297 matches
-
autor a numeroase studii privind geografia simbolică europeană, marchează ruptura dramatică a hărții politice și istorice a Europei o dată cu declanșarea Războiului Rece: "Cortina de Fier reușise să impună dinspre geopolitică spre antropologia culturală diviziunea Est-Vest, stabilizând aparent fisurile endemice și ubicue ale continentului printr-o falie ideologică, politică și, tot mai mult, civilizațională, care separa două blocuri ireductibil rivale și pretins monolitice. Cea mai spectaculoasă revizuire s-a făcut în regiunea cuprinsă între fâșia atlantică (Occidentul stricto sensu) și Uniunea Sovietică
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
potrivește”, printre contemporani bolnavi de-o mediocritate infinită. C A P I T O L U L I I (Libertateaă Divagațiile noastre de mai sus În jurul „pozei”, a ratării (a „pozei ratării”!Ă, a sinuciderii ne duc, oarecum logic, la ubicua idee de libertate. Toate acestea „trei” - ca și altele, bineînțeles - sunt forme ele libertății; iar „Exilul”, supratemă a acestui volum, este și el o astfel de „formă”. De altfel, cine caută, cine este obsedat de libertate, o găsește, nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
curajul, minima bărbăție de a ne părăsi definitiv, de „a muri”, cum se spune. A, ai să-mi replici că „voi, zeii”, sunteți dotați cu nemurire ca și... materia, nu-i așa? A, te-am jignit, zeule, comparându-te cu ubicua și „inferioara” materie, dar am să te Împac spunându-ți că, după cum am aflat din ultimele lecturi filozofice, materia, substanța poate fi și „altceva” decât „ceea ce ne cade sub simțuri”; Kant, marele Kant ne Învață că materia este o „categorie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de Îndrăgit și disprețuit În același timp, apare un... alt Eu? Numit cu felurite nume, printre care: panică, nebunie, lașitate neînțeleasă sau, pe dos, curaj nebunesc, curaj pur și simplu, cel care face din risc o armă?! Eul familiar și ubicuu este pur și simplu dat la o parte și intervin alte forțe, care, cu decizia și răceala zeilor, desăvârșesc opera de distrugere sau de salvare, poate chiar de glorificare a persoanei. Pentru a da un exemplu de acest infra-Eu sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
se concentrează voința și predestinarea, istoria ce prinde chip uman, deși acest chip nu e decât o figură purtată pe lectici, pe brațe viguroase și anonime sau reflectată de cartoane șlefuite și Încadrate solemn sau de o sticlă, servilă și ubicuă. Egipul vechi și popoarele Asiei au avut nevoie, se pare, de o asemenea formă de „organizare” și „Înaintare” În istorie, o istorie care - o vedem azi, când sute de milioane de musulmani vor să respecte codul civil și penal al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
se remarcase prin calități morale și profesionale excepționale, „jignind” bunul-simț al maselor care nu aveau decât un singur loc pentru excepționalitate; și acel loc era ocupat mereu de aceeași persoană, ce devenea iute o Figură și apoi o fantasmă rigidă, ubicuă și aproape nemuritoare. (În ce mă privește, am trăit cunoscuta dimensiune a tragicului aristotelician, catharsis-ul, eliberarea absolută de tensiunea „groazei și a milei”, prima oară În viață, când am zărit cuplul prezidențial În situație ordinară: momentul când fostul dictator
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
orientări și opțiuni politico-ideologico-culturale. Ceea ce mă frapează este însă personalizarea rudimentară a luptelor de idei, deteriorarea destul de rapidă, până la nivelul suburban, a polemicii. Ca să rezum: la început, mojicia agresivă era localizată într-o "anumită parte a presei"; acum e aproape ubicuă; mai nou, disting tot mai greu între articol și "forumul" său electronic. Prin urmare, avem o serie de poziții ireconciliabile care se exprimă (tot mai stângaci și mai inept) până la paroxism și până la trivial, dar nu se întrezărește un mainstream
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
biserică) : grave, metalice, cu neapărat ecou ! Și, ca și cum acestea n-ar fi de ajuns, filmul de față împinge sadismul până la a avea într-o scenă din trei câte un telefon vechi care țârâie strident și exasperant, acoperind până și muzica ubicuă a unui veteran al genului, Adrian Enescu (Cum spunea un coleg la avanpremiera filmului : Eu sunt Adam ! te face să regreți apariția sonorului.) Fie că-i regreți pe Bell, pe Marconi, pe Enescu (Adrian) sau regreți pur și simplu dicția
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
unde intrarea în narațiune e prefațată de familiarizarea cu „spiritus loci”: muntele, entitate emblematică a eroului, Eftimie Murgu. Prima parte îl evocă în ipostază de revoluționar și tribun al românilor bănățeni, cea de-a doua în relațiile intime, o prezență ubicuă rămânând, și atunci când nu apare, Cumbria, mama protagonistului. Simbolic, cele două ipostaze stau sub semnul focului, respectiv al apei. Oximoronică este și alcătuirea umană a eroilor reprezentativi din cealaltă evocare istorică, Focul rece (1982), urmărind destinul familiei Mocioni, pe fundalul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285694_a_287023]
