192 matches
-
radioul. — Da, ar fi mai bine să-mi spui. Niciodată nu fac nimic din ceea ce ar putea provoca neplăceri celui care-mi furnizează informații. Asta mi-e meseria. Trecură două trenuri În direcții opuse, În același timp, și mașina mea trepidă de parcă era lovită de un bici de oțel. Radioul scoase un sunet strident și l-am Închis, imediat. Mi-am adus aminte fără să vreau de aparatul dentistului. Îmi pierdusem un molar acum vreo lună și Încă mai simțeam gust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Nu doresc nici o evaluare în bani. Atunci trebuie să mă adresez direct mamei tale? Să te adresezi lui maman? Pentru ce? Lasă-mă cu fleacurile astea. Între noi nu se va face nici un partaj. Credeam că ai înțeles. Se încruntase, trepida de nervi. Dintr-odată se urni din fotoliu și porni să umble de colo, colo prin cameră. Carmina îl urmărea surprinsă, nu înțelegea ce dorește. Ovidiu se aplecă brusc spre ea și-i atinse cu două degete obrazul. E plăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
șuviță de păr i se sălta bărbatului pe frunte. Ședea drept, cu ochii înainte, era atât de solemn! Carmina nu știa unde vor merge, aproape că nici n-o mai interesa. Era multă verdeață și multă lumină în jur. Mașina trepida, parcă în rezonanță cu vibrațiile lăuntrice. Arborii, bornele kilometrice defilau cu repeziciune pe lângă ei. Femeia își aminti că lăsase acasă cada plină cu apă. Se pregătea să se îmbăieze când apăruse Ovidiu. Lăsase pe etajera din baie lănțișorul din aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ce căscați gurile așa? Nu v-am spus eu că toate procesele pe care le-ați cunoscut voi sânt niște maimuțăreli? N-aveți geniu, domnilor, n-aveți geniu. Mă rog, faceți și voi ce puteți, Dumnezeu să vă binecuvânteze. Bătrânii trepidau. Călugărul le făcu semn să se astâmpere. ― Aveți răbdare că vă povestesc tot, gunoaielor. Și cum se ploconiseră toți dinaintea papei Formosus câtă vreme a trăit; și cum, după ce a murit, ți se făcea greață cât de demni erau toți
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Chiar ați fost?" m-a întrebat, bănuitor, Domnul Andrei. "Am fost, sigur că am fost". "Și?" "Și ce?" "Cum arată?" "Cine?" "Ei, asta-i bună, sala, domnule", izbucni Mopsul. Rezervele s-au topit dintr-odată și toți m-au înconjurat, trepidând acum de nerăbdare, dornici să mă tragă de limbă. Și? Și? insistau ei, rugîndu-mă să nu trec peste nici un amănunt, să le povestesc totul, absolut totul, fără să neglijez nimic. Erau ca niște copii care căscau gura la cineva întors
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
gogoși, la colțul dintre Franklin și Western, era o minciună și că de fapt ea ți-a telefonat și ți-a comunicat informația, preluată de la dispeceratul LAPD. Niles avea de gând să-ți întocmească raport, detective. Știai? Capul lui Danny trepida. Înghiți sânge. Îl recunoscu și pe individul din stânga lui Green, cel cu pumnul de fier. — Mda. Da, știam. Green întrebă: — Cui i-ai vândut 38-ul? — Unui tip dintr-un bar. Asta e o infracțiune, detective. Una penală. Chiar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
vehement, fără semn de întrebare sau de exclamație: - Tî... toi, tu es juif... Poate că a fost a doua eroare - nu i-am replicat; am ieșit pe coridor și am stat la o fereastră, urmărind cum se întunecă stepa ucraineană, trepidam din toate încheieturile, mai dur decât vagonul; într-un târziu se aprinseră luminile și din compartimentul alăturat apăru un tip mărunțel, în pijama, care mă luă la fix într-o română veselă, întrebându-mă „ce mai faceți?... Ce mai face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
În sfârșit, ar fi putut să-l aducă pe Zach acasă. Jina l-a luat în brațe și s-a lipit strâns de ele ca să-și oprească tremurul corpului. Tremura la fel de tare ca după ce-l născuse pe Danny. Maxilarul îi trepida, trupul i se cutremura sub impulsul adrenalinei, din cauza șocului a ceea ce pierduse și a ceea ce câștigase ca urmare a pierderii. Jina ? a spus Zach strângând-o în brațe. Probabil că-i simțise lacrimile pe piept. Barbatul și-a plimbat mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
sibir, o privi mergând spre West End Avenue, În sus pe lățimea palidă a asfaltului, alertă la prezența unui taxi. Era mică, era puternică și avea un soi de mândrie feminină, Închegată. Ușor tremurătoare, cum fac femeile când se grăbesc. Trepidând ciudat. Și cu totul stranie. Femeile! Probabil că le suflă curentul printre picioare. Asemenea observații Își aveau În principal originea În detașare cumsecade, În detașare-de-rămas-bun, În obiectivitate-de-părăsire-a-pământului. În lumina zilei Încă, panoul luminos cu Spry de peste Hudson Începu să ardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
