necesare înțelegerii. Istoria recentă a dat lumii lovituri cumplite iar cei care le-au îndurat sunt datori să mărturisească. Uneori liderii devin scriitori, alteori scriitorii devin lideri de opinie. Alexandru Șafran este reprezentantul
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
din pliurile limbajului păstos, că vine pe urmele unei tragedii înțelese și asumate, umorul e calea spre vindecare a rănilor existențiale. Aproape toți eroii din romanele postdecembriste pomenite în această lucrare sunt imersați întrun tip de tragedie pe care o transgresează tocmai prin umor. Sunt și jocuri care nu au printre ingrediente umorul. Jocul introspecției este unul necesar pentru ființa umană evoluată. Scriitorul oferă posibile fire ale Ariadnei în parcurgerea labirintului interior. Să rămâi blocat în contemplarea psihismului ar fi un
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
vorba să-ți uzurpe poziția. Romanul lui Kazantzakis imaginează un fel de creștinism care este asemeni oricărei politici duse de liderul religios: rece, calculat, fără licăriri de conștiință, manipulator când e cazul, chiar atroce. Acest sistem formal, exterior, conjunctural este transgresat prin joc și joacă. Un prim semn că o valoare este autentică și nu jucată este că răstoarnă convenția. Purtătorul valorii este dispus să înfrunte comunitatea care se grăbește să persifleze orice devotament față de valorile autentice. În politică, atașamentul față de
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]