1,978 matches
-
vagi vapori de cafea, Emil gândește. Din când în când, se deplasează până la fereastră, se sprijină de caloriferul care îl arde abia simțit și oftează printre cutele perdelei. La masă, Ciuvică așteaptă ceva cu un instrument de scris în mână. Tușește spre a nu mai fi ignorat. Se grăbește, e mai tânăr, cugetă Emil ca pentru sine. Are, nu se știe de ce, o privire trist-înțelegătoare, deși pare că nici o mare revelație nu l-a iscodit recent. Ciuvică nu are nici el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
Bătrânul dascăl, cu povara anilor ninsă pe plete, cu ochii burnițați și umerii aduși, s-a apropiat de marginea cerdacului, și-a scos pălăria, a privit pentru o clipă în zare, parcă pentru a prinde din zbor o amintire, a tușit ușor și a mângâiat adunarea cu privirea caldă... Dragii mei copii. Dați-mi voie să vă spun așa, pentru că apropape pe toți vă știu de pe când, copii fiind, ați călcat pentru întâia oară peste pragul școlii. Bucuria pe care o
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
să intrăm cu plugurili în ogorul întovărășiei noastre - a precizat Chersân. Spusa lui Chersân a provocat din nou rostogolirea - în găvane - a ochilor lui Tașmău, care păreau să spună: „Întovărășire, dobitocule! Nu întovărășie.” Costăchel a privit scurt la Petrache, a tușit și a pornit să vorbească: Păi cine nu vă lasă să intrați cu plugul în ogorul întovărășirii voastre? Noi nu vă oprim. Din partea noastră puteți intra și mâine, dacă-i vremea bună... Noi am venit să vă întrebăm cu vorbă
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
lagăr de reeducare prin muncă! Aici se construiește canalul Dunăre Marea Neagră, băi! Cea mai măreață operă”... Auzi-i pe nemernici Petrache! - a reușit să articuleze Costăchel, tremurând ca varga. Îi aud, bătu-i-ar Dumnezeu de neisprăviți - a răspuns Petrache, tușind amarnic. Nu era de multă vreme în formația lui Costăchel. Din cauza unei răceli prelungite, arăta ca o umbră. Cei din formație îl ajutau la lucru după puterile lor. Costăchel îl mai proteja cât se putea. Cu toate acestea, Petrache a
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
amarnic. Nu era de multă vreme în formația lui Costăchel. Din cauza unei răceli prelungite, arăta ca o umbră. Cei din formație îl ajutau la lucru după puterile lor. Costăchel îl mai proteja cât se putea. Cu toate acestea, Petrache a tușit toată iarna... Primăvara și-a arătat fața palidă. Singura deosebire de iarna care se ducea era doar schimbarea direcției vânturilor. Ca să-l mai înveselească puțin pe Petrache, Costăchel l-a întrebat într-o zi: Măi Petrache! Tu știi ce scrie
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
împreună drumul până la strada principală, mereu cu capul întors spre tonetele îmbietoare cu înghețată, semn că ar vrea și el una. Ghicindu-i gândurile, mama sa îl apostrofă dulce: Tu știi că nu ai voie să mănânci înghețată, că imediat tușești! Și, după câteva clipe de reflecție se îndură: îți cumpăr una, numai dacă promiți s-o mănânci încet...! Da, mămică, sigur... Nu se putu ține de cuvânt; în câteva clipe tot conținutul cornetului dispăru. Simona se uită la el mustrătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
în piept haotic și, deci, aritmic. În astfel de momente critice, căile respiratorii i se înfundau aproape cu totul, încât, în încercarea disperată de a nu se sufoca, începea involuntar să scoată niște grohăituri sinistre din fundul pieptului și să tușească. Pentru cunoscători, aceste simptome regretabile și supărătoare (care nu sunt singurele, atenție!) sunt foarte cunoscute și nu miră deloc, căci acum, la drept vorbind, oare când vorbești despre cineva că este suferind cu inima, nu spui, de fapt, că întreaga
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
cu greu acestui program... M-am trezit vorbind cu patos, apărându-mi cauza și, În clipa următoare, plângeam cu suspine. Profesoara se uita pe sub ochelari la mine, vădit afectată, și cu un ton mai aproape de omenesc, pe care șil dresese tușind ușor, mă invită În bancă. Treci la loc! Și te rog să Încerci să nu mai Întârzii! Oricât de greu Îmi era uneori să mă trezesc la o oră așa de matinală, am depus tot efortul ca Întârzierile mele să
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