scărilor. Gosseyn îl văzu urcându-se în ea. Peste câteva momente, lui Prescott această poveste îi va reveni în minte. Și mai devreme sau mai târziu, îi va telefona lui Crang, și acesta se va simți obligat să acționeze. Gosseyn trepida de nerăbdare în ascensor. Proiectul său de a pune mâna pe distorsorul intact fusese dat peste cap de această întâlnire întâmplătoare, dar el nu-și pierdu vremea când Patricia Hardie îi deschise ușa apartamentului său. Chiar în clipa în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
cu o Înfățișare impunătoare, pe care i-o conferea, probabil, și barba sa de culoare arămie, cât și ochii teșiți, aduși spre tâmple, ca să nu mai vorbim de vocea sa cu adevărat ieșită din comun, ale cărei reverberații făceau să trepideze nu numai geamurile, ci și candelabrul și icoanele, stingând dintr-o răsuflare toate lumânările din jur. În ciuda Înfățișării sale sobre, tatăl Mașei era un om cu inima deschisă, pus mereu pe șotii, care, printre altele, avea obiceiul s-o năcăjească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
din crucea bisericii Uspenia, pe care se afla acum un cuib de cocostârci. Deodată, ca de la sine putere, țâțele se puseră-n mișcare. Intrau și ieșeau ritmic Înăuntrul pâlniei, acționând ca niște pistoane. Întregul organism al caprei, cuprins de spasme, trepida, gata-gata să se dezmembreze. Clefăiturile și pocnetele pe care le scoteau pistoanele Îți puneau timpanele la grea Încercare. Mașa Își astupă urechile cu degetele și-nchise pleoapele. Nu voia să audă și să vadă nimic din cele ce se petreceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
inima strânsă ca un purice. Aștepta ca din clipă În clipă veselia nevestei să se transforme Într-o furie greu de potolit. Vesela din dulap deja dădea semne de neliniște. Cuțitele se mișcau de la locul lor și lingurile așijderea. Farfuriile trepidau În dulap de parcă le-ar fi apucat strechea. Solnița plină acum de mucuri stinse de țigară creștea pe masă ca un aluat, luând proporții neobișnuite. Toate acestea Ippolit le și vedea zburând prin Încăpere și izbindu-i pe musafiri În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și parcă totuși nu e ea”, murmură În gând stomatologul. E drept că uneori Lilith tușea, dar niciodată n-o auzise horcăind În halul ăsta... „Care ea?” Își spuse și deodată Îl apucară fiorii. Medicul clănțăni din dinți, Începând să trepideze din tot corpul. Deci venise clipa. Lilith a lui se transformase În moarte... Noiamnn nu-și dădu nici el seama de gândurile care-i treceau prin minte. Orice metamorfoză i se părea, În această stare, posibilă. Setea sa acută părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
prunc sfânt...” „Pruncul de cincizeci de ani care duce biberonul de Alexandrion la gură”, i-ar fi replicat lui Bikinski dacă ar fi fost de față. Și poate l-ar fi pictat șezând cu sticla la gură pe icoana ce trepida sub el. Bikinski Însă nu era de față, el hălăduia acum pe alte meleaguri, pașii săi, târându-se prin Piața Unirii, se Îndreptau spre Casa Topor, așa că Noimann fu nevoit să-și dea singur replica... „Vom trăi și vom vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Încă un sul de feșe, ce se rostogoliră până În colțul de miazăzi al Încăperii. Tot atunci cămașa, umflându-și și dezumflându-și „abdomenul”, scoase un urlet atât de puternic, Încât geamurile zdrăngăniră, iar sticlele și paharele de pe masă Începură să trepideze, alunecând spre margini, gata-gata să se spargă. „Tu, care ești Ieri”, rosti, privind spre Noimann, ciungul. „Ieși acum, În clipa de față, din ce este Azi și va fi Mâine...” Stomatologul Paul privea Înspăimântat, dar totodată și detașat, această scenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
același nume ca și mine, își zise el cu o scurtă tresărire. Dacă în tribul său o fi obiceiul să se adauge și un nomen la prenomen, mă întreb dacă nu cumva ceilalți aborigeni îl strigă așa: Albert! Albert! Albert!... Trepidă, încântat de presupusa coincidență. Tresări ca o trestie trezită de zefirul zorilor care adie ușor printre tremurătoarele stufărișuri, dezmeticindu-se treptat la chemările repetate ale doamnei: Albert! Albert! Albert!... Albert, de câte ori să te anunț că micul dejun se răcește de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
