218 matches
-
să reproduc în numărul următor un articol ce va încânta cu siguranță cititorul. Furia de cuvinte. Ar fi și o reactualizare. Dar, înainte, permiteți-mi să povestesc o întâmplare stranie. Am mai scris o dată mai demult despre casa veche de pe ulicioara periferică în care ședea marele critic. Despre aspectul ei de fort, de bunker, una cu pământul, având aerul înaltului Stat Major al unei oștiri imperiale. Adăugasem observația că, geniilor adevărate, le plac locuințele mici-mici, anume, spre a fi amplificate prin
G.Călinescu, gazetar by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12261_a_13586]
-
-mă, poeții-ncoronați Se mișcă numai printre plante Cu nume rar întâlnite: buxus, ligustru sau acant. Mie, sincer să fiu, îmi plac drumurile ce se-nfundă În râpe ierboase, cu băltoace Aproape secate unde-nhață băieții Câte-un firav țipar: Ulicioarele de-a lungul șanțurilor: Ce coboară printre moțurile trestiilor Traversând grădini printre lămâi. Mai bine dacă zarva păsăretului Contenește-nghițită de azur: Căci se aude mai clar murmurul Ramurilor prietene în văzduhul aproape neclintit: Și noima acestei miresme Ce nu știe
Eugenio Montale () [Corola-journal/Journalistic/5733_a_7058]
-
o căsuță modestă, dar îngrijită, de pensionari, foști impiegați la cancelarie ca dl. Popescu, care trăiesc cu voluptate reîntoarcerea în natură. Cu tramvaiul cu cai, dl.Popescu și consoarta ajung la Filaret, la Franț horticultorul, și acolo, „când ieșiră în ulicioara liniștită și plină de miresmele zarzărilor, văzură la capătul ei întinsa câmpie a Filaretului... Departe se zăreau vii cu căsuțe vesele, înnecate în valuri de verdeață, pe care petele albe ale copacilor înfloriți păreau bucăți de spumă” (La Filaret, 1905
Mahala și periferie by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2714_a_4039]
-
de Sfîntul Constantin și Elena, în plin proletcultism. Și auzisem că Arghezi vindea cireșe la el acasă. Le vindea chiar în poarta casei lui cu livadă, din Mărțișor, unde e și îngropat. Că tocmai apăruseră cireșele de mai... Dădusem colțul ulicioarei din Văcărești, mă apropiam cu nodul în gît, de emoție... Văzusem de la distanță coșul de nuiele, tîrnul, cu cireșe așezat în pragul porții. În jur, nimeni, nici un cumpărător. Hazardul vrînd probabil să fiu martorul absolut. Mai întîi, îl salutasem cu
Amintiri cu poeți by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16161_a_17486]
-
veste ai săi, s-a strecurat binișor afară pe poartă. Îi era limpede că, odată pornit, pentru el, nu se mai afla drum de înapoiere. Satul zăcea încă înecat în lâncezeala greoaie a somnului și întunericului. Apoi a urcat pe ulicioare dosnice până în marginea lui. S-a furișat pe cărarea de lângă gropile de pământ galben prin spatele grădinilor de pe coastă și a ieșit, sus, la câmp; iar de-acolo pe drumul de pământ de pe muchia dealului, drept la Gura Jepșii; de unde
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
al Maicii Domnului care, la Brăila, duce de la biserica cu același nume la Grădina publică." Notația este corelată cu propriile senzații ale lui Valeriu Avramescu: "Străbătând acest drum tipic istratian, cum o fac deseori, venind dinspre Bulevardul Carol I prin ulicioara unde străjuiește biserica, gândul ce mă preocupă cu insistență este să recompun în imaginație platanii de odinioară, aliniați perfect de o parte și de alta a micului bulevard, băcăniile de pe aripa dreaptă a acestuia, să intru la "bodega lui Ilie
Farmecul Brăilei by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/7711_a_9036]
-
care autorul o face între Buenos Aires și Veneția (această comparație îi aparține personajului Bruno, care îngemănează cele două orașe datorită aerului lor umed). Este ca și cum, metaforic vorbind, metropola din Despre eroi și morminte s-ar fi preschimbat întro laguna cu ulicioare care, daca nu sunt umede la modul real (fizic), sunt umede psihic și alunecoase mental. Buenos Aires este, însă, o metropola dublată de labirinturile vâscoase din subteranele orbilor (despre care Fernando Vidal Olmos raportează în faimosul sau manuscris paranoic). Doar în
Ernesto Sábato încâlcit în orașul tentacular by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/5590_a_6915]
-
lama buldozerului scoase un schelet. S-a vorbit atunci de crimă dar, cum nu se înfățișase nici un martor, nu s-a mai făcut dosar. TĂIETORII Cel care, iarna, avea de tăiat lemne trebuia să se abată pe hudița armenească, o ulicioară murdară cu capătul în hala de pește. Ascuțindu-și fierăstraiele, lângă zid, la soare, ședeau pe trotuar doi tăietori. Când nu-i cunoștea dinainte, clientul se oprea de obicei la cel mai arătos, stăpânul unui impunător chip de bețiv. Bulbucați
