179 matches
-
penitenciarul Cluj nu reabilitaseră În niciun fel siluetele noastre filiforme. Sub soarele de toamnă, acel soare care dă dureri de cap pe la amiază, pașii noștri deveneau din ce În ce mai șovăitori. Oamenii care ne Întâlneau În cale se opreau și ne urmăreau cu uitătură lungă. Subțiri ca niște nuiele, cu fețele palide, lipsite de obișnuitul bronz al verii, tinere și, unele dintre noi, de o frumusețe remarcabilă, nu arătam deloc a delincvente. Apariția noastră Între cei doi gardieni era stranie chiar și pentru cineva
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
am curajul să privesc totul în față? - himera, himera mea! Fusta mini, șocantă, rafinată și vulgară, pantofii cu toc înalt scâlciați de laba lată a picioarelor. 139 Poziția de model, cu ambele palme pe un șold scos mult în afară, uitătura languroasă, rânjetul de nedescris, totul. Cineva spunea ceva, ceilalți râdeau, strigau, aplaudau, eu priveam ființa aceea, masca aceea, viermele acela dintre aripile de treizeci și patru de ani anvergură ale vieții mele. Nici n-am priceput de îndată cine era în spatele fațadei
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
în timp ce unii se ridicaseră să danseze, eu am început s-o fixez tot mai insistent pe Gina, care se prefăcea că mă ignoră. Cred că o priveam ca un dement, căci, înainte să-mi pierd luciditatea cu totul, am observat uitătura speriată a Sandei. Din acest moment, mi-au rămas mai mult senzații decât amintiri. Mi-au povestit mai târziu că m-am apucat să mă plâng băieților de felul în care se poartă Gina cu mine, să o numesc în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
gura-leului, culese poate chiar de pe câmp, cu câteva minute mai devreme. După ce a trecut de noi m-am întors, dar mi-am văzut repede de drum, căci în același timp se întorsese și el să privească după noi, cu o uitătură la fel de intrigată ca a mea. Cărarea nu ducea decât la foișor. Ce naiba căuta omul ăsta acolo? Nu-i vedeam pe cei doi alungiți amatori de muzică lăutărească. Aveau oricum un radio vechi, dar bun. În noaptea a treia am visat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
arhitectului. Acesta se schimbase mult în cei câțiva ani care trecuseră de la primul claxonat fatal al Daciei sale. Se îngrășase enorm, deși aproape că nu se mai hrănea, pielea feței i se întinsese pe obraji, ochii din ce în ce mai apropiați căpătaseră o uitătură fixă, atentă la nimic din lumea asta. Un păienjeniș de barbă rară, cu fire neobișnuit de lungi, i se încurca pe obraji. Dar ceea ce începea deja să depășească până și patologicul, trecând în teatrologic, erau mâinile sale. Degetele îi ajunseseră
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sa tragă și vesta și se făcu că n-aude pe Otilia. - Ai să-mi mulțumești, nu altceva! asigură el pe moș Costache. Ureche minunată. Doctorul Vasiliad comandă profesional bătrînului: - Scoateți-vă și cămașa! Acesta, intimidat, se execută, aruncând o uitătură vrednică de milă către ceilalți, care nu se putură abține de a nu zâmbi. - Câți ani aveți? întrebă doctorul, imperios. Moș Costache se fâstâci. Era învederat că nu-i plăcea să-și spună vârsta. - Șaizeci și șapte, șaizeci și cinci... nu știu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Domnule Sohațchi, eu nu pot să las pe băiatul meu să fieinsultat. Ana să vie să stea aici cu el, că se găsește loc. Într-adevăr, Ana veni, primită de Titi cu o tresărire de satisfacție, repede înăbușită de o uitătură posacă. Reînfipt în solul lui, Titi nu făcea decât să copieze note, să deseneze după ilustrate, să stea nemișcat. Aglae o înțepa pe Ana fără să vrea, punîndu-i întrebări supărătoare: "Tu nu știi să gătești? Tu stai așa îmbrăcată toată
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mic la ceafă, cu fața cărnoasă și albă... Să fi vrut, putea să facă orice, da n-a fost felu ei, n-a fost ea dintr-alea... Era unu, un bărbat înalt, cu mustață subțire și neagră și cu-o uitătură rea, parcă-l vede și-acu, lucra la Prefectura Poliției, când venea, cumpăra numa icre negre, morun, mezeluri și vinuri scumpe. Încărca trăsura și le ducea la chiolhanurile lor. Ce se mai uita după ea, coană Vico-n sus, coană Vico-n
