313 matches
-
pozițiile pe care le considera ca fiind ale lui Origen, dar care în realitate erau ariane, admițând inferioritatea "Logos"-ului față de Tatăl și recunoscându-i o divinitate - nu autentică - ci doar "asemeni aceleia a Tatălui". De altfel, toată teologia lui trinitară este foarte confuză (ceea ce este, în același timp, un lucru de înțeles pentru acea perioadă): numai Tatăl este Dumnezeu; Fiul este prima creatură a Tatălui, iar Duhul Sfânt este o creatură numai a Fiului. După Conciliul de la Niceea, Eusebiu a
Eusebiu din Cezareea () [Corola-website/Science/304010_a_305339]
-
pe care îl au mirenii în raport cu religia. Conform dezbaterilor ce s-au desfășurat între secolul al V-lea și secolul al VII-lea, principiile morale ale laicatului trebuie să reflecte jurămintele ascetice. Credința laicilor va fi călăuzită de un ansamblu trinitar de principii numit "Cele trei giuvaeruri ale jainismului", care desemnează corectitudinea cunoașterii, credinței și purtării. Ei vor respecta de asemenea și o sumă de opt norme morale, asemănătoare, dar într-o formă diminuată, cu cele îneplinite de monahi: mirenii trebuie
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
rânduri. Conform tradiției, cele patru brațe ale ei reprezintă cele patru existențe pe care le poate avea sufletul prin reîncarnare: om, plantă / animal, ființă celestă și demon.. De obicei deasupra svasticii sunt așezate trei puncte care fac referire la calea trinitară către mântuire (credință - cunoaștere - purtare), sau care simbolizează cele trei lumi ale universului în care sufletul se naște, trăiește, suferă și moare: zona joasă (iadul), zona mediană (pământul), zona superioară (cerul). Ascendent celor trei puncte se folosește un nou simbol
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
intre 2 din cele 3 zone. Biserica Apuseană și cea Răsăriteană au avut numeroase conflicte terminate cu pace, în timp ce a 3-a zonă, cea din Orientul Mijlociu, începea să se destrame. Apoi au apărut numeroase alteprobleme: Erau problemele legate de Doctrina Trinitară a Creștinismului, modul de facere a Sfintei Cruci, purcederea Duhului Sfânt și altele. Această problemă s-a accentuat grav, așa se face că Biserica Apuseană a adoptat mai târziu dogma filioque. Problemele Cristologice erau probleme legate de natura lui Iisus
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
zone, și cei cinci patriarhi, împreună cu împăratul Constantin cel Mare, s-au întrunit în orașul Niceea, formând Primul Sinod Ecumenic al Bisericii Creștine. Aici s-a luat hotărârea scrierii Crezului de la Niceea, clarificându-se faptul că Iisus Hristos, conform Doctrinei Trinitare, că este unul și același cu Tatăl Sfânt și cu Duhul Sfânt, formând Sfânta Treime. Tot aici, arianismul (doctrina lui Arie), a fost condamnată ca eretică (idee greșită), iar Arie a fost și el excomunicat (exclus din comunitatea bisericii) și
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
specific la convingerile din religiile avraamice. Pentru majoritatea creștinilor credința în Sfânta Treime presupune existența a trei persoane sfinte distincte: Dumnezeu Tatăl (YHWH, Iahwe, Iehova), Dumnezeu Fiul (Isus din Nazaret) și Dumnezeu Duhul Sfânt, care împreună sunt un veșnic "Dumnezeu Trinitar." Această doctrină și desemnare, totuși, nu este împărtășită de toate confesiunile creștine, sau de celelalte religii avraamice. Pentru majoritatea creștinilor, Duhul Sfânt este a treia persoana a Sfintei Treimi (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt), și este Atotputernicul Dumnezeu. Duhul Sfânt
Duhul Sfânt () [Corola-website/Science/299637_a_300966]
-
nu intră în domeniul filosofiei care dă naștere unei cunoașteri abstracte, valide pentru orice om care gândește în conformitate doar cu lumina rațiunii. Total diferită este în schimb poziția hegeliană, care se folosește din plin de conținuturi ale Revelației: forma trinitară a Absolutului, istoria umană ca dialectică a căderii și mântuirii, rezultatul escatologic al istoriei cu Providența travestită în veșmintele «vicleniei rațiunii». Aceste concepte, evident transformate din adevăruri revelate, și-au pierdut totuși caracterul lor de mistere religioase, fiind complet raționalizate
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
Mediterana În căutarea unei alte științe pierdute, pe lângă care dogmele acelea de treizeci de parale n-ar fi fost decât Învelișul superficial, parabola pentru cei săraci cu duhul, hieroglifa aluzivă, un fel de a le face cu ochiul Pneumaticilor. Misterul trinitar? Prea ușor, trebuie să fie altceva dedesubt. Era unul, poate Rubinstein, care, atunci când Îl Întrebaseră dacă crede În Dumnezeu, răspunsese: „O, nu, eu cred... În ceva cu mult mai mare...“ Dar mai era un altul (poate Chesterton?) care zisese: de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
