446 matches
-
restrânse cu o structura sociala locala și apreciază că aceste coduri au, în principiu, un potențial redus de schimbare, reflexivitatea individului fiind, în acest caz, limitata. Aceste coduri realizează semnificații legate de context, particulariste. Spre deosebire de ele, codurile elaborate realizează semnificații universaliste, libere de context, cu un mare potențial de schimbare, oferind celor ce le poseda șanse reale de reușită școlară. Sunt, în fapt, codurile celor cu venituri mijlocii, ale clasei « de mijloc » (Basil Bernstein, 1978). Elevii ale căror familii sunt dezavantajate
Medierea în educație by Ileana Bădulescu Anastase, Cornel Grigoruț, Mircea Mastacan () [Corola-publishinghouse/Science/1700_a_3140]
-
de la sine înțeleasă existența cadrului comun de valori și comportamente. Aspirațiile și politicile lor referitoare la ceilalți erau creionate pentru a fi compatibile cu acest cadru comun. Politica externă era un mijloc limitat pentru atingerea unui scop limitat 32. Naționalismul universalist „Din acest sistem moral și politic puțin a mai supraviețuit astăzi”, ne spune Morgenthau 33. Schimbările climatului de idei l-au distrus. Printre aceste schimbări se numără propagarea naționalismului, „rezultatul parțial al prestigiului aproape divin de care se bucură națiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
morală. Într-un asemenea climat intelectual și moral, interesul național restrâns sau rațional - o practică posibilă în vechea societate internațională - devine depășit. Tocmai în momentul în care optimiștii proclamau aplicarea fără precedent a analizei raționale asupra problemelor vieții internaționale, naționalismul universalist a eliberat de fapt instinctele de putere ale statelor din constrângerile raționalității: Era noastră a fost destinată să experimenteze o schimbare decisivă în măsura în care acțiunea socială este determinată de rațiune, pe de o parte, și de interese și emoții, pe de
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
și occidentali, Politica între națiuni a fost și o clarificare a pașilor necesari pentru a reduce pericolele cu care se confruntă lumea în a doua parte a secolului XX. Desigur, de maximă importanță a fost reducerea influenței negative a naționalismului universalist și înlocuirea sa cu un echivalent contemporan al societății internaționale tradiționale. Examinând fără rețineri impulsul politic, Morgenthau și-a justificat prima parte a subtitlului cărții („Lupta pentru putere”); apelul său în favoarea instituirii unor noi modalități de a limita instinctul de
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
ar strădui să recreeze un consens moral, în efectele sale și în modestia sa această societate internațională reînnoită ar reprezenta un rezultat mult mai moral decât oricare altul care ar fi putut fi atins de o lume guvernată de naționalismul universalist. Restul poate fi lăsat în voia viitorului necunoscut. De atunci viitorul s-a materializat odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice și cu sfârșitul Războiului Rece. Totuși, în ciuda acestor schimbări, analiza lui Morgenthau asupra relației dintre interesul național și valorile morale rămâne în
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
lumii. Conștiente că fac parte din aceeași omenire și sunt inspirate de aceleași idealuri de libertate, toleranță și pace, ele își vor urmări în armonie destinele naționale. De fapt, spiritul naționalismului, odată materializat în statele-națiune, nu se dovedește a fi universalist și umanitar, ci individualist și exclusiv. Când a fost distrusă societatea internațională a secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, a devenit evident că nu exista nimic care să ia locul acelui element unificator și limitator care a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
noi puncte de tensiune. Mai recent, abandonarea de către sovietici a negocierilor privind acordurile START ilustrează deteriorarea relațiilor sovieto-americane, aflate în acest moment la cel mai scăzut nivel de la sfârșitul anilor ’40. Fiind o abstracție, destinderea se aseamănă cu apelul psihologic universalist la concepte lansat în trecut de către Uniunea Sovietică, concepte de tipul păcii întreținute prin congrese de pace, dezarmarea generală și completă, relaxarea tensiunilor și securitatea colectivă. Nici un individ rațional nu se poate opune unor astfel de concepte atunci când sunt prezentate
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
au înlocuit cele două mari grupuri creștine ale secolelor al XVI-lea și al XVII-lea. Aceste religii politice ale vremurilor noastre vor avea nevoie de un nou Război de 30 de ani sau vor scăpa la timp de aspirațiile universaliste care duc inevitabil la un război neconcludent? De răspunsul la această întrebare depinde cauza păcii. Pentru că numai dacă răspunsul este pozitiv se poate dezvolta un consens moral, născut din convingeri împărtășite și valori comune - un consens moral în cadrul căruia ar
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