-
cu efuziune și „fără gând ascuns”!Ă Revenind la succes vom observa încă o dată că „sensul vieții”, cum îl interpretăm noi, nu se leagă de „succes”, de nici o fațetă a sa, indiferent că avem în față „pilda” cam opresivă și ubicuă a „succesului de tip american” sau speculațiile unor filozofi existențialiști. Deși credem în „succes” și nu întoarcem ipocrit fața atunci când se pune această problemă, afectând nu știu ce „necesități interne, misterioase”. Gloria, succesul sunt daruri ale lumii în care ne aflăm, ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
creatoare ceea ce esteticienii numesc Tragicul, categorie și situație rară și determinantă pentru un destin ce nu trebuie confundat cu banalul „dramatic”, care nu rareori se bazează sau e iscat dintr-o neînțelegere sau din purul hazard. Tragicul scapă însă zeului ubicuu și misterios, atotputernic, al Întâmplării, al hazardului; el e iscat de zei, ca și în cazul nefericitului rege Oedip sau e provocat de voința umană, o anume „voință”, care, cum o spune Nietzsche, se naște din „veșnica întoarcere a Aceluiași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
a capitalismului drept „capita lism karaoke“: muzica e a altuia, cuvintele sunt ale altuia, tu te mă rginești să cânți (fals), cu ochii la adevărații protagoniști. Rezultatul acestui exercițiu periferic e lumea în care trăim. Și o tipologie umană nouă, ubicuă, dezamăgitoare. Iată, spre exemplifi care, trei versiuni autohtone ale capitalistului de împrumut: 1. Proaspătul îmbogățit. Un fel de Al Capone du pauvre, încă perplex că e așa bogat, capabil mai curând să-și arate banii decât să-i folosească. În loc de
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
metodă prin care, pe când eram copil, preotul din sat căuta să-mi încuibeze în creier frica de Dumnezeu, activiștii de partid își propagau și ei religia lor socialistă: orișice-ai face, nu uita că Dumnezeu te vede, e nesfârșit și ubicuu. Portretul dictatorului, etalat de zeci de mii de ori în toată țara, își întărea efectul prin ascultarea bolborosirii continue a glasului său. Transmiterea ore în șir prin radio și televiziune a discursurilor sale urmărea ca acest glas să stăruie în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
străini de loc, la "Tomis", unde au avut prilejul să publice și să se facă cunoscuți. Îndeosebi critici literari, ulterior autori de cărți, precum regretatul Al. Protopopescu, apoi celălalt Alexandru, consacrat ca Alex. Ștefănescu, Mirela Roznoveanu, Marin Mincu, acesta un ubicuu reîntors după 1990 în orașul asistenței sale ca profesor și decan la noua Universitate și, pe deasupra, editor și conducător de revistă, alta decât "Tomis". Doi-trei dintre studenții pe care i-am avut s-au afirmat ulterior ca poeți, prozatori și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
meu „literar-muzeistic” mi-a lăsat totuși senzația că „am văzut”, că „pot depune mărturie”... VASILE GÂRNEȚ: O discuție, „Literatura în căutarea contemporaneității: limbă, tradiție și experiment”, ținută la Centrul Cultural Goethe și moderată de același Dmitry Golinko-Wolfson, o prezență aproape ubicuă. La al treilea vorbitor din partea gazdelor, discuția e „deturnată” și asistăm în continuare la un foarte dur schimb de replici pe subiecte mai vechi, de viață literară petersburgheză, care, constat, își „așteptau rezolvarea” cu acest prilej. Se conturează două tabere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Disciplinați, m-au ascultat și au tulit-o imediat să facă tot ce le spusesem. Peste un minut, am pornit și eu cu grupul meu. * * * În orice istorie, oricât de personală, la un moment dat autorul este nevoit să fie ubicuu. El trebuie să le știe pe toate, în cele mai diverse planuri ale narațiunii. Că doar cine altcineva să-i scrie părțile alea mai obscure, la care, cum ar fi cazul meu, nu a avut acces direct? Păi, zău așa
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
o miză a legitimității și a indigenizării marxismului și, prin urmare, a regimului, dată de condițiile dubioase ale instaurării puterii comuniste și pe fondul așa-numitei independențe manifestate de PCR, începând cu sfârșitul anilor ’60, față de URSS; dar această prezență ubicuă a istoriei în discursul puterii a beneficiat de un suport științific transferat din lumea restrânsă academică în arena publică. în lumea academică românească, dogma națiunii și a existenței sale istorice, dublată de ortodoxia marxistă, a fost o metodă prin care
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