a religiilor (religionsgeschichtliche Schule) a postulat o origine timpurie, precreștină a gnosticismului. Astăzi s-a renunțat pe scară largă la această idee. Într-adevăr, sîntem martorii unui model de interacțiune complexă Între gnosticism și creștinismul timpuriu. Revelatoare, dezbaterile cristologice și trinitare ale creștinismului timpuriu sînt de o importanță crucială pentru Înțelegerea gnosticismului. Arătînd că aceste controverse sînt un exemplu tipic de obiect ideal care există În propria lui dimensiune sincronică și logică, vom furniza totodată una dintre cheile necesare Înțelegerii gnosticismului
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de autori incontestabili și evoluează de-a lungul unor direcții logice previzibile. Și totuși, ceea ce cunoaștem este doar o lungă serie de controverse. Prin urmare, singura procedură legitimă de urmat va fi să trasăm mai Întîi cronologia controverselor cristologice și trinitare și apoi să examinăm posibilitatea de a redispune datele care rezultă potrivit unei logici sistemice. Nu degeaba declara Sfîntul Ieronim: „Cuvîntul hypostasis este otrava credinței” (Epistola XV ad Damasum). Vagul Înțeles de natură, substanță sau persoană al acestui cuvînt nu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nu este o succesiune de evenimente anarhice, de evenimente lipsite de legătură În timp, ci un sistem alcătuit din permutări binare care, asemenea lingurii din supă, traversează timpul Într-o succesiune imprevizibilă de secvențe. Dacă aceeași regulă se aplică controverselor trinitare, problema noastră este practic demonstrată: „obiectele ideale” există În spațiul lor logic, iar morfodinamica lor constituie modul corect de abordare pentru o Înțelegere cuprinzătoare a istoriei 56. Controversele trinitare privesc relația dintre trei ipostaze ale divinității: Dumnezeu-Tatăl, Fiul și Sfîntul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
o succesiune imprevizibilă de secvențe. Dacă aceeași regulă se aplică controverselor trinitare, problema noastră este practic demonstrată: „obiectele ideale” există În spațiul lor logic, iar morfodinamica lor constituie modul corect de abordare pentru o Înțelegere cuprinzătoare a istoriei 56. Controversele trinitare privesc relația dintre trei ipostaze ale divinității: Dumnezeu-Tatăl, Fiul și Sfîntul Duh. Cel din urmă este chiar mai elusiv decît Logosul, fiind identificat uneori, În iudeo-creștinismul timpuriu, cu Cristos Însuși, alteori cu un Înger, iar uneori chiar cu o ipostază
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Teologia antiohiană, căreia i s-a atribuit o tendință adopționistă constantă, a cărei Însemnătate ar consta În evitarea oricărui amestec dintre Logosul divin și om În persoana lui Cristos, se afla poate mai aproape de distincțiile origeniste asupra acestui punct. Doctrina trinitară a lui Pavel din Samosata nu este cunoscută exact. S-ar putea să fi fost o formă subtilă de unitarianism, care atrăgea după sine acceptarea formală a formulei trinitariene. S-ar putea ca el să fi propăvăduit privitor la Cuvînt
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
său mai mic Grigorie de Nyssa - a repus În drepturi cuvîntul homoousios În lumina explicațiilor date de Grigorie din Nazianz, decretînd că cele trei componente ale Treimii sînt o singură ousia și trei hypostaseis. Discuția purtată de Augustin asupra formulei trinitare („o singură esență, trei persoane”) conține doar un singur element fundamental nou, Încorporat ulterior În crezul pseudo-atanasian adoptat În Occident: că Duhul Sfînt purcede de la Tată și de la Fiu66. La prima vedere, sistemul controverselor trinitare e simplu și pare a
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
purtată de Augustin asupra formulei trinitare („o singură esență, trei persoane”) conține doar un singur element fundamental nou, Încorporat ulterior În crezul pseudo-atanasian adoptat În Occident: că Duhul Sfînt purcede de la Tată și de la Fiu66. La prima vedere, sistemul controverselor trinitare e simplu și pare a fi organizat În baza a trei dihotomii principale: o „persoană” În Mintea lui Dumnezeu versus mai multe „persoane”, egal versus subordonat și distinct versus indistinct. Fiecare element al acestor dihotomii poate funcționa virtual ca piesă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de construcție În orice combinație (o situație diferită În raport cu dihotomiile ierarhice din sistemul cristologic). Este, În acest fel, posibil să avem o teologie care este monarhiană, subordinaționistă și nu distinge Între Tată și Fiu (modalism, variantă a patripassianismului); o teologie trinitară, care este subordinaționistă Însă face distincția Între Tată și Fiu (Origen, Arie), o teologie trinitară subordinaționistă și care nu face această distincție (Pavel din Samosata?); și o teologie trinitară care nu este subordinaționistă și distinge Între Tată și Fiu („ortodoxie
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În acest fel, posibil să avem o teologie care este monarhiană, subordinaționistă și nu distinge Între Tată și Fiu (modalism, variantă a patripassianismului); o teologie trinitară, care este subordinaționistă Însă face distincția Între Tată și Fiu (Origen, Arie), o teologie trinitară subordinaționistă și care nu face această distincție (Pavel din Samosata?); și o teologie trinitară care nu este subordinaționistă și distinge Între Tată și Fiu („ortodoxie”). Același sistem mai poate fi descris și conform distincțiilor terminologice ale Părinților Înșiși (hypostasis versus