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Îi făceau cu ochiul. Plictiseala asta nesuferită! La ora 4 o să se ducă la Leo’s Hideaway. Ora 3.53: În bar intră Bobby Inge. Luă un taburet. Barmanul Îi turnă ceva de băut. Jack merse spre el. Barmanul nervos: uitături speriate, mîini tremurînde. Inge se răsuci, iar Jack spuse: — Poliția. MÎinile la ceafă. Inge aruncă băutura spre el. Jack simți gustul de whisky. Whisky-ul Îi arse ochii. Clipi, se Împletici și căzu orbit la podea. Încercă să tușească, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
cu ten deschis la culoare, aproape mulatru. Un ochi umflat, Închis. Buze tumefiate și crăpate. Nasul zdrobit, cu suturi la ambele nări. Ed luă cuvîntul: — Se pare că amîndoi am Încasat-o. Coates se uită la el chiorîș, cu o uitătură fioroasă. Ed Îi scoase cătușele și aruncă pe masă țigările și chibriturile. Coates Își dezmorți Încheieturile. Ed zîmbi. — Ți-au zis Sugar Ray de la Ray Robinson? Nici un răspuns. Ed se așeză pe al doilea scaun. — Se zice că Ray Robinson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
stîlpi din gard. Jack ridică mîinile. — Polițist! SÎnt polițist! Veniră Încet spre el, Îl percheziționară - niște amărîți de Începători. Puștiul mai Înalt Îi găsi actele. — Ia te uită, Vincennes! Parcă erai un fel de erou, nu? Jack Îi aruncă o uitătură urîtă și Îi propti un genunchi la ouă. Puștiul se prăbuși. Celălalt puști se uită prostește la el. Jack porni În căutarea unui loc unde să bea. Găsi o tavernă la șosea și dădu o comandă serioasă. Două pahare Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
lui Themison. Degeaba se autointitulează „învingătorul medicilor“ și critică tot ce zic ceilalți... Ferește privirea în lături. — Este riscant, mai ales după o anumită vârstă, ca oamenii să se spele cu apă rece. — Aha! scoate Livia un strigăt. Aruncă o uitătură victorioasă înspre soțul ei. Augustus închide ochii obosit. Pe fața lui trasă, mustăcește însă un zâmbet ascuns, care îl încurajează pe Antonius Musa să continue: — Am fost chemat la căpătâiul multor bolnavi cărora Themison le-a recomandat să facă scufundări
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să-și piardă răbdarea. Ridică tonul: — Ce te nemulțumește? Nu vi s-a garantat dreptul de a vă aduna în sinagogi pentru rugăciuni? Mârâie printre dinți: Și ce-oți mai face pe acolo... De data aceasta, evreul îi aruncă o uitătură piezișă. Germanicus nu-l ia în seamă. E prea pornit: — Până și furtul cărților pe care le considerați sfinte este con siderat sacrilegiu și pedepsit ca atare... Ridică degetul spre el: — Cu confiscarea averii! Iulius Herodes îi percepe gestul ca
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
opt... simulate. ― Și câte de luptă? se interesă Vasquez. Gorman voia să pară indiferent. ― Păi... două. Trei cu ăsta. Vasquez și Drake schimbară priviri cu înțeles. Comentariile erau inutile. Expresile lor erau destul de elocvente. Ripley îi adresă lui Burke o uitătură acuzatoare, acesta răspunse printr-o ridicare de sprâncene, ce putea însemna: Eu sunt civil. Nu eu numesc pe ofițerii pentru misiunile militare. Ceea ce era un argument jalnic în apărarea lui. La ce bun să mai discute? Se apropiau de Acheron
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
nu mai știai ce să alegi. Cât despre batal, nici pomeneală. Am mâncat și noi și personajele ca sparții. Cel puțin spătarul Vulture, ca omul venit de la drum lung și trecut printr-o mazilire, a mai cerut o porție, stârnind uitătura mustrătoare a preacuviosului Metodiu care, ca față bisericească, a dat carnea la o parte, sorbind cu vinovată poftă doar zeama. La felul doi s-a adus un sos. — Din ce faceți acest sos? - se interesă amabil Barzovie-Vodă. — Din bujbei! - răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
goală, știind că nu o vor mușca nici pe ea. — Cu mâinile pline de șerpi arătai precum Meduza. — Asta cine e, vreo vedetă de rock? — Nu, e un personaj mitologic. Cea care și-a omorât copiii? Întrebă ea, cu o uitătură suspicioasă. Beth, mereu pregătită să riposteze unui afront, oricât de voalat. — Nu, aceea a fost Medeea. Meduza a fost o femeie din mitologia greacă și care, având șerpi În loc de păr, Îi prefăcea În stană de piatră pe toți cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