pe lângă noi hlizindu-se una la alta, Împingându-se și vociferând ca niște gâsculițe certărețe. Acum am să vă rostesc un alt cuvânt, la fel de special, unul care te Înalță, vorbi din nou, surâzând. Mă privi o clipă, Își Îndreptă sacoul, tuși scurt, apoi, cu o voce În care investi o intonație aparte rosti fantomatic: miiiriiiifiiiiiiic... Insista, când se repeta, tot mai accentuat pe vocala existentă În cuvânt. Pe ultimul i Îl prelungi atât de mult, Încât am crezut la un moment
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
proorocit lovitura aceasta. Pă-că-tosul de mine! În câteva locuri din bucătăria mea Îngustă se preling, ca o tainică sângerare, dâre lungi de salivă, Împrumutând reflexele diamantii ale luminii de afară. Îmi aprind o nouă țigară și inspir adânc. Nu mai tușesc. Ușor amețit și cu ”ceva” experiență de fumător acum, mă las Învăluit de pânzele subțiri ale norișorilor formați. Seamănă cu fâșiile străvezii văzute de atâtea ori pe cerul matinal. Poate că ar fi potrivit să beau ceva, mi-am spus
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
bovinici. Peste sufletele noastre deformate și speriate. Nicio speranță. Nimic! Un mare gooooool totul... Ze rooooo... și nimic altceva. Nimic! Îmi aprind o nouă țigară tremurând, dar nu pot trage decât trei - patru fumuri și mă Îneacă o tuse drăcească. Tușesc spasmodic până-mi ies ochii din cap. Mă retrag În dormitor (o cameră simplă, unde nu am decât un pat, un șifonier și un raft cu cărți deasupra capului) și mă-ntind cuminte, privind oarecum liniștit pereții goi. Sau aproape
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de el și îi va deschide. Călătorul o să pășească apoi în întunericul de dincolo de ușă, însă de data aceasta va ști că cineva îl ascultă. Va rămâne acolo un timp, părând că se bucură de vietatea care sforăie și uneori tușește. Nu o va privi niciodată, de teamă să nu dispară. Îi va fi suficient să o știe în preajmă. Cu timpul se va simți tot mai singur, și o să vrea să i se răspundă, orice cuvânt rostit va fi o
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
gării și dispărea în norul de fum ce ascundea o parte din ultimele vagoane. Prin geamurile aproape opace cineva privea insistent liniștea din urma foștilor călători. Se ridică de pe banchetă și deschise geamul compartimentului. Inspiră aerul înecăcios al gării și tuși încet. Dorea să treacă neobservat, un călător oarecare, pierdut în mulțime. Închise repede geamul la loc, își luă geamantanul, pardesiul și coborî pe peron. Rămase câteva clipe dezorientat, privind când în stânga, când în dreapta, ca și cum ar fi așteptat pe cineva, însă
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ca să mângâie ceașca plină cu cafea, iar mătușa a trebuit să iasă repede. Se mai opri un pic lângă cruce, dar nu ca să plângă acolo, ci ca să culeagă o așchie de lemn căzută lângă perete. Atunci unchiul a început să tușească, noi ne-am strâns mai aproape. Stătea întins între cele două perne ce se înălțau de-o parte și de alta a tâmplelor, mâinile le ținea sub pătura pe care mătușa i o ridicase până sub bărbie. De sub pătură burta
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
nu le-a putut satisface. Ah! Să dorm în pace ca în vremea inocenței mele copilărești! Somn liniștit, pe care nimic nu l-ar putea tulbura. Când mă trezeam, aveam obrajii stacojii, asemenea cărnii de pe tejgheaua măcelarului. Corpul îmi ardea, tușeam, și ce tuse profundă și teribilă! O tuse ieșită din nu știu ce cavitate pierdută a trupului meu, asemănătoare cu aceea a mârțoagelor care, dis-de-dimineață, aduc măcelarului cadavrele de oi. Îmi amintesc foarte bine. Era o noapte neagră. Câteva minute am rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
apăsătoare și grave, păreau, contemplate de la mare înălțime, ridicole și meschine. Ai fi zis că omul ăsta nu era făcut să fie măcelar și că juca teatru. Aduseră mârțoagele negre și descărnate pe flancuri, de care atârnau cadavrele de oi; tușeau cu o tuse profundă. Măcelarul își netezi mustățile cu mâna-i unsuroasă; examină oile cu o privire interesată, apoi, cu un oarecare efort, duse două dintre ele în prăvălie. Le agăță în cârlig, le mângâie coapsele. Trebuie că se gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
