181 matches
-
în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 621/2010. footnote>. Exercitarea în nume propriu a funcției de ordonator de credite corespunde, în termeni juridici, cu răspunderea unipersonală a acestora față de utilizarea banului public. Un ordonator de credite, indiferent de rang: principal, secundar sau/și terțiar poartă răspunderea directă, întreagă, în ceea ce privește execuția bugetului asupra căruia își exercită această autoritate. Acei ordonatori de credite care înființează comitete, comisii, alte
Audit şi contabilitate : baze ale performanţei în administraţia publică by Adelina Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Science/188_a_474]
-
exonerați de răspundere în cazul adoptării unor dispoziții nelegale. Toate deciziile ordonatorului de credite poartă răspunderea<footnote Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la instituțiile publice revin ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective. footnote> unipersonală a acestuia, fără „acoperiri”, „influențe”, „determinări obiective” etc. Sub această incidență se află și reglementarea impusă de alinierea la legislația europeană privind răspunderea ministerială, inclusiv modificarea și completarea recentă<footnote Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială (publicată în Monitorul
Audit şi contabilitate : baze ale performanţei în administraţia publică by Adelina Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Science/188_a_474]
-
devenind în scurt timp o republică independentă 406. Constituită la început într-o monarhie în care Adunările poporului (arengo, contio) ce alegeau dogele vor deveni formale, Veneția va fi expusă conducerii unei elite, de unde se degaja o autoritate colectivă sau unipersonală (podestas). Rolul mulțimii, in-capabilă de inițiativă, se limita la aclamarea (laudatio) noului doge prin formule consacrate ("Vivat talis dux", "Si, si, si", "Fiat"). Puterea care s-a opus dogelui a fost aristocrația Veneției: un patriciat bogat, consilieri necesari ai dogelui
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
cazuri individuale succesive. Ea își are autoritatea într-o practică constantă, îndelungată. În principiu, denumirea de lege este folosită pentru a desemna actul normativ cu forță juridică superioară, adoptat de organul suprem al puterii de stat, fie el colegial sau unipersonal, în funcție de forma de guvernământ și regimul politic al statului. Adesea în limbajul politico-juridic termenul de lege se folosește într-un sens foarte larg, acela de drept scris, cuprinzând orice formă a actelor normative. Pentru mulți reprezentanți ai filosofiei dreptului, dar
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
Impersonalitatea, cea de-a doua trăsătură a normelor juridice, se referă la faptul că norma nu se adresează unei persoane anume, ci îi vizează pe toți oamenii sau o anumită categorie de persoane. Chiar și atunci când se adresează unor organe unipersonale spre exemplu președintele statului, avocatul poporului rămâne impersonală deoarece nu vizează persoana care deține la un moment dat respectiva demnitate. Obligativitatea normei juridice are în vedere faptul că acestea nu sunt simple doleanțe sau indicații, ci reprezintă o poruncă, un
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
lipsite de interes care pun în evidență: a) particularitățile de ambivalență ale profesiunii, în special atribute - calități cu expunere și percepție publică, precum forță și slăbiciune, siguranță și îndoială, certitudine și incertitudine, afecțiune și detașare, solidaritate de grup - asumare decizională unipersonală, entuziasm și prudență, libertate și constrângere, independență și dependență de interdependența constrângătoare, ș.a. b) roluri vechi și mereu noi, precum instructor (care instruiește); actor (care emoționează prin decodificarea unor texte perene pentru a fi receptate de elevi aflați în formare
Competenţa profesională în sistemul educaţional by Marin Pânzariu, Andrei Enoiu-Pânzariu () [Corola-publishinghouse/Science/734_a_1172]
-
condițiile unui enunț logic, la nivelul limbii literare) raportării realității exprimate de verbul predicat la realitatea exprimată de subiect (substantiv etc.) sau numai reprezentată de acesta (când este un pronume), trebuie distinse două tipuri de verbe personale: - verbe tripersonale - verbe unipersonale Verbele tripersonale se caracterizează prin realizarea integrală a conținutului categorial al persoanei; dezvoltă toți trei termenii corelativi (în plan semantic și în planul expresiei), pentru că planul lor semantic este compatibil cu intrarea în relație de interdependență cu subiecte realizate prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cânta, a merge, a studia, a se îndoi, a vorbi etc.; numai ființa umană se poate situa, sub aspect gramatical, și la persoanele I și a II-a, expresie (în interiorul categoriei gramaticale a persoanei) a protagoniștilor actului de comunicare. Verbele unipersonale se realizează, în comunicarea curentă, numai prin persoana a III-a, întrucât planul lor semantic este incompatibil cu intrarea în relație sintactică de interdependență cu un nume (pronume) caracterizat semantic prin trăsătura + uman: Dunărea izvorăște din munții Pădurea Neagră. Câinele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