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
distinge Între Tată și Fiu (modalism, variantă a patripassianismului); o teologie trinitară, care este subordinaționistă Însă face distincția Între Tată și Fiu (Origen, Arie), o teologie trinitară subordinaționistă și care nu face această distincție (Pavel din Samosata?); și o teologie trinitară care nu este subordinaționistă și distinge Între Tată și Fiu („ortodoxie”). Același sistem mai poate fi descris și conform distincțiilor terminologice ale Părinților Înșiși (hypostasis versus ousia versus prosopon). Însă confuzia Între acești termeni ne descurajează de la o asemenea Întreprindere
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
sistem mai poate fi descris și conform distincțiilor terminologice ale Părinților Înșiși (hypostasis versus ousia versus prosopon). Însă confuzia Între acești termeni ne descurajează de la o asemenea Întreprindere. La Încheierea acestei scurte analize, pare cu putință să afirmăm că teologia trinitară este În mod sigur un „sistem”, adică un obiect ideal care există În propriul său spațiu logic. Cu toate că atît dezbaterile cristologice cît și cele trinitare formează sisteme de acest fel bazate pe dihotomii, cele două sisteme sînt diferite, În măsura În care unul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și grecilor, după inventarea scrisului. Vitraliile, basoreliefurile și statuile au transmis creștinismul unor comunități de analfabeți. Aceștia n-aveau nevoie de un cod de lectură iconologică pentru a înțelege "semnificațiile secundare", "valorile simbolice" ale îngenuncherii, ale Răstignirii sau ale triunghiului trinitar. Aceste imagini și ritualurile cărora le erau asociate au afectat reprezentările subiective ale spectatorilor lor și, prin acest fapt, au contribuit la formarea, menținerea sau transformarea situației lor în lume. Căci a transmite un ism nu înseamnă numai a-i
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
să nu ținem la nimic, nici material, nici afectiv, nici spiritual”. Numai dedicându-ne unei practici severe a umilinței vom avea o inimă golită, în care Spiritul poate să-și reverse darurile sale, primul fiind iubirea, esența însăși a vieții trinitare. Inimă golită înseamnă, prin urmare, inimă sărăcită de sine. Preotul, din acest punct de vedere, trebuie să fie omul cel mai sărac de sine însuși, pentru a fi cel mai plin de Dumnezeu pentru alții. 3. O inimă ușurată. A
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
responsabilității noastre, fără să cădem în admirația pentru prezent (prezentul, într-adevăr, nu conține încă cu totul mântuirea noastră); 3) cu deschiderea spre viitorul ultim, deoarece numai la sfârșit harul creației și al istoriei salvifice va înflori în slava cerului trinitar. Se înțelege, însă, cât de mult îl privește pe preot să a-mintească perspectiva escatologică. Să nu uităm că politica este unul din penultimele bunuri care sunt importante pentru că sunt create de Tatăl și răscumpărate de Cristos, totuși nu sunt ultimele
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
divine. Folosind expresiile curente ale teologiei creștine din secolele IV și V, el precizează că în Dumnezeu se află o singură esența sau ființă, în trei persoane. În partea a doua, cărțile VIII-XV, se ocupă cu fundamentarea filosofică a dogmei trinitare, dând dovadă de o mare profunzime speculativă. În argumentare el folosește diferite imagini și analogii în legătură cu cele trei puteri ale sufletului omenesc: existența, cunoștința și voința. De libero arbitrio (Despre liberul arbitru) cuprinde trei cărți și s-a dorit a
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
de la situații caracterizate de fragilitate și instabilitate la o condiție de mai mare consistență și siguranță. Și în viața consacrată fericirea are o prospectivă relațională, având în vedere faptul ca consacrații ca «experți de comuniune», să fie oglinzi ale iubirii trinitare în relațiile interpersonale cu ceilalți. Această optică a unei fericiri de comuniune duce la aprofundarea unor aspecte operative ale vieții cu ajutorul unor criterii ce sunt utile pentru a concretiza dezvoltarea unei existențe dedicată altora. „Pentru a cultiva bunele relații umane
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
consacrată are desigur meritul de a fi contribuit eficient la menținerea vie în biserică a exigenței fraternității ca mărturisire a Preasfintei Treimi. Favorizând statornic iubirea fraternă, mai ales sub forma vieții în comun, ea a arătat că participarea la comuniunea trinitară poate să schimbe relațiile umane și crea un nou tip de solidaritate”. Doi factori sunt de o importanță particulară în realizarea unei fericiri comunitare: • Este nevoie de contexte de grup făcute pe măsura omului, animate de o tensiune evanghelizatoare către
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]