318 matches
-
loc unde ei să-mi strige ațâțați da acesta este cel huiduit de prea multele gândite și rostite prea puțin Teribilul marelui nimic entuziasmul s-a subțiat o arătare leșinată aripi în convulsie s-au prăbușit în hăul umanei erori trepidații seismice în golul ce-l port în loc de stomac orologiul pendulează gâfâit tic-tac clipele s-au pierdut în viitor cândva leoaică tânără sufletul meu mugea prin savane sfâșia prejudecăți din carne până la măduvă bizară fiară omul gol cel care se pierde
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
venea de la paltonul lui. Timp de cîteva minute - de fapt cîteva zeci de secunde - pînă cînd trecu trenul, pupilele individului se făcuseră mici de tot În spatele ochelarilor și capul i se afundă În gulerul paltonului. Trupul lui Înțepenit tremura odată cu trepidațiile trenului, vibrînd de parcă era o foiță metalică subțire. Oare ce poveste Îmi mai Îndrugă? Dacă a venit să-mi mai spună ceva concret, treacă-meargă, dar dacă voia să-mi arunce iar praf În ochi ca adineauri? După cum susținea directorul, atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Cei mai mulți călătoresc cu metroul sau cu trenul. Viața durează doar o clipă, În timp ce călătoria În eternitate nu are sfârșit. Mahmureala și fumul de trabuc aveau menirea să-l transpună În așa măsură În această viziune, Încât Noimann simțea chiar și trepidațiile roților Închipuite și rosturile dintre șine și schimbarea de macaz a gândurilor, când trenul eternității sale ajungea la bifurcații. Poate că există, totuși, Își spunea stomatologul, anumite momente când șinele acestor trenuri se intersectează. Și atunci, cel veșnic adormit Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Între cei doi bărbați, Lily Fundyfer Începu să geamă din ce În ce mai tare. Corpul ei acoperit de vinișoare trandafirii fu cuprins de spasme. Gura i se acoperi de-o spumă albă, care se revărsă pe lespezi. Trupurile bărbaților intrară și ele În trepidații, ca și cum ar fi fost conectate de un fir nevăzut de goliciunea femeii ce palpita În beznă. Gemetele celor trei se contopiră Într-o arie ambiguă, În care sunetele emise de cele trei guri erau acompaniate de cele ițite de alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
repetam cât de mult mă bucuram pentru ea, Brigit a aruncat o privire către ușă și a murmurat: —Uite-l pe tipul tău! Te rog, Doamne, fă să fie Luke, m-am rugat în timp ce toate organele interne îmi intraseră în trepidație. Și Dumnezeu mi-a făcut pe plac, dar a adăugat o clauză adițională. Cel care intrase pe ușă era, într-adevăr, Luke. Dar Luke era însoțit de nimeni alta decât superba Anya, Anya cea scheletică, bronzată și cu ochi migdalați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
degeaba se ferise el de întâlnire, zadarnic se ferise. Mâinile tremurau, îl atinseră, îl electrizară, sângelevui, iarăși, hainele zburară, mototol, îl trăgea în ea, adânc, mai adânc, bâlbâind între sughițuri de plâns: „Nu, nu te uita, te rog, nu, nu“. Trepidația toridă, plânsul, spasmul, izbăvirea. „Ai venit, totuși“... râdea, peste câteva zile, deschizând ușa. Și îl trase spre ea, în ea, adânc, mai adânc, în lava toridă. „Nu te uita, nu mă privi“. Sughița, înăbușit, vindecată, în deșănțarea disperată a înlănțuirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mâna luneca, se prindea de colțul mesei, al patului. O primejdie haotică, pe care nu voia s-o numească. Se crispa, se concentra, întindea mâna. Degetele lunecau pe obrazul și pieptul și bărbăția bărbatului... vorbele accelerau, sacadate, gesturile accelerau, până la trepidația unui singur trup reîntregit și a lacrimilor care se prelingeau iarăși și iarăși, cu fiecare spasm. „Nu mă privi, nu, te rog...“ Îmbrățișarea, clește înroșit. Și scâncetul, bolboroseala de după. „Asta nu ne pot lua. Asta nu, asta nu ne vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mai urmează acum o serie de zguduituri mai mici, mai bine să fim împreună.“ Da, simțea el însuși frisonul, un fel de stranie inducție a primejdiei plutea în aer, o migrenă obsesivă acaparase gândurile și trupul în care intrase adânc trepidația cosmică, tusea traumatică a Terrei bolnave, zgâlțâind zidurile chinezești ale micilor refugii iluzorii. Privea din prag grupul de pensionari, de parcă și-ar fi revăzut părinții și unchii și mătușile de mult dispărute. Într-adevăr, nu prea avea chef să rămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
