KorAP: Find »[drukola/base=turban & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...22 >

530 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543

linii rapide, stilul pe care-l folosea pentru benzi desenate, suficiente linii cât să sugereze formele și trăsăturile care redau subiectul. Știind care sunt acele trăsături - lucrul ăsta presupunea la fel de multă măiestrie ca și pentru un desen În toată regula. Turbanul imens de pe capul mic și un zâmbet mare care aproape Îi Înghițea bărbia. Câteva rotocoale pentru napi și frunzele de muștar și câteva linii ondulate pentru cele din planul secund. După un minut și ceva, Îi arătă femeii schița. —O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
de neschimbat, Îi șopti Wendy lui Wyatt. Parcă secolul XX n-ar fi ajuns prin părțile astea. —Place? spuse Pată Neagră plesnind de mândrie. Toți locuitorii se adunară În tabără - am numărat cincizeci și trei -, mulți dintre cei mai În vârstă purtând turbane și sarafane negru cu roșu. Prietenii mei văzură bunici cu fețele ridate și fete cu obrajii netezi, băieți curioși și bărbați cu dinții pătați de suc roșu de nucă de palmier ca și cum ar fi suferit de vreo boală care le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
două, carte care era mereu regele de treflă, una dintre cărțile colorate care reprezentau Nați. Apoi Îi cerea să mai aleagă o carte care era Întotdeauna doiul de caro. În continuare, Îi spunea să ascundă acea carte, la spate, În turban, În pantof, unde voia el. Seraphineas strecura doiul de caro Între cărți și amesteca, bătea cu degetul pe cartea de deasupra și-i spunea respectivului s-o Întoarcă. Fără greș, cartea Natului pe care bărbatul o ascunsese era cea Întoarsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
spuse Heidi. Bibi Îl pomenea În notițele care sunt la hotel. Probabil ei sunt, tribul Armaladon. Wendy adăugă: —Îți dai seama că sunt un trib după culorile roșu și negru pe care le poartă bătrânii - și chestiile Înfășurate În jurul capului, turbanele din material flaușat. Ăsta e un semn clar. Se făcuse deja ora trei, remarcară prietenii mei. Dwight Înjură: —Naiba să te ia, Walter, oriunde ai fi, noi coborâm și sper să ai o explicație foarte bună pentru faptul că n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
pericol membrii tribului. Dwight Începuse să spună că cei din trib s-ar putea să sufere de exagerări paranoice. Susținea că mai erau membri Karen, În jurul lacului Inle, care nici nu se ascundeau, nici nu se temeau. Văzuseră femeile cu turbane, purtând haine roșu cu negru, femeile Karen. Era imposibil să nu le vezi. Și nu le alinia nimeni să le Împuște, așa cum zicea Pată Neagră. Dwight știa de niște grupuri În America, Întemeiate pe baza unei culturi a persecuției, fără ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
lui Dwight să ia camera de la Pată Neagră, imaginea se Încețoșează, apoi e fixată pe ea cum trece podul cu o ezitare și un țipăt. Urale și râsete. Tăiați. Fețe Închise la culoare, birmanezi, probabil un trib. Două bătrâne cu turbane se află În spatele capului lui Dwight din care se vede o bucată. Își ridică privirea și fac cu mâna spre cameră. Acesta este tribul Karen, spune Roxanne. După cum vedeți, e un loc primitiv, secolul XX nu a ajuns aici. Tăiați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

stătuse de vorbă cu un profesor universitar nu păruse să-l bucure și să-l onoreze, așa cum mă așteptam eu. Ne dăduse drumul și plecasem mai departe, mândri și umiliți. La vreo cinci metri, erau opriți și pakistanezii, le vedeam turbanele albe după un stâlp. Dar acum eram la Viena. Așa că am coborât la metrou neobservați și-am luat U3-ul două stații, până la Volkstheater, unde am schimbat cu U2. Liniile păreau curățele, peroanele străluceau de umezeală, dar fără hârtiuțe pe jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627