tot mai mult un solid meterez de furnici, de pureci-săritori și de sclipitoare tăișuri. Acest meterez, masiv ca un fronton de fortăreață, se deplasa cu totul spre tribuna de onoare și cu cât distanța se micșora, solul dedesubt începu să trepideze, tot mai tare și mai tare, la fel ca podina de gheață a unui fluviu ferecat de ger, care e asaltat de presiunea apelor de primăvară. Impresia acestei înaintări în monolit asupra privitorilor era cutremurătoare, chiar dacă se știa că totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Ei și combina muzicală din care acum Își varsă amarul Constantin Eftimiu... Mă, Gheorghiță, un’ te duci, de nu stai nici să mânânci? Mă duc, mamă-n sat la fete, unde dorul mă trimete... Vocea lui Gore face geamurile să trepideze. Mă, Becali, un’ te duci, marmeladă nu mănânci? Mă duc la judecătoare, să mă scoată din strânsoare... Sandu Șpriț ține paharul În fața ochilor și Îl studiază aferat, precum un entomolog care a descoperit cu surprindere și curiozitate profesională crescândă o
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Genți, pantofi, tricotaje, 40‑60% Prada, Fendi, Lagerfeld — E pe bune? Îmi regăsesc suflul, ridicându‑mi privirea spre ea. Adică, pot... să merg și eu? — Îhâm, zice fata. E pe bune. Dar ține doar o zi. — O zi? Inima îmi trepidează, a panică. Doar o zi? — O zi, afirmă fata solemn. Mă uit la celelalte fete și toate dau din cap în perfect acord, aprobând‑o. — Reducerile de mostre apar pe neașteptate, îmi explică una dintre ele. — Pot să fie oriunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
-și roadă unghiile, cei cinci membri ai echipajului deveneau din ce în ce mai nervoși. Dacă unuia dintre ei i-ar fi dat prin cap să se plimbe, nu i-ar fi ajuns spațiul strâmt al încăperii, i-ar fi trebuit întreaga punte. Așa că trepidau la pupitrele lor, îngurgitând cantități neobișnuite de cafea, încercând să tragă de timp și să se gândească la cu totul altceva decât la situația dificilă în care se aflau. În privința celor ce se întâmplau afară, pe acea lume înfricoșătoare, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
masa cu scaunele înalte, spre birou, spre fotolii, loc destul pentru toate și încă mai rămâne, să te tot plimbi, ca într-o sală de recepții în care n-au venit invitații. Valetul reapare, împingând măsuța cu rotile, pe care trepidează sticla și paharul, clinc-clinc. A, doar știi că nu beau. Valetul Vasile nu-și îngăduie nici o reacție. Sau parcă a zâmbit, idiotul. Auzi, a zâmbit! Da’ nici n-a zâmbit, cum să fi zâmbit, doar nu se vede nimic. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a agresiunii iminente. Noaptea avansa din toate părțile, cu nevăzuta ei armată de leproși. Curând, avea să simtă frisonul epileptic, încercuit, fără scăpare. Zidurile aveau să geamă iarăși, dementizate, zgâlțâindu-se sub săgețile cerului otrăvit, acoperișul va dansa, din nou, trepidând sub bombardamentul nocturn, ferestrele vor zăngăni, turmentate de teroare. Trauma telurică, cutremurul, ca în urmă cu 3 ani,în noaptea aceea limpede de primăvară când, dintr-odată, crusta a început brusc să crape și să arunce în aer povara pestilențială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și exotice. Se rotise iarăși spre fereastră. Perechea se depărta, lent lent. Câinele demn, cu capul îngust, fluturând pletele cărturărești sub briza nopții de primăvară. În urma sa, la un pas, șchiopăta ritmic însoțitorul înpelerină neagră. Imaginea se rupse, instantaneu. Fereastra trepida, tunetul atinse pereții, totul începu să tremure, Tolea sări în lături, spre pragul camerei, pleosc, tava cu cești prăbușită în bucătărie și duuummm, întreg peretele cu cărți dărâmat, într-o secundă, explozie, la un pas, scăpase ca prin miracol, duuummmm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Irina“, repetă preoteasa primindu-l. „Irina“, gemu femeia, „numele meu, chiar așa. Chiar numele meu“, șoptea, fericită, somnambula, relaxată, parcă, dintr-odată, eliberată. „Irina! O, Doamne... chiar numele meu“, scâncea Irina, în care Tudor pompa, isterizat, lava nopții incendiate. Carcasa trepida, tremur, cutremur, craterul, mirosurile, microbii, magma pulsa, rănită, răvășită, Irina îl opri, „nu, nu acum“ și strainul era din nou în mâinile și buzele ei de vrăjitoare, legănat, liniștit, renăscut în mâinile reci și sărate, între buzele marine. Picioarele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]