traversăm o zonă cu turbulențe și e posibil să mai avem ceva probleme. Am aprins beculețele de semnalizare pentru centurile de siguranță și vă rog să rămâneți pe scaune sau să vă Întoarceți, cât se poate de repede... Urmează o trepidație puternică, și vocea Îi e Înghițită de țipetele și strigătele care vin din toate direcțiile avionului. E ca un vis urât. Un vis urât, cu un montagne russe care a ieșit de pe șine. Însoțitoarele de zbor se leagă bine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
e sentimentul copilului Matei, cel plecat cu tirul pe covorul nelimitat al imaginației sale copilèrești, acest sentiment de fericire cuprinzându-mi atât de intens întreaga ființè încât am senzația cè lumea din jurul meu devine imponderalè, fluidè și plutitoare, zgomotele și trepidația obișnuitè a strèzii estompându-se pânè la dispariție, Am impresia cè pèșesc încet pe fundul unui lac, dar cantitatea imensè de apè, de-o claritate usturètoare pentru ochi, e ușoarè că aerul și, învèluind cu o membranè transparentè clèdirile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
treceam În revistă pe cei care se găseau atunci În preajma mea, vruseseră sau nu să mă provoace, cine era de Încredere, cine nu? Nu-i nimic altceva decât tăcerea obișnuită, uruitul asurzitor al mașinii blindate decapotabile care se apropie, simți trepidația aerului, a asfaltului, auzi uruitul asurzitor al motocicletelor, vezi ochii noștri alunecând, lacomi? unde e? unde e? unde e? Führerul! Conducătorul! Și mâinile noastre ridicându-se, grăbite să ne descopere capul și gurile noastre deschizându-se larg să-l aclame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Înviorează fețele noastre, aruncate de-a valma, unele peste altele, vezi În ochii noștri licărul de fanatism, de nepăsare, de ură, auzi zvâcnetul sângelui În palmele noastre uscate, pregătite să se lovească unele de altele cu un zgomot asurzitor? Simți trepidația aerului, a asfaltului, auzi uruitul asurzitor al motocicletelor, vezi ochii noștri alunecând lacomi pe luciul căștilor, pe țeava armelor automate, unde e, unde e, unde eFührerul? Conducătorul? Și mâinile noastre ridicându-se, solemne, să ne descopere capul... * — Dar nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
după ce făcu cele trei ture În jurul lui Însuși care constituiau singura amintire care-i mai rămăsese din vremea când fusese lup. Muzicianul acorda violoncelul după la-ul diapazonului, restabilea cu duioșie armoniile instrumentului după tratamentul brutal la care Îl supuseseră trepidațiile taxiului pe piedrele caldarâmului. Pentru câteva momente reușise s-o uite pe femeia din lojă, nu chiar pe ea, ci conversația tulburătoare pe care o Întreținuseră la intrarea artiștilor, cu toate că schimbul violent de cuvinte din taxi continua să se audă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
tevatura! Păi..., cum adică?! Eu?! Tot eu?! Nu comenta! Tais-toi! E ordin! Data viitoare, ești scutit! Ai înțeles? Nu zăbovi! Nu ezita! Nu sta! Fă-ți datoria! Iepurele Alb se îndreaptă scurt (și cam vexat...), din șold, recepționând în plin trepidațiile drăcești și valurile înecăcioase de căldură, care băhneau de pretutindenea. Luîndu-și elan, el ridică strâns, între lăbuțele de dinainte, mărul discordiei și al disputei. O cupă mică, scrijelită, fisurată, din argilă arsă, pe care o înalță tăcut, până peste vârfurile
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
inegală. Modific vectorul acum. Ea apăsă un comutator și văzu cu satisfacție că un ac lichid revenea la măsura sa normală.) Compensație efectuată. Se menține corect. Dallas începea să creadă că vor opera punerea pe orbită fără probleme, când o trepidație puternică se repercută din sala mașinilor până la pasarelă. Dură o clipă doar și nu se repetă. ― Ce-a fost? strigă Dallas. Ca un răspuns, se auzi apelul intereomului. ― Parker? ― Dar, eu. Avem niște probleme. ― Serioase? ― Motorul tribord e supraîncălzit. Apreciază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
O fi căzut iar un ecran. Aparatele aste afurisite sunt prea sensibile. ― N-au fost create să zboare prin anumite tipuri de uragane, îl lămuri Parker pe coechipierul său. Mai pompează un minut, două ― trebuie să meargă! O a doua trepidație scutură pasarela. Cu toții se uitau fix la propriile console. Dallas se gândi să cheme sala mașinilor, dar renunță. Dacă Parker avea ceva de zis, îi spunea el. Hai, hai, se rugă el tăcut de ei doi. Urcați-ne! Dacă Parker
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