Îi străpunse ochiul, ucigându-l pe loc. Abia atunci mongolul le făcu semn că În jur nu se mai află nimeni. Urmăritorii lor nu erau tătari din Crimeea, ci aveau trăsături arabe. Erau Înfășurați În burnuzuri albe, pe cap aveau turbane galbene și purtau iatagane. Trupurile lor nu puteau fi lăsate acolo. Le traseră În interiorul monumentului, iar Nogodar spuse că, la noapte, cei ce aprind făcliile vor face restul. Porniră Înapoi, pe aceeași alee pe care veniseră. Pelerinii dispăruseră, căci se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
aur. Îl zări pe Ștefan În mijlocul luptătorilor săi, cu hlamida domnească purpurie, cu marginile din blană albă de hermină. Era mai tânăr decât se aștepta, poate cu zece ani mai tânăr decât emirul. Oștenii Ak Koyunlu, cu trăsături mongole, purtând turbane albe pe cap și iatagane cu teci aurite la brâu, făcură un culoar prin care Ștefan trecu zâmbitor, cu privirile ațintite asupra lui Uzun Hassan. Înalt și smead, cu o ținută dreaptă și un chip prietenos, Uzun făcu cei trei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
la ora când se fierbe primul lapte de dimineață. Oaspeții primiră câte un bol cu lapte cald. Doar doi dintre călăreți aveau trăsături mongole. Ceilalți trei păreau mai degrabă arabi. Aveau fețe măslinii, erau Înveșmântați În burnuzuri albe și purtau turbane de aceeași culoare. Unul dintre mongoli i se adresă lui Amir Într-un dialect vorbit mai mult În ținuturile de la apusul Mongoliei, de dincolo de râul Selenga. - Dacă tu ești Amir, fiul lui Baian și Învingătorul lui Toktao, atunci ne bucurăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
lui nu se Întinde și asupra tribului lui Amir Baian. Că o altă putere, mult mai mare, l-a luat sub protecția ei. Va fi un mare războinic. - În schimb, vorbi Al Treilea Cuceritor, Îmbrăcat În straie turcești, cu un turban galben Înfășurat În jurul capului, veștile din câmpia Nistrului și din Persia nu sunt chiar atât de bune. Uzun Hassan a reușit să-l Întâlnească pe voievodul Moldovei. Acesta nu este, deocamdată, un pericol. E stăpânul unei țări mici, cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
de atins. În schimb, ienicerii dădeau Înapoi. Grupul lui Angelo Îl captură pe căpitanul galerei, iar ceilalți marinari care se supuneau acestuia depuseră armele. Yves intrase În duel cu șeful ienicerilor, un turc voinic, ars de soarele Anatoliei, cu un turban roșu, prins deasupra frunții cu un diamant. Turcul mânuia bine iataganul și era suficient de abil ca să scape din plasa loviturilor lui Yves. Dar nu știa că acesta era doar Începutul. Tocmai reușise să blocheze o lovitură la cap, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
adune Întreaga populație În fața unui agresiuni. Ștefan riscă totul pe cartea bătăliei. - La Baia, Matei a făcut greșeli grave, spuse, pe un ton sumbru, Al Patrulea Cuceritor, un turc smead, trecut bine de șaizeci de ani, purtând pe cap un turban alb. Ștefan a aplicat tactica vărului său, Vlad Dracul, anume atacul de noapte. Și, ca și acela, a reușit. - Din fericire, Vlad este În continuare prizonierul lui Matei, la Vișegrad. Iar Țara Românească ne este supusă, spuse Al Treilea Cuceritor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Vlad Dracul, anume atacul de noapte. Și, ca și acela, a reușit. - Din fericire, Vlad este În continuare prizonierul lui Matei, la Vișegrad. Iar Țara Românească ne este supusă, spuse Al Treilea Cuceritor, un turc din Anatolia, solid, cu un turban galben pe cap. - Da, dar, din nefericire, Petru Aron nu mai există, ca să poată fi o alternativă de os domnesc În locul lui Ștefan. Voievodul l-a despicat cu propria spadă pe câmpia de la Orbic. Toate eforturile noastre de a-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
iarăși, la minute, ore sau zile distanță. Uneori cerul era albastru. Alteori gri. Alteori era noapte, dar torțe luminau zăpada din apropiere, făcând-o să scânteieze În mii de mici diamante. O dată văzu deasupra lui chipul unui necunoscut cu un turban turcesc, de culoare galbenă. Era un chip aspru, sever, nebărbierit, cu o cută adâncă de-a latul frunții. Deschise iarăși ochii și nu mai era nici un chip, era doar cerul, de un albastru intens. Apoi Începu să simtă frigul. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Țăranii ăștia au venit pe cai. Și-au ascuns caii În pădure. Iar pe șei aveau săbii. Una din ele e chiar o spadă spaniolă. - Săbii, ai spus? Unde sunt? Din cort ieși un spahiu cu Însemne de comandant, fără turban pe cap. Era de Înălțime medie, cu picioarele puternice și ușor crăcănate ale omului care a stat toată viața În șa, cu fața smeadă și rotundă, iar părul scurt ușor cărunt. - Cine sunteți? Întrebă, și el, tot În limba turcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
se Întoarse și văzu că cel care vorbise era Ghazi-Hamza beg, unul din comandanții de regiment ai achingiilor. Sau, cel puțin, așa părea, căci era Îmbrăcat În hainele lui Ghazi-Hamza beg. Purta uniforma neagră cu fireturi albe a achingiilor și turbanul alb cu piatra de rubin În mijloc, semnul conducătorului. Dar privea În altă parte, iar sultanul nu-i putea vedea chipul. - Poate nu... ? ridică sprânceana stăpânul Semilunei. - Poate că războiul nu e câștigat și că poate aici nu se pune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
călăreț cu doi cai. Se apropie repede, la galop mare. Caii sunt Încărcați de arme. - De unde știi? - Lucesc În soare. E Îmbrăcat În uniformă de achingiu. Nu. Căpitan de achingii. Tu m-ai Învățat să deosebesc uniformele. Neagră, fireturi albe, turban alb. - Da... dar n-are nici un sens... spuneai că achingii s-au oprit, că Apărătorii șarjează, că nimeni nu poate ataca pe vântul ăsta... - Nimeni... doar călărețul acela... vine pieziș pe direcția vântului... poate am uitat să-ți spun un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
de departe, schimbă soarta acestui război. Că eu sunt parte din această minune. Numai că nu știu cum. - Vei afla... murmură Erina, uluită. - Călărețul acela... spune-mi ce face... - A trecut printre spahii. Sfidează vântul. - Cum arată? - Nu știu. E departe. Uniformă, turban. Nu... Își desface turbanul... o mătase lungă, albă se ridică și zboară pe aripile vântului... - Ce frumos ai spus... - Mă rog, poate va fi cândva fi un titlu de carte. Părul Îi cade pe umeri... lung... castaniu... Își scoate tunica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
acestui război. Că eu sunt parte din această minune. Numai că nu știu cum. - Vei afla... murmură Erina, uluită. - Călărețul acela... spune-mi ce face... - A trecut printre spahii. Sfidează vântul. - Cum arată? - Nu știu. E departe. Uniformă, turban. Nu... Își desface turbanul... o mătase lungă, albă se ridică și zboară pe aripile vântului... - Ce frumos ai spus... - Mă rog, poate va fi cândva fi un titlu de carte. Părul Îi cade pe umeri... lung... castaniu... Își scoate tunica de achingiu... rămâne În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