persoana a III-a, întrucât planul lor semantic este incompatibil cu intrarea în relație sintactică de interdependență cu un nume (pronume) caracterizat semantic prin trăsătura + uman: Dunărea izvorăște din munții Pădurea Neagră. Câinele a lătrat a treia oară. Sunt verbe unipersonale, verbele caracterizate semantic: • prin trăsătura +animat, - uman: a cotcodăci, a mieuna, a lătra etc. • prin trăsătura - animat: a erupe, a izborî, a răsări, a rugini etc. Observații: Verbele unipersonale, compatibile cu variabilitatea planului expresiei, pot realiza integral opoziția de persoană
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
munții Pădurea Neagră. Câinele a lătrat a treia oară. Sunt verbe unipersonale, verbele caracterizate semantic: • prin trăsătura +animat, - uman: a cotcodăci, a mieuna, a lătra etc. • prin trăsătura - animat: a erupe, a izborî, a răsări, a rugini etc. Observații: Verbele unipersonale, compatibile cu variabilitatea planului expresiei, pot realiza integral opoziția de persoană și în plan semantic, prin mutații semantice, de natură stilistică, în întrebuințarea lor: „Din valurile vremii, iubita mea, răsai Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai.” (M. Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să crezi în adevăr. Verbele impersonale relative care trimit la protagoniștii actului vorbirii fără ca aceștia să devină și protagoniști ai acțiunii/stării reprezentând conținutul lor semantic, pot fi considerate defective de persoanele I și a II-a. Ele sunt verbe unipersonale; chiar dacă planul lui semantic este orientat, printr-un pronume personal în dativ sau acuzativ, către protagoniștii comunicării, verbul își păstrează forma de persoana a III-a: Mi-e teamă, dor, frig/ Ți-e teamă, dor, frig/ I-i(e) teamă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este orientat, printr-un pronume personal în dativ sau acuzativ, către protagoniștii comunicării, verbul își păstrează forma de persoana a III-a: Mi-e teamă, dor, frig/ Ți-e teamă, dor, frig/ I-i(e) teamă, dor, frig. Sunt tot unipersonale, defective adică de persoanele I și a II-a, și verbele al căror conținut semantic nu poate fi raportat la ființe umane; acțiunea exprimată de aceste verbe este raportată la un subiect, chiar agent-protagonist al acțiunii verbale, dar acest subiect
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mod și timp. Opoziția tripersonală este caracteristică modurilor indicativ (toate variantele temporale), potențial-optativ (ambele variante temporale), prezumtiv (amândouă timpurile) și conjunctiv (prezent). Modul imperativ este în esență incompatibil cu persoanele I și a III-a; el este, sub acest aspect, unipersonal. În consecință, în planul expresiei, prezintă forme (la ambele variante; afirmativ și negativ) numai pentru persoana a II-a (singular și plural), cu dezinențe intrând în diferite omonimii cu indicativul: (pers. a II-a, imperativ-pers. a III-a indicativ: sg.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
distins între moduri personale (indicativ, conjunctiv, optativ, imperativ) și moduri nepersonale (infinitiv, gerunziu, participiu, supin). Prin conținutul lor semantic, în primul rând, sunt moduri autentice: indicativul, conjunctivul, optativul, imperativul și prezumtivul; toate sunt moduri personale. Dintre ele, însă, imperativul este unipersonal și în plan semantic, și în planul expresiei (defectiv de persoanele I și a III-a), iar conjunctivul perfect prezintă omonimia tuturor termenilor corelativi de persoană și număr (Eu, tu, el, noi să fi cântat.) Celelalte „moduri” sunt forme absolute
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se realizează, o serie de valori particulare se manifestă numai la prezent: • imperativ; este deosebit de frecventă această valoare a conjunctivului prezent, prin care limba română își completează, într-un anume fel, trebuințele rămase neacoperite de imperativul propriu-zis, din cauza caracterului său unipersonal. Conjunctivul cu valoare de imperativ are toate trei persoanele (persoana I, numai la plural): „Ei, acum cumnate, ia să vorbim o vorbă colea între bărbați, cocoanele să nu asculte;...” (I.L. Caragiale); „Să părăsești casa mea, muiere prefăcută; să te duci
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la oricare din cele cinci moduri autentice (moduri personale și predicative, în perspectiva Gramaticii Academiei și a gramaticii curente): indicativ, conjunctiv, potențial-optativ, prezumtiv, imperativ. Dacă unele verbe sunt defective de persoanele I și a II-a (verbe impersonale și verbe unipersonale) iar unele moduri verbale cunosc o singură persoană, a II-a (imperativul) sau au forme omonime pentru toate trei persoanele (conjunctivul perfect), ele își asumă predicația, - constituindu-se prin ele înseși în nucleu predicațional monomembru al unei propoziții suficiente semantico-sintactice
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
numelui (pronumelui etc.): Îmi trebuie timp / curaj / haine / bani etc. Această deosebire - relativă - se reflectă în (și este întărită de) comportarea celor două subcategorii de verbe în organizarea enunțului sintactic. Verbele din prima subcategorie sunt verbe personale (tripersonale, majoritatea, sau unipersonale). În consecință, ele impun realizării concrete a subiectului doar restricții care țin de exigențe ale unei compatibilități semantic-lexicale: Fetița pictează. dar nu Privighetoarea pictează., Câinele latră dar nu Mircea latră. Verbele din subcategoria a doua sunt, de fapt, apersonale. Ele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