înflăcărat imaginația unei lumi sătule de război. Există ceva spectaculos în simplitatea radicală a formulei ce pare să ducă imediat la eliminarea războiului o dată pentru totdeauna. Aceasta a fost promisiunea unor soluții precum comerțul liber, arbitrajul, dezarmarea, securitatea colectivă, socialismul universalist, guvernarea internațională și statul mondial. Nu există nimic spectaculos, fascinant sau stimulator, cel puțin pentru majoritatea oamenilor, în arta diplomației. Am arătat însă că aceste soluții, atât timp cât vizează reglementarea problemelor reale, și nu numai a unor simptome ale lor, presupun
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
american SF, horror și de aventuri. Cititorul înțelege de la primele pagini că în prezentul narațiunii, cândva, prin anii 2050-2100, Pământul a devenit o planetă a păcii și frăției generale, unde progresul e în toi, pe coordonatele unui ideal de antropologie universalistă modernă. În acest context idilic survine un eveniment tragic, și anume nașterea unor copii cu malformații grave, provocate prin iradiere cu izotopul radioactiv „cesium 137”. Se conchide că omenirea a fost atacată de o entitate ostilă, „cesiumiștii”, niște mutanți, urmași
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286959_a_288288]
-
altceva decât să stabilească retoricii un alt loc, la fel de marginal, în serviciul rațiunii. Acest lucru îl nemulțumeste profund, prin urmare, criticul își încheie scurta incursiune în teoria retorică prealabilă afirmând: "Dacă e să ne debarasăm de influența trivializantă a abordărilor universaliste, sarcina nu constă în reabilitarea retoricii, ci în anunțarea sa în termenii unei practici critice"645. Studiul lui McKerrow, potrivit criticului însuși, constituie un răspuns la provocarea de mai sus. Astfel, criticul propune conceptul de retorică critică pentru a desemna
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
enumerării principiilor care stau la baza practicii critice. Chiar dacă lista principiilor respective nu este una exhaustivă, adaugă McKerrow, ea furnizează "ideile centrale ale orientării înspre critică"654. Mai mult, notează criticul, principiile sale "redefinesc natura retoricii", îndepărtând-o de "concepțiile universaliste ale rațiunii", înrădăcinate în filosofia platoniciană și acordându-i un sens nou, potrivit căruia contingența este trăsătura esențială a retoricii, cunoașterea este "doxastică", în timp ce criticismul este o activitate practică cu valoare de interpelare (a perfor-mance, în limba engleză). Criticul încheie
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
critice; teoria devine "actul performativ al (criticului) retoric care susține criticismul în termeni de lectură inteligentă a discursului puterii"808. În final, criticul subliniază caracterul de-sine-stătător al practicii critice, care, eliberată de orice legitimare care se revendică de la anumite criterii universaliste ale rațiunii, "celebrează propria dependență de contingență, de doxa ca temei al cunoașterii, de nominalism, care consideră că însuși temeiul înțelesului limbajului este doxastic și de criticism, privit ca act performativ"809. McKerrow declară că intenția retoricii critice nu este
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
constrîngere a unor țări de a se defini prin raportare la el, a cărui forță și chiar avantaje nu le neagă, dar pe care nu sînt dispuse să-l identifice cu o viziune universală despre civilizarea unei instituții totale. Viziunii universaliste (de sorgine occidentală) îi e opusă o viziune ce pune în centru particularitățile fiecărui sistem penal, date de specificitatea culturilor și a religiilor naționale. Această viziune limitează comunicarea cu cealaltă, impunînd un pact de neagresiune. Exagerarea specificității poartă în sine
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
viziune limitează comunicarea cu cealaltă, impunînd un pact de neagresiune. Exagerarea specificității poartă în sine germenele unui război al civilizațiilor. Afirmarea pluralismului civilizațiilor carcerale este, în realitate, o reacție antimodernizatoare. Teoriile privind limitele creșterii s-au opus și ele viziunii universaliste, căci opuneau tema echilibrului temei dezvoltării și modernizării, ca și cum procesul civilizării nu e decît o fază provizorie, de smulgere brutală din tradiție, dar care trebuie să conducă rapid la o nouă ordine, la un alt control, la o altă formă
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
tipuri posibile de discurs asupra istoriei și a societății, două mari demersuri explicative, două concepții asupra lumii, în același timp etice, ideologice, politice și științifice: individualismul și holismul. Am putea spune că individualismul este față de holism cam ceea ce reprezintă raționalismul universalist față de relativism, sau reducționismul față de complexism, ordinarismul față de con-textualism etc. În timp ce individualismul consideră că istoria și societatea sunt produsele acțiunii in-divizilor, holismul susține ideea că totalitatea socială se organizează după o logică proprie, ce nu este reductibilă la voința, dorințele
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
deschidem două căi distincte: spre teorie și spre practică. Primul dintre autori se ambiționează să sintetizeze totalitatea teoriilor și a cercetărilor dedicate învățării într-o Mathetică (de la maqeiVn = „a învăța”, în gr.) înțeleasă ca o știință a învățării cu vocație universalistă. Al doilea autor năzuiește să elaboreze o Enciclopedie a metodelor utilă tuturor proceselor de influențare benignă a formării umane. Aceste perspective ne-au obligat să ne supunem unor exigențe metodologice severe. Teoriile învățării sunt expuse sintetic - dar respectând cu strictețe