erou i se pare că recunoaște expresia din privirile văduvelor care își pierduseră în luptă soții, din privirile mamelor care își pierduseră fiii. Oare în clipa aceea Coriolan nu intuiește vag că, încremenită în tăcerea ei, Virgilia are și ea uitătura fixă și îngrozită a femeilor care au văzut moartea cu ochii, care au privit-o drept în față? Doar ea îi vede alteritatea monstruoasă, doar ea îi citește dintr-odată pe chip asemănarea cu Richard al III-lea sau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ochi al pictorului ațintită, când și când, asupra ei. Transpira, deși nu se întâmpla nimic din ceea ce aștepta ea atât de mult să se întâmple. Pictorul nu dădea nici un semn de entuziasm, nici un zâmbet, nici o privire mai specială, decât acea uitătură indiferentă, chiar distantă. Cei doi își apropiară din nou capetele și contele mai află despre un pricaz de surghiun pentru un tânăr boier care, cu ocazia reprezentației acelei primadone londoneze și aflându-se într-o poziție de concurență cu Acvila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Înaintea sa pe Malhus se răsfîngea lumina care cădea pieziș din Înălțime, ca din ceruri, ca din rai, În vreme ce mulțimea, aflată pe de lături, ținea deasupra capetelor făclii aprinse, neîncumetîndu-se să-i privească În ochi, măcar pe furiș, cu o uitătură mijită, prin care s-ar fi Întrezărit albeața, ca la lunatici, dar ei cîntau psalmi și rugăciuni; astfel erau ei purtați de lunatici prin galeriile peșterii, pe sub bortele cavernei, printre găvane adînci cu temple din spumă de cristal, prin galerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
obstacole, purtîndu-și povara cu atîta sprinteneală și Îndemînare, deși abia de-o atingeau cu palmele lor zdravene? Zadarnic căuta el să-și adeverească Îndoielile, să surprindă o privire, un ochi În care să se recunoască, În care să-și prindă uitătura, starea de veghe. Dacă ar fi putut măcar să Înhațe privirea vreunui copil, al unuia dintre Îngerașii În straie albe, pe care-i zărise pe de lături ori În logia de cristal ca un templu; zadarnic Însă. Abia i se păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nu mă agit niciodată ? John, trebuie să accepți realitatea. Uneori trebuie să accepți exact ceea ce-ți face rău. Uneori asta înseamnă să trăiești. Ușa hotelului s-a dat de perete și Drew a ieșit pe verandă. Irene, cu aceeași uitătură plină de venin, Naji și fratele lui cel tăcut l-au urmat. Drew i-a strigat pe Jina, Danny și Charlie care erau pe pajiște. Am câteva anunțuri de făcut, a zis ghidul. Ochelarii continuai să-i atârne cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
echipată cu un ultim biscuit muiat în ciocolată, să vi reze spre el. — Auzi... — Aud. — Tu cum crezi că ar trebui să arate un desert care să se nu mească Neva? Ce gust să aibă? Dominique ridică spre el o uitătură verde și clară, care n-avea nimic de-a face cu Neva. De unde să știu eu? Tu ești rusul din familia asta. Cum importul de biscuiți stagnase, Alioșa găsi cu cale să pro testeze împroșcând cu lingurița în restul de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
și apărea a doua zi cu ele în piept, lucind în soare. Avea un chip radios, rânjind știrb la drumeți, cu pleoapele mereu căzute peste globii ochilor, lăsând o fantă îngustă prin care se strecura cu greu zeama urduroasă a uităturii. Împotriva frigului, își purta tot timpul anului labele picioarelor înfășate, până sub genunchi, în ziare strâns legate cu fâșii de gutapercă muiate într-un amestec puturos de rachiu de drojdie cu scrum de bălegar, ceea ce făcea să fie în permanență
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
el. N avea multe de făcut și putea câștiga câțiva gologani, o masă pe zi și să împartă o rulotă cu o familie de pitici. În mijlocul podiumului, Coradino, cu chip de iguană, domina auditoriul cu imaginația și pe circari cu uitături rele și înjurături strivite între dinți. Era mic, slab și negricios, cu privirile sleite de viață nomadă, arătând a om care nu va sfârși în patul lui, pentru simplul motiv că nu-l are. Printre dinții putrezi și înnegriți de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
sa pe Malhus se răsfângea lumina care cădea pieziș din Înălțime, ca din ceruri, ca din rai, În vreme ce mulțimea, aflată pe de lături, ținea deasupra capetelor făclii aprinse, neîncumetându‑se să‑i privească În ochi, măcar pe furiș, cu o uitătură mijită, prin care s‑ar fi Întrezărit albeața, ca la lunatici, dar ei cântau psalmi și rugăciuni; astfel erau ei purtați de lunatici prin galeriile peșterii, pe sub bortele cavernei, printre găvane adânci cu temple din spumă de cristal, prin galerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]