același timp și cauza care a determinat acțiunea.” (G.A., II, 169); • pronume: „... Căuta cu privirea un anumit om, mai așa, de-al lor, potrivit să fie întrebat...” (M. Preda, M. Sg., I, 6); • adjective: „Complementele indirecte care determină verbe unipersonale sau forme unipersonale ale unor verbe personale au rol de subiect logic”. (G.A., II, 168), „S-a scris foarte mult până acum despre numerele pitagoreice ca și despre triunghiul dreptunghic.” (V.Gh. Vodă, 84); • forme verbal-nominale: În loc să-mi cumpere hârtie
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cauza care a determinat acțiunea.” (G.A., II, 169); • pronume: „... Căuta cu privirea un anumit om, mai așa, de-al lor, potrivit să fie întrebat...” (M. Preda, M. Sg., I, 6); • adjective: „Complementele indirecte care determină verbe unipersonale sau forme unipersonale ale unor verbe personale au rol de subiect logic”. (G.A., II, 168), „S-a scris foarte mult până acum despre numerele pitagoreice ca și despre triunghiul dreptunghic.” (V.Gh. Vodă, 84); • forme verbal-nominale: În loc să-mi cumpere hârtie de scris la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Tuden (1959), dar se regăsește și în contribuțiile altor autori, cum ar fi, de exemplu, Axelsson și Rosenberg (1979) sau McMillan (1980). Criteriul numărului persoanelor implicate în procesul decizional ne conduce spre stabilirea a două tipuri de decizii: deciziile individuale (unipersonale) și deciziile de grup (colective). Deciziile individuale sunt luate de o singură persoană, în funcție de trebuințele și însușirile ei specifice sau de coincidența acestor trebuințe și însușiri cu o serie de factori conjuncturali. Acest fapt permite clasificarea lor în două categorii
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
nu oferă o concluzie promițătoare, ci doar îi permite lui Castel să evadeze din realitate și, deci, să sufere"68. Atât L´Étranger al lui Camus, cât și El Túnel al lui Sábato sunt scrise la persoana întâi, sunt române unipersonale, personajele povestesc o crimă din pasiune, ambii protagoniști sunt marcați de figură mamei, poveștile lor includ o femeie cu același nume, iar crimele sunt similar comise, desi motivele sunt diferite. Ceea ce Castel împărtășește cu Meursault, împărtășește și cu Gregor Samsa
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
capitaluri, împrumutând trăsături de la ambele. La baza constituirii acestei societăți stă încrederea între asociați și de aceea părțile sociale nu sunt liber transmisibile, ci supuse agrementului celorlalți asociați. Societatea cu răspundere limitată se poate constitui și sub forma unei societăți unipersonale, cu asociat unic. Capitalul social al acesteia este de minim 200 lei și se divide în părți sociale, de valoare egală, de minimum 10 lei și care nu sunt titluri negociabile. Răspunderea asociaților este limitată numai la aportul la capitalul
Drept profesional. Teoria generală a contractului profesional by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1415_a_2657]
-
referire la documentele - sau, mai precis, absența acestora - care ar fi dovedit că CIA a primit la începutul anilor ’60 misiunea de a-l asasina pe Fidel Castro.) Este ilustrată, de asemenea, evoluția relației serviciu de informații -decident, de la cea unipersonală, tipică începuturilor statelor moderne, la o relație constituțională, în care executivul și aleșii, parlamentul, își exercită pe deplin atribuțiile prin accesul oficial la informații, notificări privind anumite tipuri de activități și cerința ca fondurile pentru activitățile informative să fie alocate
[Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
calităților și defectelor oamenilor politici, pentru a-i utiliza și manevra în scopurile sale, în același timp pentru a influența evoluția, cursul politic al țării, ca și comportamentul monarhului. Carol al II-lea a urmărit în mod constant o conducere unipersonală, motiv pentru a-i îndepărta pe toți cei care îi „stăteau în cale” sau îi stinghereau tentativele sale pentru a domina în mod autoritar. Nu a cruțat nici pe cei care i-au înlesnit revenirea în țară pentru ocuparea tronului
Serviciile secrete ale României în războiul mondial (1939-1945) by Cezar MÂŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100955_a_102247]
-
tentativa sa de a termina cu regimul parlamentar-constituțional existent. Lovitura de grație a fost dată la 10 februarie 1948. Fragilul guvern de dreapta Goga-Cuza, instalat la 28 decembrie 1937, a fost forțat să demisioneze. Carol practic preia puterea în mod unipersonal, făcând trecerea de la un regim democratic la unul de tip autoritar o dată cu impunerea guvernului prezidat de patriarhul Miron Cristea. Așa cum preciza în discursul său la depunerea jurământului noului guvern, Carol dorea să înceapă „o eră nouă în istoria politicii, o
Serviciile secrete ale României în războiul mondial (1939-1945) by Cezar MÂŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100955_a_102247]