odinioară o instituție de elită, nesolicitată după 1945 să mai poarte vreun război adevărat, se ocupa de strânsul recoltelor, își ieșise din mână (cum se va vedea în decembrie 1989). Adevărații bellatores făceau parte din „poliția politică”, o adevărată castă, ubicuă, dar, în același timp, invizibilă, despre existența căreia amintea insistent o „reclamă” des întâlnită pe marginea drumurilor, pe care scornitorii de bancuri o deturnau de la sensul avut în lozinca „Să triumfe Libertatea, Pacea și... Securitatea”. La prima vedere, așadar, trăiam
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
de predare-învățare. Relațiile de ordin didactic se consumă aievea, dar și „on-line”. Universitatea noastră concretă, plasată undeva în frumosul deal al Copoului, este „dublată” de una care nu se vede, însă care este peste tot, e activă și efervescentă, devenind ubicuă la nivelul unui areal extensiv, greu de delimitat. Ea are o nouă „față” - una virtuală -, accesibilă din orice loc de pe pământ, înălțată însă pe un „corp” (de clădiri, de profesori) perfect decelabil, identificabil, real. Virtualul are totuși un corespondentă pe
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
gândire, de vizare a lucrurilor, de mentalități, de credințe, de limbi și de etnii sunt reduse la maximum sau sunt desființate. Evenimentele produse altădată sunt prezentificate, ca și cum s-ar întâmpla acum, iar evenimentele ce se derulează undeva în lume sunt ubicue, transmise „în direct” pe toate ecranele televizoarelor. R. Robertson (1992, p. 27) consideră că fenomenul globalizării privește patru elemente componente de bază, constitutive ale vieții sociale, între care se stabilesc relații multinivelare și inegal distributive: indivizii, societățile naționale, sistemul mondial
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
de muncă, fiecare putând accesa bagajele informaționale cât, când și în ce fel poate sau dorește; - delocalizarea acțiunilor de formare în raport cu sursa, în sensul că educatul nu este obligat să se deplaseze în spațiul de formare, acesta devenind fluid, extensibil, ubicuu; - paralelismul și completitudinea surselor de informare, prin „branșarea” educaților la resurse complementare sau reciproc verificabile; - constituirea grupurilor virtuale de învățare, ce funcționează după o altă regie și o altă dinamică decât cele ale grupurilor reale; - fluiditatea grupurilor de învățare, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
și, deopotrivă, un sceptic malițios, care trăiește cu intensitate și obstinație sentimentul frustrării, crispat, instabil, nedăruit cu seninătate. A. investește mai mult și mai orgolios în prezența lui între contemporani decât în elaborarea operei, a propriilor „alcătuiri din hârtie”. Intelectual ubicuu, în pas cu orice noutate - dă, în 1924, cele dintâi pagini în românește din romanul lui Marcel Proust -, obsedat de „spiritul de contemporaneitate”, ajunge în preajma majorității ideilor mari ale epocii, pe care le interceptează de îndată, cu o intuiție extrem de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285184_a_286513]
-
între confesiune și contemplație. Toate acestea și probabil încă multe altele îi definesc poezia, dar nu o individualizează ci, dimpotrivă, o ancorează solid într-un peisaj poetic - cel șaptezecist - în care aceste trăsături, accente și perspective erau uzuale, dacă nu ubicue. Astfel, deși vibrația lirică izbutește să se vădească drept certă și autentică, roadele sale textuale apar ca fiind convenționale. Caracteristice poetului îi sunt tonul consecvent elegiac chiar și în momentele de exultanță, cenzurarea sentimentului în confidența elegiacă, reținerea și discreția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285956_a_287285]
-
sau a revoltelor, efect generat tocmai de lipsa ei de corporalitate, de calitatea ei de a fi peste tot, fără a putea fi identificată ca atare undeva. Deși oportunitățile de a-i rezista par mult mai numeroase tocmai pentru că este ubicuă -, într-un sens foarte real nu este nicăieri, mai mult, devine echivalentă cu o forță a naturii, care este și aparența pe care puterea disciplinară și-o asumă, instalată fiind în cadrul relațiilor cu care negociem lumea 23. Efectul puterii disciplinare
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
de performanță care trebuie atinse (în fond, chiar examenele de admitere și de licență pentru instituțiile de învățământ superior nu reprezintă altceva decât standarde care controlează intrarea și ieșirea din sistem). În concluzie, Kohn este unul dintre acei "experți" educaționali ubicui care propun tot felul de schimbări în educație, mai ales atunci când ei nu mai fac parte din sistem. Așa cum pe toate drumurile se găsesc falși savanți sau falși ingineri care propun modalități "uimitoare" de îmbunătățire a curriculumului la matematică (de
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]