zegras. Am coborât scările în fugă, urmăriți de țipătul sfâșietor al păunilor, și-am străbătut alergând sala de la parter. Scheletul Dinotheriului, cu oasele lui cât trunchiurile, făcea eforturi uriașe să se ridice în picioare din nou, ceea ce umplea sala de trepidații; în jur, în toate cuștile de sticlă, animalele, erbivore și carnivore, începuseră să se întindă, ca după un somn lung. Leoparzii își unduiau coada și mârâiau, antilopa gnu bătea din copită, girafa își întinsese înainte gâtul pătat, în diorama cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și cu diverse misiuni pe care nu putea să și le imagineze. într-un apel se spunea: „Ar putea doctorul Gibson să se ducă la puț? Marginea nordică opune rezistență“. într-altul: „Salonul R-șaizeci are nevoie de un osteopat. Sînt trepidații. Poate un osteopat liber să se ducă la salonul de deteriorare R-șaizeci imediat?“ Fu total contrariat de un apel în care se spunea: „O avertizare pentru ingineri de la profesorul Ozenfant. Se va descărca o salamandră în camera unsprezece în jurul orei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Rima!“ striga el, și începuse să-și lovească fruntea de podea plîngînd de frustrare, cînd presiunea încetă. Se ridică. înainte și în spate, tunelul devenise portocaliu-închis, iar după aceea total negru. Era frig și zgomotul încetase, deși se auzea o trepidație îndepărtată și voci răzlețe chemînd deznădăjduite: — Dloc ma I ho. — Sthgil! Teah dna stghil! — Redloc ylnellus worg am cîștigat. Se ridică și alegă fericit prin întuneric pînă cînd dădu de o suprafață care hurui cînd intră în impact cu corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
murit - și zice că a început să se infiltreze în stratul permian. Cum știi probabil, continentele, deși discontinue, plutesc pe o masă vîscoasă de substanță topită de... — Nu mă vrăji cu știința, Sludden. Dacă poluarea nu este eliminată, vom avea trepidații și depuneri în scoarța terestră. — Trebuie făcut ceva! strigă Sludden înspăimîntat. — Da. Tot know-how-ul e deținut de institut. Mașinăria care să acționeze aparține creaturii. Numai consiliul îi poate forța să conlucreze. — Mă duc, spuse Lanark încet, mai mult sieși. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
traversăm o zonă cu turbulențe și e posibil să mai avem ceva probleme. Am aprins beculețele de semnalizare pentru centurile de siguranță și vă rog să rămîneți pe scaune sau să vă Întoarceți, cît se poate de repede... Urmează o trepidație puternică, și vocea Îi e Înghițită de țipetele și strigătele care vin din toate direcțiile avionului. E ca un vis urît. Un vis urît, cu un montagne russe care a ieșit de pe șine. Însoțitoarele de zbor se leagă bine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
văd! ȘEFUL GĂRII: Unde? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE - Acolo! Ceva strălucitor! Parcă ar fi o stea. ȘEFUL GĂRII: Am știut eu că vine. IOANA: Ce bine! Mâine dimineață vom fi pe țărmul mării... Vom avea apă... Ne vom plimba prin apă... (Trepidații, zgomotul crește în intensitate.) HAMALUL: Vine! Vine! ȘEFUL GĂRII: Luați-vă geamantanele! Nu vă înghesuiți! Încet! HAMALUL (Către CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE.): Domnule, dumneavoastră nu aveți bagaje? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu, eu nu port bagaje. ȘEFUL GĂRII: Stați mai departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
bagaje. ȘEFUL GĂRII: Stați mai departe de linie, mai departe... Vine cu viteză și... IOANA (Către CĂLĂTOR.): Cât avem de mers? Până mâine ajungem? Nu știi când ajungem! Mi-e sete. Mi-e așa de sete... (Zgomotele cresc, devin alarmante, trepidații, vânt, lumini.) HAMALUL: Ce-i asta? Ce se întâmplă! ȘEFUL GĂRII (Excitat.): Se apropie! Vine! Trenul fantastic! Nu v-am spus? E un tren gigantic, un tren unic... IOANA: Mi-e frică...De unde vine? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Către ȘEFUL GĂRII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
existenței mele, destinul frânsese cursul vieții, trimițându-l în această direcție? Și, de fapt, a fost un anumit moment, ca un impact, care mi-a distrus viața, sau a fost că o casă clădita pe nisip, pe care vântul, apa, trepidațiile o surpa încet, până când se prăbușește singura, sub propria-i greutate? Am vrut să fiu fericit. Am și fost, poate - deși acum mă întreb dacă am stiut vreodată ce înseamna fericirea. În ce constă ea? De ce ingrediente are nevoie pentru
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
mai e Înfiorător, Berg; meciurile, da, meciurile ne mai fac oameni, goooooooooooooool, ce vid, Doamne! - culmea, un gol Înscris de la centrul terenului mai curăță creierul de zoaie, Însă nu-l purifică, Berg, doar Îi administrează niște impulsuri; motocicleta, Berg, motocicleta, trepidațiile mai desprind din sosuri, trepidațiile, viteza, nu pricepi, Berg, nu ai condus o motocicletă niciodată, Berg, tu ai o mie, milioane de rețete de sosuri, sînt din cărțile tale, o carte pervertește, Berg, noi venim la tine să ne purificăm
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]