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
creștin și dogma treimii (subiectul marilor controverse teologice), propovăduitorii au adaptat structurile mitologice și schema narativă a mitului la lumea de personaje sacre sau sacralizate ale noii religii (Fecioara, apostolii, apoi martirii, sfinții etc.). Grija instituțiilor puterii pentru păstrarea caracterului universalist al creștinismului a impus, după cum atestă istoria practicilor religioase, modificarea vechilor credințe evreiești (deci particulare), dar și primordialitatea spiritualului în raport cu ritualul − susținută de activitatea apostolului Pavel, considerat a fi, după Christos, marele apologet și întemeietor al gândirii creștine. Scrierile lui
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
o sancțiune de ordin temporal: rememorarea, pentru cetatea romană, nu merge neapărat dincolo de actul fondării orașului − amintite prin aducerea în cadrul cortegiului care însoțește catafalcul imperial a unei măști de ceară, privite ca fiind a miticului Romulus. Deși cu o vocație universalistă indiscutabilă, întărită de întreaga suită a cuceririlor și de civilizația construită de latini, gândirea politică romană caută repere proprii în istoria lumii, într-un mod legitim(ant), așa cum are nevoie discursul ei triumfalist și pragmatic. În vechea Grecie, faptele trecute
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
scenă memorabilă de viață), literatura omagială, scenografia și simbolismul gloriei. Imaginarul colectiv se ancorează și el în această temă, devenind astfel un model pentru comunitatea romană; aceasta, însă, cu un repertoriu mult mai bogat și mai rafinat, cu o vocație universalistă și o politică a divinizării ce o situează diferit față de cetatea greacă. Roma pregătește astfel imaginarul puterii, pe care apoi imperiul creștin îl va prelua și-l va adapta monoteismului și teocrației bizantine. O întrebare rămâne însă, și ei voi
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și a principatului (Augustus) constituia un puternic argument politic, pentru că legitima și orienta un program de interes comun, și în același timp crea monopolul asupra eternității. Basileul și cetatea sa își vor apropria la rândul lor, politic și teologic, vocația universalistă a conceptului, în care se va proiecta însuși corpul puterii, prin noțiunea de imperium christianorum. Strategia politică augustiană va fi preluată integral și cu relativă ușurință de Constantin I, dat fiind că el însuși era fondator (prin reiterarea funcției, dar
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
sublimat, al întrecerii populare cu valențe eroice, al manifestării forței fizice și individuale; un loc care face posibilă eliberarea energiilor colective și participarea comunității atât la procesul de decizie și de aclamare a Legii, cât și la glorificarea spiritului roman universalist. Dacă traseele urbane dedicate cortegiilor triumfale limitează rolul mulțimii la acela de martor și de "cor", Hipodromul este prin excelență "senatul popular", cea mai importantă instituție publică, în care dreptul de coparticipare ia forma unei explozii de energie și de
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
de imperiu creștin se arată, prin dispariția acestei semnificații a noțiunii din vocabularul politic, autoritară și acuzat militară (mai puțin pentru perioada renașterilor bizantine de după Alexie Comneanul). Identitatea sistemului politic al pólis-ului este pusă în disoluție din cauza gândirii universaliste romane, care are o rădăcină evidentă în imperiul lui Alexandru Macedon. Propunerea lui Aristotel, în acest punct, apare asincronă față de timpul istoric ce îi urmează. Noțiunea de philía, așa cum el o definește, își va pierde din relevanță în
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și de alte popoare, crește probabilitatea obținerii rezultatelor dorite, datorită relațiilor de atracție și datorie create în felul acesta. Este puțin probabil ca valorile înguste și culturile mărginite să exercite putere blândă. Statele Unite, de pildă, se bucură de o cultură universalistă. Editorul german Josef Joffe chiar a afirmat cândva că puterea blândă a Americii ar fi mai mare decât forța ei economică și militară. "Cultura Statelor Unite, atât cea de masă, cât și cea de elită, radiază cu o intensitate nemaiîntâlnită din
by Joseph S. Nye, jr. [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
adică îndrăgostit de cultură, în general" (Discernămîntul modernizării, Ed. Humanitas, Bucuraști, 2004, p.154). Dogmele academice nu slujesc adevăratul spirit științific, acesta fiind deturnat spre un utilitarism și un pragmatism de fațadă. De aceea avem nevoie de o nouă paradigmă universalistă, care să ofere o viziune unificatoare a științei, religiei și filosofiei, capabilă să producă necesara reconciliere dintre minte și inimă, înnoind în întregime sensul și perspectivele vieții umane, o viziune la care omul poate accede printr-o profundă căutare interioară
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]