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
mai mult de șaizeci de ani. Dacă el cade, suntem pierduți cu toții. Fiind un străvechi burg celtic, Aureliana nu avea planul regulat al cetăților romane: era, mai degrabă, o întrețesere de străzi, unele mai largi altele mai înguste, cu multe ulicioare și puține piețe principale. Ajuns în spațiul deschis de sub bastioane, Rutilius o apucă hotărât pe una dintre multele străduțe ce se întâlneau acolo, luând-o apoi pe una ceva mai largă. Câțiva soldați și voluntari, în mod evident extenuați, dormeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe care îl vorbeam eu însumi. Tonalitatea lui deschidea o priveliște care te ducea cu gândul la vremuri de-a dreptul risipitoare în comoditatea lor, când în mijlocul grădinilor se afla „Here Hus“, casa boierească și „Chiledach“, turla bisericii, înconjurate de ulicioare și piațete ce se vărsau în șosea, urmându-și astfel drumul neabătut spre ogoare și câmpii. În orice caz, aici în sat nu exista „Bauwele“, bumbac căzut din cer, aici nu era decât pur și simplu zăpadă, adâncă până la genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
bărbatul care zăcea în fața lui pe pat, mușcând în neștire colțul cearceafului. Sunt de acord, se auzi fratele meu vorbind. Am să mă retrag. O să te duc cu mașina. XXVIItc "XXVII" Saltultc "Saltul" Fratele meu conducea Studebaker-ul prea mare pentru ulicioara aceea, îl mâna prin poiene flancate în dreapta și în stânga de pereți de stâncă. Din marginile tăioase țâșneau steaguri albe de apă și, de la vacanța de vară, când familia călătorise de la B. împreună cu Onkel Curt la hotelul montan, împrejurimea nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cădere, s-a atins de lumina felinarului, s-a aprins ca o stea albastră și, apoi, s-a stins repede. - Ai văzut? mă întrebă Sonia. - Da. Sigur. Am văzut. Încet, tăcuți, am trecut mai departe și am cotit pe o ulicioară. În liniștea umedă, se auzea un pian, dar, cum se întâmplă adesea, până la noi în stradă răzbăteau numai sunetele cele mai puternice, care se loveau de pietre atât de strident, încât părea că acolo, în camera unde se cânta, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
rând cu lumea, capătă alte dimensiuni: oul de ieri, pe cale firească ajunge boul de azi. Poate că tocmai de aceea, pe când am auzit eu mitingul acela întâmplându-se, m-a podidit melancolia și pe dată m-am pierdut pe o ulicioară și mi-am spus, cu ochii ațintiți la stele și cu gândul la vremi apuse: "Unde ești furaterie/ Cu desaga ta cu tot". La fitness Mult aș vrea să hotărăsc exact în ce constă lumea de azi și să mă
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
golf cu case destul de rarefiate pe șesul și dealurile alăturate. Întregul sat îl poți străbate numai în 10 minute, însă te poți opri la oricare din barurile îmbietoare, la cafenele stilate sau la un restaurant. Alături de strada principală, pe o ulicioară, se află templul Tin Hau, cu doi lei din piatră ce păzesc intrarea și zeițele acoperite de un voal și podoabe de nuntă. Tin Hau este considerată Regina Cerurilor și Protectoarea pescarilor pe timp de furtună. De-aici ai o
Impresii de călătorie by Victor Geangalău () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1217_a_1939]
-
în această stare m-am grăbit să plec pentru a vedea dacă nu găsesc pe cineva dispus să-i dea o mână de ajutor birjarului. Am scrutat mai întâi cerul cu atenție, jucăriile ucigașe dispăruseră, și am pornit, șontâcăind, spre ulicioarele mahalalei, dar, odată ajuns acolo, mi-am dat seama că era inutil : cu mic, cu mare, bătrâni, copii și femei alergau spre depozitul de lemne, unde (acum abia am înțeles clar !) căzuse bomba. Curțile erau pustii. Am luat-o în urma
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
apropiat de el și l-a Întrebat dacă o căuta pe Sophie. Miquel a răspuns afirmativ. — SÎnt un prieten al lui Julián. Viçenteta l-a informat că Sophie trăia ca vai de capul ei Într-o pensiune situată pe o ulicioară din spatele clădirii Poștei, așteptînd să plece vaporul care să o ducă În America. Miquel s-a dus la adresa respectivă, o scară Îngustă și mizerabilă, ocolită de lumină și de aer. În vîrful acelei spirale prăfoase de trepte Înclinate, Miquel a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