Două purtau Însemnele ofițerilor din marină: comandamentul probabil, și comito, secundul său, care comanda vâslașii. Al treilea era Înveșmântat În niște straie somptuoase, care parcă fluturau În jurul său asemenea unor aripi Întinse. Straie de o croială neobișnuită, ca și marele turban Înfășurat În jurul capului. Barba era și ea lungă și moale, după uzul oriental. Pe chipuri, semnele unei bătrâneți avansate. - Cu toții... cu toții morți, continua să spună bargello, năucit. - Taci, șuieră Dante enervat. Lasă-mă să ascult. - Ce să asculți? - Ce spun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197

în șir după aia. Și am continuat să vomit. Eram acoperit cu bandaje; aveam fața țeapănă de la cicatrici și zgârieturi. Nu puteam să mănânc decât terci sau supă de curcan și nu eram în stare să stau în picioare. În turbanul de bandaje auzeam un fel de sâsâit de parcă aveam în el un robinet sau un jet de apă. Din cauza durerii și acestui sâsâit sau șiroieli, îl bănuiam pe zâmbărețul ăla posomorât că nu-și făcuse cum trebuie meseria și mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
insistam să iasă, deși nu voiam să plece să vâneze tocmai șerpi. Dar cineva îi vânduse un pont despre niște vipere verzi-roșii și ce nu-mi arăta ea, îngrijindu-mă cu răbdare în timp ce zăceam surd și tras la față în turbanul meu, ca urmare a marelui eșec - ceea ce nu-mi arăta ea era că ședea și visa cum o să prindă șerpii ăia. Mi-am dat seama că era plictisită și că avea nevoie să activeze. La început s-a dus să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
a început să arate teribil de plictisit. Epuizase acest colțișor în care ședea și se vedea că-i face rău că mai trebuie să rămână acolo. Bolingbroke, a spus el, nu trebuie să stai închis în casă doar pentru că porți turbanul ăla. Hai cu noi la zócalo. Ne mai întâlnim și noi cu oameni sau mai stoarcem o înghețată de la automat. Hai, Boling. Pe cai. Da, hai cu noi, Boling. Tu nu, Iggy. Du-te acasă. Eunice mă boscorodește că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
meargă; dar eu îmi doream din tot sufletul, iar ideea mea era că dacă eu sunt pregătit să-i suport șerpii, poate și ea să reziste o seară. Drept pentru care, mi-am pus hainele bune. Mi-am dat jos turbanul și am lăsat doar o bucată de tifon pe locul ras din cap. Thea și-a pus o rochie neagră de seară, cu un rebozo de mătase neagră. Însă n-a fost nimeni care să ne observe când ne-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]