înăbuși vocea: în zadar aș striga, nimeni n-ar veni în ajutorul meu. Ardeam să-mi evoc copilăria, dar când venea la mine și îi simțeam prezența, totul era la fel de dur și de dureros ca în această epocă îndepărtată. Să tușești cu aceeași tuse ca mârțoagele negre și costelive pe care le vedeam în fața prăvăliei măcelarului, să simți nevoia de a scuipa și frica de a nu găsi urme de sânge în scuipat. Sângele, acest lichid fluid, călduț, sărat, ieșit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
capacitățile mele. Dintr-odată, am izbucnit în râs. Ce râs sacadat și teribil! Mi se zbârli părul pe cap. Nu-mi mai recunoșteam timbrul vocii. Era ca râsul străin care-mi răsunase de nenumărate ori în urechi. Am început să tușesc. Un scuipat sângeriu, o picătură din adâncul măruntaielor mele căzu pe oglindă. Am atins-o cu buricul degetului și m-am întors, s-o văd pe doică palidă precum cearșaful, cu părul zbârlit, cu ochii stinși și buimăciți. Ducea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
scoase un țipăt și mă lăsă. Țineau în mână un obiect călduț, căruia nu voaim să-i dau drumul. Am aruncat arma. Liber în sfârșit în mișcări, i-am pipăit trupul: era rece. Ea era moartă... Atunci am început să tușesc, dar nu mai era aceeași tuse. Era ca un râs uscat și oribil, un râs care-ți zbârlea părul pe cap. Tremurând de frică, mi-am aruncat haina pe umeri și m-am dus în camera mea. Apropiindu-mă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
gândăcime. De partea a doua urma să-l responsabilizăm pe nea Petrică. Un imbold la timpul potrivit va face minuni. Portarul se trezi vorba vine pe la trei și jumătate. L-am ajutat și noi cu nițel amoniac dat pe la nas. Tuși gros și-și aprinse o țigară cu ochii încă tulburi. Dădu să se ridice, dar parcă nu-i reușea chiar așa cum ar fi vrut. Se clătină și se sprijini cu mâna de tocul ferestrei. Își mișcă hotărât capul în dreapta și
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
un nou mesaj: "NU VEZI ÎN CE HAL AI AJUNS?". Se prăbuși pe fotoliu și trase un gât sănătos de cafea. Cafea își închipuia ea că ar mai fi, însă nu mai rămăsese decât zaț. Se înecă și începu să tușească cumplit. Se înroși la față, iar venele i se umflară. Se încovoie, mai să cadă pe covor. Se sprijini însă pe unul dintre brațe, horcăind de-a dreptul. Reuși să tragă aer în piept, dar continua să tușească, încercând totodată
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
începu să tușească cumplit. Se înroși la față, iar venele i se umflară. Se încovoie, mai să cadă pe covor. Se sprijini însă pe unul dintre brațe, horcăind de-a dreptul. Reuși să tragă aer în piept, dar continua să tușească, încercând totodată să și scuipe. Încet, încet, accesul de tuse scăzu în intensitate, până la stingerea lui completă. Rămase în patru labe, gâfâind, făcând eforturi să-și tragă sufletul. Când își mai reveni, se aburcă din nou în fotoliu, căutând în
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
inspire tot fumul de frunze pe piept, dacă nu se stingea cumva țigara sau dacă nu se aprindea ca un furnal mai, mai să le ardă novicilor nasul, și să zică expirând: Hi! Caii popii! Hi! Caii popii! - fără să tușească și mai ales cu grozava frică de a nu fi picați de profesori. “ *** Cu alte cuvinte, cred că în sfârșit, te-am convins să revizuiești, Gerard, tot ce-ai scris în așa-zisele jurnale provizorii (E bine totuși că sunt
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
trecerea mea prin copilărie fără satisfacție și fericire. Ce copilărie am avut, deh...tânără și neliniștită. În mintea mea inocentă de copil, eu voiam să mă bucur de viață, dar problemele repetate de sănătate mă iritau destul de mult. Tot timpul tușeam, simptomul clasic, când ești sătul de ceva și era ceva groaznic, iar când făceam efort fizic era și mai rău, că mă durea capul îngrozitor, iar fața mea căpăta o culoare roșu-violet și deveneam foarte nervoasă pentru că durerile de cap
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
clipit din semnalizatoare. Îndrăzneala lui a mers atunci mai departe: a claxonat scurt, coborându-și ușor geamul din stânga față. Alfina s-a făcut din nou că plouă, fluturându-și absentă ștergătoarele peste parbriz. Mânios, el a pornit girofarul și a tușit scurt din sirenă, iar acest ritual masculin de etalare a puterii a avut, ca mai mereu În astfel de situații, succes deplin: bambina i-a răspuns, În sfârșit, printr-un chicot delicat de ambreiaj. Sigur pe izbândă, Fauvé s-a
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]