într-adevăr uluit. Ptiu, drace, chiar că știe. Știe tot! Lebedev știe tot. Eu, Luminăția Voastră, și cu Lihaciov Alexașka am umblat două luni, tot după ce i-a murit părintele, și știu tot, adică mi-s cunoscute toate ungherele și ulicioarele, așa încât ajunsese să nu mai facă un pas fără Lebedev. Acum șade în închisoarea datornicilor, însă atunci și pe Armance, și pe Coralia, și pe prințesa Pațkaia, și pe Nastasia Filippovna am avut prilejul să le cunosc. De altminteri, multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Bologa nu răspunse și nici măcar nu salută, ci trecu înainte, mai repede, ușurat, bucuros că a scăpat și înfricoșat să nu-l cheme înapoi, ca și când căpitanul ar fi fost pricina apăsării ce-i încovoia sufletul. În curând coti într-o ulicioară strâmtă și apoi intră în ograda căsuței de nuiele, unde își avea locuința. Din fund, dintr-un șopron, auzi cântec jalnic. Se supără că ordonanței îi arde de cântece tocmai acuma. Totuși ascultă câteva clipe, gîndindu-se: "E cântec de la noi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
foarte ciudat!... Dar dacă tatăl osânditului a fost într-adevăr spânzurat, atunci... Apostol se uită repede înapoi, ca și cum ar fi auzit un glas din spate, pe urmă mormăi rugător: ― A fost vinovat... Domnule căpitan, a fost vinovat... Sosiră în colțul ulicioarei, spre locuința locotenentului. Lumina albă chiar atunci răsări iarăși în văzduh, mai aproape, mai limpede, urmărită îndată de bubuituri mai furioase. ― Lumina! suspină Bologa. Ispitește, mereu ispitește lumina!... Parcă toate tunurile din lume n-ar mai fi în stare s-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lume n-ar mai fi în stare s-o înăbușe... Dar arătarea albă se topi iarăși, și întunericul îi strânse iar în brațe, ca niște clește reci. Numai în sufletele lor buimăcite mai stăruiau scântei multicolore, mângâietoare... O luară pe ulicioară. Noroiul era mai cleios. Bologa simțea cum îi tremură genunchii. I se părea că duce în spinare o piatră de moară. Și inima îi era atât de sângerată și totuși atât de plină de o dorință mare, că îl tortura
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mi-a scris preoteasa că umblă mulți militari prin casa noastră, că doar azi așa sunt vremurile... Bologa vru să zâmbească, dar gura i se încleștă într-un rânjet dureros. 4 Biroul coloanei de muniții era în Lunca, pe o ulicioară dosnică, în casa groparului Paul Vidor. Clădirea privea cu fața spre uliță și avea la mijloc o tindă îngustă, cu ușa veșnic deschisă, în dreapta o odaie mai mărișoară, în care se instalase cancelaria, iar în stânga, alte două odăițe: în cea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
închină și mulțumi Atotputernicului că l-a învrednicit să se împotrivească ispitei... În uliță Apostol nu mai știa unde să se ducă, parcă ar fi uitat pe ce lume se află. Picioarele mergeau însă singure, și așa se trezi în ulicioara dosnică... Se simțea atât de sleit de puteri, că, din tot sufletul, nu mai râvnea decât un ceas de odihnă. Acasă, în ogradă, sergentul de la cancelarie îl primi cu o salutare înlemnită. Vru să-i zică ceva, dar oboseala îi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fir de mătase roșie. Apostol îi dădu mâna și văzu că Ilona coboară pleoapele și că buzele zâmbitoare îi tremură; mâna era însă rece. Apoi Bologa trecu înainte, repede, să nu facă vreo prostie dacă nu se va grăbi. În ulicioara gării, întoarse capul. Fata se ciorovăia cu ordonanța, cerîndu-i să ducă și ea un geamantan, iar Petre refuza cu mândrie, explicîndu-i că n-are nevoie de ajutorul nimănui și că de altminteri bagajele sunt mai ușoare fiindcă domnul locotenent a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ea și totuși nu întoarse capul. Răcoarea amurgului parcă-l dezmeticea dintr-o beție. Ajunse în uliță și nu coti spre mijlocul satului, ci tocmai dimpotrivă, ca și când ar fi avut să fugă de o primejdie. Merse vreo cinci minute, și ulicioara se împărți brusc în două pe malul gârlei gălăgioase. Pe cer, chiar în vârful măgurii ale cărei poale se scăldau aici în apele râului, se ivi luceafărul alb, rece ca un ochi din altă lume. Bologa, parc-ar fi regăsit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în dosul ei, i-a încolțit în minte din clipa când a zărit în gară, ieri, pe Ilona. I se clătina sufletul ca în bătaia unor vânturi neîmpăcate și în suflet i se răscoleau alte întrebări, mereu altele. Ieși în ulicioara gării și se pomeni deodată cu Ilona... În secunda când o văzu, gândurile i se risipiră, ca alungate de o putere irezistibilă, și în inimă îi rămase numai bucurie. ― Unde umbli pe aici, Ilona? îi zise el cu lăcomie, parcă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]